HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)
6 mai 2009
Cauza F‑137/07
Giovanni Sergio și alții
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Drepturi și obligații – Libertate sindicală – Memorandum de înțelegere Comisie‑organizații sindicale și profesionale – Decizii individuale de detașare/scutire de serviciu întemeiate pe un memorandum – Act care lezează – Calitate procesuală activă – Funcționar care acționează în nume propriu, iar nu în numele unei organizații sindicale – Inadmisibilitate – Notificare a respingerii reclamației adresată avocatului reclamanților – Moment de la care începe să curgă termenul de formulare a unei acțiuni”
Obiectul: Acțiune, formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Sergio și alți patru funcționari ai Comisiei solicită, în primul rând, anularea Memorandumului de înțelegere între organizațiile sindicale și profesionale (OSP) și Direcția Generală Personal și Administrație din cadrul Comisiei privind alocarea de resurse pentru reprezentarea personalului în anul 2006, în al doilea rând, anularea deciziilor individuale de scutire de serviciu adoptate în favoarea reprezentanților sindicatelor Alliance și Fédération de la fonction publique européenne pe baza memorandumului din 2006 și a normelor privind reprezentativitatea OSP‑urilor, în al treilea rând, anularea deciziei directorului general al Direcției Generale Personal și Administrație din 14 noiembrie 2006 prin care s‑a dispus reintegrarea domnului Marquez‑Garcia în cadrul direcției sale generale de origine; pe de altă parte, reclamanții solicită obligarea Comisiei la plata către fiecare dintre aceștia a sumei simbolice de un euro pentru repararea, pe de o parte, a prejudiciului moral și politic suferit în calitate de reprezentanți ai Union syndicale fédérale și, pe de altă parte, a prejudiciului moral și a celui referitor la carieră suferit în calitate de funcționari sau de agenți.
Decizia: Respinge acțiunea. Obligă reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Acord între o instituție și organizațiile sindicale și profesionale referitor la acordarea unor avantaje respectivelor organizații pe baza reprezentativității acestora – Excludere – Decizie prin care se refuză posibilitatea ca un funcționar desemnat de una dintre organizațiile menționate în temeiul acordului să beneficieze de o detașare sindicală – Includere
(art. 230 CE și 236 CE; Statutul funcționarilor, art. 10c, 24b, 90 și 91)
2. Funcționari – Drepturi și obligații – Drept sindical – Limite – Obligație a administrației de a le acorda reprezentanților sindicali scutiri permanente, stabilite în mod formal, de la obligația de a‑și desfășura activitatea în cadrul serviciilor lor – Inexistență
(Statutul funcționarilor, art. 24b)
3. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Acțiune în anulare formulată de un membru al unei organizații sindicale sau profesionale – Concluzii având ca obiect anularea deciziilor prin care au fost acordate „detașări sindicale” membrilor unei alte organizații
(Statutul funcționarilor, art. 24b, 90 și 91)
4. Funcționari – Acțiune – Interesul de a exercita acțiunea – Competență nediscreționară a administrației – Decizie de reintegrare în cadrul serviciului său a unui funcționar care a beneficiat de o detașare sindicală, dar care nu mai este desemnat de organizația sa sindicală – Inadmisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 91)
5. Funcționari – Acțiune – Termene – Data la care începe să curgă termenul – Reclamație formulată, în numele mai multor funcționari, de un avocat
[Statutul Curții de Justiție, art. 19 al treilea și al patrulea paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (1); Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]
1. Un acord încheiat între o instituție și organizațiile sindicale și profesionale prin care se acordă anumite avantaje organizațiilor menționate în funcție de reprezentativitatea acestora, precum posibilitatea de a beneficia de „detașări sindicale”, atribuirea de credite și punerea la dispoziție de personal extern, are numai scopul de a reglementa raporturile colective de muncă dintre administrație și aceste organizații, în sensul că nu se situează în sfera raporturilor individuale de muncă dintre instituție și funcționar, ci în cadrul raporturilor dintre această instituție și respectivele organizații. Astfel, chiar dacă un astfel de acord ar putea leza interesele funcționale ale uneia dintre aceste organizații, acesta nu este în măsură să afecteze și situația individuală a funcționarilor care fac parte din aceasta din urmă, în special exercitarea individuală a vreunuia dintre drepturile sindicale acordate în temeiul articolului 24b din statut sau a vreunui drept izvorât dintr‑un acord încheiat între instituție și organizațiile sindicale și profesionale.
În consecință, un funcționar care acționează în mod individual nu este direct vizat de un astfel de acord. Numai organizațiile sindicale și profesionale sunt, în acest domeniu, vizate în mod individual și, așadar, au posibilitatea de a utiliza căile de atac de care dispun, în temeiul articolului 230 CE, în vederea protejării propriilor interese funcționale. Numai în cazul în care o diminuare a importanței uneia dintre aceste organizații, care ar rezulta dintr‑un astfel de acord, ar putea fi considerată, având în vedere intensitatea efectelor sale, ca lipsindu‑i pe membrii acestei organizații de posibilitatea exercitării normale a drepturilor lor sindicale ar fi posibil ca funcționari care acționează în mod individual să invoce un interes de a exercita acțiunea întemeiat pe diminuarea importanței organizației din care fac parte.
Cu toate acestea, în cazul în care uneia dintre aceste organizații i‑a fost acordată o detașare printr‑un astfel de acord și organizația a desemnat în mod nominal un funcționar pentru a beneficia de aceasta, o eventuală decizie a autorității împuternicite să facă numiri prin care i se refuză acestui funcționar posibilitatea de a beneficia de respectiva detașare îl lezează pe funcționarul în cauză și ar putea, în acest caz, să facă obiectul unei acțiuni în anulare formulate de funcționar în temeiul articolului 236 CE, ceea ce nu este cazul acordului însuși.
(a se vedea punctele 51, 52, 56, 79 și 81-84)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 6 mai 2004, Hecq/Comisia, T‑34/03, RecFP, p. I‑A‑143 și II-639, punctul 46
2. Chiar dacă libertatea sindicală constituie un principiu general al dreptului muncii care implică, printre altele, posibilitatea ca reprezentanții sindicali să beneficieze de scutiri de serviciu pentru a participa la procesul de consultare cu instituțiile, conținutul acestei libertăți nu poate fi extins până la a include obligația instituțiilor de a le acorda reprezentanților sindicali scutiri permanente, stabilite în mod formal, de la obligația de a‑și desfășura activitatea în cadrul serviciilor lor, pentru a se consacra unor sarcini referitoare la reprezentarea personalului. Posibilitatea unui funcționar de a invoca un drept individual de a beneficia de o „detașare sindicală” care să îi permită să conteste o măsură prin care se procedează la acordarea unor „detașări sindicale” depinde, așadar, de dispozițiile specifice care prevăd existența unui astfel de drept.
(a se vedea punctele 61 și 62)
3. Trebuie să fie respinse ca inadmisibile concluziile prezentate în cadrul unei acțiuni formulate de funcționari care fac parte dintr‑o organizație sindicală sau profesională și care au ca obiect anularea deciziilor prin care se acordă „detașări sindicale” altor funcționari sau agenți care fac parte dintr‑o altă organizație de acest tip. Astfel, întrucât asemenea decizii nu le sunt adresate reclamanților, acestea nu modifică în mod evident situația specifică a acestora în calitate de funcționari sau de agenți. În plus, astfel de decizii nu constituie o restricție a exercitării individuale a libertății sindicale a acestora, în condițiile în care, chiar dacă au ca efect să restrângă posibilitățile reclamanților de a obține o „detașare sindicală”, nu au ca obiect să excludă, din principiu, posibilitatea ca aceștia să beneficieze de orice alt drept la o astfel de detașare. Prin urmare, aceste decizii nu afectează în mod direct și imediat interesele reclamanților prin modificarea în mod distinct a situației lor juridice în calitate de funcționari sau de agenți.
(a se vedea punctele 92-95)
4. O instituție este obligată să reintegreze în cadrul serviciului său un funcționar care nu mai este desemnat de o organizație sindicală să beneficieze de una dintre detașările de care dispune aceasta în temeiul unui memorandum privind alocarea resurselor între organizațiile sindicale și profesionale. Prin urmare, toate motivele invocate împotriva unei astfel de decizii de reintegrare sunt inadmisibile în măsura în care sunt îndeplinite condițiile referitoare la competența nediscreționară, și anume lipsa desemnării, de către organizația sindicală, a funcționarului în cauză pe baza unei detașări de care dispune aceasta. Astfel, în acest caz, persoana în cauză nu are niciun interes legitim să obțină anularea deciziei atacate, întrucât aceasta nu ar putea determina decât adoptarea unei noi decizii identice, pe fond, cu decizia anulată.
(a se vedea punctele 103 și 104)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 1996, Stott/Comisia, T‑99/95, Rec., p. II‑2227, punctele 31 și 32
5. În cazul în care reiese în mod clar că o reclamație este formulată de un avocat în numele unor funcționari sau al unor agenți, administrația poate considera în mod întemeiat că acesta devine destinatarul deciziei adoptate ca răspuns la această reclamație. În lipsa unor indicații contrare care să fie primite de administrație înainte de notificarea răspunsului său, această notificare, adresată avocatului, are în acest caz valoarea unei notificări adresate funcționarilor sau agenților pe care îi reprezintă și determină, așadar, începerea curgerii termenului de trei luni de formulare a unei acțiuni prevăzut la articolul 91 alineatul (2) din statut.
În această privință, atunci când o reclamație este formulată de un avocat în numele mai multor funcționari sau agenți, transmiterea de către instituție a răspunsului său acestui avocat reprezintă o garanție în ceea ce privește securitatea juridică pentru instituție, dar și pentru avocatul reclamanților, care dispune în acest caz de o dată unică pentru a ști care este termenul ce i‑a fost acordat pentru a formula o eventuală acțiune în numele funcționarilor sau al agenților pe care îi reprezintă.
Reclamanții nu pot invoca în mod util, pentru a susține că acțiunea lor nu este tardivă, dispozițiile dreptului național al avocatului referitoare la mandat, potrivit cărora existența unui mandat care îi permite unui avocat să efectueze un act de procedură, precum formularea unei acțiuni, nu implică nicidecum existența unui mandat care să îi permită să fie destinatarul răspunsului dat acestei acțiuni, întrucât reclamația administrativă formulată de un funcționar nu este supusă niciunei condiții de formă, iar dispozițiile articolului 90 alineatul (2) din statut nu impun ca, pentru a formula o astfel de reclamație, funcționarul să fie reprezentat de un avocat.
În plus, dacă, în ceea ce privește acțiunile în justiție, dispozițiile articolului 19 al treilea și al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa la statutul menționat, prevăd că „părți[le] trebuie să fie reprezentate de un avocat [și că n]umai un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European poate reprezenta sau asista o parte în fața Curții”, dispozițiile articolului 90 alineatul (2) din statut nu cuprind o astfel de trimitere la dreptul statelor membre.
În sfârșit, pentru a nu aduce atingere principiului uniformității dreptului comunitar și principiului egalității de tratament a funcționarilor, aplicarea dispozițiilor statutului referitoare la reclamația prealabilă pe care funcționarul trebuie să o adreseze autorității împuternicite să facă numiri înaintea formulării unei acțiuni în justiție nu poate depinde de calificarea pe care ordinile juridice naționale o prevăd în ceea ce privește noțiunea de mandat.
În orice caz, atunci când funcționarii decid să fie reprezentați de un avocat pentru a formula o reclamație, dacă nu au transmis administrației precizări prin care să indice că avocatul nu este destinatarul răspunsului la această reclamație, revine funcționarilor în cauză sarcina de a se asigura, ținând seama de dispozițiile naționale pertinente în materie de mandat, că avocatul lor este în măsură să primească răspunsul la reclamația pe care a formulat‑o în numele lor.
(a se vedea punctele 125, 126 și 131-134)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 9 decembrie 2008, Efstathopoulos/Parlamentul European, F‑144/07, RepFP, p. I‑A‑1-0000 și II‑A-1-0000, punctul 37