Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Düsseldorf (Germania) la 3 decembrie 2019 – VZ și alții/Eurowings GmbH

(Cauza C-880/19)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Amtsgericht Düsseldorf

Părțile din procedura principală

Reclamanți: VZ și alții

Pârâtă: Eurowings GmbH

Întrebările preliminare

Articolul 5 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 261/20041 trebuie interpretat în sensul că redirecționarea menționată la acest articol, care permite pasagerului să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută, trebuie efectuată de la același punct de plecare ca zborul rezervat sau poate fi avută în vedere o plecare de pe alt aeroport?

Pentru cazul în care este avută în vedere, de asemenea, o plecare de pe alt aeroport, este relevant doar că plecarea are loc cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută, indiferent de durata deplasării pasagerului până la aeroport, sau diferența de timp trebuie calculată și în funcție de deplasarea pasagerului până la aeroport?

____________

1 Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 046, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).