Language of document :

Acțiune introdusă la 5 aprilie 2011 - ZZ/Comisia

(Cauza F-36/11)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: ZZ (Etterbeck, Belgia) (reprezentanți: T. Bontinck și S. Woog, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Obiectul și descrierea litigiului

Pe de o parte, anularea deciziei de a nu se prelungi contractul reclamantului dincolo de data expirării și, în consecință, reîncadrarea acestuia în funcție începând de la 1 noiembrie 2010. Pe de altă parte, obligarea Comisiei să plătească reclamantului o sumă de 10 000 de euro pentru repararea prejudiciul moral suferit și să suporte cheltuielile financiare intervenite în cadrul procedurii precontencioase

Concluziile reclamantului

Anularea deciziei cuprinse în nota din 30 august 2010 prin care se comunică reclamantului, în ceea ce privește contractul său, că acesta nu ar fi prelungit dincolo de data expirării;

în consecință, reîncadrarea reclamantului în funcție la delegația din Albania începând de la 1 noiembrie 2010 și obligarea pârâtei la plata remunerației acestuia cu efect retroactiv. În lipsa acestei reîncadrări, obligarea pârâtei la plata indemnizațiilor de șomaj până la o nouă recrutare a reclamantului;

retragerea deciziei atacate din dosarul personal al reclamantului, precum și a oricărui document legat de prezenta procedură;

obligarea Comisiei să plătească reclamantului suma de 10 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral suferit, sub rezerva majorării în cursul procedurii, precum și să suporte cheltuielile financiare intervenite în cadrul procedurii precontencioase;

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

____________