Language of document :

Ordonanța Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 24 iunie 2016 - Simpson/Consiliul

(Cauza F-142/11 RENV)1

(Funcție publică – Trimitere spre rejudecare Tribunalului după anulare – Funcționari – Avansare în grad – Decizie de a nu acorda reclamantului gradul AD 9 după reușita sa la un concurs general de gradul AD 9 – Obligația de motivare – Egalitate de tratament – Eroare vădită de apreciere – Articolul 81 din Regulamentul de procedură – Acțiune vădit nefondată)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Erik Simpson (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: M. Velardo, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Bauer și E. Rebasti, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziei de a nu-l promova pe reclamant la gradul AD9 după reușita la concursul EPSO/AD/113/07 „Şefi de unitate (AD9) de limbile cehă, estonă, lituaniană, letonă, maghiară, malteză, polonă, slovacă şi slovenă în domeniul traducerii” și cerere de daune-interese.

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Domnul Erik Simpson suportă propriile cheltuieli de judecată, efectuate în cauzele F-142/11, T-130/14 P și respectiv F-142/11 RENV și este obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene în cauza F-142/11.

Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în cauzele T-130/14 P și F-142/11 RENV.

____________

1 JO C 65, 3.3.2012, p. 26 (cauza inițială)