ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

19 aprilie 2012

Cauza F‑16/12 R

Eugène Émile Marie Kimman

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Schimbare a repartizării – Procedura măsurilor provizorii – Cerere de suspendare a executării – Urgență – Lipsă”

Obiectul: Cererea introdusă în temeiul articolelor 278 TFUE și 157 EA, precum și a articolului 279 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în virtutea articolului 106a al acestuia, prin care domnul Kimman solicită suspendarea deciziei prin care directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) a dispus schimbarea repartizării sale începând cu 1 februarie 2012

Decizia: Respinge cererea de măsuri provizorii. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – „Fumus boni iuris” – Urgență – Caracter cumulativ – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Ordine de examinare și mod de verificare – Putere de apreciere a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii

[art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]

2.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – Prejudiciu grav și ireparabil – Sarcina probei

[art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]

3.      Funcționari – Transfer intern – Schimbare a repartizării – Criteriu de distincție

(Statutul funcționarilor, art. 4 și 29)

4.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Suspendarea executării unei decizii de schimbare a repartizării – Condiții de dispunere – Prejudiciu grav și ireparabil – Noțiune

(art. 278 TFUE)

1.      În temeiul articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererile privind măsuri provizorii trebuie să indice, între altele, împrejurările care determină urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică la prima vedere dispunerea măsurilor solicitate.

Condițiile privind urgența și aparența temeiniciei cererii (fumus boni iuris) sunt cumulative, astfel încât o cerere de măsuri provizorii trebuie respinsă în cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii efectuează de asemenea evaluarea comparativă a intereselor prezente în cauză.

În cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și are libertatea de a determina, în lumina particularităților speței, modul în care diferitele condiții trebuie verificate, precum și ordinea examinării acestora, în măsura în care nicio normă de drept comunitar nu îi impune o schemă de analiză prestabilită pentru aprecierea necesității de a lua unele măsuri provizorii.

(a se vedea punctele 14-16)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 3 iulie 2008, Plasa/Comisia, F‑52/08 R, punctele 21 și 22 și jurisprudența citată; 15 februarie 2011, de Pretis Cagnodo și Trampuz de Pretis Cagnodo/Comisia, F‑104/10 R, punctul 16

2.      Scopul procedurii privind măsurile provizorii nu este asigurarea reparării unui prejudiciu, ci garantarea deplinei eficacități a hotărârii pe fond. În vederea atingerii acestui din urmă obiectiv, se impune ca măsurile solicitate să fie urgente, în sensul că este necesar, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantului, ca acestea să fie pronunțate și să își producă efectele înainte de decizia din acțiunea principală. În plus, părții care solicită acordarea măsurilor provizorii îi revine sarcina de a dovedi că nu poate aștepta finalizarea procedurii principale decât cu riscul de a suferi un prejudiciu de această natură.

(a se vedea punctul 18)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 19 decembrie 2002, Esch‑Leonhardt și alții/BCE, T‑320/02 R, punctul 27

3.      Rezultă din economia generală a statutului că există un transfer intern, în sensul propriu al termenului, numai în cazul transferului unui funcționar pe un post vacant. În acest caz, transferul este supus formalităților prevăzute la articolele 4 și 29 din statut. În schimb, aceste formalități nu sunt aplicabile în cazul schimbării repartizării funcționarului deoarece un astfel de transfer nu conduce la crearea unui post vacant.

(a se vedea punctul 20)

Trimitere la:

Tribunal: 7 februarie 2007, Clotuche/Comisia, T‑339/03, punctul 31

4.      Având în vedere larga putere de apreciere de care dispun instituțiile în organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt conferite și, în paralel, în repartizarea personalului lor, o decizie privind schimbarea repartizării, chiar dacă produce inconveniente funcționarilor interesați, nu constituie un eveniment anormal și imprevizibil în cariera acestora. În aceste condiții, suspendarea executării nu poate fi justificată decât prin împrejurări imperative și excepționale care pot produce un prejudiciu grav și ireparabil funcționarului interesat.

(a se vedea punctul 23)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 iulie 1996, Presle/Cedefop, T‑93/96 R, punctul 45 și jurisprudența citată