HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
15 septembrie 2016(*)
„Ajutoare de stat – Sectorul bancar – Ajutor acordat băncii daneze FIH sub forma unui transfer al activelor sale depreciate către o filială nouă și achiziționarea ulterioară a acestora de către organismul danez însărcinat cu garantarea stabilității financiare – Ajutoare de stat în favoarea băncilor în perioada de criză – Decizie prin care ajutorul este declarat compatibil cu piața internă – Noțiunea de ajutor – Criteriul investitorului privat – Criteriul creditorului privat – Calculul cuantumului ajutorului – Obligația de motivare”
În cauza T‑386/14,
FIH Holding A/S, cu sediul în Copenhaga (Danemarca),
FIH Erhvervsbank A/S, cu sediul în Copenhaga,
reprezentate de O. Koktvedgaard, avocat,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de L. Flynn și de P.‑J. Loewenthal, în calitate de agenți,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, prin care se solicită anularea Deciziei 2014/884/UE a Comisiei din 11 martie 2014 privind ajutorul de stat SA.34445 (12/C) implementat de Danemarca pentru transferul unor active de patrimoniu de la FIH către [FSC] (JO 2014, L 357, p. 89),
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, F. Dehousse și A. M. Collins (raportor), judecători,
grefier: domnul L. Grzegorczyk, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 25 februarie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
Contextul general
1 Una dintre cele două reclamante, FIH Erhvervsbank A/S (denumită în continuare „FIH”), este o societate cu răspundere limitată constituită în conformitate cu legislația daneză privind serviciile bancare și aflată sub supravegherea autorităților bancare daneze. FIH și filialele sale sunt deținute integral de cealaltă reclamantă, FIH Holding A/S (denumită în continuare „FIH Holding”).
2 Ca și alte bănci, FIH a beneficiat de anumite măsuri adoptate de Regatul Danemarcei în vederea stabilizării sectorului său bancar. În luna iunie 2009, FIH a primit un aport în capital hibrid de 1,9 miliarde de coroane daneze (DKK) (aproximativ 225 de milioane de euro), în temeiul legii daneze privind aporturile în capital finanțate de stat. Această lege a fost aprobată de Comisia Europeană, cu titlu de schemă de ajutoare compatibilă cu piața internă, prin Decizia C(2009) 776 final din 3 februarie 2009 privind schema de ajutor de stat N31a/2009 – Danemarca. Potrivit acestei decizii, schema de ajutoare era deschisă instituțiilor bancare în esență solide și solvabile.
3 În luna iulie 2009, Regatul Danemarcei a acordat FIH o garanție de stat în cuantum de 50 de miliarde DKK (aproximativ 6,31 miliarde de euro), în temeiul legii daneze privind stabilitatea financiară. Și această lege fusese aprobată prin Decizia C(2009) 776 final, cu titlu de schemă de ajutoare compatibilă cu piața internă. FIH a utilizat integral această garanție pentru emiterea de obligațiuni. La 31 decembrie 2011, valoarea obligațiunilor emise de FIH și garantate de statul danez se ridica la 41,7 miliarde DKK (aproximativ 5,56 miliarde de euro), și anume 49,94 % din bilanțul FIH. Aceste obligațiuni erau scadente în anii 2012 și 2013.
4 Între anii 2009 și 2011, agenția de notare Moody’s a coborât ratingul FIH de la A2 la B1, cu perspectivă negativă.
5 Pentru depășirea problemelor de lichiditate create de structura scadențelor obligațiilor, a apărut necesitatea reducerii sensibile a bilanțului FIH. Prin urmare, la 6 martie 2012, Regatul Danemarcei a notificat Comisiei un pachet de măsuri. Au fost avute în vedere două etape.
6 În cursul primei etape, activele cele mai problematice (în special creditele imobiliare și instrumentele financiare derivate) ar fi fost transferate către o nouă filială a FIH, NewCo. Datoriile inițiale ale NewCo erau constituite din două împrumuturi care îi fuseseră acordate de FIH și din fonduri proprii în valoare de 2 miliarde DKK (aproximativ 268 de milioane de euro). În acest context, Financial Stability Company (denumită în continuare „FSC”), entitate publică înființată de autoritățile daneze în contextul crizei financiare, a acordat de asemenea NewCo o finanțare corespunzătoare sumelor necesare pentru refinanțarea activelor sale (și anume 13 miliarde DKK) pentru ca FIH să ramburseze împrumuturile sale garantate de stat.
7 În cursul celei de a doua etape, FSC urma să cumpere acțiunile NewCo, care ulterior era lichidată ordonat.
8 FIH Holding și FSC au încheiat mai multe acorduri conexe referitoare la situația NewCo în cursul procesului de lichidare. Mai precis, FIH Holding a acordat FSC o garanție nelimitată împotriva pierderilor, asigurându‑i acesteia din urmă acoperirea tuturor sumelor pe care le plătea și a aporturilor în capital pe care le acorda NewCo. FSC a acceptat finanțarea și recapitalizarea NewCo în cursul lichidării acesteia, dacă era necesar.
9 Prin Decizia C(2012) 4427 final din 29 iunie 2012 privind ajutorul de stat SA.34445 (12/C) (ex 2012/N) – Danemarca, Comisia a considerat că măsurile notificate constituiau un ajutor de stat în favoarea NewCo și a grupului FIH. Cu toate acestea, din motive de stabilitate financiară, Comisia a aprobat provizoriu pachetul de măsuri pe o perioadă de șase luni sau, dacă Regatul Danemarcei prezenta în acest interval un plan de restructurare, până la adoptarea de către Comisie a unei decizii finale cu privire la acest aspect.
10 Prin aceeași decizie, Comisia a inițiat o procedură oficială de investigare cu privire la aceste măsuri. În special, Comisia și‑a exprimat îndoielile privind proporționalitatea măsurilor și limitarea acestora la minimul necesar. De asemenea, Comisia și‑a pus problema dacă contribuția proprie a grupului FIH era adecvată și dacă denaturările concurenței erau suficient de limitate.
11 La 2 iulie 2012, FIH a rambursat Regatului Danemarcei fondurile proprii hibride de categoria 1 în cuantum de 1,9 miliarde DKK (aproximativ 225 de milioane de euro) pe care le primise în anul 2009. În consecință, FSC a fost în măsură să finanțeze cvasitotalitatea sumei de 2 miliarde DKK, necesară achiziționării NewCo ca urmare a rambursării anticipate a acestor fonduri.
12 La 4 ianuarie 2013, Regatul Danemarcei a prezentat un plan de restructurare a FIH, a cărui versiune finală este datată 24 iunie 2013.
13 La 3 octombrie 2013, Regatul Danemarcei a transmis un ansamblu de propuneri de angajamente, a căror versiune finală este datată 3 februarie 2014, pentru a răspunde la preocupările exprimate de Comisie în cadrul procedurii de investigare.
Decizia atacată
14 La 12 martie 2014, Comisia a notificat Regatului Danemarcei Decizia 2014/884/UE din 11 martie 2014 privind ajutorul de stat SA.34445 (12/C) implementat de Danemarca pentru transferul unor active de patrimoniu de la FIH către [FSC] (JO 2014, L 357, p. 89, denumită în continuare „decizia atacată”). Ajutorul în cauză a fost declarat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE, fiind avute în vedere planul de restructurare și angajamentele prezentate.
15 Potrivit deciziei atacate, măsurile în favoarea FIH constituiau un ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
16 În primul rând, Comisia a arătat că măsurile în discuție recurgeau la resurse de stat, deoarece erau finanțate de FSC, întreprindere publică ce utiliza resurse publice. Primo, FSC efectuase un aport în numerar de 2 miliarde DKK (aproximativ 268 de milioane de euro) pentru cumpărarea de acțiuni ale NewCo. Secundo, FSC se angajase să finanțeze activele NewCo, în timp ce FIH rambursa împrumuturile garantate de stat (a se vedea punctul 6 de mai sus). Tertio, FSC renunțase la o parte din dobânzile datorate pentru plata garanției primite de la FIH Holding împotriva pierderilor suportate de NewCo (a se vedea punctul 8 de mai sus).
17 În al doilea rând, Comisia a apreciat că măsurile ofereau un avantaj în favoarea grupului FIH. Aceasta a considerat, contrar celor susținute de autoritățile daneze, că măsurile în discuție nu respectau principiul operatorului privat în economia de piață. În această privință, decizia atacată menționează într‑un grafic valoarea actualizată netă („VAN” sau „net present value”) a acordului de cumpărare de acțiuni pentru diferite valori de lichidare ale activelor NewCo, cuprinsă între 5,1 miliarde DKK și 28,3 miliarde DKK. Probabilitatea ca fiecare scenariu să aibă loc este indicată de linia punctată, de la 0,1 % până la 7,5 %. Potrivit Comisiei, în scenariile cele mai probabile, rentabilitatea este ușor negativă.
18 Potrivit deciziei atacate, rentabilitatea preconizată („expected return”) a măsurilor în cauză depinde de fluxul viitor de venituri provenite din fluxurile de numerar, care trebuie actualizat la momentul prezent, și anume VAN, prin utilizarea unei rate de actualizare („discount rate”) corespunzătoare.
Graficul 1
Valoare actualizată netă a măsurii pentru [FSC]
19 În consecință, în decizia atacată se concluzionează că VAN medie a acordului de cumpărare de acțiuni, ponderată în funcție de probabilitate, se ridică, potrivit calculului expertului extern al Comisiei, la 726 de milioane DKK. Prin urmare, în privința FSC, acordul de cumpărare de acțiuni generează mai degrabă pierderi decât profit. În plus, un operator privat în economia de piață ar fi solicitat o remunerație pentru fondurile proprii de cel puțin 10 % pe an pentru o investiție similară de 2 miliarde DKK (aproximativ 268 de milioane de euro), ceea ce ar fi generat aproximativ 1,33 miliarde DKK pe durata celor șapte ani de existență ai societății Newco.
20 În al treilea rând, Comisia a arătat că măsurile priveau exclusiv grupul FIH și NewCo și, pentru acest motiv, erau selective.
21 În al patrulea rând, Comisia a apreciat că măsurile erau susceptibile să creeze denaturări ale concurenței și să aibă efecte asupra comerțului dintre statele membre.
22 Potrivit calculelor efectuate de Comisie, întemeiate pe rapoarte întocmite de experți externi, cuantumul ajutorului se ridica la aproximativ 2,25 miliarde DKK (respectiv aproximativ 300 de milioane de euro). Pentru a cuantifica valoarea ajutorului, Comisia a luat în considerare următoarele elemente:
– beneficiul legat de formula acordului de cumpărare de acțiuni (0,73 miliarde DKK), ca urmare a unei participări de doar 25 % din orice creștere de capital pe o perioadă de investiții de șapte ani (în opinia Comisiei, o investiție de capital simplă ar implica o participare de 100 % din rentabilitatea capitalurilor proprii);
– renunțarea la o remunerație anuală pentru fondurile proprii pe o perioadă de investiții de șapte ani (1,33 miliarde DKK);
– plata efectuată de Newco către FIH a unor dobânzi excedentare pentru primul împrumut acordat și pentru finanțarea sa inițială (0,33 miliarde DKK);
– plata către FIH a unor comisioane de administrare excedentare pentru gestionarea activelor și acoperirea riscurilor (0,14 miliarde DKK).
23 Ca factor atenuant, Comisia a considerat că anularea anticipată a garanțiilor de stat în valoare de 0,28 miliarde DKK trebuia să fie dedusă din valoarea totală a ajutorului.
24 În ceea ce privește compatibilitatea ajutorului, Comisia a examinat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE și în lumina Comunicării privind tratarea activelor depreciate în sectorul bancar comunitar (JO 2009, C 72, p. 1, denumită în continuare „Comunicarea privind activele depreciate”), precum și a Comunicării privind aplicarea, începând cu 1 ianuarie 2012, a normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor de sprijin în favoarea băncilor, în contextul crizei financiare (JO 2011, C 356, p. 7, denumită în continuare „Comunicarea privind restructurarea”).
25 În această privință, Comisia a arătat că remunerarea solicitată pentru fondurile proprii depindea de efectul real net al măsurilor, în termeni de asistență de capital. Comisia a evaluat efectul brut al măsurilor, în termeni de asistență de capital, la 375 de milioane DKK și valoarea transferului echivalent la 254 de milioane DKK peste valoarea economică reală, sumă care trebuia să fie remunerată și recuperată. În plus, trebuiau să fie recuperate comisioanele excedentare, în valoare de 143,2 milioane DKK.
26 În opinia Comisiei, o plată în avans a sumei de 254 de milioane DKK (la valoarea din 1 martie 2012) a redus efectul net al asistenței de capital de la 375 de milioane DKK la 121 de milioane DKK. Prin urmare, plata unei prime unice de 310,25 milioane DKK la valoarea din 30 septembrie 2013, plata anuală a 12,1 milioane DKK (corespunzătoare unei remunerații anuale de 10 % din asistența de capital) și recuperarea unor comisioane excedentare ar face ca măsurile să fie conforme cu Comunicarea privind activele depreciate.
27 Având în vedere aceste diferite elemente, Comisia a considerat că măsurile erau proporționale, se limitau la minimul necesar și garantau o contribuție proprie suficientă din partea FIH, în conformitate cu Comunicarea privind activele depreciate.
28 În continuare, Comisia a verificat compatibilitatea măsurilor cu Comunicarea privind restructurarea. Astfel, Comisia a apreciat că fusese transmis un plan de restructurare complet, în care se demonstra că FIH își restabilea viabilitatea pe termen lung fără ajutor de stat. Pe de altă parte, potrivit Comisiei, planul de restructurare asigura o partajare adecvată a sarcinii, precum și o atenuare suficientă a denaturării concurenței.
29 În lumina celor de mai sus, prin decizia atacată, ajutorul a fost declarat compatibil cu piața internă.
Procedura și concluziile părților
30 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 mai 2014, reclamantele au introdus prezenta acțiune.
31 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
32 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca fiind în parte inadmisibilă și în parte nefondată;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
33 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a invitat părțile să răspundă la anumite întrebări scrise. Părțile au răspuns la aceste întrebări în termenele stabilite.
34 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 25 februarie 2016.
În drept
35 În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât decizia atacată nu ar fi aplicat în mod corect principiul operatorului privat în economia de piață, al doilea, pe erori în calculul cuantumului ajutorului de stat și al ajutorului incompatibil și, al treilea, pe încălcarea obligației de motivare.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a principiului operatorului privat în economia de piață
Argumentele părților
36 Prin intermediul primului motiv, reclamantele susțin că decizia atacată încalcă articolul 107 alineatul (1) TFUE, în măsura în care Comisia a concluzionat că măsurile nu erau conforme cu principiul operatorului privat în economia de piață. În opinia reclamantelor, Comisia a considerat în mod eronat că transferul de active constituia un ajutor de stat întrucât niciun operator în economia de piață nu ar fi realizat o investiție în condiții echivalente.
37 În această privință, Comisia ar fi omis să ia în considerare riscul preexistent ca Regatul Danemarcei să suporte prejudicii foarte mari în ceea ce privește aportul în capital hibrid de categoria 1 în cuantum de 1,9 miliarde DKK (aproximativ 225 de milioane de euro) și cele 42 de miliarde DKK constând în obligațiuni în circulație emise de FIH și garantate de stat. În opinia reclamantelor, se prezuma că transferul de active elimina riscul ca FIH să se confrunte cu problemele de lichiditate sau ca FIH însăși să fie lichidată.
38 Reclamantele arată că, potrivit estimărilor efectuate în anul 2012 de un consultant extern, în cazul în care FIH înceta plățile, Regatul Danemarcei risca să suporte o pierdere netă de 3,8 miliarde DKK, în privința obligațiunilor garantate, și de 1,9 miliarde DKK, în privința capitalului hibrid de categoria 1. Prin urmare, pierderea netă estimată ar face ca valoarea ajutorului de stat, calculată de Comisie ca fiind de 225 de milioane de euro, să pară derizorie.
39 Reclamantele adaugă că, la momentul transferului de active, Regatul Danemarcei trebuia să se confrunte cu două scenarii de risc. În primul rând, riscul legat de obligațiunile garantate de stat și de aportul în capital hibrid, în cadrul unei eventuale încetări a plăților de către FIH. În al doilea rând, riscul legat de transferul de active propriu‑zis, care decurgea din posibilitatea ca portofoliul de active să dea rezultate mai slabe decât cele prevăzute. Totuși, conform convenției de transfer, orice pierdere survenită în acest context ar fi suportată de FIH. Reclamantele impută Comisiei că nu a examinat în decizia atacată dacă transferul de active redusese în mod sensibil (sau chiar eliminase) primul risc, și anume riscul ca FIH să înceteze plățile.
40 În opinia reclamantelor, în loc să analizeze dacă în împrejurări analoge un operator privat ar fi acordat aceeași finanțare, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare comportamentul unui operator privat care se confrunta cu aceleași riscuri ca Regatul Danemarcei. În realitate, un creditor privat nu s‑ar afla în aceeași situație ca un investitor privat care acționează în condițiile normale ale unei economii de piață (denumit în continuare „investitor privat”), în sensul că ar fi posibil ca acel creditor privat să fie nevoit să accepte o tranzacție care generează pierderi dacă este vorba despre o modalitate de a evita pierderi mai mari.
41 Reclamantele susțin că, având în vedere riscul de a suferi pierderile identificate la punctul 38 de mai sus (și anume 5,7 miliarde DKK), în cazul FIH, condițiile transferului de active nu erau mai favorabile decât cele pe care le‑ar fi acceptat un operator avizat în economia de piață (și anume un creditor privat).
42 Reclamantele evidențiază, în ceea ce privește expunerea la risc a statului, că aportul în capital hibrid de categoria 1 în valoare de 1,9 miliarde DKK (aproximativ 225 de milioane de euro) acordat FIH a fost înlocuit printr‑o investiție de capital de 2 miliarde DKK (aproximativ 268 de milioane de euro) efectuată în NewCo. Mai mult, FIH Holding ar fi acordat o garanție nelimitată asupra pierderilor. Pe de altă parte, deși capitalul hibrid de categoria 1 nu era acoperit în cazul falimentului FIH, investiția de capital în NewCo ar fi fost acoperită printr‑o garanție reală mobiliară și prin garantarea pierderilor de către FIH Holding. Reclamantele adaugă că FIH avea obligația să utilizeze suma de 2 miliarde DKK obținută de la FSC pentru rambursarea obligațiunilor garantate de stat, reducând și mai mult riscul suportat de acesta. În sfârșit, reclamantele arată că, în cazul unei încetări a plăților, FIH trebuia să distribuie un dividend estimat la nu mai puțin de 90 %.
43 Reclamantele susțin că un creditor privat ar fi încercat în același mod să își reducă expunerea față de un debitor care avea dificultăți financiare. În lumina celor de mai sus, reclamantele apreciază că transferul de active nu presupunea un ajutor de stat și că, prin urmare, decizia atacată trebuie să fie anulată pentru încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE.
44 Comisia contestă argumentele reclamantelor.
45 Potrivit Comisiei, reclamantele nu iau în considerare distincția, stabilită în jurisprudență, dintre aplicabilitatea principiului operatorului privat în economia de piață și aplicarea sa efectivă. Comisia susține că acest principiu trebuie să fie aplicat dacă statul membru în cauză a acționat în calitate de operator pe piață, iar nu în calitate de putere publică. În ceea ce privește aplicarea acestui principiu, ar trebui luate în considerare doar beneficiile și obligațiile legate de situația statului în calitate de acționar sau de investitor, cu excepția celor legate de calitatea sa de putere publică.
46 Prin urmare, teza reclamantelor referitoare la luarea în considerare a unor pierderi eventuale legate de datorii preexistente rezultate din aportul în capital și din garanții ar fi contrară jurisprudenței. Reclamantele ar ignora faptul că aceste măsuri constituiau un ajutor de stat în favoarea FIH și, prin urmare, rezultau din acțiunea statului în calitate de putere publică. În consecință, Comisia nu ar fi putut să acorde o importanță minoră riscului legat de aceste pierderi.
47 Pentru aceleași motive, Comisia consideră că reclamantele afirmă în mod eronat că a săvârșit o eroare prin faptul că a comparat comportamentul statului membru cu cel al unui investitor, în loc să îl compare cu comportamentul unui creditor. Comisia evidențiază că reclamantele nu menționează alte datorii preexistente pe care FIH ar fi trebuit să le plătească statului în calitate de operator pe piață.
48 În ceea ce privește scenariul de risc legat de probabilitatea incapacității de plată a FIH Holding, Comisia arată că beneficiază de o largă putere discreționară atunci când trebuie să efectueze o apreciere economică complexă precum în speță. Aceasta adaugă că, în cadrul garanției nelimitate împotriva pierderilor, acordată de FIH Holding, riscul relevant era acela ca pierderile eventual suferite de FSC pe durata lichidării NewCo (în special dacă aceasta trebuia să fie recapitalizată) să depășească capacitatea FIH Holding de a le suporta. Cu cât valoarea de lichidare a NewCo ar fi mai mică (și, așadar, cu cât pierderile suportate de FSC ar fi mai mari), cu atât ar fi mai puțin probabil ca FIH Holding să fie în măsură să execute toate obligațiile în temeiul acestei garanții. Comisia a apreciat că era previzibilă o pierdere de 16 % din întreaga valoare de lichidare, ceea ce corespunde ratei de incapacitate de plată a unei instituții financiare notate de Moody’s cu B1 (cu alte cuvinte, nota acordată FIH la momentul aprobării măsurilor). În concluzie, Comisia apreciază că a evaluat în mod corect riscul de incapacitate de plată a FIH Holding legat de garanția nelimitată împotriva pierderilor pe care a acordat‑o FSC.
49 În duplică, Comisia precizează că, întrucât a decis că era aplicabil principiul investitorului privat, a recurs la acesta în decizia atacată.
Aprecierea Tribunalului
50 Potrivit articolului 107 alineatul (1) TFUE, cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
51 Calificarea ca ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE impune îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de această dispoziție. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile dintre statele membre. În al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj beneficiarului său prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (Hotărârea din 17 mai 2011, Buczek Automotive/Comisia, T‑1/08, EU:T:2011:216, punctul 66).
52 Mai precis, în ceea ce privește condiția referitoare la avantaj, trebuie amintit că noțiunea de ajutor este mai generală decât cea de subvenție, dat fiind că aceasta include nu numai prestații pozitive, precum subvențiile propriu‑zise, ci și intervenții de stat care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice (Hotărârea din 17 mai 2011, Buczek Automotive/Comisia, T‑1/08, EU:T:2011:216, punctul 68).
53 Tot potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 107 TFUE nu face distincție în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor statului, ci le definește în funcție de efectele lor (Hotărârea din 17 mai 2011, Buczek Automotive/Comisia, T‑1/08, EU:T:2011:216, punctul 69).
54 S‑a statuat de asemenea că, pentru a determina dacă o măsură de stat reprezintă un ajutor de stat în sensul articolului 107 TFUE, trebuie să se stabilească dacă întreprinderea beneficiară obține un avantaj economic pe care nu l‑ar fi obținut în condiții normale de piață (Hotărârea din 17 mai 2011, Buczek Automotive/Comisia, T‑1/08, EU:T:2011:216, punctul 70).
55 Trebuie amintit că intervenția autorităților publice în capitalul unei întreprinderi, sub orice formă, poate constitui un ajutor de stat atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 107 TFUE (Hotărârea din 6 martie 2003, Westdeutsche Landesbank Girozentrale și Land Nordrhein‑Westfalen/Comisia, T‑228/99 și T‑233/99, EU:T:2003:57, punctul 244).
56 Pentru a se stabili dacă o asemenea intervenție prezintă caracterul unui ajutor de stat, trebuie să se analizeze dacă, în împrejurări similare, un investitor privat având o dimensiune care poate fi comparată cu cea a organismelor care administrează sectorul public ar fi putut fi determinat să ia măsura în discuție. În special, este relevant să se ridice problema dacă un investitor privat ar fi efectuat operațiunea în cauză în aceleași condiții și, în cazul unui răspuns negativ, să se examineze care erau condițiile în care acesta ar fi putut să o realizeze. Comparația dintre comportamentele investitorului public și investitorului privat trebuie stabilită în raport cu atitudinea pe care ar fi avut‑o un investitor privat la momentul operațiunii în cauză, având în vedere informațiile disponibile și evoluțiile previzibile la acel moment (Hotărârea din 6 martie 2003, Westdeutsche Landesbank Girozentrale și Land Nordrhein‑Westfalen/Comisia, T‑228/99 și T‑233/99, EU:T:2003:57, punctele 245 și 246).
57 Cu toate acestea, trebuie să se precizeze că, atunci când este vorba despre recuperarea unor creanțe publice, nu este necesar să se examineze dacă organismele publice în discuție s‑au comportat ca investitori publici a căror intervenție ar trebui comparată cu comportamentul unui investitor privat care urmărea o politică structurală, globală sau sectorială și orientată de perspective de rentabilitate pe termen lung a capitalurilor investite. În realitate, aceste organisme publice trebuie comparate cu un creditor privat care urmărește să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor care are dificultăți financiare (Hotărârea din 29 iunie 1999, DM Transport, C‑256/97, EU:C:1999:332, punctele 24 și 25, Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia, C‑73/11 P, EU:C:2013:32, punctul 72, Hotărârea din 11 iulie 2002, HAMSA/Comisia, T‑152/99, EU:T:2002:188, punctul 167, și Hotărârea din 17 mai 2011, Buczek Automotive/Comisia, T‑1/08, EU:T:2011:216, punctul 70).
58 Atunci când o întreprindere care se confruntă cu o deteriorare importantă a situației sale financiare propune creditorilor săi un acord sau o serie de acorduri de renegociere a datoriei sale pentru a‑și redresa situația și pentru a evita intrarea sa în lichidare, fiecare creditor este nevoit să facă o alegere între cuantumul care i se oferă în cadrul acordului propus, pe de o parte, și cuantumul pe care consideră că îl poate recupera în urma lichidării eventuale a întreprinderii, pe de altă parte. Alegerea acestuia este influențată de o serie de factori, cum ar fi calitatea sa de creditor ipotecar, privilegiat sau ordinar, natura și conținutul eventualelor garanții de care dispune, aprecierea sa cu privire la posibilitățile de redresare a întreprinderii, precum și beneficiul care i‑ar reveni în cazul lichidării. De exemplu, dacă se dovedește că, în cazul lichidării unei întreprinderi, valoarea obținută din activele sale nu permite decât acoperirea ipotecilor și a creanțelor preferențiale, creanțele ordinare nu ar avea nicio valoare. Într‑o asemenea situație, faptul că un creditor obișnuit acceptă să renunțe la o parte importantă a creanței sale nu ar constitui o pierdere reală (Hotărârea din 11 iulie 2002, HAMSA/Comisia, T‑152/99, EU:T:2002:188, punctul 168).
59 Trebuie să se amintească de asemenea că simplul fapt că o întreprindere publică a efectuat deja aporturi în capital, calificate drept ajutoare, la una dintre filialele sale nu exclude a priori ca un aport ulterior în capital să poată fi calificat drept investiție care îndeplinește criteriul operatorului privat în economia de piață (Hotărârea din 15 septembrie 1998, BP Chemicals/Comisia, T‑11/95, EU:T:1998:199, punctul 170).
60 În sfârșit, criteriul operatorului privat în economia de piață nu constituie o excepție care se aplică numai la cererea unui stat membru. Atunci când este aplicabil, acest criteriu se numără printre elementele pe care Comisia trebuie să le ia în considerare pentru a demonstra existența unui ajutor (Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 103). În consecință, atunci când reiese că criteriul investitorului privat ar putea fi aplicabil, revine Comisiei sarcina de a solicita statului membru în cauză să îi furnizeze toate informațiile relevante care să îi permită să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicabilitatea și pentru aplicarea acestui criteriu (Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 104, și Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep, C‑224/12 P, EU:C:2014:213, punctul 33).
61 În lumina acestor principii trebuie analizat primul motiv, prin intermediul căruia se pune problema dacă, pentru a aprecia în speță existența unui ajutor, Comisia a aplicat testul adecvat. În opinia reclamantelor, în esență, Comisia ar fi trebuit să aplice principiul creditorului în economia de piață în cazul comportamentului Regatului Danemarcei, astfel încât să țină seama de riscul unor pierderi financiare în lipsa măsurilor în discuție. În schimb, Comisia susține că a aplicat testul corect, și anume principiul investitorului privat. Aceasta combate argumentele reclamantelor susținând că nu pot fi luate în considerare eventualele datorii preexistente față de Regatul Danemarcei, rezultate din aportul în capital și din garanții, deoarece acesta a acționat în calitate de autoritate publică adoptând măsurile respective care constituiau ajutoare. În această privință, trebuie să se arate că, deși decizia atacată nu menționează motivele care au determinat Comisia să nu ia în considerare măsurile adoptate în anul 2009 în cadrul analizei pe care a efectuat‑o cu privire la măsurile notificate în anul 2012, Comisia precizează în înscrisurile sale că motivul era determinat de faptul că măsurile din anul 2009 constituiau ajutoare de stat.
62 Prin urmare, Tribunalul trebuie să stabilească dacă, în cadrul examinării măsurilor notificate în anul 2012, Comisia avea obligația să ia în considerare faptul că, în anul 2012, Regatul Danemarcei trebuia să facă față unor riscuri rezultate din aportul în capital și din garanțiile acordate în anul 2009, astfel cum susțin reclamantele, sau dacă, astfel cum afirmă Comisia, aceasta putea să nu ia în considerare împrejurarea respectivă.
63 Este logic să se considere că un operator economic rațional ar fi luat în considerare expunerea sa rezultată dintr‑un aport în capital și dintr‑o garanție acordate unei societăți care ar avea ulterior dificultăți financiare pentru a stabili dacă ar fi fost rezonabil să nu acționeze și să admită eventual ca riscul să se materializeze sau dacă, dimpotrivă, ar fi prudent să adopte anumite măsuri pentru a evita materializarea acestui risc. O asemenea decizie ar fi luată având în vedere informațiile disponibile și evoluțiile previzibile la acel moment. Această alegere ar fi influențată de o serie de factori, ca gradul de expunere (și anume valoarea aportului în capital și suma acoperită de garanție), probabilitatea materializării riscului, șansele de recuperare a fondurilor în cazul lichidării societății, durata procedurilor de lichidare, precum și costul și riscurile inerente adoptării măsurilor preconizate și șansele de redresare a societății.
64 După cum reclamantele afirmă în mod întemeiat, un operator economic aflat într‑o situație precum cea din speță, în care societății în cauză i se acordă în prealabil un aport în capital și o garanție, prezintă puncte comune mai curând cu un creditor privat care urmărește să reducă la minimum riscurile decât cu un investitor privat care urmărește să rentabilizeze la maximum fondurile pe care le poate investi unde dorește. Astfel, în timp ce simpla inacțiune a unui creditor privat poate produce consecințe financiare asupra sa, decizia unui investitor privat de a investi pentru prima dată într‑o societate mai degrabă decât în alta este orientată în esență de perspectivele sale de a obține profit.
65 Poate fi rezonabil ca un operator economic care deține participații la capitalul unei societăți căreia i‑a acordat și o garanție să adopte măsuri care presupun un anumit cost atunci când acestea permit reducerea considerabilă sau chiar eliminarea riscului de pierdere a capitalului și de executare a garanției.
66 Mai precis, în cazul Regatului Danemarcei, poate fi rezonabil din punct de vedere economic să accepte măsuri ca transferul de active depreciate, în măsura în care acestea au un cost limitat și implică riscuri reduse și în măsura în care, în lipsa lor, ar fi foarte probabil să fie obligat să suporte pierderi având o valoare mai mare decât acest cost.
67 Astfel, având în vedere obiectivul normelor privind controlul ajutoarelor de stat, ar fi ilogic ca, pentru respectarea acestora, un stat membru să fie obligat să efectueze un transfer de fonduri considerabil care foarte probabil se realizează în beneficiul unei întreprinderi, dacă se demonstrează că poate evita acest cost prin adoptarea unor măsuri cu un cost mai mic, ceea ce ar reprezenta un comportament economic rezonabil.
68 În speță, în decizia atacată nu este analizat costul care ar rezulta din neadoptarea de către Regatul Danemarcei în anul 2012 a unor măsuri care ar decurge din aportul în capital hibrid de categoria 1 în valoare de 1,9 miliarde DKK (aproximativ 225 de milioane de euro) și din garanția de stat în valoare de 50 de miliarde DKK (aproximativ 6,31 miliarde de euro), adoptate în temeiul Deciziei C(2009) 776 final.
69 În această privință, trebuie să se constate că în decizia atacată a fost aplicat un test juridic incorect, și anume principiul investitorului privat în economia de piață, în loc ca aceste măsuri să fi fost examinate în lumina principiului creditorului privat în economia de piață, independent de rezultatul la care ar fi condus această analiză. Într‑adevăr, atunci când a adoptat măsurile în discuție în anul 2012, comportamentul Regatului Danemarcei nu trebuia să fie comparat cu cel al unui investitor care urmărește să își maximizeze profitul, ci cu comportamentul unui creditor care urmărește să reducă pierderile la care s‑ar expune în cazul unei inacțiuni. În aceste împrejurări, trebuie să se constate că în decizia atacată a fost utilizat un cadru de referință incorect pentru analiza pe care o conține.
70 Trebuie să se adauge că, în cadrul prezentului litigiu, Tribunalul nu are competența să se pronunțe cu privire la rezultatul la care ar fi condus aplicarea de către Comisie în speță a testului creditorului privat. Prin urmare, Comisiei îi revine sarcina să ajungă la concluziile relevante, în temeiul testului juridic corect, rezultate din împrejurarea că măsurile din anul 2009 constituiau ajutoare de stat declarate compatibile cu piața internă, stabilind eventual, la capătul acestei analize, dacă echivalentul‑ajutor era egal cu cuantumul total aferent măsurilor sau numai cu o parte a acestuia. Astfel, din jurisprudență rezultă că, atunci când statul acordă o garanție pentru un împrumut bancar unei societăți aflate în dificultate și în lipsa unei contrapartide adecvate, garanțiile trebuie să fie considerate ajutoare care au o valoare egală cu împrumutul garantat. În aceste împrejurări, ajutoarele respective nu pot fi integrate în calculul costului suportat de stat pentru lichidarea societății în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2003, Germania/Comisia, C‑344/99, EU:C:2003:55, punctul 138). În acest context, este util să se arate că din decizia din anul 2009 rezultă că schema de ajutoare era destinată instituțiilor bancare în esență solide și solvabile și că garanția putea fi acordată numai în schimbul unei prime orientate de piață.
71 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că, prin aplicarea unui test juridic incorect, Comisia a săvârșit o eroare de drept.
72 Argumentele deduse de Comisie din jurisprudență nu pot infirma această concluzie.
73 În primul rând, trebuie să se precizeze că în Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213), pronunțată la doar câteva săptămâni după adoptarea deciziei atacate, s‑a statuat, la punctele 31-37, că Comisia nu putea să refuze aplicarea principiului operatorului privat în economia de piață în ceea ce privește modificarea condițiilor de rambursare a unui aport în capital numai pentru motivul că aportul inițial în capital constituia un ajutor de stat (a se vedea de asemenea Hotărârea din 2 martie 2012, Țările de Jos/Comisia, T‑29/10 și T‑33/10, EU:T:2012:98, punctele 97-99).
74 Desigur, astfel cum afirmă Comisia, cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep (C‑224/12 P, EU:C:2014:213), are în vedere mai degrabă aplicabilitatea principiului operatorului privat în economia de piață (pe care Comisia nu l‑a aplicat în ceea ce privește modificarea condițiilor de rambursare) decât aplicarea sa concretă. Aceasta arată însă că, pentru a analiza existența unui ajutor în cadrul unei măsuri ulterioare, împrejurarea că o măsură prealabilă conține un element de ajutor nu este suficientă pentru a refuza luarea în considerare a efectului măsurii respective. Dacă argumentul Comisiei ar fi corect, nu ar fi necesară niciodată aplicarea principiului operatorului privat în economia de piață în ceea ce privește modificarea ulterioară a unei măsuri care ar conține inițial un element de ajutor. Prin urmare, nu ar fi fost necesară anularea deciziei sale, astfel cum a procedat instanța Uniunii în cauza menționată. Pe de altă parte, așa cum Curtea a arătat în hotărârea respectivă, pentru analiza măsurii ulterioare este determinant dacă comportamentul statului se conformează unui criteriu de raționalitate economică (Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep, C‑224/12 P, EU:C:2014:213, punctul 36).
75 Trebuie să se constate că, în speță, Comisia nu a analizat dacă, prin adoptarea măsurilor din anul 2012, în loc să permită materializarea riscului de pierdere a aportului în capital și de executare a garanției, Regatul Danemarcei adoptase un comportament care se conforma criteriului de raționalitate economică.
76 În al doilea rând, Comisia face trimitere la Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318), în care, la punctul 79, Curtea a statuat în drept că, în cadrul aplicării principiului investitorului privat în economia de piață, trebuie avute în vedere numai beneficiile și obligațiile referitoare la situația statului în calitate de acționar, cu excluderea celor care se referă la calitatea sa de putere publică. Întemeindu‑se pe această hotărâre, Comisia susține că, întrucât acordarea unui ajutor de stat se referea în mod vădit la Regatul Danemarcei în calitate de putere publică, la analiza existenței unui ajutor în cadrul măsurilor în discuție nu este necesară luarea în considerare a aportului în capital și a garanției.
77 Trebuie să se precizeze că această cauză menționată mai sus privea o decizie a Comisiei prin care a fost refuzată aplicarea principiului investitorului privat în economia de piață în cadrul examinării reconversiei unei datorii fiscale într‑un aport de capital în beneficiul unei societăți deținute integral de stat. În prima instanță, Tribunalul s‑a pronunțat, fără a fi criticat de Curte, că, pentru a exclude aplicarea criteriului operatorului privat în economia de piață, Comisia nu se putea întemeia numai pe criterii pur formale precum natura fiscală a creanței sau recurgerea la o lege pentru renunțarea la creanță. Dimpotrivă, Comisia avea obligația să examineze temeinicia argumentației potrivit căreia renunțarea la creanța fiscală în cadrul unei restructurări a bilanțului și al unei majorări de capital putea îndeplini acest criteriu. Mai precis, din hotărârea menționată rezultă că un avantaj economic trebuie să fie apreciat prin raportare la criteriul investitorului privat dacă din aprecierea globală eventual necesară reiese că statul membru în cauză, deși a utilizat astfel de mijloace proprii puterii publice, a acordat totuși avantajul respectiv în calitatea sa de acționar (Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 92).
78 Trebuie să se arate că în Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF (C‑124/10 P, EU:C:2012:318), Curtea a declarat că, pentru a analiza o majorare de capital sub forma unei renunțări la o creanță fiscală, Comisia avea obligația să ia în considerare calitatea statului de acționar și de creditor al unei întreprinderi. Mai mult, din hotărârea menționată rezultă că utilizarea unor mijloace de putere publică este lipsită de relevanță în privința posibilității ca statul să fie considerat că acționează în calitate de operator economic rațional. Prin urmare, contrar celor arătate de Comisie, această hotărâre nu poate fi invocată în susținerea poziției sale în speță. Pe de altă parte, trebuie să se arate că în Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Frucona Košice/Comisia (C‑73/11 P, EU:C:2013:32), se confirmă că originea fiscală a datoriei, care decurge, așadar, din calitatea de putere publică a statului, nu este determinantă pentru a exclude aplicarea principiului creditorului privat.
79 În al treilea rând, Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia (C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682), citată de Comisie, a avut în vedere privatizarea unei bănci, care fusese realizată la un preț net inferior celui oferit de alt ofertant. Prin decizia adoptată, Comisia a respins argumentul potrivit căruia ofertantul declarat câștigător ar oferi perspective mai bune prin faptul că nu a recurs la garanția legală acordată de land („Ausfallhaftung”) în cazul încetării de plăți de către bancă. Curtea a statuat că Comisia refuzase în mod întemeiat să ia în considerare garanția legală în discuție, deoarece, prin acordarea sa, statul urmărea alte obiective decât rentabilitatea și exercita prerogative de putere publică (Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia, C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682, punctele 54-56).
80 Din aceste considerații rezultă că hotărârea menționată privea aplicarea concretă a ceea ce era apreciat ca fiind testul corect, și anume principiul vânzătorului privat, precum și elementele care trebuiau să fie luate în considerare în cadrul acestei aplicări. Prin urmare, cauza amintită este diferită de prezenta cauză, în care Comisia a aplicat un test juridic incorect.
81 În cadrul aplicării testului juridic corect, Comisiei îi revine sarcina să acționeze eventual în conformitate cu Hotărârea Land Burgenland, în care garanția în discuție nu a fost limitată nici în timp, nici în ceea ce privește suma acoperită și nu a fost acordată în schimbul plății unei prime sau prin intermediul unui mecanism de piață (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 2013, Land Burgenland și alții/Comisia, C‑214/12 P, C‑215/12 P și C‑223/12 P, EU:C:2013:682, punctul 5).
82 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că Comisia ar fi trebuit să analizeze măsurile în discuție în funcție de natura, de obiectul și de obiectivul lor, cu luarea în considerare a contextului în care se înscriau, și anume reducerea expunerii Regatului Danemarcei rezultată din aportul în capital și din garanția acordate, în loc să aplice principiul investitorului privat independent de rezultatul acestei analize. Din moment ce, precum în speță, statul, care deține o parte a capitalului unei bănci aflată în dificultate și care garantează o parte a obligațiilor acesteia, intervine într‑un transfer de active depreciate, nu i se poate exclude a priori posibilitatea de a acționa într‑un scop comparabil cu cel pe care l‑ar fi urmărit un creditor privat pentru a‑și reduce expunerea.
83 În aceste împrejurări, prezentul motiv trebuie admis.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe unele erori în calculul cuantumului ajutorului de stat și al ajutorului incompatibil
84 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele invocă săvârșirea de către Comisie a mai multor erori în calculul ajutorului de stat și al ajutorului incompatibil. Reclamantele invocă cinci erori de apreciere pretins săvârșite de Comisie în această privință, și anume erori care privesc calculul valorii activelor transferate, riscul de insolvență a FSC, remunerarea FSC pentru investiția sa de capital, dobânzile care trebuie plătite FSC pentru finanțarea pe care a acordat‑o NewCo și valoarea reducerii cerințelor privind fondurile proprii ce rezultă din transferul de active.
85 Astfel cum reiese din examinarea primului motiv, decizia atacată a utilizat un cadru de referință incorect pentru analiza efectuată, iar în cadrul prezentului litigiu Tribunalului nu îi revine sarcina să statueze cu privire la rezultatul la care ar fi condus aplicarea în speță (punctele 69 și 70 de mai sus). Prin urmare, Tribunalul nu are obligația să examineze al doilea motiv, întemeiat pe erori de calcul pretins săvârșite de Comisie, nemaifiind necesară nici pronunțarea cu privire la admisibilitatea celei de a cincea critici cuprinse în prezentul motiv, care a fost invocată de Comisie.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare
Argumentele părților
86 Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamantele susțin că decizia atacată este viciată de nemotivare, fiind încălcate articolul 296 al doilea paragraf TFUE și articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
87 În special, reclamantele arată că, pe baza deciziei atacate, celelalte state membre și terții interesați nu vor putea să înțeleagă modul în care Comisia a ajuns la valorile cifrice menționate în considerentele (97), (103), (116) și (117) ale acestei decizii. Decizia atacată nu ar cuprinde nicio mențiune privind valoarea de piață și nici valoarea economică reală a portofoliului de împrumuturi, aceste valori fiind calculate de expertul extern consultat de Comisie. Mai mult, Comisia nu ar expune considerațiile esențiale care au determinat‑o să aleagă valorile cifrice și prezumțiile pe care le‑a utilizat pentru calcularea valorii de piață și a valorii economice reale a portofoliului de credite. Reclamantele impută Comisiei și faptul că a făcut o descriere foarte generală a metodei utilizate pentru calcularea valorilor menționate în considerentele (93), (113) și (116) ale deciziei atacate.
88 În opinia reclamantelor, Comisia ar fi trebuit să le pună la dispoziție integral cele două rapoarte întocmite de expertul extern. Nota tehnică și rezumatul celui de al doilea raport de expertiză care le‑au fost comunicate ar fi insuficiente pentru explicarea deciziei. Mai mult, refuzul Comisiei de a acorda acces la anumite informații ar constitui, în sine, o încălcare a normelor fundamentale de procedură. Chiar dacă reclamantele admit că Comisia își poate motiva deciziile făcând trimitere la o expertiză, aceasta ar presupune ca expertiza să fie disponibilă tuturor părților direct interesate.
89 Reclamantele adaugă că decizia atacată nu explică motivele pentru care Comisia nu a acceptat suma de 275 de milioane DKK, a reținut o dată anterioară celei în care a fost finalizată tranzacția, la 2 iulie 2012, și nu a analizat problema dacă transferul de active se conforma principiului operatorului privat în economia de piață.
90 Comisia consideră că al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Aprecierea Tribunalului
91 În temeiul articolului 296 al doilea paragraf TFUE, actele juridice se motivează. În plus, în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale, dreptul la bună administrare include obligația administrației de a‑și motiva deciziile.
92 Potrivit unei jurisprudențe constante, conținutul obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât, pe de o parte, să dea posibilitatea instanței Uniunii să își exercite controlul de legalitate, iar pe de altă parte, să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și putea apăra drepturile și pentru a verifica dacă decizia este sau nu este întemeiată (Hotărârea din 6 martie 2003, Westdeutsche Landesbank Girozentrale și Land Nordrhein‑Westfalen/Comisia, T‑228/99 și T‑233/99, EU:T:2003:57, punctul 278).
93 Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare a acestuia, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 6 martie 2003, Westdeutsche Landesbank Girozentrale și Land Nordrhein‑Westfalen/Comisia, T‑228/99 și T‑233/99, EU:T:2003:57, punctul 279).
94 În special, Comisia nu este obligată să adopte o poziție cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de persoanele interesate, ci este suficient ca aceasta să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei (Hotărârea din 6 martie 2003, Westdeutsche Landesbank Girozentrale și Land Nordrhein‑Westfalen/Comisia, T‑228/99 și T‑233/99, EU:T:2003:57, punctul 280).
95 Criticile formulate de reclamante trebuie examinate în lumina acestor observații.
96 În primul rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe pretinsa imposibilitate a celorlalte state membre și a terților interesați să înțeleagă modul în care Comisia a calculat valoarea de piață și valoarea economică reală a portofoliului de credite și modul în care a ajuns la valorile cifrice menționate în considerentele (97), (103), (116) și (117) ale deciziei atacate, trebuie să se observe că reclamantele nu pot invoca o pretinsă nemotivare în privința unui terț. De altfel, ele admit că pe parcursul procedurii administrative Comisia le‑a furnizat informații pertinente în această privință. Trebuie să se rețină că, astfel cum arată Comisia, decizia atacată oferă o descriere succintă a metodei utilizate pentru calcularea valorii de piață a activelor NewCo [considerentele (91)-(93)] și a metodei utilizate pentru calcularea valorii reale [considerentul (116)].
97 Prin urmare, contrar susținerilor reclamantelor, decizia atacată expune considerațiile esențiale care au stat la baza raționamentului Comisiei privind calculul valorii de piață și al valorii economice reale. Mai mult, trebuie să se constate că în cadrul celui de al doilea motiv reclamantele au putut să prezinte numeroase argumente referitoare la contestarea temeiniciei acestor calcule, ceea ce denotă că erau în măsură să le înțeleagă.
98 În al doilea rând, în ceea ce privește criticile referitoare la expertiza independentă, cu titlu introductiv trebuie să se precizeze că recurgerea la experți independenți îi este permisă Comisiei dacă apreciază că este oportun, astfel cum a procedat în numeroase rânduri în materia ajutoarelor de stat. Prin urmare, în speță, decizia atacată nu poate fi criticată pentru faptul că s‑a întemeiat pe un raport de expertiză din 7 iunie 2012. Pe de altă parte, după cum s‑a arătat mai sus, decizia atacată nu s‑a limitat să facă trimitere în general la expertiza independentă, ci a expus considerațiile esențiale ale raționamentului Comisiei.
99 În acest context, trebuie respins argumentul referitor la refuzul de punere integrală la dispoziția reclamantelor a celor două rapoarte de expertiză. Astfel cum Comisia a evidențiat în mod întemeiat, procedura de control al ajutoarelor de stat este o procedură deschisă împotriva statului membru răspunzător pentru acordarea ajutorului. Întrucât această procedură nu este deschisă împotriva beneficiarului ajutorului, acesta nu poate invoca dreptul la apărare (Hotărârea din 24 septembrie 2002, Falck și Acciaierie di Bolzano/Comisia, C‑74/00 P și C‑75/00 P, EU:C:2002:524, punctele 81 și 83). Persoanele interesate dispun doar de dreptul de a fi asociate la procedura administrativă într‑o măsură adecvată, ținând seama de circumstanțele cauzei (Hotărârea din 25 iunie 1998, British Airways și alții/Comisia, T‑371/94 și T‑394/94, EU:T:1998:140, punctul 60). În sfârșit, trebuie să se arate că necomunicarea de către Comisie a unui raport de expertiză către o parte interesată este irelevantă pentru demonstrarea unei eventuale încălcări a obligației de motivare (Hotărârea din 15 iunie 2005, Corsica Ferries France/Comisia, T‑349/03, EU:T:2005:221, punctul 77).
100 În al treilea rând, în ceea ce privește pretinsa nemotivare referitoare la efectul brut al măsurilor, în termeni de asistență de capital în valoare de 375 de milioane DKK, în loc de 275 de milioane DKK, trebuie să se arate că în considerentul (116) al deciziei atacate se menționează că Comisia a ajuns la acest rezultat pe baza datelor furnizate de autoritatea daneză de supraveghere financiară, în temeiul Comunicării privind activele depreciate. Mai mult, în cadrul celei de a cincea critici cuprinse în al doilea motiv, reclamantele au invocat mai multe argumente pentru a contesta temeinicia acestui calcul, ceea ce denotă că erau în măsură să înțeleagă acel calcul. Mai precis, din cuprinsul punctului 146 din cererea introductivă și al punctului 73 din replică reiese că reclamantele au înțeles că valoarea reducerii cerințelor de fonduri proprii rezulta dintr‑o reducere a valorii de protecție împotriva riscului de lichidități, de 275 de milioane DKK, și dintr‑o reducere a valorii de protecție împotriva altor riscuri, în special riscul de credit, de 100 de milioane DKK. Or, obligația de motivare trebuie să fie diferențiată de chestiunea temeiniciei motivelor, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu (Hotărârea din 5 octombrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑591/08, nepublicată, EU:T:2012:522, punctul 157). Prin urmare, această critică nu poate fi reținută.
101 În al patrulea rând, în ceea ce privește pretinsa nemotivare referitoare la data de referință pentru evaluarea portofoliului de credite, rezultă din decizia atacată, în special din considerentele (27), (29), (94), precum și din notele de subsol 30 și 72, că portofoliul de credite a fost evaluat pe baza conținutului său la 31 decembrie 2011, fiind luată în considerare evoluția calității sale până la 2 iulie 2012, și anume data finalizării tranzacției. Rezultă în special din raportul de expertiză din 16 decembrie 2013, la care se face trimitere în decizia atacată, că această metodă a fost adoptată de Comisie din cauza faptului că, în pofida datei de finalizare ulterioare, tranzacția era destinată să aibă efecte retroactive la 31 decembrie 2011.
102 În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când a intervenit într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa (Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 71, și Hotărârea din 6 octombrie 2015, Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia, T‑216/12, EU:T:2015:746, punctul 97). Întrucât raportul de expertiză din 16 septembrie 2013 a fost transmis de Comisie reclamantelor pe parcursul procedurii administrative și a fost anexat la cererea introductivă, făcea parte din contextul cunoscut de reclamante. În consecință, această critică trebuie respinsă.
103 În al cincilea rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe nemotivarea referitoare la refuzul Comisiei de a aplica principiul creditorului privat în economia de piață, este cert că decizia atacată este motivată prin aplicarea principiului investitorului privat. Potrivit jurisprudenței, motivarea unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să permită instanței Uniunii să exercite controlul legalității și să ofere persoanei interesate informațiile necesare pentru a aprecia dacă decizia este întemeiată (Hotărârea din 11 iulie 1985, Remia și alții/Comisia, 42/84, EU:C:1985:327, punctul 26).
104 Trebuie să se constate că, în speță, Comisia a expus considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei. Astfel, din decizia atacată rezultă că aceasta a fost întemeiată pe aplicarea principiului investitorului privat, dând astfel posibilitatea reclamantelor să conteste temeinicia deciziei, iar Tribunalului să își exercite controlul de legalitate în cadrul primului motiv. În aceste condiții, independent de temeinicia deciziei atacate cu privire la acest aspect, trebuie respinsă critica întemeiată pe motivarea insuficientă.
105 Având în vedere cele de mai sus, al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
106 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de reclamante, conform concluziilor acestora din urmă.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia 2014/884/UE a Comisiei din 11 martie 2014 privind ajutorul de stat SA.34445 (12/C) implementat de Danemarca pentru transferul unor active de patrimoniu de la FIH către [FSC].
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Frimodt Nielsen | Dehousse | Collins |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 septembrie 2016.
Semnături