Language of document : ECLI:EU:F:2007:210

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua)

29 noiembrie 2007

Cauza F‑52/06

Mike Pimlott

împotriva

Oficiului European de Poliție (Europol)

„Funcție publică – Personalul Europol – Prelungirea contractului unui agent al Europol – Articolul 6 din Statutul personalului Europol – Durata maximă a contractului de angajare al agenților”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 40 alineatul (3) din Convenția în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind înființarea Oficiului European de Poliție (Convenția Europol) și al articolului 93 alineatul (1) din Statutul personalului Europol, prin care domnul Pimlott solicită, pe de o parte, anularea deciziei Europol din 25 ianuarie 2006 de respingere a reclamației sale și, pe de altă parte, obligarea Europol să îi acorde prelungirea contractului pentru o durată de patru ani, durată care începe să curgă de la 1 ianuarie 2006

Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiuni – Act care lezează – Noțiune

[Convenția Europol, art. 40 alin. (3); Statutul personalului Europol, art. 92 alin. (2) și art. 93 alin. (1)]

2.      Drept comunitar – Interpretare – Texte plurilingve

(Statutul personalului Europol, art. 6)

1.      Constituie acte sau decizii susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta în mod direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia. Nu aceasta este situația unei scrisori de la Europol care se limitează să exprime intenția autorității de a examina cererea de prelungire a contractului de angajare a unui agent, în condițiile în care nu s‑a luat încă, în acest stadiu, nicio decizie. Astfel, simpla manifestare a unei intenții viitoare nu poate genera, pentru persoana în cauză, drepturi și obligații care modifică situația sa juridică. În schimb, o scrisoare de la această autoritate, prin care se aduce la cunoștința agentului intenția acesteia de a‑i propune prelungirea contractului pentru o anumită durată, prin faptul că exclude posibilitatea unei prelungiri pentru o durată superioară, trebuie considerată un act care lezează, act împotriva căruia îi revine persoanei în cauză obligația de a introduce o reclamație administrativă, în condițiile prevăzute la articolul 92 alineatul (2) și la articolul 93 din Statutul personalului Europol, fără a trebui să aștepte semnarea contractului.

(a se vedea punctele 48, 50, 52 și 53)

Trimitere la:

Curte: 21 octombrie 1986, Fabbro și alții/Comisia, 269/84 și 292/84, Rec., p. 2983, punctele 10 și 11; 21 ianuarie 1987, Stroghili/Curtea de Conturi, 204/85, Rec., p. 389, punctul 6

Tribunalul de Primă Instanță: 26 septembrie 2002, Borremans și alții/Comisia, T‑319/00, RecFP, p. I‑A‑171 și II-905, punctele 30-33; 7 septembrie 2005, Krahl/Comisia, T‑358/03, RecFP, p. I‑A‑215 și II-993, punctul 38

Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2006, Aimi și alții/Comisia, F‑47/06, RecFP, p. I-A-1-165 şi II-A-1-639, punctul 58

2.      Necesitatea unei aplicări și, prin urmare, a unei interpretări uniforme a dispozițiilor comunitare exclude posibilitatea ca un text să fie luat în considerare în mod izolat în una dintre versiunile sale și impune ca acesta să fie interpretat atât în funcție de voința reală a autorului său, cât și de scopul urmărit de acesta din urmă, în lumina versiunilor elaborate în toate limbile Comunității. În măsura în care anumite traduceri ale unei dispoziții din limba originală se diferențiază de aceasta, nu pot prevala, singure, în raport cu celelalte versiuni lingvistice.

În conformitate cu acest principiu, articolul 6 din Statutul personalului Europol, în versiunea aflată în vigoare în martie 2001, trebuie interpretat în sensul că durata maximă de angajare este de șase ani (a doua liniuță) sau de opt ani (a treia liniuță), inclusiv durata primului contract.

(a se vedea punctele 61-63)

Trimitere la:

Curte: 12 noiembrie 1969, Stauder, 29/69, Rec., p. 419, punctul 3; 12 iulie 1979, Koschniske, 9/79, Rec., p. 2717, punctul 6; 17 iulie 1997, Ferriere Nord/Comisia, C‑219/95 P, Rec., p. I‑4411, punctul 15

Tribunalul de Primă Instanță: 29 septembrie 1999, Neumann și Neumann‑Schölles/Comisia, T‑68/97, RecFP, p. I‑A‑193 și II-1005, punctul 79