Language of document :

Acțiune introdusă la 22 octombrie 2010 - Bömcke/BEI

(Cauza F-105/10)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Eberhard Bömcke (Athus, Belgia) (reprezentant: D. Lagasse, avocat)

Pârâtă: Banca Europeană de Investiții

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea deciziei adoptate de directorul de resurse umane al pârâtei prin care se confirmă că mandatul de reprezentant al personalului acordat reclamantului a luat sfârșit și cerere de daune interese

Concluziile reclamantului

Anularea deciziei adoptate de directorul de resurse umane al BEI notificată reclamantului prin scrisoarea datată 12 octombrie 2010, primită la 15 octombrie 2010;

obligarea BEI la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului prin decizia menționată mai sus și la acordarea către reclamant, cu acest titlu, a sumei de 25 000 de euro;

obligarea BEI la plata cheltuielilor de judecată.

____________