ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
22 martie 2012
Cauza F‑5/08 DEP
Markus Brune
împotriva
Comisiei Europene
„Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Caracterul efectiv al cheltuielilor efectuate – Onorariile avocatului – Reclamant care exercită profesia de avocat”
Obiectul: Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată recuperabile în temeiul articolului 92 din Regulamentul de procedură prin care domnul Brune solicită stabilirea cheltuielilor de judecată în cauza F‑5/08, Brune/Comisia, în temeiul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură
Decizia: Cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile de către domnul Brune se stabilește în cauza F‑5/08, Brune/Comisia, la 11 140,05 euro.
Sumar
1. Procedură – Cheltuieli de judecată – Cheltuieli recuperabile – Caracterul efectiv al cheltuielilor a căror rambursare este solicitată – Sarcina probei
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
2. Procedură – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Elemente care trebuie luate în considerare
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
3. Procedură – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli de deplasare efectuate de un avocat pentru a participa la ședință
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
4. Procedură – Cheltuieli de judecată – Cheltuieli recuperabile – Facturarea de către un avocat a timpului de deplasare pentru a participa la ședință
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
5. Procedură – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli de papetărie și de telecomunicații
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]
6. Procedură – Cheltuieli de judecată – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli efectuate în cadrul procedurii de stabilire a cheltuielilor de judecată – Nepronunțare asupra fondului
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 86, 91 și 92]
1. În cazul în care instituția pârâtă consideră că reclamantul și avocatul său s‑au înțeles în mod fraudulos pentru a stabili în mod fictiv cuantumul cheltuielilor solicitate, acesta trebuie să informeze despre bănuielile sale forurile profesionale naționale competente pentru ca acestea să poată aprecia, în deplină cunoștință de cauză, conformitatea unui astfel de comportament cu normele deontologice pertinente. Într‑adevăr, îi revine reclamantului obligația de a prezenta documente justificative de natură să probeze caracterul efectiv al cheltuielilor de judecată a căror rambursare o solicită, însă din faptul că un avocat a formulat cererea introductivă, a participat la ședință și a depus diferite înscrisuri se poate deduce că acesta a efectuat actele și prestațiile necesare în vederea bunei desfășurări a procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice. În consecință, reclamantul are dreptul să solicite Tribunalului să stabilească valoarea până la care cheltuielile de judecată pe care le solicită avocatul său pot fi recuperate de la partea care este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată.
(a se vedea punctele 18 și 19)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 16 mai 2007, Chatziioannidou/Comisia, F‑100/05 DEP, punctul 19; 10 noiembrie 2009, X/Parlamentul European, F‑14/08 DEP, punctul 21; 8 noiembrie 2011, U/Parlamentul European, F‑92/09 DEP, punctele 37 și 38
2. Instanța Uniunii nu este abilitată să fixeze onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci să stabilească cuantumul limită în care aceste onorarii pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. În lipsa unor dispoziții de natură tarifară în dreptul Uniunii, instanța trebuie să aprecieze cuantumul onorariilor recuperabile considerând numărul de ore care ar fi fost în mod obiectiv necesar unui avocat pentru a analiza cauza. În acest sens, trebuie, în principiu, să țină cont de obiectul și de natura litigiului, de importanța sa din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultatea cauzei, de amploarea muncii pe care procedura contencioasă ar fi necesitat‑o din partea agenților sau a consilierilor care au intervenit și de interesele economice pe care litigiul le‑a prezentat pentru părți. Astfel, tariful orar reținut poate fi cel al unui avocat specializat în cazul în care o parte suficient de informată putea să considere că litigiul ridica probleme juridice deosebit de dificile sau dacă litigiul prezenta pentru această parte o importanță deosebită, caz în care recurgerea la un avocat specializat ar fi legitimă. Totuși, instanța Uniunii nu are obligația de a lua în considerare un tarif național prin care se stabilesc onorariile avocaților, nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii acesteia.
(a se vedea punctele 18 și 21-23)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Chatziioannidou/Comisia, citată anterior, punctul19; 1 iulie 2009, Suvikas/Consiliul, F‑6/07 DEP, punctul 18; U/Parlamentul European, citată anterior, punctul 38
3. Cheltuielile de deplasare efectuate de avocat pentru a se deplasa de la cabinetul său la ședința Tribunalului Funcției Publice pot face obiectul unei rambursări. Având în vedere că, în cazul în care un avocat utilizează propriul automobil, este dificil să se determine costurile ocazionate de deplasarea sa, deoarece acest lucru presupune să se țină cont de consumul de benzină și de amortizarea vehiculului, cuantumul costului de deplasare poate fi stabilit prin raportarea la prețul mediu al unui bilet de tren la clasa I.
(a se vedea punctul 35)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 8 iulie 2004, De Nicola/BEI, T‑7/98 DEP, T‑208/98 DEP și T‑109/99 DEP, punctul 40
Tribunalul Funcției Publice: Chatziioannidou/Comisia, citată anterior, punctul 30
4. În ceea ce privește facturarea orelor petrecute de un avocat în timpul deplasării, nu este nerezonabil ca un avocat să solicite o indemnizație pentru timpul petrecut în mijloacele de transport, chiar dacă timpul astfel petrecut pentru a ajunge la ședință nu poate fi facturat la același tarif ca o oră lucrată.
(a se vedea punctul 36)
5. Cheltuielile de telecomunicații efectuate de un avocat nu sunt considerate excesive în cazul în care cuantumul lor, împreună cu cel al cheltuielilor de papetărie, nu depășește 5 % din onorariile recuperabile.
(a se vedea punctul 38)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 26 ianuarie 2006, Camar/Consiliul și Comisia, T‑79/96 DEP și T‑260/97 DEP, punctul 71
Tribunalul Funcției Publice: Suvikas/Consiliul, citată anterior, punctul 41
6. Deși articolul 92 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, referitor la procedura de contestare a cheltuielilor, nu prevede, spre deosebire de articolul 86 din regulamentul menționat, că în hotărârea sau în ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată printr‑o ordonanță de stabilire a cheltuielilor de judecată, trebuie să se constate că, în cazul în care, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul 92 din regulamentul de procedură, cu privire la contestarea cheltuielilor din acțiunea principală, Tribunalul ar dispune cu privire la cheltuielile care fac obiectul contestației și, pe cale separată, cu privire la noile cheltuieli efectuate în cadrul acțiunii de contestare a cheltuielilor, acesta ar putea fi sesizat ulterior, dacă este cazul, cu o nouă contestație în ceea ce privește noile cheltuieli.
În acest scop, revine Tribunalului, atunci când stabilește cheltuielile de judecată recuperabile, obligația de a ține seama de toate împrejurările cauzei până la momentul adoptării ordonanței de stabilire a cheltuielilor de judecată. Astfel, Tribunalul poate stabili cuantumul cheltuielilor necesare, în sensul articolului 91 din Regulamentul de procedură, drept cheltuieli de judecată, pentru a evita să fie sesizat din nou, ulterior, cu o nouă contestație privind noile cheltuieli.
(a se vedea punctele 40 și 41)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 27 septembrie 2011, De Nicola/BEI, F‑55/08 DEP, punctele 51 și 52; U/Parlamentul European, citată anterior, punctele 63 și 64