Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Szegedi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság (Ungaria) la 18 decembrie 2019 – FMS/Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél-alföldi Regionális Igazgatóság și Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság

(Cauza C-924/19. sz. ügy)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Szegedi Közigazgatási și Munkaügyi Bíróság

Părțile din procedura principală

Reclamanți: FMS și FNZ

Pârâte: Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél-alföldi Regionális Igazgatóság și Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság

Întrebările preliminare

1.    [motiv nou de inadmisibilitate]

Dispozițiile privind cererile inadmisibile prevăzute la articolul 33 din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (reformare)1 (denumită în continuare „Directiva privind procedurile”) pot fi interpretate în sensul că se opun legislației unui stat membru în temeiul căreia o cerere este inadmisibilă în cadrul procedurii de azil atunci când solicitantul a ajuns în Ungaria printr-o țară în care nu a fost expus unei persecuții ori unui risc de a suferi vătămări grave sau în care este garantat un nivel adecvat de protecție?

2.    [inițierea unei proceduri de azil]

a)    Articolul 6 și articolul 38 alineatul (4) din Directiva privind procedurile, precum și considerentul (34) al acesteia, care impune obligația de examinare a cererilor de protecție internațională, citite în lumina articolului 18 din Carta drepturilor fundamentale (denumită în continuare „carta”), trebuie interpretate în sensul că autoritatea competentă în materie de azil a unui stat membru trebuie să garanteze solicitantului posibilitatea de a iniția procedura de azil în cazul în care aceasta nu a examinat pe fond cererea de azil, invocând motivul de inadmisibilitate menționat la prima întrebare preliminară și a dispus în continuare returnarea solicitantului într-un stat terț care, cu toate acestea, a refuzat să îl admită?

b)    În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare preliminară litera a), care este conținutul exact al acestei obligații? Implică ea obligația de a garanta posibilitatea de a formula o nouă cerere de azil, cu excluderea aplicării consecințelor negative ale cererilor ulterioare prevăzute la articolul 33 alineatul (2) litera (d) și la articolul 40 din Directiva privind procedurile, sau ea înseamnă că procedura de azil trebuie declanșată și desfășurată din oficiu?

c)    În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare litera a), ținând seama și de articolul 38 alineatul (4) din Directiva privind procedurile, statul membru poate, fără a modifica situația de fapt, să reexamineze inadmisibilitatea cererii în cadrul acestei noi proceduri (ceea ce i-ar conferi posibilitatea de a aplica orice tip de procedură prevăzută de capitolul III, de exemplu, aplicând din nou un motiv de inadmisibilitate) sau trebuie să examineze pe fond cererea de azil în legătură cu țara de origine?

d)    Din articolul 33 alineatul (1) și alineatul (2) literele (b) și (c), precum și din articolele 35 și 38 din Directiva privind procedurile, citite în lumina articolului 18 din cartă, reiese că readmisia de către o țară terță este una dintre condițiile cumulative ale aplicării unui motiv de inadmisibilitate, și anume, adoptarea unei decizii întemeiate pe unul dintre aceste motive, sau este suficient să se verifice existența acestei condiții doar în momentul executării deciziei respective?

3.    [zonă de tranzit ca loc de luare în custodie publică în cadrul procedurii de azil]

Următoarele întrebări sunt pertinente în cazul în care este necesar, în conformitate cu răspunsul la a doua întrebare, să se inițieze o procedură de azil.

a)    Articolul 43 din Directiva privind procedurile trebuie interpretat în sensul că se opune legislației unui stat membru care permite reținerea solicitantului într-o zonă de tranzit pentru o perioadă care depășește patru săptămâni?

b)    Articolul 2 litera (h) din Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională (reformare)2 (denumită în continuare: „Directiva privind condițiile de primire”, aplicabilă în temeiul articolului 26 din Directiva privind procedurile, citită în lumina articolului 6 și a articolului 52 alineatul (3) din cartă, trebuie interpretat în sensul că cazarea într-o zonă de tranzit în împrejurări precum cele din acțiunea principală (zonă care nu poate fi părăsită voluntar din punct de vedere legal în nicio direcție) pentru o perioadă care depășește termenul de patru săptămâni prevăzut la articolul 43 din Directiva privind procedurile, constituie o detenție?

c)    Faptul că reținerea solicitantului pentru o perioadă care depășește termenul de patru săptămâni prevăzut la articolul 43 din Directiva privind procedurile are loc numai pentru motivul că acesta nu dispune de mijloace materiale pentru a satisface propriile nevoi (de cazare și de masă) este compatibil cu articolul 8 din Directiva privind condițiile de primire, aplicabil în temeiul articolului 26 din Directiva privind procedurile?

d)    Este compatibil cu articolele 8 și 9 din Directiva privind condițiile de primire, aplicabile în temeiul articolului 26 din Directiva privind procedurile, ca o cazare care constituie o detenție de facto și care depășește termenul de patru săptămâni prevăzut la articolul 43 din Directiva privind procedurile să nu fi fost dispusă printr-o decizie de plasare în detenție, ca solicitantul să nu dispună de nicio cale de atac pentru a contesta legalitatea detenției și a menținerii acesteia, ca detenția de facto să aibă loc fără examinarea necesității sau a proporționalității acesteia sau a eventualelor alternative la aceasta și ca durata exactă a detenției, inclusiv momentul în care aceasta se încheie, să nu fi fost stabilite?

e)    Articolul 47 din cartă poate fi interpretat în sensul că, în cazul în care o instanță a unui stat membru se confruntă cu o situație de detenție vădit ilegală, aceasta poate, ca măsură provizorie, până la încheierea procedurii administrative, să oblige autoritatea să desemneze, în favoarea resortisantului unei țări terțe, un loc de ședere care să se afle în afara zonei de tranzit și care să nu fie un loc de detenție?

4.    [zonă de tranzit ca loc de luare în custodie publică care intră în domeniul de competență al poliției pentru străini]

Următoarele întrebări sunt pertinente în cazul în care, în conformitate cu răspunsul la a doua întrebare, nu este necesară inițierea unei proceduri de azil, ci a unei proceduri care intră în domeniul de competență al poliției pentru străini.

a)    Considerentele (17) și (24), precum și articolul 16 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală3 (denumită în continuare „Directiva privind returnarea”), citite în lumina articolului 6 și a articolului 52 alineatul (3) din cartă, trebuie interpretate în sensul că cazarea într-o zonă de tranzit în împrejurări precum cele din acțiunea principală (zonă care nu poate fi părăsită voluntar din punct de vedere legal în nicio direcție) constituie o privare de libertate în sensul acestor dispoziții?

b)    Faptul că luarea în custodie publică a solicitantului unei țări terțe are loc numai pentru motivul că face obiectul unei măsuri de returnare și nu dispune de mijloace materiale pentru a satisface propriile nevoi (de cazare și de masă) este compatibil cu considerentul (16) și cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva privind returnarea, citite în lumina articolului 6 și a articolului 52 alineatul (3) din cartă?

c)    Este compatibil cu considerentul (16) și cu articolul 15 alineatul (2) din Directiva privind returnarea, citite în lumina articolului 6, a articolului 47 și a articolului 52 alineatul (3) din cartă ca o cazare care constituie o luare în custodie publică de facto să nu fi fost dispusă printr-o decizie de luare în custodie publică, ca solicitantul să nu dispună de nicio cale de atac pentru a contesta legalitatea luării în custodie publică și a menținerii acesteia și ca luarea în custodie publică de facto să aibă loc fără examinarea necesității sau a proporționalității acesteia sau a eventualelor alternative la aceasta?

d)    Articolul 15 alineatele (1) și (4)-(6), precum și considerentului (16) al Directivei privind returnarea, citite în lumina articolelor 1, 4, 6 și 47 din cartă, pot fi interpretate în sensul că se opun luării în custodie publică în cazul în care aceasta are loc fără a se fi stabilit durata exactă a acesteia sau momentul la care aceasta încetează?

e)    Dreptul Uniunii poate fi interpretat în sensul că, în cazul în care o instanță a unui stat membru se confruntă cu o situație de luare în custodie publică care este vădit ilegală, aceasta poate, ca măsură provizorie, până la încheierea procedurii administrative, să oblige autoritatea să desemneze, în favoarea resortisantului unei țări terțe, un loc de ședere care să se afle în afara zonei de tranzit și care să nu fie un loc de luare în custodie publică?

5.    [cale de atac efectivă în ceea ce privește decizia de modificare a țării de returnare]

Articolul 13 din Directiva privind returnarea, în temeiul căruia resortisantului unei țări terțe i se acordă posibilitatea unei căi de atac efective împotriva „deciziilor referitoare la returnare”, citit în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care calea de atac prevăzută de legislația internă este lipsită de efectivitate, o instanță trebuie să controleze cel puțin o dată cererea introdusă împotriva deciziei de modificare a țării de returnare?

____________

1 JO 2013, L 180, p. 60.    

2 JO 2013, L 180, p. 96.

3 JO 2008, L 348, p. 98.