HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
28 iulie 2016(*)
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Domeniu de aplicare ratione materiae – Acțiune în restituirea plății nedatorate – Îmbogățire fără justă cauză – Creanță care își are originea în rambursarea nejustificată a unei amenzi aplicate pentru încălcarea dreptului concurenței”
În cauza C‑102/15,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Fővárosi Ítélőtábla (Curtea de Apel Regională din Budapesta‑Capitală, Ungaria), prin decizia din 16 februarie 2015, primită de Curte la 2 martie 2015, în procedura
Gazdasági Versenyhivatal
împotriva
Siemens Aktiengesellschaft Österreich,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul M. Ilešič, președinte de cameră, doamna C. Toader (raportor), domnul A. Rosas, doamna A. Prechal și domnul E. Jarašiūnas, judecători,
avocat general: domnul N. Wahl,
grefier: domnul I. Illéssy, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 14 ianuarie 2016,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Gazdasági Versenyhivatal, de L. Bak, irodavezető (Jogi Iroda);
– pentru Siemens Aktiengesellschaft Österreich, de C. Bán și de Á. Papp, ügyvédek;
– pentru Ungaria, de M. Z. Fehér, de G. Koós și de A. M. Pálfy, în calitate de agenți;
– pentru guvernul german, de T. Henze, de J. Kemper și de J. Mentgen, în calitate de agenți;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de F. Varrone, avvocato dello Stato;
– pentru Comisia Europeană, de A. Tokár și de M. Wilderspin, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 7 aprilie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Gazdasági Versenyhivatal (Oficiul Concurenței, Ungaria), pe de o parte, și Siemens Aktiengesellschaft Österreich (denumită în continuare „Siemens”), pe de altă parte, în legătură cu o acțiune în restituirea plății nedatorate întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, formulată de primul împotriva celei din urmă.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (7) și (19) ale Regulamentului nr. 44/2001 au următorul cuprins:
„(7) Domeniul de aplicare a prezentului regulament trebuie să includă toate aspectele importante de drept civil și comercial, cu excepția anumitor aspecte bine definite.
[…]
(19) Trebuie asigurată continuitatea între Convenția [din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive privind aderarea noilor state membre la această convenție,] și prezentul regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității trebuie garantată cu privire la interpretarea [convenției menționate] de către Curtea de Justiție a [Uniunii Europene], iar Protocolul din [3 iunie 1971 privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Convenției din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 1975, L 204, p. 28)] trebuie să rămână, de asemenea, aplicabil în cazul procedurilor pendinte la data intrării în vigoare a prezentului regulament.”
4 Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament definește domeniul de aplicare ratione materiae al acestuia după cum urmează:
„Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială indiferent de natura instanței. El nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă.”
5 Articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:
„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”
6 Articolul 5 din același regulament, care figurează în secțiunea 2, intitulată „Competențe speciale”, din capitolul II din acesta, prevede:
„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:
[…]
3. în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă;
[…]”
Dreptul maghiar
Legea privind practicile neloiale
7 Articolul 83 alineatul (5) din tisztességtelen piaci magatartás és a versenykorlátozás tilalmáról szóló 1996. évi LVII. törvény (Legea nr. LVII din 1996 de interzicere a practicilor comerciale neloiale și a denaturării concurenței), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind practicile neloiale”), prevede:
„În cazul în care decizia adoptată de autoritatea pentru concurență competentă încalcă o normă juridică, iar acest lucru are ca efect nașterea în beneficiul părții în cauză a unui drept la rambursarea amenzii, suma care trebuie rambursată este majorată cu dobânzi al căror cuantum corespunde cu dublul ratei de bază zilnice a băncii centrale.”
Codul de procedură civilă
8 În temeiul articolului 130 alineatul (1) litera a) din Codul de procedură civilă, instanța, fără citarea părților, respinge cererea ca inadmisibilă în cazul în care competența instanțelor maghiare privind soluționarea litigiului este exclusă în temeiul unei dispoziții a unei legi sau a unei convenții internaționale.
9 Articolul 157/A alineatul (1) litera b) din acest cod prevede că, în ipoteza în care cererea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă fără citarea părților pentru motivul prevăzut la articolul 130/A alineatul (1) litera a), însă competența instanțelor maghiare nu poate fi stabilită în temeiul niciunui alt titlu, instanța sesizată procedează la clasarea procedurii dacă pârâtul invocă o excepție de necompetență.
Codul civil
10 În temeiul articolului 301 alineatul (1) din Legea nr. IV din 1959 de instituire a Codului civil, în cazul unei datorii pecuniare – dacă legea nu prevede altfel – debitorul va plăti, de la data întârzierii la plată, dobânzi la rata de bază a băncii centrale aplicabilă în ultima zi dinaintea semestrului civil în care are loc întârzierea, chiar dacă datoria nu produce dobânzi. Obligația de plată a dobânzilor există chiar dacă debitorul justifică întârzierea.
11 Potrivit articolului 339 alineatul (1) din acest cod, orice persoană care cauzează în mod ilicit un prejudiciu altei persoane este obligată la repararea acestuia. Ea poate fi exonerată de răspundere dacă dovedește că a acționat în modul așteptat în general într‑o astfel de situație.
12 Articolul 361 din codul menționat are următorul cuprins:
„(1) Orice persoană care obține un avantaj patrimonial fără temei juridic în detrimentul unui terț este obligată să restituie acel avantaj.
(2) În cazul în care îmbogățirea a dispărut înainte de acțiunea în restituire, persoana care a beneficiat de aceasta nu este ținută la restituire, cu excepția situației în care
a) trebuia să prevadă obligația de restituire și poate fi considerată răspunzătoare pentru dispariția îmbogățirii sau
b) a obținut îmbogățirea cu rea‑credință.
[…]”
13 Potrivit articolului 364 din același cod, îmbogățirii fără justă cauză i se aplică prin analogie normele privind despăgubirile.
Litigiul principal și întrebarea preliminară
14 Oficiul Concurenței a aplicat societății Siemens, stabilită în Austria, o amendă de 159 000 000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 507 000 de euro) pentru încălcarea dispozițiilor din domeniul dreptului concurenței. Siemens a contestat această amendă în fața instanțelor administrative maghiare. Cu toate acestea, întrucât o astfel de acțiune nu are efect suspensiv în dreptul maghiar, societatea menționată a plătit amenda.
15 În primă instanță, instanța administrativă a redus cuantumul amenzii la 27 300 000 HUF (aproximativ 87 000 de euro). Această decizie a fost confirmată în apel.
16 În temeiul hotărârii instanței administrative de apel, Oficiul Concurenței a rambursat societății Siemens, la 31 octombrie 2008, suma de 131 700 000 HUF (aproximativ 420 000 de euro), reprezentând diferența dintre cuantumul amenzii stabilit inițial de această autoritate și cuantumul reținut de instanțele administrative de prim grad și de apel. Autoritatea menționată a plătit de asemenea societății Siemens, în temeiul articolului 83 alineatul (5) din Legea privind practicile neloiale, suma de 52 016 230 HUF (aproximativ 166 000 de euro) cu titlu de dobânzi aferente sumei respective.
17 Întrucât Oficiul Concurenței a declarat însă recurs împotriva hotărârii instanței administrative de apel, Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) a statuat că amenda aplicată inițial era justificată. În consecință, la 25 noiembrie 2011, Siemens a restituit Oficiului Concurenței suma de 131 700 000 HUF refuzând totodată să ramburseze suma de 52 016 230 HUF, corespunzătoare dobânzilor plătite de această autoritate.
18 La 12 iulie 2013, Oficiul Concurenței a sesizat Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală, Ungaria) cu o acțiune în restituirea plății nedatorate în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, pe baza articolului 361 alineatul (1) din Codul civil, solicitând restituirea sumei respective de 52 016 230 HUF, majorată cu dobânzi de întârziere calculate de la 2 noiembrie 2008, prima zi lucrătoare după data rambursării nedatorate a sumei de 131 700 000 HUF către Siemens.
19 Autoritatea menționată a solicitat de asemenea societății Siemens plata sumei de 29 183 277 HUF (aproximativ 93 000 de euro), corespunzătoare dobânzilor calculate asupra sumei de 131 700 000 HUF pentru perioada cuprinsă între 2 noiembrie 2008 și 24 noiembrie 2011, ziua anterioară datei restituirii acestei din urmă sume către Oficiul Concurenței, arătând că aceasta ar fi trebuit să fie în posesia sa în perioada respectivă din moment ce decizia sa inițială este considerată legală ex tunc.
20 În fața Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală), Oficiul Concurenței a susținut că îmbogățirea fără justă cauză privește materia cvasidelictuală, astfel încât norma de competență specială prevăzută la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 ar fi aplicabilă în speță.
21 La rândul său, Siemens a ridicat o excepție de necompetență prin care a solicitat clasarea procedurii, arătând că articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001 nu este aplicabil în speță și că, prin urmare, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din acest regulament, instanțele austriece, iar nu instanțele maghiare, ar fi competente să judece procedura în discuție în litigiul principal.
22 Întrucât Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală), prin ordonanța din 12 iunie 2014, a admis excepția de necompetență, Oficiul Concurenței a declarat apel împotriva acestei ordonanțe la instanța de trimitere.
23 Această din urmă instanță subliniază că jurisprudența Curții, în special Hotărârea din 18 iulie 2013, ÖFAB (C‑147/12, EU:C:2013:490), nu furnizează indicații clare care să îi permită să se pronunțe asupra problemei dacă instanțele maghiare dispun sau nu dispun de o competență specială, în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, pentru a soluționa un litigiu precum cel în discuție în cauza principală. Aceasta consideră că creanța pe care Oficiul Concurenței pretinde că o deține în raport cu Siemens nu este o creanță contractuală. În schimb, ea apreciază că aplicarea normei de competență specială prevăzută la această dispoziție nu poate fi exclusă.
24 În special, instanța menționată ridică problema dacă principiul interpretării autonome, dar stricte, care prevalează în ceea ce privește articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că ar permite aplicarea acestei norme de competență specială într‑o cauză precum cea din litigiul principal, în care răspunderea pârâtei este întemeiată exclusiv pe o îmbogățire fără justă cauză, iar nu pe existența unei fapte culpabile sau pe orice alt temei de răspundere.
25 În aceste condiții Fővárosi Ítélőtábla (Curtea de Apel Regională din Budapesta‑Capitală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Se consideră acțiune în materie cvasidelictuală, în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, cererea de plată a unei creanțe rezultate din rambursarea unei amenzi impuse în cadrul unei proceduri în materie de concurență, plătită de o parte cu sediul social în alt stat membru – căreia i s‑a admis rambursarea, declarată ulterior nejustificată –, pe care autoritatea pentru concurență o formulează împotriva părții menționate pentru a obține recuperarea dobânzilor prevăzute de reglementare în beneficiul său în caz de rambursare și care au fost plătite de respectiva autoritate?”
Cu privire la întrebarea preliminară
26 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că intră în sfera materiei cvasidelictuale în sensul acestei dispoziții o acțiune în restituirea plății nedatorate întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, prin care autoritatea pentru concurență dintr‑un stat membru urmărește să obțină din partea unei societăți stabilite în alt stat membru rambursarea unor dobânzi pe care le‑a plătit acestei societăți în urma deciziei instanțelor administrative ale primului stat membru de reducere a amenzii care i‑a fost aplicată societății respective de autoritatea menționată, instanța supremă anulând ulterior această din urmă decizie și restabilind cuantumul inițial al amenzii amintite.
27 Cu titlu introductiv, trebuie examinat dacă o astfel de acțiune intră în domeniul de aplicare ratione materiæ al Regulamentului nr. 44/2001.
28 În această privință, trebuie amintit că, în măsura în care Regulamentul nr. 44/2001 înlocuiește Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive privind aderările noilor state membre la această convenție (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”), interpretarea dată de Curte în privința dispozițiilor respectivei convenții este valabilă și pentru dispozițiile regulamentului menționat atunci când dispozițiile acestor instrumente pot fi calificate ca fiind echivalente (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, Maletic, C‑478/12, EU:C:2013:735, punctul 27 și jurisprudența citată).
29 Astfel cum reiese din articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, domeniul de aplicare al regulamentului menționat este limitat, precum cel al Convenției de la Bruxelles, la noțiunea „materie civilă și comercială”.
30 Pentru a asigura, în măsura posibilului, egalitatea și uniformitatea drepturilor și a obligațiilor care decurg din Regulamentul nr. 44/2001 pentru statele membre și pentru persoanele interesate, noțiunea „materie civilă și comercială” nu trebuie interpretată ca reprezentând o simplă trimitere la dreptul intern al unuia sau al altuia dintre statele în cauză. Noțiunea respectivă trebuie considerată o noțiune autonomă, care trebuie interpretată prin referire, pe de o parte, la obiectivele și la sistemul regulamentului menționat și, pe de altă parte, la principiile generale care reies din ansamblul sistemelor juridice naționale (Hotărârea din 23 octombrie 2014, flyLAL‑Lithuanian Airlines, C‑302/13, EU:C:2014:2319, punctul 24 și jurisprudența citată).
31 Pentru a stabili dacă o materie intră sau nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv, trebuie să se examineze elementele care caracterizează natura raporturilor juridice dintre părțile din litigiu și obiectul acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 aprilie 2013, Sapir și alții, C‑645/11, EU:C:2013:228, punctul 32 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 12 septembrie 2013, Sunico și alții, C‑49/12, EU:C:2013:545, punctul 33 și jurisprudența citată).
32 Astfel, Curtea a considerat că, deși anumite litigii dintre o autoritate publică și o persoană de drept privat pot intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001, situația este diferită atunci când autoritatea publică acționează în exercitarea puterii publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 aprilie 2013, Sapir și alții, C‑645/11, EU:C:2013:228, punctul 33 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 12 septembrie 2013, Sunico și alții, C‑49/12, EU:C:2013:545, punctul 34).
33 Pentru a determina dacă această situație se regăsește în cadrul unui litigiu precum cel în discuție în cauza principală, este necesar, așadar, să se identifice raportul juridic care există între părțile în litigiu și să se examineze temeiul și modalitățile de exercitare ale acțiunii formulate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 mai 2003, Préservatrice foncière TIARD, C‑266/01, EU:C:2003:282, punctul 23, Hotărârea din 11 aprilie 2013, Sapir și alții, C‑645/11, EU:C:2013:228, punctul 34, precum și Hotărârea din 12 septembrie 2013, Sunico și alții, C‑49/12, EU:C:2013:545, punctul 35).
34 În această privință, este necesar să se arate că, deși acțiunile de drept privat formulate în vederea asigurării respectării dreptului concurenței intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2014, flyLAL‑Lithuanian Airlines, C‑302/13, EU:C:2014:2319, punctul 28 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 21 mai 2015, CDC Hydrogen Peroxide, C‑352/13, EU:C:2015:335, punctul 56), este în schimb cert, după cum a arătat avocatul general la punctul 34 din concluzii, că o sancțiune aplicată de o autoritate administrativă în exercitarea competențelor de reglementare care îi sunt conferite de legislația națională intră sub incidența „materiei administrative”, exclusă din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 conform articolului 1 alineatul (1) din acesta. Acest lucru este valabil, în particular, în cazul unei amenzi aplicate ca urmare a unei încălcări a dispozițiilor dreptului național care interzic restricțiile privind concurența.
35 În speță, deși litigiul principal nu privește în mod direct amenda pe care Oficiul Concurenței a aplicat‑o societății Siemens ca urmare a unei încălcări a dispozițiilor în domeniul dreptului concurenței, acest litigiu este totuși intrinsec legat de amenda respectivă și de diferendul dintre părțile din litigiul principal în ceea ce privește legalitatea acesteia. Astfel, creanțele invocate de Oficiul Concurenței în cadrul litigiului menționat își găsesc originea în împrejurarea că amenda amintită a fost plătită, într‑o primă etapă, de Siemens, într‑o a doua etapă, a fost restituită parțial de această autoritate ca urmare a deciziei instanțelor administrative de prim grad și de apel de reducere a cuantumului său, iar, într‑o ultimă etapă, a fost din nou plătită în integralitatea ei de Siemens ca urmare a deciziei Kúria (Curtea Supremă) de a restabili cuantumul inițial al acesteia.
36 În ceea ce privește creanța corespunzătoare dobânzilor pe care Oficiul Concurenței le‑ar fi plătit societății Siemens la momentul restituirii parțiale a amenzii, respectiv suma de 52 016 230 HUF, trebuie constatat că, după cum a arătat avocatul general la punctul 39 din concluzii, aceasta s‑a născut în mod automat în temeiul articolului 83 alineatul (5) din Legea privind practicile neloiale.
37 Astfel, pare să reiasă din practica procedurală administrativă maghiară că, ori de câte ori o amendă aplicată de autoritatea menționată este anulată sau este redusă de instanțele administrative, întreprinderea în cauză percepe dobânzi în temeiul articolului 83 alineatul (5) din Legea privind practicile neloiale, dobânzi pe care aceeași autoritate urmărește apoi să le recupereze în cazul în care amenda este restabilită ulterior la cuantumul său inițial.
38 Rezultă că litigiul principal, în care Oficiul Concurenței urmărește să obțină din partea Siemens plata unei creanțe care decurge dintr‑o amendă pe care a aplicat‑o întreprinderii respective, intră sub incidența materiei administrative.
39 Faptul că Oficiul Concurenței a formulat o acțiune în fața instanțelor civile maghiare împotriva Siemens nu schimbă nimic în această privință.
40 În acest sens, Curtea a decis că, oricare ar fi natura procedurii pe care o prevede dreptul național, faptul că reclamantul urmărește recuperarea unor cheltuieli în temeiul unui drept de creanță care izvorăște dintr‑un act de putere publică este suficient pentru a se considera că acțiunea sa este exclusă din domeniul de aplicare al Convenției de la Bruxelles (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 1980, Rüffer, 814/79, EU:C:1980:291, punctul 15).
41 În plus și spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 11 aprilie 2013, Sapir și alții (C‑645/11, EU:C:2013:228), în care era vorba despre o acțiune în restituirea excedentului plătit din eroare de o autoritate administrativă, creanța în discuție în litigiul principal nu a fost plătită din eroare societății Siemens, ci s‑a născut în temeiul legii aplicabile procedurii administrative în discuție în litigiul principal.
42 Rezultă că o acțiune în restituirea plății nedatorate, precum cea în discuție în litigiul principal, nu intră în domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 44/2001.
43 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea preliminară că o acțiune în restituirea plății nedatorate întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, precum cea în discuție în litigiul principal, care își are originea în rambursarea unei amenzi aplicate în cadrul unei proceduri privind dreptul concurenței nu intră sub incidența „materiei civile și comerciale” în sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 44/2001.
Cu privire la cheltuielile de judecată
44 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
O acțiune în restituirea plății nedatorate întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, precum cea în discuție în litigiul principal, care își are originea în rambursarea unei amenzi aplicate în cadrul unei proceduri privind dreptul concurenței nu intră sub incidența „materiei civile și comerciale” în sensul articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Semnături