Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Gerichtshof (Austria) la 18 ianuarie 2019 – AT/Pensionsversicherungsanstalt

(Cauza C-32/19)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberster Gerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamant și recurent: AT

Pârâtă și intimată în recurs: Pensionsversicherungsanstalt

Întrebările preliminare

Articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/38/CE1 a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (denumită în continuare „Directiva privind libera circulație”) trebuie interpretat în sensul că lucrătorii care, la data încetării activității remunerate, au împlinit vârsta prevăzută de legislația statului membru respectiv în vederea pensionării pentru limită de vârstă trebuie, pentru a dobândi dreptul de ședere permanentă în statul membru gazdă înaintea încheierii unei perioade neîntrerupte de ședere de cinci ani, să fi lucrat în statul membru respectiv cel puțin în cursul ultimelor douăsprezece luni precedente și să-și fi avut reședința pe teritoriul acestuia pe o perioadă neîntreruptă mai mare de trei ani?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

În conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) prima ipoteză din Directiva privind libera circulație, lucrătorii au dreptul la ședere permanentă în cazul în care încep o activitate remunerată într-un alt stat membru, fiind previzibil că, până la împlinirea vârstei legale de pensionare, își vor putea exercita activitatea remunerată numai pentru scurt timp, iar ca urmare a veniturilor mici, cel puțin după încheierea activității remunerate, vor recurge la sistemul de asistență socială din statul membru gazdă?

____________

1 JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56.