Language of document : ECLI:EU:F:2008:126

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCŢIEI PUBLICE (Camera a doua)

9 octombrie 2008

Cauza F‑49/06

Bart Nijs

împotriva

Curţii de Conturi a Comunităților Europene

„Funcţie publică – Funcționari – Promovare – Exercițiul de promovare 2005”

Obiectul: Acţiune formulată în temeiul articolelor 236 CE şi 152 EA, prin care domnul Nijs solicită anularea deciziei de a nu îl promova în 2005, precum şi „a oricărei decizii conexe şi/sau subsecvente” şi obligarea Curţii de Conturi să îl despăgubească pentru toate prejudiciile materiale şi morale pe care le‑ar fi suferit ca urmare a neregulilor pretins săvârşite de Curtea de Conturi

Decizia: Respinge acţiunea în parte ca inadmisibilă şi în parte ca nefondată. Obligă reclamantul la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

Procedură – Cheltuieli de judecată – Cheltuieli provocate în mod nejustificat sau şicanatoriu

[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanţă, art. 87 alin. (3) al doilea paragraf]

Se impun aplicarea articolului 87 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanţă şi obligarea la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ale procedurii a funcţionarului care a formulat motive de atac deosebit de excesive şi întemeiate pe un număr crescut de supoziţii şi de insinuări lipsite de relevanță în raport cu obiectul acţiunii sau cu altă argumentaţie în drept, fiind necesară de altfel eliminarea anumitor fragmente din înscrisurile acestuia ca urmare a caracterului lor defăimător.

(a se vedea punctele 81 şi 82)