ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
25 iunie 2014
Cauza F‑47/08 DEP
Willy Buschak
împotriva
Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound)
„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Admisibilitate – Temeiul juridic al unei cereri – Articolul 92 din Regulamentul de procedură – Interpretarea cererii – Tardivitate – Cheltuieli de traducere”
Obiectul: Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată recuperabile introdusă în temeiul articolului 92 din Regulamentul de procedură de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound) în urma Ordonanței Buschak/Eurofound (F‑47/08, EU:F:2010:20)
Decizia: Cuantumul total al cheltuielilor de judecată care trebuie rambursat de domnul Buschak Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă cu titlu de cheltuieli de judecată recuperabile în cauza F‑47/08, Buschak/Eurofound, este stabilit la 9 250 de euro.
Sumarul ordonanței
1. Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată – Termen de depunere – Obligația de a depune o cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată într‑un termen rezonabil
2. Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Noțiune – Cheltuieli aferente fazei precontencioase – Excludere
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
3. Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Apreciere în raport cu numărul total de ore de muncă în mod obiectiv indispensabile pentru buna desfășurare a procedurii
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
4. Procedură jurisdicțională – Regim lingvistic – Alegerea limbii de procedură
(Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 35)
1. O cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată trebuie formulată într‑un termen rezonabil, iar depășirea acestuia ar da dreptul părții care a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată să considere că partea creditoare a renunțat la dreptul său. Pe de altă parte, caracterul rezonabil al unui termen trebuie apreciat în funcție de toate împrejurările specifice fiecărei cauze și în special de miza litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei și de comportamentul părților implicate.
(a se vedea punctul 18)
Trimitere la:
Curte: Ordonanța Dietz/Comisia, 126/76 DEP, EU:C:1979:158, punctul 1, și Hotărârea Reexaminare Arango Jaramillo și alții/BEI, C‑334/12 RX‑II, EU:C:2013:134, punctele 28 și 33
Tribunalul de Primă Instanță: Ordonanța Air France/Comisia, T‑2/93 DEP, EU:T:1995:45, punctul 10 și următoarele
2. Onorariile datorate pentru prestațiile avocatului unui agent în stadiul procedurii precontencioase nu constituie cheltuieli de judecată recuperabile.
Nu sunt considerate cheltuieli recuperabile nici onorariile datorate de administrație avocatului său pentru prestațiile anterioare introducerii acțiunii. Astfel, cum este cazul onorariilor pe care agentul le datorează avocatului său pentru intervențiile sale în etapa precontencioasă, aceste onorarii nu pot fi considerate cheltuieli de judecată efectuate în vederea bunei desfășurări a procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice, numai acestea din urmă putând fi recuperate în temeiul articolului 91 litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului menționat. Astfel, fiecare parte trebuie să poată să își susțină cauza în condiții care, în ansamblul procesului, nu o plasează într‑o situație de net dezavantaj în raport cu partea adversă. Or, aceasta ar fi situația dacă un agent s‑ar aștepta ca, în cazul respingerii acțiunii sale, să suporte onorariile avocatului la care ar fi apelat administrația din stadiul procedurii precontencioase, în timp ce, în cazul în care acțiunea sa are câștig de cauză, acesta nu ar putea recupera onorariile pe care le‑ar fi plătit pentru prestațiile efectuate în același stadiu. În plus, perspectiva obligației de a suporta, dacă este cazul, cheltuielile de judecată aferente prestațiilor din faza precontencioasă cu un cuantum ridicat este de natură să împiedice accesul la justiție și să afecteze astfel în mod radical dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă.
(a se vedea punctele 33 și 34)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Ordonanța Altmann și alții/Comisia, T‑177/94 DEP, T‑377/94 DEP și T‑99/95 DEP, EU:T:1998:139, punctul 18, și Hotărârea Nardone/Comisia, T‑57/99, EU:T:2008:555, punctul 139
3. Instanța nu este ținută de decontul prezentat de o parte care urmărește să recupereze cheltuielile de judecată, ci este de competența sa să țină cont numai de numărul total de ore de muncă ce pot apărea în mod obiectiv ca indispensabile în vederea bunei desfășurări a procedurii. Cu toate acestea, „mențiunea „primirea unor instrucțiuni și redactarea unor proiecte”, care figurează de mai multe ori în prezentarea detaliată a unui consilier, pentru perioada ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, nu constituie decât o formulare în termeni generali, care plasează Tribunalul Funcției Publice într‑o situație în care apreciază imperativ strict caracterul în mod obiectiv indispensabil al prestațiilor menționate. Situația este similară în ceea ce privește indicațiile care figurează într‑o cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, potrivit cărora consilierul ar fi fost obligat să „redacteze observațiile necesare” și să „ofere consiliere cu caracter general”.
În plus, atunci când consilierul unei părți a asistat‑o deja pe aceasta în cursul procedurilor sau demersurilor care au precedat litigiul respectiv, trebuie să se țină cont de faptul că acest consilier cunoaște elementele relevante pentru litigiu și astfel munca sa este facilitată, iar timpul necesar pentru pregătirea procedurii contencioase este mai redus.
(a se vedea punctele 38, 40 și 42)
Trimitere la:
Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Le Levant 015 și alții/Comisia, T‑34/02 DEP, EU:T:2010:559, punctul 43, și Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑126/11 P, EU:T:2014:171, punctul 38
Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Schönberger/Parlamentul, F‑7/08 DEP, EU:F:2010:32, punctul 29, și Ordonanța Missir Mamachi di Lusignano/Comisia, F‑50/09 DEP, EU:F:2012:147, punctul 21
4. În temeiul articolului 257 al șaselea paragraf TFUE, al articolului 64 din Statutul Curții și al articolului 7 alineatul (2) din anexa I la același statut, prevederile Regulamentului de procedură al Tribunalului Uniunii Europene referitoare la regimul lingvistic se aplică în mod corespunzător Tribunalului Funcției Publice. Or, din articolul 35 alineatele (1)-(3) din regulamentul de procedură menționat rezultă că reclamantul are dreptul să aleagă limba de procedură. Aceste dispoziții au în special ca obiect să protejeze poziția unei părți care urmărește să conteste legalitatea unui act administrativ adoptat de instituțiile Uniunii, indiferent de limba utilizată în acest scop de instituția vizată.
În plus, articolul 20 alineatul (2) litera (d) TFUE și articolul 41 alineatul (4) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene recunosc oricărei persoane dreptul de a se adresa instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii în una din limbile tratatelor și de a primi un răspuns în aceeași limbă. Or, dacă aceste dispoziții nu reglementează utilizarea limbilor în cadrul instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor menționate, iar aplicarea lor în raporturile de muncă în cadrul funcției publice europene nu este evidentă, trebuie să se observe că o persoană care nu mai este agent al unei instituții când formulează acțiunea sa principală, exteriorizează, prin această acțiune, diferendul pe care îl are cu instituția respectivă. Persoana amintită avea astfel posibilitatea să aleagă limba procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice indiferent de limba sau de limbile de lucru ale fostei sale instituții și îi revenea acesteia sarcina să se adapteze în raport cu alegerea respectivă, fără ca acest lucru să i se impute persoanei în cauză.
(a se vedea punctele 44, 46 și 48)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Ordonanța BP Chemicals/Comisia, T‑11/95, EU:T:1996:91, punctul 9
Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța BI/Cedefop, F‑31/11, EU:F:2012:28, punctul 18