Ediție provizorie
HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
12 mai 2016
Cauza F‑50/15
FS
împotriva
Comitetului Economic și Social European (CESE)
„Funcție publică – Agenți temporari – Articolul 2 litera (c) din RAA – Agent temporar angajat în vederea exercitării funcției de șef de unitate «pe lângă un grup al Comitetului Economic și Social European» – Articolul 44 al doilea paragraf din statut – Avansare în treaptă acordată retroactiv la terminarea unei perioade de probă de nouă luni – Aplicare prin analogie agenților temporari neprevăzută ratione temporis de RAA – Perioadă de probă sui generis stabilită prin contract în afara situațiilor menționate în RAA – Prelungire a perioadei de probă contractuale – Calitate a prestațiilor în funcția de șef de unitate apreciată drept nesatisfăcătoare – Schimbare a repartizării pe un post în afara funcției – Beneficiul avansării în treaptă prevăzut la articolul 44 al doilea paragraf din statut”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care FS solicită în esență pe de o parte, anularea deciziei președintelui Comitetului Economic și Social European (CESE) din 25 mai 2014, de a nu fi confirmată în funcția de șef de unitate și a deciziei de la aceeași dată, materializată însă într‑un proiect de act adițional la contractul său de angajare ca șef de unitate, prin care CESE i‑a schimbat repartizarea pe un post în afara funcției de administrator gradul AD 12, precum și, pe de altă parte, obligarea CESE la repararea prejudiciului material și moral pretins a fi fost suferit
Decizia: Anulează decizia președintelui Comitetului Economic și Social European din 25 mai 2014, astfel cum a fost completată prin amendamentul nr. 2 la contractul de angajare a lui FS, prin care autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă în cadrul Comitetului Economic și Social European nu a confirmat‑o în funcția de șef de unitate și i‑a schimbat repartizarea, cu începere de la data de 9 aprilie 2014, pe un post în afara funcției. Obligă Comitetul Economic și Social European la plata unei despăgubiri către FS în sumă de 2 000 de euro pentru prejudiciul moral suferit. Respinge în rest cererea de despăgubiri. Comitetul Economic și Social European suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de FS.
Sumar
1. Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Perioadă de probă – Candidat intern confirmat deja în funcția de agent temporar – Repartizare pe un post nou care presupune încadrarea într‑un grad superior – Supunere la o nouă perioadă de probă – Admisibilitate
(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 14)
2. Funcționari – Agenți temporari – Avansare în treaptă – Agent care ocupă un post de încadrare – Primă de încadrare – Aplicare prin analogie a articolului 44 al doilea paragraf din statut agenților temporari înainte de data de 1 ianuarie 2014 – Excludere – Părți care au convenit prin contract să se aplice prin analogie dispoziția menționată – Consecințele unei exercitări nesatisfăcătoare a atribuțiilor – Schimbare a repartizării pe un post în afara funcției – Puterea de apreciere a administrației – Limite
[Statutul funcționarilor, art. 7 alin. (1), și art. 44 al doilea paragraf; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 10 primul alineat]
3. Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Post de încadrare – Perioadă de probă – Condiții de desfășurare – Modificarea acestor condiții în perioada respectivă – Obligația evaluatorului de a ține seama de această modificare (Statutul funcționarilor, art. 44 al doilea paragraf; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 14)
4. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Întocmire – Declararea existenței unei hărțuiri morale – Nelegalitatea raportului de evaluare – Necesitatea unei legături între hărțuire și aprecierile negative conținute în raport – Sarcina probei
(Statutul funcționarilor, art. 12a și 43)
1. Autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă are posibilitatea de a impune unui agent temporar, în momentul preluării funcției sale în calitate de șef de unitate, obligația de a efectua o perioadă de probă în sensul articolului 14 din Regimul aplicabil celorlalți agenți din 2004, în pofida faptului că agentul temporar efectuase deja o perioadă de probă cu o durată de șase luni în momentul preluării funcției inițiale la instituția în discuție în calitate de administrator cu un grad mai mic decât cel pentru postul în cauză.
În această privință, postul de șef de unitate poate fi în mod valabil considerat de autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă ca implicând o ruptură în cariera acestui agent temporar în raport cu noile atribuții alocate și cu gradul mai mare aferent noului său post.
(a se vedea punctele 79 și 80)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 16 iulie 2015, Murariu/EIOPA, F‑116/14, EU:F:2015:89, punctul 132
2. Regimul aplicabil celorlalți agenți din 2004 nu conținea nicio dispoziție care să prevadă aplicarea prin analogie a articolului 44 al doilea paragraf din Statutul din 2004 care ar fi permis instituțiilor Uniunii să se asigure că agenții temporari beneficiază de o avansare în treaptă prevăzută de această dispoziție exclusiv pentru funcționari.
O asemenea aplicare prin analogie în cazul agenților temporari nu este posibilă din punct de vedere statutar decât de la intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2014, a noului articol 20 alineatul (4) din Regimul aplicabil celorlalți agenți din 2014, care, potrivit articolului 2 punctul (13) din Regulamentul nr. 1023/2013, intrat la rândul său în vigoare la 1 noiembrie 2013, a înlocuit articolul 20 alineatul (4) din Regimul din 2004 menționat.
Chiar dacă părțile ar fi convenit să se aplice prin analogie articolul 44 al doilea paragraf din Statutul din 2004, prevăzând prin contract efectuarea unei perioade de probă și plata unei prime contractuale persoanei în cauză pentru cazul în care aceasta din urmă și‑ar fi îndeplinit atribuțiile funcției în mod satisfăcător, articolul 44 al doilea paragraf din Statutul din 2004 nu prevede drept consecință a unei exercitări nesatisfăcătoare a atribuțiilor respective faptul că trebuie să se schimbe repartizarea persoanei în cauză pe un post în afara funcției.
În această privință, contractul de muncă respectiv și actele adiționale la acesta intră, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regimul aplicabil celorlalți agenți din 2004, în domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) din Statutul din 2004.
Chiar dacă Statutul din 2004, în special articolul 7 din acesta, nu prevede în mod explicit posibilitatea de „schimbare a repartizării” unui funcționar, instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în legătură cu organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și cu repartizarea, pentru îndeplinirea acestora, a personalului aflat la dispoziția lor, însă cu condiția, pe de o parte, ca această repartizare să fie făcută în interesul serviciului și, pe de altă parte, să respecte echivalența posturilor. Rezultă că, în practică, deciziile de schimbare a repartizării se supun, în aceeași măsură ca transferurile interne, în ce privește apărarea drepturilor și a intereselor legitime ale funcționarului sau ale agentului vizat, normelor articolului 7 alineatul (1) din statut.
(a se vedea punctele 84, 85, 90, 92 și 93)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 11 iulie 1996, Aubineau/Comisia, T‑102/95, EU:T:1996:104, punctul 27
Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea din 10 septembrie 2014, Tzikas/AFE, F‑120/13, EU:F:2014:197, punctul 91
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 25 ianuarie 2007, de Albuquerque/Comisia, F‑55/06, EU:F:2007:15, punctul 55, și Hotărârea din 19 iunie 2014, BN/Parlamentul, F‑157/12, EU:F:2014:164, punctele 45 și 46
3. Rațiunea de a fi a perioadei de probă în temeiul articolului 44 al doilea paragraf din Statutul din 2004 este similară cu cea care justifică perioada de probă impusă agenților temporari în temeiul articolului 14 din Regimul aplicabil celorlalți agenți din 2004.
Autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă trebuie să ofere unui agent temporar supus unei perioade de verificare, precum perioada de probă prevăzută la articolul 14 din Regimul aplicabil celorlalți agenți din 2004, posibilitatea de a o efectua în condiții normale. Astfel, chiar dacă această perioadă de verificare este menită să permită aprecierea aptitudinilor și a comportamentului agentului temporar în noua sa funcție, eventual de încadrare, și nu poate fi asimilată, așadar, unei perioade de formare, nu este mai puțin imperativ ca, în această perioadă de verificare, persoanei în cauză să i se ofere posibilitatea de către autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă să facă dovada calităților sale profesionale, beneficiind de instrucțiuni și de consiliere adecvată, ținând seama de natura funcțiilor exercitate, precum și de eventuale avertismente orale sau scrise care să îi permită să își adapteze și să își îmbunătățească prestațiile în funcție de cerințele serviciului.
Din această perspectivă, experiența anterioară a agentului temporar supus unei noi perioade de verificare nu poate fi neglijată. Astfel, deși această experiență nu poate ca atare să repună în discuție utilitatea perioadei de verificare, aceeași experiență poate însă determina gradul de încadrare de care trebuie să beneficieze pentru ca noua perioadă de probă să își poată îndeplini obiectivul.
Pe de altă parte, numai atunci când există norme interne ale instituției care prevăd stabilirea unor obiective pentru un funcționar la începutul unei perioade de evaluare, nerespectarea acestor norme are un caracter substanțial și justifică cenzura evaluării în litigiu, pentru motivul că descrierea postului nu ar fi fost suficientă în ceea ce privește stabilirea obiectivelor.
În sfârșit, agentul temporar supus unei perioade de verificare trebuie să beneficieze de condiții materiale corespunzătoare pentru a realiza sarcinile care îi sunt încredințate și, atunci când administrația decide să modifice condițiile de derulare a perioadei sale de probă pentru motive care nu au legătură cu agentul în cauză, evaluatorul trebuie să țină seama de acestea pentru a stabili în ce măsură agentul respectiv și‑a atins obiectivele și, ulterior, pentru a‑i evalua performanța.
(a se vedea punctele 97-100 și 103)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 12 iunie 1013, Bogusz/Frontex, F‑5/12, EU:F:2013:75, punctele 56 și 57; Hotărârea din 26 martie 2014, CP/Parlamentul, F‑8/13, EU:F:2014:44, punctele 57 și 58 și jurisprudența citată; Hotărârea din 15 octombrie 2014, De Bruin/Parlamentul, F‑15/14, EU:F:2014:236, punctul 44; Hotărârea din 6 noiembrie 2014, DH/Parlamentul European, F‑4/14, EU:F:2014:241, punctele 55 și 56, și Hotărârea din 11 decembrie 2014, CZ/ESMA F‑80/13, EU:F:2014:266, punctele 67 și 68
4. Nu pentru că existența unei hărțuiri morale suferite de un funcționar sau de un agent ar fi demonstrată, orice decizie care cauzează prejudicii acestei persoane și care intervine în timp ce acesta din urmă ar face obiectul unor fapte constitutive ale unei hărțuiri morale ar fi totuși nelegală. Revine reclamantului și sarcina de a demonstra incidența unor asemenea fapte, în cazul în care sunt dovedite, asupra conținutului actului atacat. Reclamantul are astfel sarcina de a face dovada că aprecierile privind prestațiile sale în calitate de șef de unitate din fișa de evaluare ar fi manifestarea unei hărțuiri morale în ceea ce îl privește.
(a se vedea punctele 109 și 110)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 24 februarie 2010, Menghi/ENISA, F‑2/09, EU:F:2010:12, punctul 69; Hotărârea din 9 martie 2010, N/Parlamentul, F‑26/09, EU:F:2010:17, punctul 86; Hotărârea din 19 iunie 2013, CF/AESA, F‑40/12, EU:F:2013:85, punctul 79; Hotărârea din 10 iulie 2014, CW/Parlamentul European, F‑48/13, EU:F:2014:186, punctul 129, și Hotărârea din 26 martie 2015, CW/Parlamentul European, F‑41/14, EU:F:2015:24, punctele 89 și 90