HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

27 noiembrie 2007

Cauza F‑122/06

Anton Pieter Roodhuijzen

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Asigurări sociale – Sistem comun de asigurări de sănătate – Uniune consensuală – Articolul 72 din statut – Articolul 1 din anexa VII la statut – Articolul 12 din Reglementarea privind asigurarea împotriva riscurilor de boală”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care domnul Roodhuijzen solicită anularea deciziei Comisiei din 28 februarie 2006, confirmată la 20 martie 2006, prin care se refuza recunoașterea uniunii sale cu doamna Maria Helena Astrid Hart și, în consecință, se refuza acesteia beneficiul sistemului comun de asigurări de sănătate al Comunităților Europene, precum și decizia de respingere a reclamației, adoptată de autoritatea împuternicită să facă numiri la 12 iulie 2006

Decizia: Anulează decizia Comisiei Comunităților Europene din 28 februarie 2006, confirmată la 20 martie 2006, prin care uniunea încheiată între domnul Anton Pieter Roodhuijzen și doamna Maria Helena Astrid Hart nu este recunoscută ca uniune consensuală, în cadrul sistemului comun de asigurări de sănătate al Comunităților Europene. Obligă Comisa Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Securitate socială – Asigurări de sănătate – Domeniu de aplicare personal – Partener necăsătorit al unui funcționar

[Statutul funcționarilor, art. 72; anexa VII, art. 1 alin. (2) litera (c) și art. 2 alin. (4); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului; Reglementarea privind asigurarea riscurilor de boală, art. 12]

Din chiar textul articolului 72 din statut, privind sistemul comun de asigurări de sănătate al Comunităților Europene, reiese că, pentru a defini noțiunea de partener al unui funcționar în cadrul unei uniuni consensuale, acest articol face trimitere în mod direct la primele trei condiții de la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut, problema înregistrării uniunii, menționată la articolul 1 alineatul (2) litera (c) teza introductivă din anexa VII la statut, neputând fi considerată drept o condiție prealabilă. Dacă legiuitorul ar fi vrut să reglementeze acest aspect în mod diferit, articolul 72 din statut și articolul 12 din Reglementarea privind asigurarea riscurilor de boală ale funcționarilor nu ar fi făcut referire la partenerul în cadrul unei uniuni consensuale și, respectiv, la cel recunoscut al funcționarului, ci la partenerul înregistrat, termen utilizat la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut. Trebuie remarcat în plus că, în considerentul 8 al Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, considerent care se referă la extinderea avantajelor de care beneficiază cuplurile căsătorite la alte forme de uniune decât căsătoria, sunt avuți în vedere funcționarii angajați într‑o uniune consensuală recunoscută de către un stat membru ca uniune stabilă, fără să existe vreo mențiune privind condițiile legate de înregistrarea uniunii respective. În același context, nu există în esență diferență între noțiunea de partener al unui funcționar în cadrul unei uniuni consensuale, utilizată la articolul 72 din statut, și cea de partener recunoscut al unui funcționar, în sensul articolului 12 din Reglementarea privind asigurarea riscurilor de boală.

Astfel, este de competența instanței comunitare, pentru a hotărî cu privire la extinderea beneficiului sistemului comun de asigurări de sănătate la partenerul unui funcționar în cadrul unei uniuni consensuale, să verifice numai respectarea primelor trei condiții de la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut.

Prima dintre condițiile menționate prevede că respectivul cuplu trebuie să furnizeze un document oficial, recunoscut ca atare de un stat membru, care atestă statutul lor de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale. Această condiție are trei aspecte:

– primul aspect privește depunerea unui document oficial referitor la starea civilă a persoanelor;

– al doilea aspect instituie obligația ca documentul oficial respectiv să fie recunoscut ca atare de un stat membru;

– în sfârșit, prin al treilea aspect se impune ca acest document oficial privind starea civilă a persoanelor să ateste statutul de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale al persoanelor respective.

Problema dacă două persoane sunt parteneri în cadrul unei uniuni consensuale în sensul celui de al treilea aspect nu ar putea să depindă doar de aprecierea autorităților unui stat membru. Astfel, cerințele care trebuie îndeplinite pentru a avea statutul de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale nu pot fi considerate îndeplinite doar prin faptul că un document oficial, recunoscut ca atare de un stat membru, atestă existența unui astfel de statut.

În schimb, pentru a intra sub incidența articolului 72 din statut și a articolului 12 din Reglementarea privind asigurarea riscurilor de boală ale funcționarilor, o uniune consensuală trebuie să prezinte anumite caracteristici asemănătoare căsătoriei. În lumina acestui element, al treilea aspect al condiției în litigiu trebuie interpretat ca incluzând trei subcondiții cumulative. În primul rând, acest al treilea aspect presupune, de altfel, chiar termenul utilizat în această dispoziție statutară aplicabilă confirmă această interpretare, că partenerii trebuie să formeze un cuplu, și anume o uniune de două persoane, spre deosebire de alte uniuni de persoane. În continuare, utilizarea termenului „statut” demonstrează că relația partenerilor trebuie să se bucure de elemente de publicitate și de formalism. Legată parțial de primul aspect al primei condiții, privind depunerea unui document oficial referitor la starea civilă a persoanelor, condiția privind statutul de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale al acelorași persoane reprezintă mai mult decât o simplă cerință a unui document oficial. În sfârșit, noțiunea de parteneri în cadrul unei uniuni consensuale trebuie interpretată ca reprezentând o situație caracterizată printr‑o anumită stabilitate, în care partenerii conviețuiesc și sunt legați în cadrul acestei conviețuiri prin drepturi și obligații reciproce referitoare la viața lor în comun.

În plus, o astfel de interpretare este în conformitate cu evoluția socială a moravurilor. În această privință, extinderea beneficiului sistemului comun de asigurări de sănătate la partenerul stabil al unui funcționar are ca obiective solidaritatea și coeziunea socială, care diferă de obiectivele urmărite prin dispozițiile care conferă funcționarilor avantaje pur pecuniare, sub forma unui supliment la salariu cum este, spre exemplu, alocația pentru locuință prevăzută la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din anexa VII la statut; astfel, nu este nerezonabil ca aceste ultime avantaje să fie supuse unor condiții mai stricte în ceea ce privește relația dintre funcționar și partenerul său în cadrul unei uniuni consensuale decât avantajul care constă în extinderea la acesta din urmă a beneficiului sistemului comun de asigurări de sănătate.

(a se vedea punctele 29, 30, 32, 35-40 și 49)