HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a treia)

23 octombrie 2013

Cauza F‑124/12

Ulrik Solberg

împotriva

Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT)

„Funcție publică – Fost agent temporar – Neprelungirea unui contract pe durată determinată – Obligația de motivare – Întinderea puterii de apreciere”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, prin care domnul Solberg solicită anularea deciziei din 12 ianuarie 2012 a autorității abilitate să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) a Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT sau, în continuare, „Observatorul”) de a nu prelungi contractul său de agent temporar

Decizia:      Respinge acțiunea domnului Solberg. Domnul Solberg suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie.

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Scrisoare adresată unui agent temporar și prin care i se amintește data expirării contractului său – Excludere – Decizie de a nu prelungi un contract – Includere

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]

2.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Principiul bunei administrări – Obligația de motivare a deciziilor care lezează

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41)

3.      Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Luarea în considerare a intereselor agentului vizat

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 47)

1.      În sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, lezează numai actele sau măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele unui funcționar sau ale unui agent, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia. Pe de altă parte, un act care nu conține niciun element nou în raport cu un act anterior constituie un act pur confirmativ al acestuia și, în consecință, nu poate avea drept efect începerea unui nou termen de introducere a acțiunii.

În special, o scrisoare care se limitează să amintească unui agent prevederile contractului său privind data expirării acestuia și care nu cuprinde niciun element nou în raport cu prevederile respective nu constituie un act care lezează.

În schimb, în cazul în care contractul poate face obiectul unei prelungiri, decizia adoptată de administrație de a nu îl prelungi constituie un act care lezează distinct de contractul respectiv și care poate face obiectul unei reclamații și al unei acțiuni în termenele prevăzute de statut. Astfel, o asemenea decizie, care intervine în urma unei reexaminări a interesului serviciului și a situației persoanei interesate, conține un element nou în raport cu contractul inițial și nu se poate considera că are caracter pur confirmativ.

(a se vedea punctele 16-18)

Trimitere la:

Curte: 14 septembrie 2006, Comisia/Fernández Gómez, C‑417/05 P, punctul 46

Tribunalul de Primă Instanță: 25 octombrie 1996, Lopes/Curtea de Justiție, T‑26/96, punctul 19; 15 octombrie 2008, Potamianos/Comisia, T‑160/04, punctul 21

Tribunalul Funcției Publice: 15 septembrie 2011, Bennett și alții/OAPI, F‑102/09, punctele 56, 57 și 59 și jurisprudența citată; 23 octombrie 2012, Possanzini/Frontex, F‑61/11, punctul 41

2.      Printre garanțiile conferite de dreptul Uniunii în cadrul procedurilor administrative se înscrie în special principiul bunei administrări, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, una dintre componentele acestuia, prevăzută la articolul 41 alineatul (2) litera (c), fiind „obligația administrației de a‑și motiva deciziile”.

În plus, obligația de a motiva deciziile care lezează constituie un principiu esențial al dreptului Uniunii, de la care nu se poate deroga decât în considerarea unor motive imperative.

(a se vedea punctele 29 și 30)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 29 septembrie 2005, Napoli Buzzanca/Comisia, T‑218/02, punctul 57 și jurisprudența citată; 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, punctul 148 și jurisprudența citată

Tribunalul Uniunii Europene: 27 septembrie 2012, Applied Microengineering/Comisia, T‑387/09, punctul 76

3.      Obligația de solicitudine implică printre altele ca, atunci când se pronunță cu privire la situația unui funcționar sau a unui agent, chiar și în cadrul exercitării unei largi puteri de apreciere, autoritatea competentă să ia în considerare ansamblul elementelor susceptibile să îi determine decizia; astfel, aceasta trebuie să țină seama nu doar de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului sau al agentului în cauză.

În orice caz, luarea în considerare a interesului personal al unui agent ale cărui prestații profesionale au fost considerate nesatisfăcătoare nu poate merge până la a interzice autorității competente să nu prelungească contractul său pe perioadă determinată în pofida opoziției acestui agent, atunci când interesul serviciului impune acest lucru.

(a se vedea punctele 43 și 45)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 27 noiembrie 2008, Klug/EMEA, F‑35/07, punctul 79; 13 iunie 2012, Macchia/Comisia, F‑63/11, punctul 50, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalul Uniunii Europene, cauza T‑368/12 P; 11 iulie 2012, AI/Curtea de Justiție, F‑85/10, punctele 167 și 168