Cerere de decizie preliminară introdusă de Monomeles Protodikeio Serron (Grecia) la 8 februarie 2019 – WP/Trapeza Peiraios AE
(Cauza C-105/19)
Limba de procedură: greaca
Instanța de trimitere
Monomeles Protodikeio Serron
Părțile din procedura principală
Reclamant: WP
Pârâtă: Trapeza Peiraios AE
Întrebările preliminare
Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/131 trebuie interpretat în sensul că instituie o normă procedurală de ordine publică care impune instanțelor naționale să țină seama din oficiu, chiar în stadiul cererii de emitere a unei somații de plată, de caracterul abuziv al unei clauze stipulate între un furnizor și un consumator, ținând seama în special: de faptul că în ordinea juridică elenă, în conformitate cu articolele 623, 624, 628 și 629 din Codul de procedură civilă (kodikas politikis dikonomias), nu numai că nu există o asemenea obligație, ci, în plus, somația de plată este emisă în cadrul unei proceduri necontradictorii, după un control formal de documente printre care figurează contractul de credit, de faptul că competența de emitere a unei somații de plată revine unei instanțe a statului grec și de faptul că somația de plată constituie un titlu executoriu imediat, în temeiul căruia furnizorul poate, după un termen de trei zile, să inițieze o procedură de executare silită care nu este susceptibilă de nicio suspendare?
Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că instituie o normă procedurală de ordine publică care impune instanțelor naționale să se abțină să emită o somație de plată atunci când se probează cu înscrisuri, în fața instanței emitente a somației de plată, că creanța decurge din Condițiile generale contractuale (CGC) care au fost deja calificate ca fiind nule, fiind abuzive, prin hotărâri care au dobândit autoritatea de lucru judecat pronunțate în acțiuni în încetare formulate de uniuni ale consumatorilor împotriva furnizorilor și care sunt enumerate în decizia ministerială Z1-798/25-06-2008 (FEK B 1353/11-07-2008), care are valoare de oficiu al registrului național al clauzelor abuzive [în versiunea modificată și completată prin decizia ministerială Z1-21/17-01-2011 care a fost considerată legală prin hotărârea nr. 1210/2010 a Consiliului de Stat elen (Symvoulio tis Epikrateias), după ce s-a ținut seama de asemenea, pe de o parte, de hotărârile nr. 1219/2001 și 430/2005 ale Curții de Casație elene (Areios Pagos), de hotărârile nr. 5253/2003 și 6291/2000 ale Curții de Apel din Atena (Efeteio Athinon), de hotărârile 1119/2002 și 1208/1998 ale Polymeles Protodikeio Athinon (Tribunalul de Mare Instanță din Atena, în complet de mai mulți judecători) care au dobândit autoritate de lucru judecat și de hotărârea nr.961/2007 a Polymeles Protodikeio Athinon (Tribunalul de Mare Instanță din Atena, în complet de mai mulți judecători) în partea sa care a dobândit autoritate de lucru judecat, precum și, pe de altă parte, de faptul că incidența autorității de lucru judecat a acestor decizii jurisdicționale este de interes public major pentru buna funcționare a pieței și pentru protecția consumatorilor (articolul 10 alineatul (2) din Legea 2251/1994); prin această decizie ministerială s-a decretat „interdicția de a include în contractele încheiate între instituțiile de credit și consumatori Condițiile generale contractuale care au fost considerate abuzive prin decizii jurisdicționale pronunțate în acțiuni în justiție formulate de uniuni ale consumatorilor”, iar această decizie enumeră CGC care au fost considerate nule, fiind abuzive, în urma unor acțiuni în justiție colective, introduse de uniuni ale consumatorilor împotriva unor bănci considerate furnizori], ținând seama în special de faptul că în Grecia competența de a emite o somație de plată revine instanțelor – mai precis Eirinodikeia (judecători de pace) și Protodikeia (tribunale de mare instanță) – și de faptul că somația de plată constituie un titlu executoriu imediat, în temeiul căruia furnizorul poate, după un termen de trei zile, să inițieze o procedură de executare silită care nu este susceptibilă de nicio suspendare?
Articolul 6 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) și articolul 8 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că autoritatea de lucru judecat care rezultă din admiterea de acțiuni în încetare formulate de uniuni ale consumatorilor împotriva furnizorilor impune, ca o condiție suplimentară pentru ca efectele să se producă erga omnes (în conformitate cu articolul 10 alineatul 20 din Legea 2251/1994), o identitate a părților și o identitate a elementelor de fapt și de drept – așa cum este impusă în dreptul procedural național prin articolul 324 din Codul de procedură civilă (kodikas politikis dikonomias) –, astfel încât este posibil ca autoritatea de lucru judecat care rezultă din admiterea unor acțiuni colective în încetare să nu poată fi extinsă și nici aplicată în orice situație în care o instanță națională este sesizată cu o cale de atac exercitată de un consumator împotriva unui furnizor?
____________
1 Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).