Language of document : ECLI:EU:C:2019:397

ORDONANȚA CURȚII (Camera a șaptea)

8 mai 2019(*)

„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții – Lipsa unor precizări suficiente cu privire la contextul factual și normativ al litigiului principal, precum și la motivele care justifică necesitatea unui răspuns la întrebarea preliminară – Inadmisibilitate vădită”

În cauza C‑9/19,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul București (România), prin decizia din 8 iunie 2018, primită de Curte la 3 ianuarie 2019, în procedura

SC Mitliv Exim SRL

împotriva

Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili,

CURTEA (Camera a șaptea),

compusă din domnul T. von Danwitz (raportor), președinte de cameră, și domnii E. Levits și A. Kumin, judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 2 și 273 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7), a articolului 325 TFUE, precum și a articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC Mitliv Exim SRL (denumită în continuare „Mitliv”), pe de o parte, și Agenția Națională de Administrare Fiscală (România) și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (România), pe de altă parte, cu privire la o cerere de plată a unor dobânzi aferente sumelor pe care această societate le‑a pus la dispoziția autorităților fiscale în contextul urmăririi penale începute împotriva sa, în vederea obținerii unei reduceri a pedepsei.

 Cadrul juridic

3        Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/112 stabilește operațiunile supuse TVA‑ului.

4        Potrivit articolului 273 din această directivă:

„Statele membre pot impune alte obligații pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și a preveni evaziunea, sub rezerva cerinței de tratament egal al operațiunilor interne și operațiunilor efectuate între statele membre de către persoane impozabile și cu condiția ca respectivele obligații să nu genereze, în comerțul între statele membre, unele formalități în legătură cu trecerea frontierelor.”

5        Articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții prevede:

„Pe lângă textul întrebărilor adresate Curții cu titlu preliminar, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă:

(a)      o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările;

(b)      conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională pertinentă;

(c)      expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal.”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

6        Societății Mitliv i se impută săvârșirea, alături de alte societăți, a unor infracțiuni de evaziune fiscală în materie de taxă pe valoarea adăugată (TVA).

7        În cadrul urmăriri penale declanșate împotriva Mitliv și a celorlalte societăți, o expertiză contabilă a evaluat provizoriu cuantumul TVA‑ului de la plata căruia aceste societăți s‑ar fi sustras la 9 238 577 de lei românești (RON) (aproximativ 1 967 000 de euro) în total, din care 3 527 305 RON (aproximativ 751 000 de euro) au fost reținuți în sarcina Mitliv. Potrivit indicațiilor care figurează în decizia de trimitere, Mitliv a plătit această din urmă sumă pentru a beneficia de o reducere a pedepsei.

8        Prin Hotărârea din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova (România) a condamnat societatea Mitliv pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată la plata unei amenzi de 80 000 RON (aproximativ 17 000 de euro), aplicându‑i totodată acesteia o interdicție de participare la procedurile de achiziții publice. În plus, prin acea hotărâre a fost admisă acțiunea introdusă de statul român în calitate de parte civilă, obligând în solidar societatea Mitliv și celelalte societăți participante la plata sumei de 9 238 577 RON (aproximativ 1 967 000 de euro) și a unor obligații fiscale accesorii. În hotărârea menționată s‑a constatat că Mitliv plătise în parte această sumă.

9        Mitliv a făcut de asemenea obiectul unei inspecții fiscale care s‑a finalizat, la 25 februarie 2016, cu o decizie de impunere și cu un raport de inspecție fiscală prin care în sarcina societății s‑au stabilit, printre altele, TVA‑ul suplimentar în valoare de 3 718 357 RON (aproximativ 792 000 de euro), precum și dobânzi și penalități de întârziere ca obligații fiscale accesorii. La cererea Mitliv, suma plătită în cursul urmării penale a fost alocată, prin compensare, TVA‑ului suplimentar menționat.

10      Mitliv a formulat o contestație administrativă împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală menționate și, ulterior, o acțiune în anulare. Prin Hotărârea din 19 iunie 2017, Curtea de Apel București (România) a admis în parte acțiunea acestei societăți, respingând‑o în rest.

11      În cadrul litigiului principal, Mitliv solicită Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili plata unor dobânzi aferente sumei de 3 527 305 RON (aproximativ 751 000 de euro) pe care o plătise în cursul urmăririi penale. Întrucât această cerere a fost respinsă de administrația menționată, Mitliv a introdus o acțiune la Tribunalul București (România).

12      În aceste condiții, Tribunalul București a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Dacă dispozițiile articolului 2 și ale articolului 273 din Directiva [2006/112], dispozițiile articolului 50 din [cartă] și dispozițiile articolului 325 TFUE raportate la împrejurări precum cele din litigiul principal se opun unei reglementări naționale precum cea din litigiul principal, care permite următoarele demersuri coroborate:

–        plata unui prejudiciu penal stabilit în faza de urmărire penală printr‑un alt înscris decât un titlu de creanță fiscală;

–        desfășurarea unei inspecții fiscale ulterioare, derulată în paralel cu procesul penal în care a fost trimis în judecată contribuabilul inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, și care stabilește în sarcina sa obligații fiscale accesorii și pentru perioada și suma consemnată deja la dispoziția organelor statului în faza de urmărire penală, iar soluționarea contestației administrative introduse împotriva actelor administrativ fiscale emise cu ocazia controlului a fost suspendată până la finalizarea laturii penale;

–        finalizarea procesului penal în primă instanță cu condamnarea inculpatului, printre altele, și la plata în solidar a întregii sume stabilite în faza de urmărire penală ca fiind datorată de toți inculpații, deși în sarcina contribuabilului în discuție a fost stabilită doar o anumită parte din sumă care a și fost achitată de contribuabil, și în ce măsură toate aceste demersuri odată coroborate prezintă un caracter excesiv prin raportare la același contribuabil?

2)      În împrejurări precum cele din litigiul principal, chiar pentru a asigura obiectivul de colectare a obligațiilor financiare datorate statului și a combate frauda, este compatibilă cu principiile dreptului Uniunii în general și cu principiul ne bis in idem în special atitudinea organelor statului de a nu lua în considerare, din perspectivă fiscală, o plată efectuată anterior rămânerii definitive a sancțiunilor administrativă și penală, în condițiile în care plata acoperă parte din prejudiciul fiscal stabilit în sarcina [contribuabilului]?

3)      În lumina răspunsurilor la [prima și a doua întrebare] de mai sus, dreptul Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea din litigiul principal, care nu asimilează unei perceperi a taxei care este contrară dreptului Uniunii: […] situația în care contribuabilul achită prejudiciul penal în faza de urmărire penală în scopul reducerii pedepsei la jumătate, în absența unui titlu de creanță fiscală provenit de la organele competente să îl emită sau în absența unei hotărâri definitive pronunțate de instanța penală, însă organele fiscale stabilesc, cu ocazia inspecției fiscale, accesorii fiscale și pentru perioada și suma consemnată deja la dispoziția organelor statului, taxa fiind percepută fără temei din momentul plății și până la momentul stabilirii obligațiilor fiscale printr‑un titlu de creanță fiscală sau printr‑o hotărâre penală definitivă?”

 Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

13      În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când aceasta este în mod vădit necompetentă să judece o cauză sau atunci când o cerere sau o cerere introductivă este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

14      Trebuie ca în prezenta cauză să se facă aplicarea acestei dispoziții.

15      Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale instituite prin articolul 267 TFUE, necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să îi fie utilă instanței naționale impune definirea de către aceasta din urmă a cadrului factual și normativ în care se încadrează întrebările adresate sau cel puțin explicarea ipotezelor de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări. Astfel, Curtea este abilitată să se pronunțe cu privire la interpretarea unui text al Uniunii numai pornind de la faptele care îi sunt indicate de instanța națională (Ordonanța din 5 octombrie 2017, OJ, C‑321/17, nepublicată, EU:C:2017:741, punctul 12 și jurisprudența citată).

16      Aceste cerințe referitoare la conținutul unei cereri de decizie preliminară figurează în mod expres la articolul 94 din Regulamentul de procedură, potrivit căruia orice cerere de decizie preliminară cuprinde „o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările”, „conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională pertinentă”, precum și „expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal”.

17      Cerințele menționate figurează de asemenea în Recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2016, C 439, p. 1).

18      În această privință, trebuie să se sublinieze că informațiile cuprinse în deciziile de trimitere sunt destinate nu numai să permită Curții să dea răspunsuri utile, ci și să ofere guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate posibilitatea de a prezenta observații, conform articolului 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Revine Curții obligația de a veghea ca această posibilitate să fie asigurată, ținând cont de faptul că, în temeiul dispoziției menționate, numai deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate, însoțite de o traducere în limba oficială a fiecărui stat membru, iar nu și dosarul național transmis eventual Curții de instanța de trimitere (Hotărârea din 11 iunie 2015, Base Company și Mobistar, C‑1/14, EU:C:2015:378, punctul 48, Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C‑614/14, EU:C:2016:514, punctul 20, precum și Ordonanța din 8 septembrie 2016, Google Ireland și Google Italy, C‑322/15, EU:C:2016:672, punctul 17).

19      În speță, trebuie să se constate că este evident că decizia de trimitere nu îndeplinește cerințele amintite la punctele 15-18 din prezenta ordonanță.

20      Prin intermediul întrebărilor preliminare adresate, care trebuie analizate împreună, referitoare la articolele 2 și 273 din Directiva 2006/112, la articolul 50 din cartă și la articolul 325 TFUE, instanța de trimitere întreabă Curtea, în esență, cu privire la interpretarea care trebuie dată articolului 50 din cartă în cadrul litigiului principal.

21      În această privință, trebuie amintit că acest articol 50 prevede că „[n]imeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea”.

22      Or, deși din cererea de decizie preliminară reiese că societății Mitliv i s‑a imputat săvârșirea unor fapte de evaziune fiscală în materie de TVA, care au făcut obiectul unei proceduri penale și al unei proceduri administrative, această cerere conține indicații contradictorii în privința perioadelor la care se referă aceste fapte care nu permit să se cunoască dacă acestea din urmă au fost săvârșite în cursul aceleiași perioade sau în perioade diferite. În plus, cererea menționată nu precizează dacă diferitele măsuri luate în urma acestor proceduri trebuie să fie considerate ca având caracter penal, în sensul articolului 50 din cartă, nici dacă aceste măsuri au un caracter definitiv. Trebuie adăugat că cererea de decizie preliminară se limitează în esență la a detalia ordinea cronologică a procedurilor penală și administrativă în discuție în litigiul principal, fără a indica însă dacă și cum se raportează în mod concret unele la altele aceste proceduri și măsurile menționate.

23      În aceste condiții, trebuie să se constate că prezentarea cadrului factual și normativ al cauzei principale care figurează în cererea de decizie preliminară are lacune și incoerențe care împiedică Curtea să examineze în mod util compatibilitatea procedurilor și a măsurilor menționate cu articolul 50 din cartă, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența rezultată din Hotărârea din 20 martie 2018, Menci (C‑524/15, EU:C:2018:197).

24      În sfârșit, în cadrul litigiului principal, Mitliv solicită plata unor dobânzi aferente sumelor pe care aceasta le‑a plătit în cursul procedurii penale în scopul de a repara un prejudiciu fiscal și de a obține o reducere a pedepsei. Or, cererea de decizie preliminară nu precizează nici condițiile pe care reglementarea națională le prevede pentru o asemenea cerere de plată a unor dobânzi, nici legăturile pe care aceasta le are cu interpretarea articolului 50 din cartă.

25      În consecință, Curtea se află în imposibilitatea de a da la întrebările adresate un răspuns util pentru soluționarea litigiului principal.

26      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se constate, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, că prezenta cerere de decizie preliminară este vădit inadmisibilă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

27      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) dispune:

Cererea de decizie preliminară formulată de Tribunalul București (România), prin decizia din 8 iunie 2018, este vădit inadmisibilă.

Luxemburg, 8 mai 2019.

Grefier

 

Președintele Camerei a șaptea

A. Calot Escobar

 

T. von Danwitz


*      Limba de procedură: româna.