Language of document : ECLI:EU:F:2010:45

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)

12 mai 2010


Cauza F‑13/09


Josefina Peláez Jimeno

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică — Funcționari — Reclamație prealabilă — Termen de depunere a unei reclamații — Tardivitate — Probă — Fost agent temporar — Numire ca funcționar — Articolul 5 alineatul (4) din anexa XIII la statut — Egalitate de tratament”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Peláez Jimeno solicită anularea deciziei Parlamentului European din 8 februarie 2008 prin care era recrutată în calitate de funcționar stagiar, în măsura în care această deciziei stabilește încadrarea sa în gradul AST 1 treapta 5, și a deciziei Parlamentului European din 12 noiembrie 2008 prin care este respinsă reclamația sa depusă în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene

Decizia: Respinge acțiunea. O obligă pe reclamantă la plata tuturor cheltuielilor de judecată.


Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Termene — Data la care începe să curgă termenul — Sarcina probei

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]

2.      Funcționari — Recrutare — Numire în grad — Introducerea unei noi structuri a carierelor prin Regulamentul nr. 723/2004 — Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad

[Statutul funcționarilor, art. 31 alin. (1); anexa XIII, art. 5 alin. (2) și (4), art. 12 alin. (3) și art. 13 alin. (1); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]


1.      Revine părții care se prevalează de o depășire a termenului de depunere a reclamației sau de formulare a acțiunii sarcina de a face dovada datei la care termenul respectiv a început să curgă, probă în lipsa căreia nu pot fi confirmate o serie de indicii care conduc la ipoteza că o scrisoare a fost primită de reclamant la o dată anterioară celei pe care o menționează. În plus, faptul că un funcționar interesat este prezent la locul de muncă nu permite să se deducă cu suficientă certitudine și, prin urmare, nu reprezintă o probă în lipsa unui document care să ateste primirea deciziei atacate că persoana interesată a putut în mod efectiv să ia cunoștință de aceasta.

(a se vedea punctul 24)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 20 martie 1991, Mérez‑Mínguez Casariego/Comisia, T‑1/90, Rec., p. II‑143, punctul 37; 17 ianuarie 2001, Kraus/Comisia, T‑14/99, RecFP, p. I‑A‑7 și II‑39, punctul 22; 27 septembrie 2002, Di Pietro/Curtea de Conturi, T‑254/01, RecFP, p. I‑A‑177 și II‑929, punctele 19, 22 și 25‑27

Tribunalul Funcției Publice: 25 aprilie 2007, Lebedef‑Caponi/Comisia, F‑71/06, RepFP, p. I‑A‑1‑115 și II‑A‑1‑629, punctele 29, 31 și 34


2.      Articolul 5 alineatul (4) din anexa XIII la statut vizează agenții temporari înscriși „pe o listă de candidați apți pentru a trece într‑o altă categorie”, precum și pe cei „înscriși […] pe o listă a candidaților care au reușit la un concurs intern”. Deși un concurs de „trecere într‑o altă categorie” este de asemenea, prin natura sa, un concurs intern, dispoziția în cauză trebuie interpretată astfel încât să aibă un efect util, evitând, în măsura în care este posibil, orice interpretare care ar conduce la concluzia că această dispoziție este redundantă. S‑ar părea că legiuitorul a înțeles ca prin „concursuri interne” să se refere la concursuri numite de titularizare al căror obiect este de a permite, cu respectarea tuturor dispozițiilor statutare care reglementează accesul la funcția publică europeană, recrutarea ca funcționari a unor agenți care au deja o anumită experiență în cadrul instituției și care au făcut dovada aptitudinii lor de a fi titularii posturilor care urmează a fi ocupate. Această interpretare este confirmată de termenii alineatului (2) al articolului 5 din anexa XIII la statut, care nu vizează decât funcționarii înscriși „pe o listă de candidați apți pentru a trece într‑o altă categorie”, fără a menționa funcționarii „înscriși […] pe o listă a candidaților care au reușit la un concurs intern”. O astfel de mențiune nu ar fi fost justificată în special întrucât nu există motive de titularizare a agenților care sunt deja funcționari.

Pentru ca articolul 5 alineatul (4) din anexa XIII la statut să fie aplicabil, trebuie să existe o trecere de la o „veche categorie” la o „nouă categorie”, în urma fie a unui concurs care conduce la întocmirea unei „liste de candidați apți pentru a trece într‑o altă categorie”, fie a unui concurs intern de titularizare, care are ca efect o astfel de trecere într‑o altă categorie. Astfel, legiuitorul s‑a îndepărtat, în cadrul exercitării puterii sale largi de apreciere atât în materia dispozițiilor tranzitorii, cât și a criteriilor de încadrare, de la norma generală în materie de încadrare a funcționarilor nou‑recrutați prevăzută la articolul 31 alineatul (1) din statut, astfel cum este completată de articolul 12 alineatul (3) sau de articolul 13 alineatul (1) din anexa XIII, în ceea ce privește candidații care au reușit la concurs înscriși pe o listă de candidați eligibili înainte de 1 mai 2006 și recrutați între 1 mai 2004 și 30 aprilie 2006, respectiv după 1 mai 2006, rezervând beneficiul încadrării într‑un alt grad decât cel indicat în anunțul de concurs agenților recrutați în calitate de funcționari aflați în perioada de probă care au deja experiență în cadrul instituției și care dovedesc, în urma concursurilor menționate mai sus, capacitatea lor de a ocupa posturi într‑o categorie superioară.

(a se vedea punctele 40, 41, 46 și 47)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Bergé/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, RecFP, p. I‑A‑47 și II‑135, punctele 45 și 46; 12 noiembrie 1998, Carrasco Benítez/Comisia, T‑294/97, RecFP, p. I‑A‑601 și II‑1819, punctul 51