ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a treia)

12 septembrie 2011

Cauza F‑98/10

Francesca Cervelli

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Indemnizație de expatriere – Cerere de reexaminare – Fapte noi și esențiale – Acțiune vădit inadmisibilă”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care doamna Cervelli solicită anularea deciziei Comisiei de respingere a cererii sale de reexaminare a deciziei prin care i s‑a refuzat acordarea indemnizației de expatriere

Decizia:      Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Reclamanta suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.

Sumarul ordonanței

Funcționari – Acțiune – Acțiune introdusă împotriva unui refuz de a reexamina o decizie definitivă – Admisibilitate – Condiție

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

O decizie care nu a fost atacată de destinatar în termenele prevăzute devine definitivă în privința acestuia. Totuși, existența unor fapte noi și esențiale poate justifica prezentarea unei cereri de reexaminare a unei decizii anterioare devenite definitivă.

O acțiune introdusă împotriva unei decizii prin care se refuză reexaminarea unei decizii devenite definitivă va fi declarată admisibilă dacă reiese că cererea de reexaminare se baza într‑adevăr pe fapte noi și esențiale. În schimb, dacă reiese că cererea de reexaminare nu se baza pe astfel de fapte, acțiunea împotriva deciziei prin care s‑a refuzat reexaminarea solicitată trebuie respinsă ca inadmisibilă.

Efectele juridice ale unei hotărâri prin care se anulează un act nu se raportează, cu excepția părților, decât la persoanele vizate direct chiar de actul atacat, iar o astfel de hotărâre nu poate constitui un fapt nou decât cu privire la aceste persoane.

Pe de altă parte, o decizie care nu provine de la instituția angajatoare a persoanei interesate, ci de la altă instituție nu poate fi considerată un fapt nou și esențial. În această privință, deși, potrivit principiului unicității funcției publice, astfel cum este enunțat la articolul 9 alineatul (3) din Tratatul de la Amsterdam, toți funcționarii tuturor instituțiilor Uniunii sunt supuși acelorași dispoziții, un asemenea principiu nu implică faptul că instituțiile trebuie să facă uz în mod similar de puterea de apreciere care le‑a fost recunoscută prin statut, în condițiile în care, dimpotrivă, în gestionarea personalului lor, ele beneficiază de un „principiu al autonomiei”.

(a se vedea punctele 19, 20 și 23-25)

Trimitere la:

Curte: 26 septembrie 1985, Valentini/Comisia, 231/84, punctul 14; 8 martie 1988, Brown/Curtea de Justiție, 125/87, punctul 13

Tribunalul de Primă Instanță: 16 septembrie 1997, Gimenez/Comitetul Regiunilor, T‑220/95, punctul 72; 24 martie 1998, Becret‑Danieau și alții/Parlamentul European, T‑232/97, punctul 43; 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, punctele 40, 47 și 48; 16 septembrie 2009, Boudova și alții/Comisia, T‑271/08 P, punctul 48