Language of document : ECLI:EU:C:2015:400

Cauza C‑62/14

Peter Gauweiler și alții

împotriva

Deutscher Bundestag

(cerere de decizie preliminară
formulată de Bundesverfassungsgericht)

„Trimitere preliminară – Politică economică și monetară – Decizii ale Consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene (BCE) cu privire la o serie de caracteristici tehnice ale tranzacțiilor monetare definitive de pe piețele secundare ale obligațiunilor guvernamentale din cadrul Eurosistemului – Articolele 119 TFUE și 127 TFUE – Atribuțiile BCE și ale Sistemului European al Băncilor Centrale – Mecanismul de transmisie a politicii monetare – Menținerea stabilității prețurilor – Proporționalitate – Articolul 123 TFUE – Interdicția privind finanțarea monetară a statelor membre din zona euro”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 16 iunie 2015

1.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Competența instanței naționale – Necesitatea unei întrebări preliminare și pertinența întrebărilor adresate – Apreciere de către instanța națională

(art. 267 TFUE)

2.        Întrebări preliminare – Hotărârea Curții – Efecte

(art. 267 TFUE)

3.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebări vădit lipsite de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util – Competența de a răspunde la întrebările adresate în cadrul unei proceduri care rezultă dintr‑o acțiune cu titlu preventiv autorizată de dreptul național

(art. 267 TFUE)

4.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Cerere de interpretare a unui act al Uniunii cu caracter general care nu a făcut obiectul unor măsuri de aplicare în dreptul național – Admisibilitatea acțiunii aflate pe rolul instanței naționale – Includere

(art. 267 TFUE)

5.        Politică economică și monetară – Politică monetară – Domeniu de aplicare – Program de achiziții de către Sistemul European al Băncilor Centrale pe piețele secundare de obligațiuni garantate de stat – Includere – Program care determină consecințe favorabile pentru realizarea obiectivelor de politică economică – Lipsa de incidență în privința calificării drept măsură de politică monetară

[art. 119 alin. (2) TFUE, art. 127 alin. (1) TFUE și art. 282 alin. (2) TFUE; Protocolul nr. 4 anexat la Tratatele UE și FUE, art. 18 alin. (1)]

6.        Politică economică și monetară – Politică monetară – Punere în aplicare – Putere de apreciere a Sistemului European al Băncilor Centrale – Control jurisdicțional – Limite – Obligația de motivare – Întindere

[art. 5 alin. (4) TUE; art. 119 alin. (2) TFUE și art. 127 alin. (1) TFUE]

7.        Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Aprecierea obligației de motivare în funcție de împrejurările cauzei

[art. 296 alin. (2) TFUE]

8.        Politică economică și monetară – Politică monetară – Punere în aplicare – Program de achiziții de către Sistemul European al Băncilor Centrale pe piețele secundare de obligațiuni garantate de stat – Încălcarea principiului proporționalității – Inexistență

[art. 5 alin. (4) TUE; art. 119 alin. (2) TFUE și art. 127 alin. (1) TFUE]

9.        Politică economică și monetară – Politică monetară – Interdicția privind finanțarea monetară – Domeniu de aplicare – Program de achiziții de către Sistemul European al Băncilor Centrale pe piețele secundare de obligațiuni garantate de stat – Excludere – Condiții

[art. 123 alin. (1) TFUE; Protocolul nr. 4 anexat la Tratatele UE și FUE, art. 18 alin. (1) și art. 33; Regulamentul nr. 3603/93 al Consiliului, considerentul (7)]

10.      Politică economică și monetară – Politică monetară – Interdicția privind finanțarea monetară – Obiectiv – Stimularea statelor membre să respecte o politică bugetară sănătoasă

[art. 119 alin. (2) TFUE, art. 123 TFUE, art. 127 alin. (1) TFUE și art. 282 alin. (2) TFUE]

11.      Banca Centrală Europeană – Competențele Sistemului European al Băncilor Centrale – Adoptarea unui program de achiziții pe piețele secundare de obligațiuni garantate de stat – Includere

[art. 119 TFUE, art. 123 alin. (1) TFUE și art. 127 alin. (1) și (2) TFUE; Protocolul nr. 4 anexat la Tratatele UE și FUE, art. 17-24]

1.        În materie preliminară, Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care instanța de trimitere nu este ținută de interpretarea Curții. Astfel, Curtea nu este competentă să ofere răspunsuri care au un efect pur consultativ. Astfel, Curtea nu este competentă să interpreteze un act aparținând dreptului Uniunii pentru a permite instanței de trimitere să statueze cu privire la aplicarea dreptului național într‑o situație în care dreptul național nu operează o trimitere directă și necondiționată la dreptul Uniunii, ci se limitează să ia drept model un act aparținând dreptului Uniunii și nu reproduce decât în mod parțial conținutul acestuia. Totuși, situația este diferită atunci când cererea de decizie preliminară privește direct interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii, ceea ce implică faptul că hotărârea Curții are consecințe concrete asupra soluționării litigiului principal.

În această privință, articolul 267 TFUE instituie o procedură de cooperare directă între Curte și instanțele statelor membre. În cadrul acestei proceduri, întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, orice apreciere a situației de fapt din cauză este de competența instanței naționale, care trebuie să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții, în timp ce Curtea este abilitată să se pronunțe numai asupra interpretării sau a validității unui text al Uniunii pornind de la faptele care îi sunt indicate de instanța națională. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe.

Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională nu este posibil decât atunci când este evident că interpretarea sau aprecierea solicitată a validității unei norme a Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea ori cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate.

(a se vedea punctele 12‑15, 24 și 25)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 16)

3.        În ceea ce privește o trimitere preliminară privind validitatea deciziilor Consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene referitoare la un program de achiziții de obligațiuni garantate de stat, împrejurarea că acest program nu a fost pus în aplicare și nu va putea fi pus în aplicare decât după adoptarea unor noi acte juridice nu privează acțiunea principală de obiectul său, întrucât dreptul național în cauză permite, în anumite condiții, acordarea unei protecții jurisdicționale preventive într‑o astfel de situație. Or, deși este adevărat că acțiunea principală, având în vedere că prin aceasta se urmărește prevenirea încălcării unor drepturi amenințate, trebuie în mod necesar să fie întemeiată pe previziuni care, prin natura lor, sunt incerte, aceasta este totuși autorizată de dreptul național. În consecință, în măsura în care, în cadrul unei proceduri prevăzute la articolul 267 TFUE, este numai de competența acestei instanțe să interpreteze dreptul național, faptul că deciziile în litigiu nu au fost puse încă în aplicare și că nu vor putea fi puse în aplicare decât după adoptarea unor noi acte juridice nu poate, așadar, să conducă la negarea faptului că cererea preliminară răspunde unei nevoi obiective pentru soluționarea litigiilor cu care este sesizată instanța menționată.

(a se vedea punctele 27 și 28)

4.        Atunci când, în temeiul dreptului național, părțile la un litigiu cu care Curtea este sesizată cu titlu preliminar pot exercita o acțiune în controlul legalității intenției sau a obligației guvernului unui anumit stat membru de a se conforma unui act al Uniunii, posibilitatea particularilor de a invoca în fața instanțelor naționale nevaliditatea unui act al Uniunii cu caracter general nu este supusă condiției ca acest act să fi făcut deja efectiv obiectul unor măsuri de aplicare adoptate în temeiul dreptului național. În această privință, este suficient ca instanța națională să fie sesizată cu un litigiu real în care, cu titlu incident, se pune problema validității unui astfel de act.

(a se vedea punctul 29)

5.        Pentru a stabili dacă o măsură ține de politica monetară, este necesară raportarea în principal la obiectivele acestei măsuri. Mijloacele pe care aceasta le pune în aplicare în vederea atingerii acestor obiective sunt de asemenea pertinente.

Ține de domeniul politicii monetare un program de achiziții pe piețele secundare de obligațiuni garantate de stat de către Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) care urmărește să mențină deopotrivă o transmisie corespunzătoare a politicii monetare și unicitatea acestei politici. În primul rând, pe de o parte, obiectivul de menținere a unicității politicii monetare contribuie la realizarea obiectivelor acestei politici, în măsura în care aceasta trebuie, conform articolului 119 alineatul (2) TFUE, să fie unică. Pe de altă parte, obiectivul de menținere a unei transmisii corespunzătoare a politicii monetare este deopotrivă de natură să mențină unicitatea politicii menționate și să contribuie la obiectivul principal al acesteia, care este menținerea stabilității prețurilor. Această analiză nu poate fi repusă în discuție de faptul că programul menționat poate eventual contribui și la stabilitatea zonei euro, care ține de politica economică. Astfel, o măsură de politică monetară nu poate fi asimilată unei măsuri de politică economică numai pentru că poate avea efecte indirecte asupra stabilității zonei euro.

În al doilea rând, reiese cu claritate din articolul 18.1 din Protocolul privind statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, care figurează în capitolul IV din acesta, că, pentru a atinge obiectivele SEBC și pentru a‑și îndeplini misiunile, așa cum rezultă din dreptul primar, Banca și băncile centrale naționale pot, în principiu, să intervină pe piețele financiare, prin operațiuni simple de vânzare și cumpărare de instrumente tranzacționabile exprimate în moneda euro. În ceea ce privește caracterul selectiv al programului de cumpărare de obligațiuni guvernamentale, dat fiind că acesta are ca obiect remedierea perturbărilor mecanismului de transmisie a politicii monetare generate de situația specifică a obligațiunilor guvernamentale emise de anumite state membre, simplul fapt că respectivul program se limitează în mod specific la aceste obligațiuni guvernamentale nu este, așadar, de natură să implice, ca atare, faptul că instrumentele utilizate de SEBC nu țin de politica monetară. Pe de altă parte, nicio dispoziție din Tratatul FUE nu impune SEBC să intervină pe piețele financiare prin măsuri generale care s‑ar aplica în mod necesar tuturor statelor din zona euro.

De altfel, împrejurarea că punerea în aplicare a unui program de cumpărare de obligațiuni guvernamentale este subordonată respectării depline a programelor de ajustare macroeconomică nu este de natură să modifice această concluzie. Desigur, nu este exclus ca un program de cumpărare de obligațiuni guvernamentale care prezintă o atare caracteristică să poată consolida, în mod incident, stimularea respectării acestor programe de ajustare și să favorizeze astfel, într‑o oarecare măsură, realizarea obiectivelor de politică economică pe care acestea le urmăresc. Cu toate acestea, asemenea efecte indirecte nu pot implica necesitatea ca un astfel de program să fie asimilat unei măsuri de politică economică, în măsura în care reiese din articolul 119 alineatul (2) TFUE, din articolul 127 alineatul (1) TFUE și din articolul 282 alineatul (2) TFUE că, fără a se aduce atingere obiectivului stabilității prețurilor, SEBC susține politicile economice generale în Uniune.

(a se vedea punctele 46-49, 51, 52 și 54-59)

6.        Din articolul 119 alineatul (2) TFUE și din articolul 127 alineatul (1) TFUE coroborate cu articolul 5 alineatul (4) TUE rezultă că un program de achiziții de obligațiuni care ține de politica monetară nu poate fi adoptat și pus în aplicare în mod valabil decât în condițiile în care măsurile pe care le presupune sunt proporționale cu obiectivele acestei politici. În ceea ce privește controlul jurisdicțional al respectării principiului proporționalității, întrucât Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), atunci când elaborează și pune în aplicare un program de operațiuni de piață monetară, efectuează alegeri de natură tehnică și previziuni și aprecieri complexe, este necesar să i se recunoască, în acest cadru, o largă putere de apreciere.

În aceste condiții, în cazurile în care o instituție a Uniunii dispune de o largă putere de apreciere, controlul respectării anumitor garanții procedurale prezintă o importanță fundamentală. Printre aceste garanții se înscrie obligația SEBC de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale situației în cauză și de a‑și motiva deciziile în mod suficient. În această privință, împrejurarea că o analiză motivată a situației economice a zonei euro face obiectul unor contestații nu poate fi suficientă, ca atare, pentru a repune în discuție concluzia Curții privitoare la absența unei erori vădite de apreciere, dat fiind că, având în vedere caracterul controversat pe care îl au în mod obișnuit problemele de politică monetară și larga putere de apreciere a SEBC, nu se poate pretinde de la acesta mai mult decât utilizarea expertizei sale economice și a mijloacelor tehnice necesare de care dispune pentru a efectua aceeași analiză cu toată diligența și precizia.

(a se vedea punctele 66, 68, 69, 74 și 75)

7.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 70)

8.        Achiziționarea, pe piețele secundare, de către Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) de obligațiuni guvernamentale ale statelor membre ale zonei euro în care ratele dobânzilor au cunoscut o volatilitate sporită și variații extreme din cauza, printre altele, a unor prime de risc excesive menite să acopere un risc de sciziune a zonei euro poate să contribuie la scăderea acestor rate, disipând temerile nejustificate de sciziune a zonei euro, și, astfel, să participe la scăderea sau la dispariția acestor prime.

În acest context, SEBC este îndreptățit să considere că o asemenea evoluție a ratelor dobânzilor este de natură să faciliteze transmisia politicii monetare a SEBC și să mențină unicitatea acestei politici. SEBC putea deci să considere în mod valabil că un asemenea program este apt să contribuie la obiectivele urmărite de SEBC și, prin urmare, la menținerea stabilității prețurilor. Un astfel de program nu depășește în mod vădit ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective, întrucât, îndeosebi, acesta nu permite achiziționarea de obligațiuni guvernamentale pe piețele secundare decât în măsura în care aceasta este necesară pentru atingerea obiectivelor acestui program, iar respectivele achiziții vor înceta de îndată ce vor fi fost atinse obiectivele menționate.

Un asemenea program nu privește, în definitiv, decât o parte limitată a obligațiunilor guvernamentale emise de statele din zona euro, așa încât angajamentele pe care le poate lua Banca Centrală Europeană cu ocazia punerii în aplicare a unui asemenea program sunt de fapt circumscrise și limitate. În aceste condiții, rezultă că un program al cărui volum este astfel limitat ar putea fi în mod valabil adoptat de SEBC fără a stabili o limită cantitativă anterior punerii sale în aplicare, o atare limită fiind de altfel susceptibilă să fragilizeze eficacitatea acestui program. De altfel, trebuie constatat că un asemenea program identifică statele membre ale căror obligațiuni pot fi dobândite pe baza unor criterii legate de obiectivele urmărite, iar nu în urma unei selecții arbitrare.

Pe de altă parte, ponderând diferitele interese în prezență, SEBC procedează astfel încât să se evite efectiv posibilitatea producerii, la punerea în aplicare a programului respectiv, a unor inconveniente vădit disproporționate în raport cu obiectivele urmărite de acesta. În aceste condiții, un asemenea program nu încalcă principiul proporționalității.

(a se vedea punctele 72, 76, 77, 80-82, 87, 88 și 90-92)

9.        Din modul de redactare a articolului 123 alineatul (1) TFUE reiese că această dispoziție interzice orice asistență financiară a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) acordată unui stat membru, fără a exclude însă, în general, posibilitatea SEBC de a răscumpăra de la creditorii unui astfel de stat titluri emise anterior de acesta. Astfel, articolul 18.1 din Protocolul privind statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene permite SEBC, pentru a‑și atinge obiectivele și pentru a‑și îndeplini misiunile, să intervină pe piețele financiare, printre altele, prin operațiuni simple de vânzare și cumpărare de instrumente tranzacționabile, din care fac parte obligațiunile guvernamentale, fără a supune această autorizație unor condiții speciale, în caz contrar încălcându‑se însuși caracterul operațiunilor de piață monetară.

Cu toate acestea, SEBC nu poate achiziționa în mod valabil obligațiuni guvernamentale pe piețele secundare în condiții care, în practică, ar conferi intervenției sale un efect echivalent celui al achiziției directe de obligațiuni guvernamentale de la autoritățile și oficiile sau agențiile publice ale statelor membre, punând astfel în discuție eficacitatea interdicției enunțate la articolul 123 alineatul (1) TFUE. Totuși, astfel cum amintește al șaptelea considerent al Regulamentului nr. 3603/93 de precizare a definițiilor necesare aplicării interdicțiilor menționate la articolele [123 TFUE] și [125 alineatul (1) TFUE], achizițiile efectuate pe piața secundară nu pot fi în mod valabil utilizate pentru a ocoli obiectivul articolului 123 TFUE. În consecință, atunci când Banca achiziționează obligațiuni guvernamentale pe piețele secundare, aceasta trebuie să își acompanieze intervenția de garanții suficiente pentru a o concilia cu interdicția privind finanțarea monetară care rezultă din articolul 123 alineatul (1) TFUE.

Desigur, fiind vorba de un program de achiziții de către SEBC de obligațiuni guvernamentale pe piețele secundare, în pofida existenței de garanții care permit să se evite alterarea condițiilor de emitere a obligațiunilor menționate de certitudinea că vor fi răscumpărate de SEBC după emiterea lor, intervenția SEBC rămâne de natură să aibă o anumită influență asupra funcționării piețelor primare și secundare ale obligațiunilor guvernamentale. Totuși, această împrejurare nu este hotărâtoare întrucât această influență constituie un efect inerent achizițiilor pe piețele secundare autorizate de Tratatul FUE, efect care, în definitiv, este indispensabil pentru a permite utilizarea eficientă a acestor achiziții în cadrul politicii monetare.

Mai mult, împrejurarea că acest program de achiziții ar putea expune Banca unui risc important de pierderi, presupunând‑o dovedită, nu slăbește în niciun mod garanțiile de care este însoțit respectivul program pentru a evita sustragerea statelor membre de la stimularea de a desfășura o politică bugetară sănătoasă. Pe de altă parte, o bancă centrală, precum Banca Centrală Europeană, este obligată să ia decizii care, ca și operațiunile de piață monetară, cuprind în mod inevitabil pentru aceasta un risc de pierderi. În această privință, articolul 33 din Protocolul privind SEBC și Banca prevede tocmai modalitatea prin care trebuie repartizate pierderile Băncii, fără a încadra în mod specific riscurile pe care aceasta este autorizată să și le asume pentru realizarea obiectivelor politicii monetare. Pe de altă parte, deși nerevendicarea unui tratament privilegiat expune eventual Banca necesității de a suporta o reducere a datoriei decisă de ceilalți creditori ai statului membru vizat, trebuie să se constate că este vorba despre un risc inerent achiziției de obligațiuni pe piețele secundare, operațiune care a fost autorizată de autorii tratatelor, fără a fi subordonată acordării statutului de creditor privilegiat Băncii.

(a se vedea punctele 94-97, 101, 102, 107, 108, 123, 125 și 126)

10.      Articolul 123 TFUE urmărește să stimuleze statele membre să respecte o politică bugetară sănătoasă, evitând ca o finanțare monetară a deficitelor publice sau un acces preferențial al autorităților publice la piețele financiare să conducă la o îndatorare excesivă sau la deficite excesive ale statelor membre. Acest obiectiv ar fi eludat dacă Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) ar urma un program de natură să sustragă statele membre vizate de la stimularea de a desfășura o politică bugetară sănătoasă. Astfel, din moment ce reiese din articolul 119 alineatul (2) TFUE, din articolul 127 alineatul (1) TFUE și din articolul 282 alineatul (2) TFUE că, fără a se aduce atingere obiectivului stabilității prețurilor, SEBC susține politicile economice generale în Uniune, acțiunile desfășurate de SEBC în temeiul articolului 123 TFUE nu pot fi de natură să contravină eficacității acestor politici prin sustragerea statelor membre vizate de la stimularea de a desfășura o politică bugetară sănătoasă.

În definitiv, conducerea politicii monetare implică în permanență o acțiune asupra ratelor dobânzilor și a condițiilor de refinanțare a băncilor, ceea ce are în mod necesar consecințe asupra condițiilor de finanțare a deficitului public al statelor membre.

(a se vedea punctele 100, 109 și 110)

11.      Articolul 119 TFUE, articolul 123 alineatul (1) TFUE și articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE, precum și articolele 17-24 din Protocolul privind statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene trebuie interpretate în sensul că autorizează Sistemul European al Băncilor Centrale să adopte un program de achiziții pe piețele secundare de obligațiuni garantate de stat.

(a se vedea punctul 127 și dispozitivul)