Cauza C‑619/18

Comisia Europeană

împotriva

Republica Polonă

„Procedură accelerată”

Sumar – Ordonanța președintelui Curții din 15 noiembrie 2018

Procedură jurisdicțională – Procedură accelerată – Condiții –      Împrejurări care justifică o examinare rapidă – Îndoieli cu privire la independența instanței judiciare supreme a unui stat membru – Admisibilitatea recurgerii la această procedură

[art. 2 TUE; art. 267 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul de procedură al Curții de Justiție, art. 133 alin. (1)]

În cadrul unei cereri de aplicare a procedurii accelerate, formulată în contextul unei acțiuni acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ca urmare a îndoielilor exprimate de Comisie cu privire la însăși capacitatea Curții Supreme a unui stat membru – în urma unor modificări legislative referitoare la reducerea vârstei la care membrii Curți Supreme în cauză se pensionează și la condițiile în care respectivii judecători pot, după caz, dincolo de această vârstă, să fie autorizați să continue să își exercite funcțiile – de a continua să se pronunțe cu respectarea dreptului fundamental al oricărui justițiabil de a avea acces la o instanță independentă, astfel cum este consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii, cerința independenței judecătorilor ține de substanța dreptului fundamental la un proces echitabil, care are o importanță esențială în calitate de garant al protecției ansamblului drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și al menținerii valorilor comune ale statelor membre prevăzute la articolul 2 TUE, în special a valorii statului de drept.

În plus, incertitudinile care însoțesc astfel dispozițiile naționale în litigiu sunt de asemenea susceptibile să aibă un impact asupra funcționării sistemului de cooperare judiciară constituit de mecanismul trimiterii preliminare prevăzut la articolul 267 TFUE, cheia de boltă a sistemului jurisdicțional al Uniunii Europene, pentru care independența instanțelor naționale, și în special cea a instanțelor care se pronunță în ultim grad, este esențială.

Având în vedere considerațiile care precedă, un răspuns al Curții dat în cel mai scurt termen este de natură, în scopul securității juridice, atât în interesul Uniunii, cât și al statului membru în cauză, să înlăture incertitudinile privind chestiunile fundamentale de drept al Uniunii și care privesc în special existența unor eventuale ingerințe în anumite drepturi fundamentale pe care le garantează acesta din urmă, precum și incidențele pe care interpretarea acestui drept le poate avea în ceea ce privește însăși compunerea și condițiile de funcționare ale instanței supreme a statului membru respectiv.

(a se vedea punctele 19-22 și 25)