Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Augstākā tiesa (Senāts) (Letonia) la 4 iunie 2020 – SIA „Sātiņi-S”/Lauku atbalsta dienests

(Cauza C-234/20)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Augstākā tiesa (Senāts)

Părțile din procedura principală

Recurentă: SIA „Sātiņi-S”

Cealaltă parte din procedura de recurs: Lauku atbalsta dienests

Întrebările preliminare

Articolul 30 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului1 trebuie interpretat în sensul că terenurile de turbă sunt excluse în totalitate de la plățile Natura 2000?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, terenurile de turbă sunt incluse în zonele agricole sau forestiere?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, articolul 30 din Regulamentul nr. 1305/2013 trebuie interpretat în sensul că un stat membru poate exclude în totalitate terenurile de turbă de la plățile Natura 2000 și că aceste dispoziții naționale sunt compatibile cu obiectivul de compensare a acestor plăți prevăzut de Regulamentul nr. 1305/2013?

Articolul 30 din Regulamentul nr. 1305/2013 trebuie interpretat în sensul că un stat membru poate limita acordarea de sprijin pentru zonele Natura 2000 stabilind acordarea de sprijin exclusiv pentru o limitare impusă unui tip specific de activitate economică, cum este cazul, în zonele forestiere, doar a activităților de exploatare forestieră?

Articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1305/2013, coroborat cu articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că o persoană are dreptul, invocând planurile sale privind o nouă activitate economică, la o plată Natura 2000 dacă, la momentul dobândirii proprietății, avea cunoștință de limitările care îi erau impuse?

____________

1 JO 2005, L 277, p. 1.