HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua)

4 octombrie 2007

Cauza F‑32/06

María del Carmen de la Cruz și alții

împotriva

Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU‑OSHA)

„Funcție publică – Agenți contractuali – Reforma Statutului funcționarilor – Foști agenți locali – Stabilirea încadrării și a remunerației la momentul recrutării – Echivalența posturilor – Consultarea comitetului pentru personal”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care doamnele de la Cruz, Estrataetxe și Grados, precum și domnii Moral și Sánchez, toți agenți contractuali ai EU‑OSHA, solicită anularea deciziilor EU‑OSHA prin care sunt încadrați în grupa de funcții II, și nu în grupa de funcții III, în temeiul contractelor lor de agenți contractuali din 28 și din 29 aprilie 2005 și, în consecință, recunoașterea tuturor drepturilor lor începând de la 1 mai 2005, precum și, printre altele, plata unor despăgubiri și a unor dobânzi de întârziere

Decizia: Anulează deciziile EU‑OSHA prin care reclamanții sunt încadrați în grupa de funcții II în baza contractelor de agenți contractuali semnate la 28 și la 29 aprilie 2005. Respinge celelalte capete de cerere. Obligă EU‑OSHA la plata cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiuni – Interesul de a exercita acțiunea

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari – Acțiuni – Reclamație administrativă prealabilă – Identitate de obiect și de cauză

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

3.      Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Evaluarea atribuțiilor care pot corespunde unor grupe de funcții diferite

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 80 alin. (2)]

4.      Funcționari – Agenți contractuali – Încadrare

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 4 și art. 80 alin. (2)]

1.      Acordul dat privind un act care lezează nu este de natură să înlăture calitatea acestui act de a leza. Soluția contrară ar conduce la lipsirea persoanei pe care o vizează de orice posibilitate de a ataca actul, chiar dacă este nelegal, ceea ce ar încălca sistemul căilor de atac instituit de tratat și de statut.

(a se vedea punctul 36)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 11 iulie 1996, Ortega Urretavizcaya/Comisia, T‑587/93, RecFP, p. I‑A‑349 și II‑1027, punctul 28

2.      Norma de concordanță dintre reclamația precontencioasă și cererea subsecventă impune, sub sancțiunea inadmisibilității, ca un motiv invocat în fața unei instanțe comunitare să fi fost deja invocat în cadrul procedurii precontencioase, pentru ca autoritatea împuternicită să facă numiri să fi avut posibilitatea să cunoască, într‑un mod suficient de precis, criticile pe care persoana interesată le formulează împotriva deciziei atacate. Norma amintită se justifică prin însăși finalitatea procedurii precontencioase, aceasta având ca obiect de a permite o soluționare amiabilă a diferendelor apărute între funcționari și administrație. Prin urmare, autoritatea menționată trebuie clar informată în legătură cu motivele invocate de reclamant pentru a fi în măsură să îi propună o eventuală soluționare amiabilă.

În consecință, în acțiunile funcționarilor, concluziile prezentate în fața instanței comunitare nu pot conține decât capete de cerere care se întemeiază pe același argument precum cel pe care se întemeiază capetele de cerere invocate în reclamație, acestea putând fi dezvoltate în fața instanței comunitare prin prezentarea unor motive și argumente care nu figurează în mod necesar în reclamație, dar care se află în strânsă legătură cu aceasta. Această din urmă cerință nu trebuie să aibă ca efect să condiționeze, în mod riguros și definitiv, eventuala etapă contencioasă, din moment ce acțiunea în contencios nu modifică nici cauza, nici obiectul reclamației.

(a se vedea punctele 38-42)

Trimitere la:

Curte: 1 iulie 1976, Sergy/Comisia, 58/75, Rec., p. 1139, punctul 33; 20 mai 1987, Geist/Comisia, 242/85, Rec., p. 2181, punctul 9; 26 ianuarie 1989, Koutchoumoff/Comisia, 224/87, Rec., p. 99, punctul 10; 14 martie 1989, Del Amo Martinez/Parlamentul European, 133/88, Rec., p. 689, punctele 9 și 10; 19 noiembrie 1998, Parlamentul European/Gaspari, C‑316/97 P, Rec., p. I‑7597, punctul 17

Tribunalul de Primă Instanță: 29 martie 1990, Alexandrakis/Comisia, T‑57/89, Rec., p. II‑143, punctul 8; 7 iulie 2004, Schmitt/AER, T‑175/03, RecFP, p. I‑A‑211 și II‑939, punctul 42 și jurisprudența citată

3.      Ținând cont de larga putere de apreciere de care dispun instituțiile sau agențiile de executare în evaluarea atribuțiilor care pot corespunde unor grupe de funcții diferite la care se referă articolul 80 alineatul (2) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, controlul Tribunalului asupra respectării repartizării acestor atribuții între grupele de funcții menționate trebuie să se limiteze la problema dacă autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă a acționat în limite rezonabile și nu a utilizat puterea sa de apreciere în mod vădit eronat.

(a se vedea punctul 65)

4.      Administrația săvârșește o eroare vădită de apreciere încadrând în grupa de funcții II agenți contractuali cărora li s‑au atribuit funcții a căror exercitare necesită cunoștințe specializate de un nivel ridicat, în special în domenii precum reglementarea contabilă și financiară, procedurile de cerere de ofertă, gestionarea documentelor și a informației sau informatica. Aceste funcții includ asigurarea unor atribuții de coordonare, de redactare, de gestiune, de supraveghere, în mod ocazional chiar de concepere, care necesită un anumit grad de autonomie. Astfel de funcții depășesc cadrul unor „atribuții de birou și de secretariat” sau chiar de „administrare a biroului”, care aparțin grupei de funcții II. Chiar dacă unele dintre acestea pot corespunde atribuțiilor proprii grupei de funcții II, acestea se includ, în ansamblu, în „atribuțiile de execuție, de redactare” sau de „contabilitate” și „alte atribuții tehnice echivalente”, în sensul articolului 80 alineatul (2) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, care caracterizează atribuțiile ce țin de grupa de funcții III.

Împrejurarea că rapoartele de evaluare a atribuțiilor îndeplinite de acești agenți se referă la o perioadă în care erau angajați în calitate de agenți locali nu are relevanță, întrucât atribuțiile pe care le îndeplineau nu au suferit modificări importante după recrutarea lor în calitate de agenți temporari. În plus, faptul că aceste sarcini au fost executate în trecut de către acești agenți în calitate de agenți locali, în temeiul articolului 4 din Regimul aplicabil celorlalți agenți, în versiunea aplicabilă înainte de 1 mai 2004, nu poate afecta interpretarea și aplicarea corectă a articolului 80 alineatul (2) din regimul menționat.

În plus, nu este relevant faptul că acești agenți își îndeplinesc atribuțiile sub supravegherea unui funcționar sau a unui agent temporar, întrucât aceasta este norma prevăzută la articolul 80 alineatul (2) din Regimul aplicabil celorlalți agenți în legătură cu toți agenții contractuali, indiferent de grupa de funcții de care aparțin.

(a se vedea punctele 72-76)