ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)

20 martie 2014

Cauza F‑84/10 DEP

Efstratios Chatzidoukakis

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată”

Obiectul:      Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, formulată de Comisia Europeană în urma Hotărârii Tribunalului din 5 iunie 2012, Chatzidoukakis/Comisia (F‑84/10, denumită în continuare „Hotărârea din 5 iunie 2012”)

Decizia:      Suma totală a cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate de domnul Chatzidoukakis Comisiei Europene cu titlu de cheltuieli de judecată recuperabile în cauza F‑84/10 se stabilește la 2 555,50 euro, la suma respectivă fiind aplicabile dobânzi de întârziere de la data comunicării prezentei ordonanțe până la data plății, la rata calculată pe baza ratei stabilite de Banca Centrală Europeană pentru principalele operațiuni de refinanțare, aplicabilă în perioada sus‑menționată și majorată cu două puncte.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Noțiune – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Cheltuieli de traducere externe aferente traducerii actelor de procedură prezentate de instituțiile Uniunii – Excludere

[Regulamentul nr. 1 al Consiliului, art. 1; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

2.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Onorarii plătite de o instituție avocatului său – Includere – Elemente care trebuie luate în considerare în vederea impozitării

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (1); Regulamentul de procedură al Curții, art. 144 lit. (b) și art. 145 alin. (1)]

1.      Potrivit articolului 91 litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cheltuielile de judecată recuperabile sunt limitate, pe de o parte, la cele efectuate în legătură cu procedura la Tribunal și, pe de altă parte, la cele care au fost necesare în legătură cu aceasta.

În această privință, cheltuielile de traducere externă privind traducerea actelor de procedură depuse de instituțiile Uniunii la Tribunalul Funcției Publice nu pot fi considerate ca fiind cheltuieli necesare în legătură cu procedura și deci ca fiind cheltuieli de judecată recuperabile. Instituțiile sunt obligate să furnizeze traduceri ale oricărui act de procedură al cărui autor sunt. Această obligație impusă instituțiilor Uniunii de Regulamentul de procedură își are originea în faptul că instituțiile menționate își desfășoară activitatea într‑un cadru caracterizat prin multilingvism și dispun de toate resursele umane necesare pentru a furniza traduceri ale actelor de procedură în toate limbile prevăzute la articolul 1 din Regulamentul nr. 1 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene. Aceste cheltuieli nu pot fi puse în sarcina funcționarului care are dreptul de a alege limba de procedură și care ar suferi din această cauză o discriminare dacă ar trebui să suporte cheltuielile. Pe de altă parte, un avocat nu ar trebui să traducă documente, ci onorariile acestuia trebuie să reflecte munca sa de jurist în vederea asistării și a reprezentării clientului său.

(a se vedea punctele 20 și 32)

Trimitere la:

Curte: 26 noiembrie 2004, BEI/De Nicola, C‑198/02 P (R)-DEP, punctul 21

Tribunalul Funcției Publice: 26 aprilie 2010, Schönberger/Parlamentul, F‑7/08 DEP, punctul 23

2.      Astfel cum reiese din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice potrivit articolului 7 alineatul (1) din anexa I la respectivul statut, instituțiile Uniunii pot recurge la asistența unui avocat. Remunerația acestuia este inclusă, așadar, în noțiunea de cheltuieli de judecată care au fost necesare în legătură cu procedura, fără ca instituția să fie ținută să dovedească faptul că o astfel de asistență era justificată în mod obiectiv.

În ceea ce privește determinarea valorii până la care ar putea fi recuperate onorariile de avocat, instanța Uniunii nu are competența de a stabili onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci de a determina valoarea până la care aceste onorarii pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Atunci când se pronunță asupra cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța Uniunii nu are obligația să ia în considerare un tarif național de stabilire a onorariilor avocaților și nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii acesteia.

În această privință, în lipsa unor dispoziții din dreptul Uniunii care să stabilească anumite tarife, instanța trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând seama de obiectul și de natura litigiului, de importanța acestuia din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de volumul de muncă pe care procedura contencioasă l‑a necesitat din partea agenților sau a consilierilor care au participat la aceasta și de interesele economice pe care le‑a prezentat litigiul pentru părți.

De asemenea, cuantumul onorariului recuperabil al avocatului instituției în cauză nu poate fi evaluat făcând abstracție de munca efectuată, înainte chiar de sesizarea Tribunalului Funcției Publice, de serviciile acesteia. Astfel, din moment ce admisibilitatea unei acțiuni este subordonată condiției introducerii unei reclamații și respingerii acesteia de autoritatea împuternicită să facă numiri, serviciile instituției sunt, în principiu, implicate în examinarea litigiilor chiar înainte ca acestea să fie deduse judecății Tribunalului.

În ceea ce privește volumul de muncă legat de procedura desfășurată în fața Tribunalului, revine instanței sarcina de a ține seama de numărul total de ore de muncă ce pot apărea ca indispensabile în mod obiectiv în legătură cu această procedură.

(a se vedea punctele 21-24 și 29)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: 23 martie 2012, Kerstens/Comisia, T‑498/09 P‑DEP, punctul 20; 28 mai 2013, Marcuccio/Comisia, T‑278/07 P‑DEP, punctul 14

Tribunalul Funcției Publice: 10 noiembrie 2009, X/Parlamentul, F‑14/08 DEP, punctul 22; Schönberger/Parlamentul European, citată anterior, punctele 24 și 29; 27 septembrie 2011, De Nicola/BEI, F‑55/08 DEP, punctele 41 și 42