HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)
11 noiembrie 2014
Cauza F‑55/08 RENV
Carlo De Nicola
împotriva
Băncii Europene de Investiții (BEI)
„Funcție publică – Trimitere la Tribunal după anulare – Personalul BEI – Evaluare – Nelegalitatea deciziei comitetului de recurs – Nepronunțare asupra cererii de despăgubire”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, prin care domnul De Nicola solicita, în esență, în primul rând, anularea deciziei comitetului de recurs al Băncii Europene de Investiții (BEI) din 14 decembrie 2007, în al doilea rând, anularea deciziei din 13 iulie 2007 de a nu fi promovat, în al treilea rând, anularea raportului său de apreciere pentru anul 2006 și, în al patrulea rând, obligarea BEI la plata de daune interese pentru repararea hărțuirii morale a cărei victimă se considera
Decizia: Anulează decizia comitetului de recurs al Băncii Europene de Investiții din 14 decembrie 2007. Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra concluziilor privind anularea deciziei din 13 iulie 2007 de a nu îl promova pe reclamant, asupra concluziilor privind anularea raportului de evaluare pentru anul 2006 și asupra concluziilor privind repararea prejudiciilor pretins suferite în urma hărțuirii morale. Respinge în rest acțiunea. Banca Europeană de Investiții suportă propriile cheltuieli de judecată și cheltuielile efectuate de domnul De Nicola în cauzele F‑55/08, T‑37/10 P și F‑55/08 RENV.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Evaluare – Raport de apreciere – Contestare în fața comitetului de recurs al băncii – Întinderea controlului comitetului de recurs
(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Acțiune în despăgubire – Concluzii referitoare la despăgubiri întemeiate pe aceleași fapte în cadrul a două acțiuni diferite – Preferință – Principiul bunei administrări a justiției – Nepronunțare asupra fondului
1. Comitetul de recurs instituit de Banca Europeană de Investiții în materie de evaluare a membrilor personalului trebuie să exercite un control integral asupra raportului de apreciere cu care este sesizat, iar nu un control limitat la erorile vădite de apreciere. Astfel, din posibilitatea de care dispune comitetul de recurs, în sensul invalidării oricărei afirmații cuprinse în formularul de evaluare, mai precis în raportul de apreciere, rezultă că respectivul comitet este abilitat să aprecieze din nou temeinicia fiecărei afirmații înainte de a o cenzura. Întinderea acestei competențe depășește clar simpla putere de control al legalității și de anulare a dispozitivului unui act, întrucât include posibilitatea de a invalida chiar motivele care justifică adoptarea dispozitivului său, indiferent de importanța lor în economia motivării actului respectiv. Această atribuție de control integral a comitetului de recurs este confirmată prin competența care îi este expres recunoscută de a modifica notele individuale și nota de merit care rezultă din evaluarea globală a performanței apelantului. Astfel, o modificare a notei de merit a persoanei interesate implică faptul că acest comitet controlează în mod detaliat totalitatea aprecierilor meritelor care figurează în raportul contestat în ceea ce privește existența unor eventuale erori de apreciere, de fapt sau de drept, și că acesta poate, dacă este cazul, să se substituie evaluatorului pentru a efectua o nouă apreciere a acestor merite.
(a se vedea punctele 32 și 33)
2. Atunci când elementele și susținerile de fapt și de drept referitoare la aceeași situație de fapt care stă la baza a două cereri de despăgubiri formulate de același reclamant în cadrul a două acțiuni distincte împotriva aceluiași pârât sunt mai detaliate și mai argumentate în cadrul uneia dintre acțiuni, și aceasta în privința ambelor părți, rezultă că instanța Uniunii este mai în măsură să judece și să evalueze situația de fapt care stă la baza cererii de despăgubiri în cadrul respectivei cauze. În consecință, aceasta este mai în măsură să asigure buna administrare a justiției și o protecție jurisdicțională efectivă în cadrul acestei cauze. Astfel, nu mai este necesară pronunțarea asupra cererii de despăgubiri în cadrul celeilalte cauze.
(a se vedea punctele 60, 62 și 63)