HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
18 octombrie 2018(*)
„Trimitere preliminară – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală – Directiva 2004/48/CE – Despăgubire în cazul partajării de fișiere cu încălcarea dreptului de autor – Conexiune la internet accesibilă membrilor de familie ai titularului – Exonerare de răspundere a titularului fără necesitatea de a preciza natura utilizării conexiunii de către membrul de familie – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 7”
În cauza C‑149/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Landgericht München I (Tribunalul Regional din München I, Germania), prin decizia din 17 martie 2017, primită de Curte la 24 martie 2017, în procedura
Bastei Lübbe GmbH & Co. KG
împotriva
Michael Strotzer,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din domnul M. Vilaras, președintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a treia, domnii J. Malenovský (raportor), L. Bay Larsen, M. Safjan și D. Šváby, judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: domnul K. Malacek, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 14 martie 2018,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Bastei Lübbe GmbH & Co. KG, de B. Frommer, de R. Bisle și de M. Hügel, Rechtsanwälte;
– pentru guvernul austriac, de G. Eberhard, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de T. Scharf, de F. Wilman și de K.‑P. Wojcik, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 6 iunie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) și a articolului 8 alineatele (1) și (2) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230), precum și a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO 2004, L 157, p. 45, rectificare în JO 2004, L 195, p. 16, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 56).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între o editură, Bastei Lübbe GmbH & Co. KG, pe de o parte, și domnul Michael Strotzer, pe de altă parte, în legătură cu o cerere de despăgubire pentru încălcarea dreptului de autor prin partajarea de fișiere.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 2001/29
3 Considerentele (3), (9) și (58) ale Directivei 2001/29 indică:
„(3) Armonizarea propusă va ajuta la punerea în aplicare a celor patru libertăți ale pieței interne și se referă la respectarea principiilor fundamentale ale dreptului, în special proprietatea, inclusiv proprietatea intelectuală, libertatea de exprimare și interesul public.
[…]
(9) Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. […]
[…]
(58) Statele membre trebuie să prevadă sancțiuni și căi de atac eficiente în cazul nerespectării drepturilor și obligațiilor prevăzute prin prezenta directivă. Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste sancțiuni și căi de atac se aplică. Sancțiunile astfel prevăzute ar trebui să fie eficiente, proporționate și disuasive și să includă posibilitatea de a solicita daune‑interese și/sau o ordonanță președințială și, dacă este cazul, confiscarea materialului contrafăcut.”
4 Articolul 3 din această directivă, intitulat „Dreptul de comunicare publică a operelor și dreptul de a pune la dispoziția publicului alte obiecte protejate”, prevede:
„(1) Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.
(2) Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment:
[…]
(b) pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor;
[…]
(3) Drepturile menționate la alineatele (1) și (2) nu se epuizează prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului în sensul prezentului articol.”
5 Potrivit articolului 8 alineatele (1) și (2) din directiva menționată, intitulat „Sancțiuni și căi de atac”:
„(1) Statele membre prevăd sancțiuni și căi de atac adecvate cu privire la nerespectarea drepturilor și obligațiilor prevăzute prin prezenta directivă și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile astfel stabilite sunt eficiente, proporționale și disuasive.
(2) Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a permite titularilor de drepturi ale căror interese sunt afectate de o activitate de contrafacere săvârșită pe teritoriul său să intenteze o acțiune prin care să solicite daune‑interese și/sau pronunțarea unei ordonanțe președințiale, precum și, dacă este cazul, confiscarea materialelor contrafăcute, precum și a dispozitivelor, produselor sau componentelor menționate la articolul 6 alineatul (2).”
Directiva 2004/48
6 Considerentele (3), (10), (20) și (32) ale Directivei 2004/48 enunță:
„(3) […] [F]ără mijloace eficiente, în măsură să impună respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inovația și creația sunt descurajate, iar investițiile reduse. Este deci necesar să se asigure ca dreptul material al proprietății intelectuale, care este astăzi reglementat pe larg de acquis‑ul comunitar, să fie aplicat efectiv în Comunitate. În această privință, mijloacele de a impune respectarea drepturilor de proprietate intelectuală au o importanță esențială pentru succesul pieței interne.
[…]
(10) Obiectivul prezentei directive constă în apropierea acestor legislații pentru a asigura un nivel de protecție ridicat, echivalent și omogen, al proprietății intelectuale în cadrul pieței interne.
[…]
(20) Întrucât dovada este un element esențial pentru stabilirea violării drepturilor de proprietate intelectuală, trebuie să se asigure mijloace eficiente de a prezenta, de a obține și de a conserva dovezile. Procedurile ar trebui să respecte drepturile apărării și să ofere garanțiile necesare, inclusiv protecția informațiilor confidențiale. […]
[…]
(32) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a proprietății intelectuale, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din această cartă,”.
7 Articolul 3 din această directivă, intitulat „Obligație generală”, prevede:
„(1) Statele membre prevăd măsuri, proceduri și mijloace de reparație necesare pentru a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală care intră sub incidența prezentei directive. Aceste măsuri, proceduri și mijloace de reparație trebuie să fie corecte și echitabile, nu trebuie să fie complicate în mod inutil sau costisitoare ori să presupună termene nerezonabile sau să atragă întârzieri nejustificate.
(2) Măsurile, procedurile și mijloacele de reparație trebuie să fie de asemenea eficiente, proporționale și disuasive și să fie aplicate astfel încât să se evite crearea unor obstacole în calea comerțului legal și să se ofere protecție împotriva folosirii lor abuzive.”
8 Potrivit articolului 6 alineatul (1) din directiva menționată:
„Statele membre se asigură ca, la cererea unei părți care a prezentat dovezi accesibile în mod rezonabil, suficiente în sprijinul pretențiilor sale și a precizat dovezile pe care se întemeiază pretențiile sale care se află sub controlul părții adverse, autoritățile judecătorești competente să poată ordona ca aceste dovezi să fie prezentate de partea adversă, sub rezerva asigurării protecției informațiilor confidențiale. În sensul prezentului alineat, statele membre pot să prevadă că un eșantion rezonabil al unui număr mare de copii ale unei opere sau ale oricărui alt obiect protejat să fie considerat de către autoritățile judecătorești competente ca reprezentând dovezi suficiente.”
9 Articolul 8 din Directiva 2004/48, intitulat „Dreptul la informare”, prevede:
„(1) Statele membre asigură ca, în cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală și ca răspuns la o cerere justificată și rezonabilă a reclamantului, autoritățile judecătorești competente să poată ordona ca informațiile privind originea și rețelele de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor care încalcă un drept de proprietate intelectuală să fie furnizate de contravenient și/sau de orice altă persoană care:
(a) a fost găsită în posesia mărfurilor contrafăcute la scară comercială;
(b) a fost găsită în timp ce utiliza servicii contrafăcute la scară comercială;
(c) a fost găsită în timp ce furniza, la scară comercială, servicii utilizate în activități de contrafacere
sau
(d) a fost semnalată, de către persoana menționată la litera (a), (b) sau (c), ca intervenind în producerea, fabricarea sau distribuirea mărfurilor sau în furnizarea serviciilor.
(2) Informațiile prevăzute la alineatul (1) cuprind, după caz:
(a) denumirea și adresele producătorilor, fabricanților, distribuitorilor, furnizorilor și ale celorlalți deținători anteriori ai mărfurilor sau ai serviciilor, precum și ale angrosiștilor destinatari și ale vânzătorilor cu amănuntul;
(b) informații privind cantitățile produse, fabricate, livrate, primite sau comandate, precum și prețul obținut pentru mărfurile sau serviciile respective.
(3) Alineatele (1) și (2) se aplică fără a aduce atingere altor acte cu putere de lege și norme administrative care:
[…]
(d) dau posibilitatea să se refuze furnizarea de informații care ar constrânge persoana menționată la alineatul (1) să admită propria sa participare sau cea a rudelor sale apropiate la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală […]
[…]”
10 Articolul 13 din această directivă, intitulat „Daune‑interese”, prevede:
„(1) Statele membre asigură ca, la cererea părții prejudiciate, autoritățile judecătorești competente să ordone contravenientului care a acționat cu bună știință sau având motive suficiente de a ști acest lucru plata către titularul dreptului a unor daune interese adaptate prejudiciului real suferit de acesta prin încălcarea dreptului său.
[…]
(2) Atunci când contravenientul a săvârșit o încălcare fără a avea știință de aceasta sau fără a avea motive rezonabile de a ști aceasta, statele membre pot să prevadă că autoritățile judecătorești pot ordona recuperarea beneficiilor sau plata unor daune interese care pot fi prestabilite.”
Dreptul german
11 Articolul 97 din Gesetz über Urheberrecht und verwandte Schutzrechte – Urheberrechtsgesetz (Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe) din 9 septembrie 1965 (BGBl. 1965 I, p. 1273), astfel cum a fost modificată prin legea din 1 octombrie 2013 (BGBl. 2013 I, p. 3728), prevede:
„(1) Încălcarea ilicită a dreptului de autor sau a altui drept protejat în temeiul prezentei legi poate face obiectul unei acțiuni în încetare sau, dacă există riscul repetării, al unei acțiuni în impunerea obligației de a se abține pe viitor. Persoana vătămată poate formula acțiune în încetare și în cazul în care există riscul unei prime încălcări.
(2) Persoana care acționează din culpă sau cu neglijență are obligația de a despăgubi persoana vătămată pentru prejudiciul produs. La stabilirea cuantumului daunelor interese poate fi luat în considerare și beneficiul realizat de persoana care a săvârșit încălcarea. Cuantumul daunelor interese se poate calcula și prin raportare la suma pe care persoana care a săvârșit încălcarea ar fi trebuit să o plătească cu titlu de remunerație echitabilă dacă ar fi obținut acordul de utilizare a dreptului încălcat. Autorii, editorii de lucrări științifice (articolul 70), fotografii (articolul 72) și artiștii interpreți sau executanți (articolul 73) pot solicita și repararea materială a prejudiciului care nu are caracter patrimonial, în măsura în care aceasta corespunde echității.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
12 Bastei Lübbe este titularul, în calitate de producător de fonograme, al drepturilor de autor și a drepturilor conexe asupra versiunii audio a unei cărți.
13 Domnul Strotzer este titularul unei conexiuni la internet prin intermediul căreia, la 8 mai 2010, această carte audio a fost pusă la dispoziția unui număr nelimitat de utilizatori ai unei platforme de schimb pe internet spre descărcare (peer‑to‑peer). Un expert a stabilit cu exactitate că adresa IP în discuție aparține domnului Strotzer.
14 Printr‑o scrisoare din 28 octombrie 2010, Bastei Lübbe l‑a somat pe domnul Strotzer să pună capăt încălcării dreptului de autor constatate. Întrucât această somație nu a avut succes, Bastei Lübbe a introdus la Amtsgericht München (Tribunalul Districtual din München, Germania) o acțiune împotriva domnului Strotzer, în calitatea sa de titular al respectivei adrese IP, în vederea obținerii unei despăgubiri financiare.
15 Totuși, domnul Strotzer contestă faptul că ar fi încălcat el însuși dreptul de autor și susține că conexiunea sa era suficient de securizată. În plus, el arată că și părinții săi, care locuiesc în aceeași casă, aveau acces la această conexiune, dar că, după cunoștința sa, nu dețineau opera în discuție în calculatorul lor, nu aveau cunoștință de existența acesteia și nu utilizau programul informatic de schimb pe internet. De asemenea, calculatorul persoanei interesate ar fi fost închis la momentul la care a avut loc această încălcare a dreptului de autor.
16 Amtsgericht München (Tribunalul Districtual din München) a respins acțiunea în despăgubire formulată de Bastei Lübbe pentru motivul că nu se putea considera că domnul Strotzer ar fi săvârșit încălcarea drepturilor de autor invocată, deoarece acesta a arătat că și părinții săi puteau fi autorii acestei încălcări.
17 Bastei Lübbe a declarat apel împotriva deciziei pronunțate de Amtsgericht München (Tribunalul Districtual din München) la Landgericht München I (Tribunalul Regional din München I, Germania).
18 Această din urmă instanță înclină să rețină răspunderea domnului Strotzer, deoarece, din explicațiile furnizate de persoana interesată, nu ar reieși că o terță persoană ar fi utilizat conexiunea internet la momentul la care a avut loc încălcarea. În consecință, ar exista suspiciunea foarte serioasă că domnul Strotzer ar fi autorul încălcării dreptului de autor.
19 Instanța menționată este însă obligată să aplice articolul 97 din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe, astfel cum a fost modificată prin legea din 1 octombrie 2013, în interpretarea dată de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), care ar putea, în opinia sa, să se opună obligării pârâtului la despăgubiri.
20 Astfel, potrivit jurisprudenței Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție), după cum a fost interpretată de instanța de trimitere, reclamantului îi revine sarcina de a invoca și de a dovedi încălcarea dreptului de autor. Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) consideră, pe de altă parte, că titularul conexiunii la internet este prezumat a fi autorul unei asemenea încălcări în condițiile în care nicio altă persoană nu putea utiliza această conexiune la momentul la care a avut loc respectiva încălcare. Cu toate acestea, în cazul în care conexiunea la internet nu ar fi suficient securizată sau ar fi lăsată cu bună știință la dispoziția altor persoane, nu se prezumă că titularul acestei conexiuni este autorul încălcării amintite.
21 În acest caz, jurisprudența Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) impune însă titularului conexiunii la internet o sarcină secundară în privința susținerilor sale. Această sarcină secundară este îndeplinită suficient de titularul conexiunii atunci când arată că alte persoane, a căror identitate o indică, dacă este cazul, au avut acces autonom la conexiunea sa la internet și, prin urmare, sunt susceptibile să fie autorii pretinsei încălcări a dreptului de autor. În cazul în care un membru de familie al titularului conexiunii la internet a avut acces la această conexiune, titularul conexiunii nu este însă obligat să ofere precizări suplimentare cu privire la momentul la care a fost utilizată această conexiune și la natura utilizării ei, având în vedere protecția căsătoriei și a vieții de familie garantată de articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și de dispozițiile în materie ale dreptului constituțional german.
22 În aceste condiții, Landgericht München I (Tribunalul Regional din München I) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 8 alineatele (1) și (2) coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE trebuie interpretat în sensul că sancțiunile în cazul încălcării dreptului de comunicare publică a unei opere sunt «eficiente și disuasive» și atunci când răspunderea pentru prejudicii a titularului unei conexiuni la internet prin intermediul căreia se încalcă dreptul de proprietate intelectuală prin partajarea de fișiere nu este angajată în cazul în care titularul conexiunii indică cel puțin un membru de familie care mai avea acces la această conexiune la internet, fără a da mai multe precizări obținute din cercetările întreprinse cu privire la momentul și la natura utilizării conexiunii de către acest membru de familie?
2) Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2004/48/CE trebuie interpretat în sensul că măsurile pentru a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt «eficiente» și atunci când răspunderea pentru prejudicii a titularului unei conexiuni la internet prin intermediul căreia se încalcă dreptul de proprietate intelectuală prin partajarea de fișiere nu este angajată în cazul în care titularul conexiunii indică cel puțin un membru de familie care mai avea acces la această conexiune la internet, fără a da mai multe precizări obținute din cercetările întreprinse cu privire la momentul și la natura utilizării conexiunii de către acest membru de familie?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la admisibilitate
23 În observațiile sale scrise, Comisia Europeană contestă admisibilitatea întrebărilor adresate, pentru motivul că ar prezenta un caracter ipotetic. Astfel, aceste întrebări ar privi compatibilitatea jurisprudenței Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) în raport cu dreptul Uniunii, în condițiile în care această jurisprudență nu ar fi aplicabilă în litigiul principal.
24 În această privință, trebuie amintit că nu este de competența Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea și la aplicabilitatea dispozițiilor naționale sau să stabilească faptele pertinente pentru soluționarea litigiului principal. Astfel, Curtea trebuie să ia în considerare, în cadrul repartizării competențelor între instanțele Uniunii și cele naționale, întregul context în care se încadrează întrebarea preliminară, astfel cum este definit în decizia de trimitere (Hotărârea din 13 iunie 2013, Kostov, C‑62/12, EU:C:2013:391, punctul 25). Nu prezintă importanță dacă un astfel de context cuprinde elemente de natură factuală, normativă ori jurisprudențială.
25 Or, în măsura în care jurisprudența Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) face parte din contextul în care se încadrează întrebările preliminare, astfel cum este acesta definit de instanța de trimitere, aceste întrebări nu trebuie declarate inadmisibile din cauza caracterului lor pretins ipotetic.
Cu privire la fond
26 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că cele două întrebări adresate de instanța de trimitere ridică aceeași problemă juridică, referitoare la caracterul sancțiunilor și al măsurilor care trebuie adoptate în cazul încălcării dreptului de autor, și sunt formulate în termeni aproape identici, singura diferență evidentă constând în faptul că una dintre întrebări face referire la Directiva 2001/29, iar cealaltă vizează Directiva 2004/48.
27 Cu toate acestea, trebuie amintit că, ținând seama de cerințele care decurg din unitatea și din coerența ordinii juridice a Uniunii, este necesar ca toate directivele în materia proprietății intelectuale să fie interpretate în lumina normelor și a principiilor comune ale acesteia (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 30 iunie 2011, VEWA, C‑271/10, EU:C:2011:442, punctul 27).
28 Având în vedere această jurisprudență și pentru a asigura punerea în aplicare complementară a Directivelor 2001/29 și 2004/48, trebuie să se răspundă împreună la cele două întrebări adresate de instanța de trimitere.
29 Prin intermediul întrebărilor formulate, această instanță solicită în esență să se stabilească dacă, pe de o parte, articolul 8 alineatele (1) și (2) din Directiva 2001/29 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din aceasta și, pe de altă parte, articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2004/48 trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia răspunderea titularului unei conexiuni la internet prin intermediul căreia s‑au săvârșit încălcări ale dreptului de autor prin partajarea de fișiere nu poate fi angajată în cazul în care acesta indică cel puțin un membru de familie care avea posibilitatea de acces la această conexiune la internet, fără a da mai multe precizări cu privire la momentul la care a fost utilizată respectiva conexiune de către acest membru de familie și la natura utilizării conexiunii de către acesta din urmă.
30 Trebuie amintit, în primul rând, că obiectivul principal al Directivei 2001/29 constă, astfel cum reiese din considerentul (9) al acesteia, în instituirea unui nivel ridicat de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală.
31 Pentru a garanta obiectivul amintit, articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2001/29, interpretat în lumina considerentului (58) al acesteia, precizează că statele membre prevăd sancțiuni și căi de atac adecvate cu privire la nerespectarea drepturilor și obligațiilor prevăzute prin această directivă și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea lor. Acest articol indică totodată că sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive.
32 Pe de altă parte, în temeiul articolului 8 alineatul (2) din directiva menționată, fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a permite titularilor de drepturi ale căror interese sunt afectate de o activitate de contrafacere săvârșită pe teritoriul său să intenteze o acțiune prin care să solicite daune interese.
33 Este necesar să se amintească, în al doilea rând, că obiectivul urmărit de Directiva 2004/48 constă, astfel cum se menționează în considerentul (10) al acesteia, în apropierea legislațiilor statelor membre în ceea ce privește mijloacele de a impune respectarea drepturilor de proprietate intelectuală pentru a asigura un nivel de protecție ridicat, echivalent și omogen al proprietății intelectuale în cadrul pieței interne.
34 În acest scop, articolul 3 alineatul (2) din directiva menționată dispune că măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute de statele membre trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive.
35 În speță, reiese din cererea de decizie preliminară că, în temeiul legislației naționale în discuție în litigiul principal, titularul unei conexiuni la internet, prin intermediul căreia s‑a săvârșit o încălcare a dreptului de autor, este prezumat a fi autorul respectivei încălcări, din moment ce a fost identificat cu precizie prin adresa sa IP și nicio altă persoană nu avea posibilitatea de acces la această conexiune la momentul la care a avut loc încălcarea.
36 Cu toate acestea, reiese de asemenea din cererea de decizie preliminară că legislația națională în discuție în litigiul principal prevede că această prezumție poate fi răsturnată în cazul în care alte persoane decât titularul acestei conexiuni la internet aveau posibilitatea de acces la aceasta. Pe de altă parte, dacă un membru de familie al acestui titular beneficia de această posibilitate, titularul poate să înlăture răspunderea sa, ținând seama de dreptul fundamental la protecția vieții de familie, prin simpla indicare a acestui membru al familiei sale, fără a fi obligat să ofere precizări suplimentare cu privire la momentul la care conexiunea la internet a fost utilizată de membrul de familie respectiv și la natura utilizării de către acesta din urmă.
37 În aceste împrejurări, trebuie analizată problema dacă o legislație națională precum cea în discuție în litigiul principal este compatibilă cu cerința, impusă statului membru în cauză, de a prevedea căi de atac adecvate împotriva încălcării dreptului de autor și a drepturilor conexe, care pot conduce la aplicarea unor sancțiuni eficiente și disuasive împotriva persoanelor care au săvârșit încălcarea, astfel cum prevede articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2001/29, interpretat în lumina considerentului (58) al acesteia, precum și cu obligația de a prevedea măsuri, proceduri și mijloace de reparație eficiente și disuasive pentru a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, care figurează la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2004/48.
38 În această privință, legislația națională în discuție în litigiul principal prevede că, în cazul în care partea prejudiciată introduce o acțiune, titularul unei conexiuni la internet, identificată cu certitudine ca fiind la originea unei încălcări a dreptului de autor, nu este obligat să prezinte, în condițiile amintite la punctul 36 din prezenta hotărâre, dovezi care se află sub controlul său și care sunt legate de această încălcare.
39 Cu toate acestea, în ceea ce privește în special Directiva 2004/48, articolul 6 alineatul (1) din aceasta impune statelor membre să se asigure că, la cererea unei părți care a prezentat dovezi accesibile în mod rezonabil și suficiente în susținerea pretențiilor sale și a precizat dovezile pe care se întemeiază pretențiile sale care se află sub controlul părții adverse, autoritățile judecătorești competente pot dispune ca aceste dovezi să fie prezentate de partea adversă, sub rezerva asigurării protecției informațiilor confidențiale.
40 Pe de altă parte, reiese în special din considerentul (20) al Directivei 2004/48 că dovada este un element esențial pentru stabilirea violării drepturilor de proprietate intelectuală și că trebuie să se asigure mijloace eficiente de a prezenta, de a obține și de a conserva dovezile.
41 Astfel, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2004/48, citit în lumina considerentului (20) al acesteia, trebuie interpretat în sensul că statele membre trebuie să permită în mod eficient părții prejudiciate să obțină dovezile necesare în susținerea pretențiilor sale care se află sub controlul părții adverse, cu condiția ca prezentarea unor astfel de dovezi să respecte protecția elementelor confidențiale.
42 În plus, astfel cum s‑a arătat la punctul 36 din prezenta hotărâre, respectarea dreptului fundamental la protecția vieții de familie constituie, în lumina legislației naționale în cauză, un obstacol care împiedică partea prejudiciată să obțină de la partea adversă dovezile necesare în susținerea pretențiilor sale.
43 Or, reiese din considerentul (32) al Directivei 2004/48 că aceasta respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de cartă. În special, această directivă urmărește să asigure respectarea deplină a proprietății intelectuale, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din cartă.
44 Astfel, prezenta cerere de decizie preliminară ridică problema concilierii necesare între exigențele legate de protecția mai multor drepturi fundamentale, și anume dreptul la o cale de atac efectivă și dreptul de proprietate intelectuală, pe de o parte, și dreptul la respectarea vieții private și de familie, pe de altă parte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, Coty Germany, C‑580/13, EU:C:2015:485, punctul 33).
45 În această privință, este necesar să se amintească, pe de o parte, că, potrivit jurisprudenței Curții, dreptul Uniunii impune statelor membre ca, la transpunerea directivelor, să se asigure că se întemeiază pe o interpretare a acestora care permite asigurarea unui just echilibru între diferitele drepturi fundamentale protejate de ordinea juridică a Uniunii. Prin urmare, la punerea în aplicare a măsurilor de transpunere a respectivelor directive, autoritățile și instanțele din statele membre au obligația nu numai de a interpreta dreptul lor național într‑un mod conform cu directivele menționate, ci și de a nu se întemeia pe o interpretare a acestora care ar intra în conflict cu drepturile fundamentale respective sau cu alte principii generale ale dreptului Uniunii (Hotărârea din 16 iulie 2015, Coty Germany, C‑580/13, EU:C:2015:485, punctul 34).
46 Trebuie arătat, pe de altă parte, că articolul 52 alineatul (1) din cartă precizează printre altele că orice restrângere a exercițiului drepturilor și al libertăților recunoscute de cartă trebuie să respecte substanța acestor drepturi și libertăți și că reiese din jurisprudența Curții că trebuie să se considere că o măsură care determină o atingere gravă a unui drept protejat de cartă nu respectă cerința de a asigura un just echilibru între drepturile fundamentale care trebuie conciliate (Hotărârea din 16 iulie 2015, Coty Germany, C‑580/13, EU:C:2015:485, punctul 35).
47 Diferitele elemente ale legislației naționale în discuție în litigiul principal trebuie interpretate de Curte din perspectiva acestei cerințe a justului echilibru.
48 În acest sens, trebuie arătat că, în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private stricto sensu, rezultă din modul de redactare a articolului 7 din cartă că protecția pe care o acordă acest articol trebuie să se extindă la „orice persoană” și nu se limitează numai la membrii familiei persoanei căreia autoritățile judiciare i‑au impus să prezinte aceste dovezi, membrii respectivi neavând vocația, pe această bază, să se bucure de o protecție specială.
49 Cu toate acestea, nu poate fi contestat însă faptul că, potrivit articolului 7 din cartă, persoanele care fac parte din aceeași familie pot beneficia, în acest temei, de o protecție specială care să le permită să nu se supună obligației de a se incrimina reciproc atunci când una sau alta dintre ele este suspectată că a comis un act ilegal.
50 În plus, alineatul (3) litera (d) al articolului 8 din Directiva 2004/48 coroborat cu alineatele (1) și (2) ale acestui articol reflectă această preocupare din moment ce nu se opune aplicării actelor cu putere de lege și normelor administrative naționale care dau posibilitatea persoanei care a săvârși o încălcare să refuze furnizarea informațiilor care ar constrânge‑o să admită propria participare sau pe cea a rudelor sale apropiate la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală.
51 Or, este necesar să se considere că, dacă, în situații precum cea în discuție în litigiul principal, reglementarea națională, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, are ca efect să excludă posibilitatea ca instanța națională sesizată cu o acțiune în răspundere să solicite, la cererea persoanei interesate, prezentarea și obținerea de dovezi privind membrii de familie ai părții adverse, atunci stabilirea pretinsei încălcări a dreptului de autor, precum și identificarea autorului respectivei încălcări devin imposibile și, pe cale de consecință, se aduce o atingere gravă drepturilor fundamentale la o cale de atac efectivă și de proprietate intelectuală, de care beneficiază titularul dreptului de autor, și, prin urmare, nu este respectată cerința constând în asigurarea unui just echilibru între diferitele drepturi fundamentale în discuție (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, Coty Germany, C‑580/13, EU:C:2015:485, punctul 41).
52 Prin urmare, prin faptul că acordă o protecție cvasiabsolută membrilor de familie ai titularului unei conexiuni la internet, prin intermediul căreia au fost săvârșite încălcări ale dreptului de autor prin partajarea de fișiere, legislația națională în discuție în litigiul principal nu poate fi considerată, contrar cerințelor prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2001/29, suficient de eficientă și de aptă să permită aplicarea, în cele din urmă, a unei sancțiuni eficiente și disuasive autorului respectivei încălcări. Pe de altă parte, procedura inițiată prin exercitarea căii de atac în discuție în litigiul principal nu este susceptibilă să asigure respectarea drepturilor de proprietate intelectuală impusă la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2004/48.
53 Situația ar fi însă diferită dacă, pentru a evita o ingerință considerată inadmisibilă în viața de familie, titularii de drepturi ar putea dispune de o altă cale de atac efectivă, care le‑ar permite printre altele, în acest caz, să obțină recunoașterea răspunderii civile a titularului conexiunii la internet în cauză.
54 În plus, revine, în definitiv, instanței de trimitere sarcina să verifice existența, dacă este cazul, în dreptul intern vizat, a altor mijloace, proceduri și căi de atac care ar permite autorităților judiciare competente să dispună furnizarea informațiilor necesare pentru a stabili, în circumstanțe precum cele în discuție în litigiul principal, încălcarea dreptului de autor, precum și pentru a‑l identifica pe autorul acesteia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Coty Germany, C‑580/13, EU:C:2015:485, punctul 42).
55 Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 8 alineatele (1) și (2) din Directiva 2001/29 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din aceasta, pe de o parte, și articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2004/48, pe de altă parte, trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiul principal, interpretată de instanța națională competentă, în temeiul căreia răspunderea titularului unei conexiuni la internet prin intermediul căreia s‑au săvârșit încălcări ale dreptului de autor prin partajarea de fișiere nu poate fi angajată în cazul în care acesta indică cel puțin un membru de familie care avea posibilitatea de acces la această conexiune, fără a da mai multe precizări cu privire la momentul la care a fost utilizată respectiva conexiune de către acest membru de familie și la natura utilizării conexiunii de către acesta din urmă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
56 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:
Articolul 8 alineatele (1) și (2) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională coroborat cu articolul 3 alineatul (1) din aceasta, pe de o parte, și articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, pe de altă parte, trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiul principal, interpretată de instanța națională competentă, în temeiul căreia răspunderea titularului unei conexiuni la internet prin intermediul căreia s‑au săvârșit încălcări ale dreptului de autor prin partajarea de fișiere nu poate fi angajată în cazul în care acesta indică cel puțin un membru de familie care avea posibilitatea de acces la această conexiune, fără a da mai multe precizări cu privire la momentul la care a fost utilizată respectiva conexiune de către acest membru de familie și la natura utilizării conexiunii de către acesta din urmă.
Semnături