CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JÁN MAZÁK
prezentate la 20 octombrie 20091(1)
Cauza C‑310/08
London Borough of Harrow
împotriva
Nimco Hassan Ibrahim
și
Secretary of State for the Home Department
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Court of Appeal (England and Wales) (Civil Division) (Regatul Unit)]
„Libera circulație a persoanelor – Dreptul de ședere al membrilor familiei unui fost lucrător comunitar – Dreptul copiilor de a‑și continua studiile în statul membru gazdă – Dreptul de ședere al mamei, resortisant al unei țări terțe, în statul membru gazdă – Articolul 12 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 – Articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE – Lipsa resurselor suficiente astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă”
1. În prezenta cauză, Court of Appeal (England and Wales) (Civil Division) (Regatul Unit) a adresat Curții trei întrebări preliminare în temeiul articolului 234 CE, referitoare la interpretarea articolului 12 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității2(2) și a Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE3(3).
2. Întrebările au fost formulate în cadrul unei proceduri între, pe de o parte, doamna Nimco Hassan Ibrahim, resortisant al unei țări terțe, căsătorită cu un resortisant danez care lucrase anterior în Regatul Unit, și care are copii de vârstă școlară, resortisanți danezi, și, pe de altă parte, municipalitatea din Harrow (London Borough of Harrow, denumită în continuare „municipalitatea”) privind dreptul doamnei Ibrahim de a beneficia de un ajutor pentru locuință în Regatul Unit. Doamna Ibrahim și copiii acesteia nu sunt independenți din punct de vedere economic și depind de asistența socială din Regatul Unit. Secretary of State for the Home Department (denumit în continuare „Secretary of State”) este intervenient în procedura în cauză. Potrivit legislației britanice, doamna Ibrahim nu are dreptul la ajutorul pentru locuință dacă nu are dreptul de ședere în acest stat membru conform legislației comunitare. Court of Appeal solicită clarificări, în special cu privire la aspectul dacă doamna Ibrahim și copiii acesteia beneficiază de un drept de ședere în temeiul Directivei 2004/38 sau al articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 și, dacă este cazul, dacă trebuie să dispună de suficiente resurse, astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială din Regatul Unit în cursul perioadei planificate de ședere, și să dețină asigurări medicale complete în acest stat membru.
I – Cadrul juridic
A – Reglementarea comunitară
3. Articolul 10 din Regulamentul nr. 1612/68 prevedea, înainte de a fi abrogat de Directiva 2004/38:
„(1) Indiferent de cetățenie, următoarele persoane au dreptul să se stabilească împreună cu lucrătorii care sunt resortisanți ai unui stat membru și ocupă un loc de muncă pe teritoriul altui stat membru:
(a) soțul și descendenții sub vârsta de 21 ani sau care se află în întreținere;
(b) ascendenții lucrătorului și ai soțului și care se află în întreținerea lucrătorului.
(2) Statele membre favorizează admiterea oricărui membru de familie care nu beneficiază de dispozițiile alineatului (1), dacă acesta se află în întreținerea lucrătorului sau locuiește împreună cu acesta în țara de proveniență a lucrătorului.
(3) În aplicarea alineatelor (1) și (2), lucrătorul trebuie să dispună pentru familia sa de o locuință considerată normală pentru lucrătorii naționali din regiunea în care este încadrat în muncă, fără ca această dispoziție să poată da naștere la discriminare între lucrătorii naționali și lucrătorii provenind din alte state membre”.
4. Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 prevede:
„Copiii resortisantului unui stat membru care este sau a fost încadrat în muncă pe teritoriul unui alt stat membru sunt admiși în sistemul de învățământ general, la cursurile de ucenici și de formare profesională în aceleași condiții ca și resortisanții statului respectiv, dacă aceștia domiciliază pe teritoriul acelui stat.
Statele membre încurajează inițiativele care le permit acestor copii să urmeze cursurile menționate în cele mai bune condiții.”
5. Alineatul (3) al articolului 12 din Directiva 2004/38, intitulat „Păstrarea dreptului de ședere de către membrii de familie în eventualitatea decesului sau plecării cetățeanului Uniunii”, prevede:
„Plecarea cetățeanului Uniunii din statul membru gazdă sau decesul acestuia nu atrage pierderea dreptului de ședere pentru copiii săi sau pentru părintele care are custodia acestor copii, indiferent de cetățenie, atât timp cât aceștia își au reședința în statul membru gazdă și sunt înscriși într‑o instituție de învățământ pentru a studia acolo, până la terminarea studiilor.”
6. Articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2004/38 prevede:
„Cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora au dreptul de ședere prevăzut la articolele 7, 12 și 13, atât timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute de aceste articole.”
B – Reglementarea națională
7. Potrivit articolului 6 alineatul 1 din Immigration (European Economic Area) Regulations 2006 (Regulamentul din 2006 privind imigrația provenită din Spațiul Economic European, denumit în continuare „Regulamentul din 2006”), prin „persoană care are calitatea” pentru dreptul de ședere în Regatul Unit se înțelege orice persoană care este resortisant al SEE, stabilită în Regatul Unit ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, lucrător care desfășoară activități salariate sau activități independente, persoană care se întreține sigură sau student. Conform articolului 19 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul din 2006, o persoană care a fost admisă sau a dobândit dreptul de ședere în Regatul Unit în temeiul regulamentului poate fi expulzată din Regatul Unit dacă nu beneficiază de dreptul de ședere sau dacă acest drept încetează în temeiul Regulamentului din 2006.
8. Conform Legii locuinței din 1996 (Housing Act 1996) și Regulamentului din 2006 privind (drepul la) repartiția locuințelor și persoanele fără adăpost [Allocation of Housing and Homelessness (Eligibility) Regulations 2006], doamna Ibrahim nu are dreptul la un ajutor pentru locuință dacă nu beneficiază de dreptul de ședere în acest stat membru în conformitate cu dreptul comunitar.
II – Acțiunea principală și întrebările preliminare
9. Doamna Ibrahim este resortisant al unei țări terțe. Ea este căsătorită cu un cetățean danez, de care este însă separată, la care ne vom referi în continuare prin „domnul Y”. Domnul Y a venit în Regatul Unit în 2002 și a lucrat în acest stat în perioada cuprinsă între octombrie 2002 și mai 2003. Între lunile iunie 2003 și martie 2004, domnul Y a solicitat un ajutor pentru incapacitate de muncă, al cărui beneficiu a încetat atunci când, la finalul acestei perioade, a fost declarat apt de muncă. Imediat după acest moment, domnul Y a părăsit Regatul Unit, revenind în Regatul Unit în luna decembrie 2006. Între momentul încetării încadrării în muncă și cel al ieșirii din Regatul Unit, domnul Y a încetat să fie o „persoană care are calitatea [pentru dreptul de ședere]” în temeiul articolului 6 din Regulamentul din 2006. La întoarcerea sa în Regatul Unit, în luna decembrie 2006, domnul Y nu a redobândit statutul de „persoană care are calitatea [pentru dreptul de ședere]” în temeiul legislației din Regatul Unit.
10. Doamna Ibrahim a sosit în Regatul Unit în luna februarie 2003, cu autorizarea serviciilor de imigrație, pentru a se alătura soțului său. Împreună au patru copii, care sunt toți de cetățenie daneză. În luna octombrie 2007, aceștia aveau între unu și nouă ani. Cei trei copii mai mari au sosit în Regatul Unit odată cu mama lor, în luna februarie 2003. Al patrulea copil este născut în Regatul Unit. La scurt timp după sosirea lor în Regatul Unit, doi dintre copii, cei mai mari, au început școala în sistemul public de învățământ și urmează în continuare aceste cursuri.
11. După plecarea soțului său din Regatul Unit, în 2004, doamna Ibrahim s‑a separat de acesta. Nu a fost și nu este autonomă din punct de vedere economic. Nu lucrează și depinde în întregime de prestații stabilite în funcție de mijloacele sale materiale pentru a‑și achita cheltuielile curente și de cazare. Nu deține asigurări medicale complete și este afiliată la United Kingdom National Health Service (NHS – serviciul de stat pentru sănătate).
12. În luna ianuarie 2007, doamna Ibrahim a formulat în fața municipalității o cerere de ajutor pentru locuință pentru ea și copiii săi. Prin decizia din 1 februarie 2007, municipalitatea a considerat că doamna Ibrahim nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de ajutorul pentru locuință, întrucât nici ea, nici soțul său nu își exercitau dreptul de ședere în Regatul Unit în temeiul dreptului comunitar. După examinarea situației lor juridice, agentul municipalității însărcinat cu soluționarea căilor de atac în materie locativă a confirmat, prin scrisoarea din 29 martie 2007, decizia municipalității din 1 februarie 2007, pentru aceleași motive. La data examinării acestei căi de atac administrative, domnul Y nu avea un loc de muncă și depindea de ajutoarele acordate de stat.
13. Doamna Ibrahim a atacat decizia municipalității la Clerkenwell and Shoreditch County Court, care i‑a admis acțiunea la 18 octombrie 2007. County Court a constatat inter alia că cei doi copii cei mai mari ai doamnei Ibrahim, care mergeau la școală, beneficiau de un drept de ședere în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 pentru a‑și finaliza studiile și astfel doamna Ibrahim avea un drept derivat de ședere, în calitate de persoană în îngrijirea căreia se află în fapt copiii. De asemenea, această instanță a considerat că dreptul de ședere al acestora în Regatul Unit este independent de chestiunea autonomiei economice.
14. Municipalitatea a atacat în fața instanței de trimitere hotărârea pronunțată de County Court. Municipalitatea consideră că Directiva 2004/38 este singura care prevede condițiile care guvernează dreptul de ședere al cetățenilor Uniunii Europene și al membrilor familiilor acestora. În opinia instanței de trimitere, municipalitatea susține că este cert că doamna Ibrahim și copiii săi nu beneficiau de dreptul de ședere în Regatul Unit în special în temeiul articolului 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38 întrucât domnul Y încetase să lucreze în Regatul Unit înainte de a părăsi acest stat membru în 2004. Directiva 2004/38 nu a lăsat neatinse articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 și Hotărârea Baumbast și R4(4), întemeiată pe acest articol. În opinia municipalității, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 instituia un drept de acces la educație în statul membru gazdă pentru copiii lucrătorului, însă, în urma abrogării articolului 10 din Regulamentul nr. 1612/68, care instituia dreptul de ședere în temeiul regulamentului, dreptul de acces la educație conținut de articolul 12 este subordonat condițiilor modificate stabilite de Directiva 2004/38. Indiferent de situație, orice păstrare a dreptului de ședere al familiei după plecarea cetățeanului Uniunii din statul membru gazdă trebuie întemeiată pe autonomia economică a acesteia. Principiile autonomiei economice și proporționalității sunt principii esențiale ale dreptului comunitar, care permit un echilibru între necesitățile cetățeanului și cele ale statului. Unui lucrător migrant și familiei acestuia nu i se cere condiția autonomiei economice, aceasta constituind o condiție pentru orice altă categorie de drept de ședere, astfel cum prevede în special articolul 7 din Directiva 2004/38. În Hotărârea Baumbast și R, familia Baumbast era autonomă din punct de vedere economic și, deși Curtea nu s‑a întemeiat în mod expres pe acest element în raționamentul expus în răspunsul său la primele două întrebări, care se deosebeau de a treia întrebare, era vorba totuși despre circumstanțele cauzei și în principiu ar fi o greșeală să se deducă o regulă mai generală care ar permite admiterea cererii formulate de doamna Ibrahim, având în vedere lipsa autonomiei economice a acesteia.
15. În opinia instanței de trimitere, doamna Ibrahim pretinde că are dreptul de a rămâne în Regatul Unit în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, coroborat cu hotărârea pronunțată de Curte în cauza Baumbast și R. S‑a stabilit că articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38 nu o protejează pe doamna Ibrahim în considerarea faptului că s‑a constatat o lacună în ceea ce privește situația specifică a domnului Y, care încetase să fie un lucrător care beneficiază de un drept de ședere în Regatul Unit înainte de plecarea sa (și care nu obținuse un nou drept de ședere la întoarcere). Cu toate acestea, doamna Ibrahim consideră că, în conformitate cu Hotărârile Curții Echternach și Moritz5(5) și Baumbast și R6(6), din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 se deduce un drept de ședere implicit. Prin urmare, nu este relevant că articolele 10 și 11 din Regulamentul nr. 1612/68 au fost abrogate de Directiva 2004/38, având în vedere că articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu a făcut obiectul unei abrogări exprese. Această situație se regăsește în special în cazul în care drepturile copiilor doamnei Ibrahim la educație în Regatul Unit au luat deja naștere, în pofida faptului că domnul Y încetase să lucreze în Regatul Unit în primăvara anului 2004, chiar înainte de promulgarea Directivei 2004/38, la 29 aprilie 2004. În cazul unui cetățean al Uniunii care lucrează într‑un stat membru gazdă nu există cerința autonomiei economice. În plus, o astfel de cerință nu figurează printre răspunsurile date de Curte la primele două întrebări din Hotărârea Baumbast și R. Curtea nu a considerat necesar să răspundă la celelalte părți din a treia întrebare (a se vedea Hotărârea Baumbast și R, punctul 95), ceea ce întărește afirmația de mai sus.
16. Instanța de trimitere consideră că situația factuală din prezenta cauză este foarte diferită de cele patru cauze care au făcut obiectul Hotărârilor Echternach și Moritz și Baumbast și R. În prima hotărâre, copiii studenți erau ei înșiși adulți și își petrecuseră mare parte din viață în țări gazdă. În a doua hotărâre, familia Baumbast avea reședința în continuare în propria casă din Regatul Unit și era considerată autonomă din punct de vedere economic. În Hotărârea R, lucrătorul migrant mai lucra în Regatul Unit și își păstrase astfel dreptul de ședere pe deplin, sigura problemă fiind că divorțase. Instanța de trimitere nu este sigură că, în conformitate cu Hotărârea Baumbast și R, există un drept de ședere implicit mai curând numai în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 decât în temeiul articolelor 10 și 12 din acest regulament coroborate. Având în vedere abrogarea articolului 10 din Regulamentul nr. 1612/68 și înlocuirea acestuia prin articolul 7 din Directiva 2004/38, pentru instanța de trimitere nu este evidentă subzistența în întregime a justificării Hotărârii Baumbast și R și se poate susține că justificarea sa actuală trebuie să fie întemeiată pe coroborarea articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 și a Directivei 2004/38. În plus, instanța de trimitere consideră că, în Hotărârea Baumbast și R, Curtea a răspuns la primele două întrebări fără a face referire la principiul autonomiei economice. Cu toate acestea, răspunsurile au fost formulate în situația în care familia Baumbast era autonomă din punct de vedere economic. Articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38 nu pare a fi întemeiat în mod expres pe condiția autonomiei economice, deși acest principiu este menționat în mod expres la articolul 12 alineatul (2), care are în vedere decesul. Totuși, există un principiu general al autonomiei economice în afara situației lucrătorului.
17. În aceste împrejurări, Court of Appeal, prin decizia din 21 aprilie 2008, a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:
„În cazul în care: (i) soția care nu este resortisant al unui stat comunitar și copiii săi resortisanți comunitari au însoțit un resortisant comunitar care s‑a stabilit în Regatul Unit, (ii) resortisantul comunitar se afla în Regatul Unit în calitate de lucrător, (iii) ulterior resortisantul comunitar a încetat activitatea salariată și apoi a plecat din Regatul Unit, (iv) resortisantul comunitar, soția sa, care nu este resortisant al Comunității Europene, și copiii nu sunt independenți din punct de vedere economic și depind de asistența socială din Regatul Unit, (v) copiii au început studiile primare în Regatul Unit la scurt timp după sosirea lor, în timp ce resortisantul comunitar era lucrător:
(1) Soțul și copiii beneficiază de dreptul de ședere în Regatul Unit numai dacă îndeplinesc condițiile stabilite în Directiva 2004/38 […]?
SAU
(2) (i) aceștia beneficiază de un drept de stabilire întemeiat pe articolul 12 din [Regulamentul (CEE) nr. 1612/68], astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, fără a fi necesar să îndeplinească condițiile stabilite în Directiva 2004/38 […];
și
(ii) în această ipoteză, trebuie să dispună de resurse suficiente astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în cursul perioadei planificate de ședere, precum și de asigurări de sănătate complete în acest stat membru?
(3) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, soluția este diferită în circumstanțe precum cele din speță, în care copiii au început studiile primare, iar lucrătorul resortisant comunitar a încetat să lucreze înainte de data la care Directiva 2004/38 […] trebuia pusă în aplicare în statele membre?”
III – Procedura în fața Curții
18. Doamna Ibrahim, Regatul Unit, Irlanda, Republica Italiană, Comisia și Autoritatea AELS de Supraveghere au depus memorii. La 2 septembrie 2009, a avut loc o ședință, în care municipalitatea, doamna Ibrahim, Regatul Unit, Regatul Danemarcei, Irlanda, Comisia și Autoritatea AELS de Supraveghere au prezentat observații.
IV – Apreciere juridică
19. Procedura aflată pe rolul instanței de trimitere privește dreptul doamnei Ibrahim la ajutorul pentru locuință în temeiul dispozițiilor prevăzute de legislația națională. Având în vedere că, în conformitate cu dreptul național, acest ajutor este condiționat inter alia de dreptul de ședere al doamnei Ibrahim în Regatul Unit, întrebările adresate Curții vizează aspectul dacă și în ce condiții doamna Ibrahim și copiii acesteia beneficiază de un drept de ședere în acest stat membru în temeiul dreptului comunitar7(7).
20. În opinia noastră, cele trei întrebări formulate de instanța de trimitere trebuie abordate simultan. Aceasta a declarat că avea îndoieli dacă articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 și hotărârea pronunțată de Curte în cauza Baumbast și R8(8), ținând seama de Directiva 2004/38, conferă copiilor9(9) unui lucrător care a încetat să lucreze dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru a‑și finaliza studiile începute relativ recent, și aceasta în pofida lipsei de autonomie economică și a duratei reduse a șederii lucrătorului, în această calitate, în statul membru gazdă.
21. Din înscrisurile comunicate Curții, rezultă că domnul Y a lucrat în Regatul Unit din octombrie 2002 până în mai 2003 și a solicitat în acest stat o alocație pentru incapacitate de muncă din iunie 2003 până în martie 2004. Prin urmare, ar rezulta că domnul Y a beneficiat de statutul de lucrător în conformitate cu articolul 39 CE. În pofida perioadei relativ reduse în cursul căreia domnul Y a lucrat în Regatul Unit, statutul său de lucrător în cursul perioadei examinate nu a fost repus în discuție de instanța de trimitere. În plus, având în vedere că, aparent, domnul Y a desfășurat o activitate reală și efectivă în Regatul Unit, deși pentru o perioadă relativ limitată, în dosarul prezentat Curții, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, nimic nu lasă să se înțeleagă că domnul Y sau soția lui ar fi încercat să invoce în mod abuziv sau fraudulos dispozițiile comunitare1(10)0.
22. Din dosarul prezentat Curții rezultă că, în cursul perioadei în care domnul Y era lucrător, doamna Ibrahim și trei dintre copiii acestora s‑au stabilit cu domnul Y în Regatul Unit. După sosirea lor, doi dintre copii au început școala în sistemul public de învățământ și urmează în continuare aceste cursuri. Ținând seama de împrejurările subliniate de instanța de trimitere, considerăm că, în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, copiii unui cetățean al Uniunii care s‑au stabilit într‑un stat membru gazdă în timp ce părintele lor avea statutul de lucrător comunitar beneficiază în mod evident de dreptul de a‑și continua studiile, drept care le‑ar fi negat dacă și‑ar pierde dreptul de ședere în acest stat membru din cauza faptului că ulterior tatăl lor a încetat să fie lucrător comunitar. În opinia noastră, pierderea acestui drept nu este susținută de legislația comunitară sau de jurisprudența Curții. Pentru a asigura efectul util sau caracterul efectiv al dreptului de acces la educație și de a beneficia de acesta în statul membru gazdă, copiii în cauză au un drept de ședere rezultat direct din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68.
23. În Hotărârea Baumbast și R, Curtea a afirmat că, pentru crearea unor condiții optime de integrare a familiei lucrătorului în societatea din statul membru gazdă, copilul lucrătorului comunitar trebuie să aibă în mod necesar posibilitatea de a merge la școală și de a‑și continua studiile în statul membru gazdă, astfel cum prevede în mod expres articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, pentru a‑și putea finaliza studiile cu succes. Curtea a subliniat, având în vedere împrejurările specifice ale cauzei Baumbast, că faptul de a împiedica un copil al unui cetățean al Uniunii, care, potrivit situației de fapt constatate în respectiva cauză, nu mai era, în perioada examinată, un lucrător1(11)1 în sensul dreptului comunitar să își continue studiile în statul membru gazdă, refuzând copilului o autorizație de ședere, ar putea fi de natură să îl descurajeze pe cetățeanul Uniunii să își exercite drepturile la libera circulație prevăzute de articolul 39 CE și ar crea, prin urmare, un obstacol în calea exercitării efective a libertății garantate astfel de Tratatul CE1(12)2.
24. Considerăm că din Hotărârea Baumbast și R rezultă în mod clar că copiii domnului Baumbast beneficiază de un drept de ședere în Regatul Unit întemeiat numai pe articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, pentru a‑și continua studiile în sistemul de învățământ general, drept dobândit prin stabilirea în Regatul Unit în timp ce domnul Baumbast își exercita dreptul de ședere în calitate de lucrător migrant. Dreptul de ședere al copiilor domnului Baumbast în vederea continuării studiilor se menține independent de faptul că domnul Baumbast nu mai era un lucrător comunitar.
25. Niciun element din cuprinsul Hotărârii Baumbast și R nu tinde să releve că instanța comunitară ar fi întemeiat păstrarea dreptului de ședere al copiilor domnului Baumbast pe coroborarea articolului 10 (în prezent abrogat de Directiva 2004/38) cu articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68.
26. Deși, în cuprinsul punctelor 58-62 din Hotărârea Baumbast și R, Curtea a făcut referire în mod efectiv la aceste două dispoziții ale Regulamentului nr. 1612/68, este clar că această referire a fost făcută în contextul circumstanțelor specifice cauzei R. Copiii doamnei R erau membri ai familiei unui lucrător comunitar, însă nu locuiau permanent cu acesta. Curtea a constatat că membrii familiei unui lucrător comunitar încadrat în muncă pe teritoriul unui alt stat membru beneficiază de un drept de ședere și de un drept de a‑și continua studiile în temeiul articolelor 10 și 12 din Regulamentul nr. 1612/681(13)3. Cu toate acestea, Curtea a indicat în continuare că articolul 10 din regulament, prevăzând dreptul unui membru de familie al lucrătorului migrant de a se stabili cu lucrătorul, nu impune ca membrul de familie vizat să locuiască în permanență cu acesta1(14)4.
27. În această privință, am dori să subliniem că primul punct al dispozitivului Hotărârii Baumbast și R, care privește dreptul de ședere atât al copiilor domnului Baumbast, cât și al copiilor doamnei R, este întemeiat numai pe articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68.
28. De asemenea, dorim să subliniem, astfel cum Curtea a declarat în Hotărârea Gaal1(15)5, că articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu conține nicio referire la articolele 10 și 11 din acest regulament. În cauza sus‑menționată, instanța națională urmărea să se stabilească dacă noțiunea „copil” în sensul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 este limitată, precum în cazul articolului 10 alineatul (1) și al articolului 11 din acest regulament (în prezent abrogat), la copiii sub vârsta de 21 de ani sau care se află în întreținere. Curtea a considerat că subordonarea aplicării articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 unei limite de vârstă sau statutului de copil aflat în întreținere ar fi contrară literei și spiritului acestei dispoziții1(16)6.
29. În consecință, pentru a beneficia de drepturile acordate în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, copiii unui lucrător sau ai unui fost lucrător trebuie să se stabilească în statul membru gazdă în timp ce părintele lor își exercită dreptul de ședere în calitate de lucrător migrant în acest stat membru1(17)7. În acest caz, și sub condiția îndeplinirii celorlalte cerințe prevăzute de articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, temeiul juridic în baza căruia copilul vizat s‑a stabilit în statul membru gazdă1(18)8 și problema dacă acesta continuă să se aplice nu mai sunt relevante1(19)9.
30. În opinia noastră, trebuie respinsă afirmația potrivit căreia Directiva 2004/38 este, după intrarea sa în vigoare, singurul temei al dreptului de ședere al cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor lor pe teritoriul statelor membre.
31. Adoptând Directiva 2004/38, legiuitorul comunitar nu a abrogat articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, deși articolele 10 și 11 din acest regulament au fost abrogate în mod expres începând cu 30 aprilie 20062(20)0. Prin urmare, s‑ar părea că legiuitorul comunitar a avut în mod evident intenția de a menține drepturile de acces și de a urma studii de care beneficiază copiii lucrătorilor sau ai foștilor lucrători, prevăzute de articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții.
32. În orice caz, în opinia noastră, nu există nicio incompatibilitate sau vreun conflict între dreptul de ședere acordat în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții, și cele conferite în temeiul Directivei 2004/38, care ar putea impune Curții în prezent o reinterpretare mai restrictivă a articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68. Prin adoptarea inter alia a articolului 12 alineatul (3) din Directiva 2004/382(21)1, legiuitorul comunitar nici nu a limitat și nici nu a modificat domeniul de aplicare al articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, care vizează în mod special copiii lucrătorilor sau ai foștilor lucrători, ci a consolidat2(22)2 dreptul copiilor cetățenilor Uniunii de a‑și continua studiile în statul membru gazdă2(23)3, în anumite condiții.
33. În ceea ce privește durata școlarizării în Regatul Unit a copiilor doamnei Ibrahim, considerăm, ținând seama de circumstanțele cauzei, că aceasta nu constituie un factor relevant pentru aprecierea dreptului lor de a‑și continua studiile și a dreptului corelativ de ședere în această țară. Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu impune nicio condiție privind durata minimă de înscriere în sistemul de învățământ. În plus, în opinia noastră, presupunerea unor astfel de condiții ar fi incompatibilă cu jurisprudența constantă a Curții, întrucât aceasta a interpretat articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 într‑un mod mai curând extensiv decât restrictiv în hotărâri precum Gaal2(24)4, Baumbast și R2(25)5, di Leo2(26)6 și Echternach și Moritz2(27)7. În plus, Curtea a confirmat în Hotărârea Eind2(28)8 jurisprudența sa constantă potrivit căreia reglementarea comunitară din dreptul derivat în materie de circulație și de ședere nu poate fi interpretată restrictiv. În opinia noastră, în cazul în care copiii unui cetățean al Uniunii care este un fost lucrător comunitar ar fi împiedicați în mod efectiv să își continue studiile în statul membru gazdă în considerarea faptului că nu frecventaseră școala în acest stat pe o durată minimă2(29)9, acest element l‑ar putea descuraja pe cetățeanul Uniunii să își exercite drepturile la libera circulație prevăzute de articolul 39 CE și ar crea, prin urmare, un obstacol în calea exercitării efective a acestei libertăți. Pentru a prelua termenii utilizați de Curte la punctul 54 din Hotărârea Baumbast și R3(30)0, considerăm că impunerea unor astfel de condiții nu ar fi contrară numai literei, ci și spiritului articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68 și, în fapt, ale articolului 39 CE.
34. Având în vedere dreptul copiilor3(31)1 doamnei Ibrahim de a avea reședința în statul membru gazdă pentru a urma cursurile din sistemul de învățământ general în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 și ținând seama de Hotărârea Baumbast și R3(32)2, această dispoziție trebuie interpretată în sensul că dă dreptul părintelui care este persoana în îngrijirea căreia se află în fapt acești copii, indiferent de cetățenie, să aibă reședința alături de ei pentru a facilita exercitarea acestui drept3(33)3.
35. Părinții, care sunt persoanele în îngrijirea cărora se află în fapt copiii care beneficiază de drepturile întemeiate pe articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, sunt de fapt într‑o situație mai curând precară, întrucât nu beneficiază de un drept de ședere direct în temeiul dispoziției în cauză. Totuși, aceste persoane, întrucât au în îngrijire în fapt copiii în cauză, beneficiază de un drept de ședere evident, însă indirect, întemeiat pe articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții, pentru a asigura efectul deplin al drepturilor conferite copiilor în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/683(34)4.
36. Instanța de trimitere a ridicat însă problema dacă dreptul de ședere al doamnei Ibrahim și al copiilor acesteia în Regatul Unit este subordonat condiției să dispună de suficiente resurse astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în cursul perioadei planificate de ședere, precum și de asigurări medicale complete în statul membru gazdă.
37. În opinia noastră, în legislația comunitară sau în jurisprudența Curții nu figurează niciun element care să susțină impunerea unei condiții de autonomie economică sau deținerea unei asigurări medicale în circumstanțele cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere.
38. Dreptul de ședere pe teritoriul statelor membre este conferit în mod direct fiecărui cetățean al Uniunii de articolul 18 alineatul (1) CE.
39. Acest drept poate face însă obiectul unor limitări și condiții prevăzute de tratat și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării sale3(35)5. În această privință, legiuitorul comunitar a impus în mod expres unor cetățeni ai Uniunii și membrilor familiilor acestora, în anumite împrejurări, obligația de a deține în statul membru gazdă o asigurare medicală ce acoperă toate riscurile și suficiente resurse astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în cursul perioadei de ședere3(36)6.
40. Cu toate acestea, subliniem, de exemplu, că cetățenilor Uniunii care sunt lucrători care desfășoară activități salariate sau activități independente în statul membru gazdă sau membrilor familiilor acestora care îi însoțesc ori li se alătură nu li se impune nicio astfel de condiție3(37)7.
41. Având în vedere că legiuitorul comunitar a ales în mod expres, în anumite cazuri, să limiteze dreptul de ședere al anumitor cetățeni ai Uniunii și ai membrilor familiilor acestora, impunând o condiție de autonomie economică și de deținere a unei asigurări medicale, considerăm că inexistența acestor condiții sau obligații față de ceilalți cetățeni ai Uniunii și de membrii familiilor acestora reflectă o opțiune clară din partea legiuitorului de a nu le impune3(38)8. În consecință, considerăm că dreptul de ședere al cetățenilor Uniunii și al membrilor familiei acestora nu este subordonat unor condiții sau limitări legate de autonomia economică și de deținerea unei asigurări medicale complete, cu excepția cazului în care sunt impuse în mod expres de legiuitorul comunitar.
42. În plus, deși este posibil să se considere că în dreptul comunitar s‑a operat o distincție clară între cetățenii Uniunii care desfășoară activități salariate sau independente și membrii familiilor acestora și aceia care sunt „inactivi economic” în ceea ce privește dreptul de ședere și problema autonomiei economice și a deținerii unei asigurări medicale3(39)9, este util să subliniem că distincția în cauză nu este nici absolută4(40)0, nici permanentă4(41)1.
43. Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, care a rămas neschimbat în pofida adoptării Directivei 2004/38, în mod evident nu impune beneficiarilor săi condiții de autonomie economică sau cerințe legate de asigurarea medicală.
44. Astfel, în Hotărârea Echternach și Moritz, Curtea a declarat că statutul de copil al unui lucrător comunitar, în sensul Regulamentului nr. 1612/68, determină recunoașterea necesității de a beneficia de ajutoare pentru studii din partea statului în vederea integrării acestor copii în viața socială a statului gazdă. Această cerință se impune cu atât mai mult în cazurile în care beneficiarii dispozițiilor comunitare în discuție sunt studenți intrați în statul gazdă chiar înainte de vârsta de școlarizare4(42)2.
45. Astfel, departe de a impune anumite condiții financiare beneficiarilor drepturilor conferite în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68, în Hotărârea Echternach și Moritz Curtea a declarat că ajutoarele acordate pentru acoperirea cheltuielilor privind educația și întreținerea studenților trebuie considerate avantaje sociale, la care copiii lucrătorilor (și ai foștilor lucrători) au dreptul în aceleași condiții în care sunt acordate aceleași avantaje resortisanților naționali4(43)3.
46. Mai mult, din Hotărârea Baumbast și R nu poate fi dedusă nicio condiție de autonomie economică sau de deținere a unei asigurări medicale complete.
47. Curtea nu a impus astfel de condiții dacă avem în vedere concluziile de la primul punct al dispozitivului hotărârii, potrivit cărora copiii unui fost lucrător comunitar au dreptul să aibă reședința în statul membru gazdă pentru a continua cursurile în sistemul de învățământ general, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, sau de la al doilea punct al dispozitivului, potrivit cărora părintele în îngrijirea căruia se află în fapt acești copii, indiferent de cetățenie, poate avea reședința alături de ei pentru a facilita exercitarea acestui drept4(44)4. În ceea ce privește problema dreptului de ședere al copiilor Baumbast și al persoanei în îngrijirea căreia se află în fapt aceștia, în opinia noastră, Curtea nu a dat nicio importanță faptului că, întâmplător, familia Baumbast părea să dispună de suficiente resurse și să dețină o asigurare medicală.
48. În cauza respectivă, nu se pune problema autonomiei economice și a asigurării medicale decât în legătură cu dreptul de ședere al domnului Baumbast4(45)5, iar principala problemă este dacă un cetățean al Uniunii Europene care nu mai beneficiază de un drept de ședere în calitate de lucrător migrant în statul membru gazdă poate, în calitate de cetățean al Uniunii Europene, să beneficieze de un drept de ședere în acest stat prin aplicarea directă a articolului 18 alineatul (1) CE4(46)6.
V – Concluzie
49. Având în vedere considerațiile precedente, propunem Curții să răspundă după cum urmează la întrebările adresate cu titlu preliminar de Court of Appeal (England and Wales) (Civil Division) (Regatul Unit):
„Copiii unui cetățean al Uniunii Europene care s‑au stabilit într‑un stat membru în timp ce părintele lor își exercită dreptul de ședere în calitate de lucrător migrant în acest stat membru au dreptul de ședere în statul membru gazdă pentru a urma cursurile în sistemul de învățământ general, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității.
În circumstanțele prezentei cauze, articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 trebuie interpretat în sensul că dă dreptul părintelui care este persoana în îngrijirea căreia se află în fapt acești copii, indiferent de cetățenie, să aibă reședința alături de ei pentru a facilita exercitarea acestui drept. Faptul că părintele care este cetățean al Uniunii a încetat să fie lucrător migrant în statul membru gazdă și ulterior a părăsit acest stat membru, faptul că copiii și persoana în îngrijirea căreia se află în fapt aceștia nu sunt autonomi din punct de vedere economic și depind de asistența socială în statul membru gazdă sau întinderea perioadei în care copiii au fost înscriși la cursurile de învățământ general în statul membru gazdă nu constituie elemente relevante în această privință.”