Language of document :

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a treia ) din 11 decembrie 2008 - Collée/Parlamentul European

(Cauza F-148/06)1

(Funcție publică - Funcționari - Promovare - Procedura de atribuire a punctelor de merit în cadrul Parlamentului European - Analiză comparativă a meritelor)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Laurent Collée (Luxemburg, Luxemburg) (reprezentanți: S. Orlandi, A. Coolen, J.-N. Louis și É. Marchal, avocați)

Pârât: Parlamentul European (reprezentanți: C. Burgos și A. Lukošiūtė)

Obiectul

Pe de o parte, anularea Deciziei din 9 ianuarie 2006 de a atribui reclamantului două puncte de merit în cadrul exercițiului de promovare 2004 și, pe de altă parte, declararea nelegalității punctului I.3 din "Instrucțiunile referitoare la procedura de atribuire a punctelor de promovare" ale Parlamentului European din 13 iunie 2002

Dispozitivul

Anulează Decizia Parlamentului European de a atribui domnului Collée două puncte de merit în cadrul exercițiului de promovare 2004.

Respinge celelalte capete de cerere.

Obligă Parlamentul European la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 42, 24.2.2007, p. 48.