CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PEDRO CRUZ VILLALÓN
prezentate la 3 aprilie 2014(1)
Cauza C‑3/13
Baltic Agro AS
împotriva
Maksu- ja Tolliameti Ida maksu- ja tollikeskus
[cerere de decizie preliminară formulată de Tartu Ringkonnakohus (Estonia)]
„Politica comercială comună – Dumping – Taxă antidumping definitivă la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia – Regulamentul (CE) nr. 2022/95 – Reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor – Regulamentul (CE) nr. 661/2008 – Angajamente de preț – Decizia 2008/577/CE – Condiții privind scutirea de taxa antidumping – Primul client independent – Importator care a achiziționat îngrășăminte cu nitrat de amoniu de la un exportator rus prin intermediul unei societăți terțe – Codul vamal al Uniunii – Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 – Declarație vamală – Invalidare, la cererea declarantului, după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri – Articolul 66”
1. În prezenta cauză, Curtea este sesizată cu titlu principal cu mai multe întrebări preliminare referitoare la interpretarea reglementării Uniunii de instituire a unei taxe antidumping la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia și a reglementării vamale a Uniunii care stabilește modalitățile de invalidare a declarațiilor vamale la cererea declarantului, precum și cu o întrebare preliminară referitoare la aprecierea validității dispozițiilor reglementării vamale menționate.
2. Aceste întrebări sunt adresate în cadrul unui litigiu între un importator de nitrat de amoniu originar din Rusia și administrația vamală din statul membru de stabilire al acestuia și care își are originea în refuzul acesteia din urmă de a‑i acorda beneficiul scutirii de taxa antidumping prevăzută de reglementarea aplicabilă mărfurilor cumpărate de la un producător‑exportator rus care a subscris angajamente de preț acceptate de Comisia Europeană.
3. Întrucât acest refuz este motivat în speță de împrejurarea că importurile în discuție în litigiul principal, realizate prin intermediul unei alte întreprinderi, nu îndeplineau condițiile formale de acordare a scutirii prevăzute de reglementarea menționată, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea și la domeniul de aplicare ale dispozițiilor reglementării antidumping care instituie condițiile formale respective, precum și cu privire la validitatea, în raport cu principiul egalității, a dispozițiilor reglementării vamale care se opune posibilității oferite importatorului de a obține invalidarea declarațiilor vamale aferente importului în cauză și de a beneficia astfel de această scutire.
I – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
1. Reglementarea antidumping relevantă
4. La 16 august 1995, Consiliul Uniunii Europene a instituit, prin Regulamentul (CE) nr. 2022/95(2), o taxă antidumping definitivă la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia. Taxa antidumping inițială a fost ulterior modificată, apoi prorogată în mai multe rânduri, în special în urma cererilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor sau de reexaminare intermediară care provin fie din partea reprezentanților producției comunitare, fie din partea producătorilor‑exportatori în cauză.
5. Diferitele regulamente adoptate în acest context nu sunt totuși direct pertinente pentru soluționarea litigiului principal. Regulamentul (CE) nr. 661/2008 al Consiliului(3) este în principal în discuție.
6. Articolele 1 și 2 din Regulamentul nr. 661/2008 impun taxe antidumping definitive de valori diferite cu privire la nitratul de amoniu și la anumite tipuri de îngrășăminte și alte produse care conțin nitrat de amoniu produse de Eurochem și de societățile aflate în legătura cu aceasta, pe de o parte, și tuturor celorlalte societăți exportatoare ruse, pe de altă parte.
7. Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 661/2008 prevede:
„(1) Importurile declarate pentru punerea în liberă circulație facturate de societăți ale căror angajamente sunt acceptate de Comisie și al căror nume este menționat în Decizia 2008/577/CE (și modificările acesteia) trebuie scutite de taxa antidumping instituită la articolul 2, în următoarele condiții:
– acestea să fie fabricate, transportate și facturate direct de către societățile menționate pentru primul client independent din Comunitate;
– astfel de importuri să fie însoțite de o factură conformă cu angajamentul, care este o factură comercială conținând cel puțin elementele și declarația menționate în anexa la prezentul regulament;
– bunurile declarate și prezentate la vamă să corespundă exact descrierii de pe factura conformă cu angajamentul.”
8. Decizia (CE) 2008/577/CE a Comisiei(4), citată la articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008, este cea prin care Comisia a acceptat angajamentele de preț oferite, conform articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene(5), de producătorii‑exportatori de nitrat de amoniu din Rusia „JSC Acron, Veliky Novgorod, Rusia, și JSC Dorogobuzh, Dorogobuzh, Rusia, membre ale holdingului «Acron»”.
2. Codul vamal
9. Litigiul principal ridică de asemenea probleme cu privire la interpretarea și la validitatea dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar(6), în speță a articolului 66 din acesta, care reglementează condițiile de invalidare a unei declarații vamale la cererea declarantului, și a articolului 220 alineatul (2), în care se definesc condițiile de scutire a perceperii a posteriori a taxelor la import în urma unei erori a autorităților vamale, precum și a articolului 251 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92(7), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 312/2009 al Comisiei din 16 aprilie 2009(8), care definește, prin derogare de la articolul 66 alineatul (2) din Codul vamal, condițiile de invalidare a unei declarații vamale după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri.
10. Conținutul acestor dispoziții va fi citat, în măsura în care este necesar, pe parcursul analizei.
II – Situația de fapt din litigiul principal
11. La originea litigiului principal se află o decizie a Maksu- ja Tolliameti Ida maksu- ja tollikeskus (autoritățile fiscale și vamale – Centrul fiscal și vamal Est)(9), prin care se solicită Baltic Agro AS (denumită în continuare „Baltic Agro”), în urma unui control ulterior, să plătească taxa antidumping și TVA‑ul la importurile de îngrășăminte cu nitrat de amoniu originar din Rusia.
12. Taxele antidumping la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia în discuție, impuse inițial prin Regulamentul nr. 2022/95, modificat de mai multe ori, sunt cele impuse prin Regulamentul nr. 661/2008.
13. În speță, Baltic Agro a cumpărat, în perioada octombrie 2009-ianuarie 2010, mai multe tone de îngrășăminte cu nitrat de amoniu de la societatea JSC Acron, cu sediul în Rusia, apelând la serviciile de intermediere ale societății estoniene Magnet Group OÜ(10). Au fost încheiate în acest scop mai multe contracte de vânzare‑cumpărare între Magnet Group și JSC Acron, pe de o parte, și între Magnet Group și Baltic Agro, pe de altă parte.
14. În lunile ianuarie și februarie 2010, două agenții vamale au depus cinci declarații vamale referitoare la aceste importuri, care menționau Baltic Agro ca destinatar al mărfurilor importate și, ca expeditor, JSC Acron pentru două dintre ele și societatea letonă de transport OOO Ventoil pentru celelalte trei declarații.
15. La 1 martie și la 23 aprilie 2010, agențiile vamale menționate au introdus o cerere în anulare a declarațiilor respective la MTA, în măsura în care acestea indicau Baltic Agro ca destinatar în locul Magnet Group.
16. La 3 martie 2010, MTA a procedat la controlul ulterior al celor cinci declarații vamale pentru a determina dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate, calculul și plata taxelor la import erau corecte.
17. La 31 mai 2010, pe baza controlului ulterior efectuat, MTA a adoptat două decizii prin care se impunea Baltic Agro plata taxelor vamale și a TVA‑ului aferente mărfurilor importate, considerând că nu erau îndeplinite condițiile privind scutirea de taxe vamale prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 661/2008.
18. La 31 mai 2010, Baltic Agro a introdus o acțiune împotriva acestor decizii la Tartu Halduskohus (Tribunalul Administrativ din Tartu, Estonia), susținând că pe plan fiscal nu avea nicio relevanță faptul că făcuse apel la o societate de intermediere pentru importurile în discuție.
19. Acțiunea sa a fost respinsă prin hotărârea din 25 aprilie 2011. Tartu Halduskohus a considerat că Baltic Agro nu putea beneficia de scutire, din moment ce nu cumpărase mărfurile importate direct de la producător.
20. La 25 mai 2011, Baltic Agro a declarat apel la Tartu Ringkonnakohus (Curtea de Apel din Tartu, Estonia), solicitând anularea hotărârii pronunțate de Tartu Halduskohus, admiterea cererii sale și sesizarea Curții cu titlu preliminar cu privire la interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 661/2008.
III – Întrebările preliminare și procedura în fața Curții
21. În aceste împrejurări, Tartu Ringkonnakohus a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 661/2008 […] trebuie interpretat în sensul că importatorul și primul client independent din Comunitate trebuie să fie întotdeauna una și aceeași persoană?
2) Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 661/2008 […] coroborat cu Decizia 2008/577 […] trebuie interpretat în sensul că scutirea de taxa antidumping se aplică numai pentru un astfel de prim client independent din Comunitate care nu a revândut bunurile, înainte de a le declara?
3) Articolul 66 din Codul vamal […] coroborat cu articolul 251 din regulamentul [de aplicare] și cu celelalte dispoziții procedurale privind modificările ulterioare ale declarației vamale trebuie interpretat în sensul că atunci când, la importul unui bun, se menționează în declarație un destinatar greșit trebuie să fie posibile, la cerere, invalidarea declarației și corectarea mențiunii privind destinatarul chiar și după acordarea liberului de vamă în cazul în care, dacă s‑ar fi înscris destinatarul corect, ar fi trebuit să se aplice scutirea de taxe vamale prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 661/2008 […] sau articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal […] trebuie interpretat, în aceste împrejurări, în sensul că autoritățile vamale nu au dreptul să opereze o înscriere ulterioară în evidența contabilă?
4) În măsura în care răspunsul este negativ pentru ambele alternative ale celei de a treia întrebări, este compatibil cu articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 28 alineatul (1) [TFUE] și cu articolul 31 [TFUE] faptul că articolul 66 din Codul vamal […] coroborat cu articolul 251 din regulamentul [de aplicare] […] și cu celelalte dispoziții procedurale privind modificările ulterioare ale declarației vamale nu permite, la cerere, invalidarea declarației și corectarea mențiunii privind destinatarul după acordarea liberului de vamă în cazul în care, dacă s‑ar fi înscris destinatarul corect, ar fi trebuit să se aplice scutirea de taxe vamale prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 661/2008 […]?”
22. Guvernul eston, precum și Consiliul Uniunii Europene și Comisia au depus observații scrise. Considerând că este suficient informată pentu a se pronunța, Curtea, în temeiul articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, a decis să nu organizeze o ședință de audiere a pledoariilor.
IV – Cu privire la prima și la a doua întrebare
A – Observații introductive
23. Prin intermediul primelor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită Curții, în esență, să se pronunțe cu privire la domeniul de aplicare ratione personae al scutirii de taxa antidumping la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia care decurge din aplicarea articolului 3 din Regulamentul nr. 661/2008 coroborat cu articolul 1 din Decizia 2008/577.
24. Astfel, articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008 prevede o scutire de taxa antidumping pe care regulamentul menționat o impune la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia facturate de societăți ale căror angajamente au fost acceptate de Comisie și al căror nume este menționat în Decizia 2008/577. Articolul 1 din aceasta din urmă menționează, în speță, „JSC Acron, Veliky Novgorod, Rusia, și JSC Dorogobuzh, Dorogobuzh, Rusia, membre ale holdingului «Acron»”.
25. Beneficiul acestei scutiri este totuși subordonat în special condiției prevăzute la articolul 3 alineatul (1) prima liniuță din Regulamentul nr. 661/2008, ca mărfurile importate să fie fabricate, transportate și facturate direct de societățile menționate pentru primul client independent din Comunitate. Anexa la Regulamentul nr. 661/2008 prevede, în plus, la punctul 8 că factura comercială care însoțește bunurile, care fac obiectul unui angajament, importate în Comunitate trebuie să menționeze „[n]umele societății care acționează ca importator”.
26. Or, este cert că, în cauza principală, importurile de îngrășăminte cu nitrat de amoniu realizate de Baltic Agro s‑au efectuat prin intermediul societății estoniene Magnet Group, că facturile conforme cu angajamentele au fost întocmite în numele societății Magnet Group și că Baltic Agro este cea care a procedat la declararea în vamă a acestora. Este cert și faptul că MTA a refuzat să acorde Baltic Agro scutirea de taxa antidumping tocmai pentru că aceasta nu a cumpărat în mod direct îngrășăminte cu nitrat de amoniu importat de la JSC Acron.
27. Acesta este motivul pentru care instanța de trimitere solicită mai precis Curții să stabilească, pe de o parte, dacă importatorul și primul client independent trebuie să fie în mod obligatoriu aceeași persoană și, pe de altă parte, dacă scutirea se aplică numai pentru primul client independent care nu a revândut mărfurile înainte de a le declara.
B – Observațiile părților
28. Guvernul eston, ca și Comisia, singurele care au analizat aceste probleme(11), consideră deopotrivă, deși prin raționamente diferite, că scutirea de taxa antidumping prevăzută la articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008 se aplică numai persoanei care este în același timp importator și primul client independent din Comunitate care nu a revândut bunurile înainte de a le declara.
29. În cauza principală, nici Baltic Agro, nici Magnet Group nu ar putea beneficia de scutire. Baltic Agro, care este într‑adevăr importatorul, nu este primul client independent din Comunitate întrucât a cumpărat mărfurile de la Magnet Group. Magnet Group este primul client independent din Comunitate, dar a revândut mărfurile societății Baltic Agro înainte de introducerea lor pe teritoriul vamal al Comunității, Baltic Agro ocupându‑se de formalitățile privind declarația vamală.
30. Dimpotrivă, Baltic Agro consideră, în esență, că Regulamentul nr. 661/2008 nu precizează niciunde că importatorul și primul client independent trebuie să fie aceeași persoană și că primul client independent trebuie în mod absolut să introducă declarația în nume propriu pentru a beneficia de scutire. Pe de altă parte, nu ar exista niciun motiv să se refuze această scutire din moment ce nu ar exista nicio îndoială nici cu privire la originea, conținutul, cantitatea, valoarea mărfurilor și identitatea cumpărătorului, nici cu privire la respectarea de către producătorul‑exportator a angajamentelor sale.
C – Analiză
31. Din considerentul (159) al Regulamentului nr. 661/2008 reiese că cele trei condiții prevăzute la articolul 3 din acesta, dintre care cea care impune ca mărfurile importate să fie fabricate, transportate și facturate direct de societățile exportatoare pentru primul client independent din Comunitate, sunt justificate de necesitatea de „a permite în continuare Comisiei și autorităților vamale să supravegheze în mod eficace respectarea angajamentelor de către societăți, atunci când cererea de punere în liberă circulație este prezentată autorităților vamale competente”. Considerentul (21) al Deciziei 2008/577 reproduce, în esență, aceeași motivare.
32. Pe de altă parte, Comisia a arătat în observațiile sale scrise că dispozițiile referitoare la vânzarea directă urmăreau, în esență, să îi permită să controleze în mod transparent prețul minim de import la care s‑au angajat producătorii‑exportatori, întrucât orice revânzare ulterioară poate genera cheltuieli suplimentare care se repercutează asupra prețurilor respective.
33. Prin urmare, considerații legate de controlul, atât de către Comisie, cât și de autoritățile competente din statele membre, al executării angajamentelor pe care producătorii‑exportatori le‑au asumat și care le permit să beneficieze de scutirea de taxa antidumping la nitratul de amoniu sunt cele care justifică, în esență, cerințele precise prevăzute la articolul 3 alineatul (1) prima liniuță din Regulamentul nr. 661/2008.
34. În această privință, se poate observa că aceste cerințe nu figurau în dispozitivul existent anterior, introdus în reglementarea care impune o taxă antidumping la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia prin Regulamentul (CE) nr. 993/2004 al Consiliului(12). Astfel, acesta din urmă, care fusese adoptat în vederea adaptării reglementării amintite cu ocazia aderării a 10 noi state membre la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, a adăugat articolul 1a la Regulamentul (CE) nr. 658/2002 al Consiliului(13), care cuprindea cerințe similare, dar nu identice cu cea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) prima liniuță din Regulamentul nr. 661/2008(14). Aceasta din urmă nu figura nici în regulamentele de acceptare a angajamentelor de care era condiționată scutirea prevăzută de Regulamentul nr. 993/2004(15).
35. Cu toate acestea, nici Regulamentul nr. 661/2008, nici Decizia 2008/577 nu aduc precizări mai ample cu privire la motivele specifice care au stat la baza instituirii acestei cerințe noi.
36. Se impune, așadar, constatarea că nici Regulamentul nr. 661/2008, nici Decizia 2008/577 nu permit să se stabilească dacă importatorul și primul client independent trebuie să fie în mod obligatoriu aceeași persoană sau să se înțeleagă motivele pentru care ar trebui să se urmeze în mod necesar o astfel de abordare.
37. Cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) prima liniuță din Regulamentul nr. 661/2008, care se înscriu în însăși logica angajamentelor și a exigențelor privind controlul pe care acestea le impun, subordonează totuși foarte clar beneficiul scutirii de taxa antidumping în special condiției ca importurile să fie facturate și transportate direct de producăorii‑exportatori pentru primul client independent din Comunitate.
38. Or, reiese cu claritate din decizia de trimitere că nu se poate considera că Baltic Agro îndeplinește această dublă condiție.
39. Pe de altă parte, nu s‑a stabilit și nici nu s‑a susținut că aceste cerințe ar fi vădit inadecvate pentru atingerea obiectivului de control pe care îl urmăresc sau chiar disproporționate.
40. În consecință, propunem Curții să răspundă la prima și la a doua întrebare preliminară că articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008 trebuie interpretat în sensul că scutirea de taxa antidumping pe care o prevede în favoarea producătorilor‑exportatori menționați în Decizia 2008/577 se aplică numai mărfurilor facturate și transportate direct de aceștia din urmă pentru primul client independent din Comunitate care nu le‑a revândut înainte de a fi procedat la declararea lor în vamă.
V – Cu privire la a treia și la a patra întrebare
A – Observații introductive
41. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere adresează Curții o dublă problemă privind interpretarea mai multor dispoziții din Codul vamal și din regulamentul de aplicare. Aceasta ridică, mai întâi, problema dacă este posibil pentru autoritățile vamale naționale să permită, la cerere, invalidarea unei declarații vamale după acordarea liberului de vamă pentru mărfuri, în temeiul articolului 66 din Codul vamal și al articolului 251 din regulamentul de aplicare, atunci când cererea respectivă se întemeiază pe o eroare în indicarea destinatarului mărfurilor și în condițiile în care, în lipsa acestei erori, mărfurile în cauză ar fi beneficiat de o scutire de o taxă antidumping. În continuare, aceasta ridică alternativ problema dacă articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal trebuie, în împrejurări precum cele din cauza principală, să fie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile amintite să procedeze la o înscriere ulterioară a taxei menționate în evidența contabilă.
42. Prin intermediul celei de a patra întrebări, condiționată de răspunsul dat la a treia întrebare, instanța de trimitere adresează Curții o întrebare preliminară privind aprecierea validității articolului 66 din Codul vamal coroborat cu articolul 251 din regulamentul de aplicare. Aceasta ridică, mai precis, problema dacă imposibilitatea de a permite, la cerere, invalidarea unei declarații vamale eronate care rezultă din aplicarea acestor dispoziții și imposibilitatea consecutivă de a beneficia de scutirea de taxa antidumping prevăzută la articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008 sunt compatibile cu articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și cu articolul 28 alineatul (1) TFUE și cu articolul 31 TFUE.
B – Observațiile părților
43. Guvernul eston consideră că a treia și a patra întrebare sunt inadmisibile, în măsura în care se întemeiază pe premisa eronată că declarația vamală conținea o eroare în ceea ce privește destinatarul mărfurilor. Din moment ce Baltic Agro este societatea care a îndeplinit formalitățile vamale de punere în liberă circulație a mărfurilor, Magnet Group nu putea figura în declarația vamală ca destinatar al acestora. Prin urmare, situația în discuție în litigiul principal nu s‑ar încadra în niciuna dintre situațiile avute în vedere la articolul 66 din Codul vamal, la articolul 251 din regulamentul de aplicare sau la articolul 220 alineatul (2) din Codul vamal. În orice caz, Codul vamal și regulamentul de aplicare nu ar fi incompatibile cu articolul 20 din cartă și nici cu articolul 28 alineatul (1) TFUE și cu articolul 31 TFUE.
44. Consiliul, care se limitează să formuleze un răspuns la a patra întrebare, consideră că principiul egalității garantat de articolul 20 din cartă nu se poate aplica unei situații în care o declarație vamală ar fi fost completată incorect.
45. Comisia consideră, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 66 din Codul vamal, a articolului 251 din regulamentul de aplicare sau a articolului 220 alineatul (2) din Codul vamal. Pe de altă parte, principiul egalității nu s‑ar aplica în cazul unei situații precum cea din cauza principală.
C – Analiză
46. Trebuie amintit, în primul rând, că articolul 66 alineatul (1) din Codul vamal prevede posibilitatea ca declarantul vamal să obțină invalidarea de către autoritățile vamale competente a declarației vamale întocmite de acesta și care a fost acceptată de autoritățile respective, derogând astfel de la principiul irevocabilității declarației, cu condiția să facă dovada că mărfurile au fost declarate din eroare pentru regimul vamal corespunzător acestei declarații(16). Articolul 66 alineatul (2) din Codul vamal prevede totuși că declarația nu se invalidează după ce s‑a acordat liberul de vamă, cu excepția situațiilor definite la articolul 251 din regulamentul de aplicare.
47. Or, astfel cum a arătat Comisia, articolul 66 din Codul vamal nu se aplică în circumstanțele din cauza principală, din moment ce nu se susține niciunde că mărfurile ar fi fost plasate din eroare sub regimul de import specificat de declarația vamală, și anume punerea în liberă circulație, ci numai că declarația amintită menționa din eroare destinatarul mărfurilor, și anume Baltic Agro în locul societății Magnet Group.
48. Pe de altă parte și astfel cum a arătat guvernul eston, nu sunt îndeplinite nici condițiile de aplicare a articolului 78 din Codul vamal, care permite autorităților vamale naționale să revizuiască o declarație vamală eronată, întrucât indicarea destinatarului mărfurilor nu este, în circumstanțele din cauza principală, eronată.
49. Trebuie amintit, în al doilea rând, că articolul 220 alineatul (2) din Codul vamal definește condițiile în care un debitor poate fi scutit de perceperea ulterioară a taxelor la import în urma unei erori a autorităților vamale(17).
50. Or, astfel cum a observat Comisia, nu s‑a susținut în niciun moment că autoritățile vamale naționale ar fi săvârșit o eroare în cauza principală, întrebarea instanței de trimitere întemeindu‑se, dimpotrivă, doar pe împrejurarea că declarația vamală menționa destinatarul greșit. Or, declarantul vamal are obligația de a furniza informații exacte(18).
51. Din aceste considerații reiese că a treia întrebare a instanței de trimitere privește dispozițiile dreptului Uniunii care, având în vedere precizările de fapt furnizate, nu sunt în mod vădit aplicabile circumstanțelor din cauza principală. În aceste condiții, apreciem că această a treia întrebare este lipsită de obiect și că nu este necesar să se răspundă la aceasta.
52. În al treilea rând, nu se poate considera că egalitatea în fața legii garantată de articolul 20 din cartă poate conduce la constatarea invalidității relementării vamale a Uniunii, în sensul că aceasta din urmă nu ar permite Baltic Agro să obțină invaliditatea declarației vamale și să beneficieze, în consecință, de scutirea de taxa antidumping prevăzută la articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008.
53. Instanța de trimitere a precizat, în această privință, în esență, că trebuia să se compare situația unei întreprinderi importatoare care ar fi indicat primul client independent din Uniune ca destinatar în declarația sa vamală cu cea a unei întreprinderi importatoare care ar fi indicat un importator care a făcut apel la un intermediar ca destinatar în declarația sa vamală. Inegalitatea de tratament ar consta în faptul că prima este scutită de taxa antidumping, în timp ce a doua nu este scutită.
54. Trebuie amintit în această privință că, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament, care este un principiu general de drept al Uniunii consacrat în prezent de articolele 20 și 21 din cartă(19), se opune posibilității ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv.
55. Cu toate acestea, nu se poate accepta comparația propusă de instanța de trimitere. Astfel, nu se poate considera că importatorul care nu a respectat cerințele de formă prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008 se află în aceeași situație cu importatorul care le‑a respectat. Articolul 20 din cartă s‑ar putea, desigur, opune eventual cerințelor respective, dacă ar trebui să se constate că acestea sunt nerezonabile, arbitrare sau vădit disproporționate în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea care le stabilește. Nu reiese totuși deloc din dosar că o astfel de afirmație ar fi fost formulată în cauza principală, iar examinarea acestei dispoziții nu permite să se concluzioneze că aceasta ar putea fi situația.
56. Pe de altă parte, nu se poate considera că obligația impusă Baltic Agro de a plăti taxa antidumping la importul de nitrat de amoniu constituie o încălcare a dreptului privind tariful vamal comun și, în consecință, a articolului 28 alineatul (1) TFUE și a articolului 31 TFUE. Astfel cum reiese din considerațiile de mai sus, perceperea taxei menționate este, în definitiv, mai curând consecința nerespectării cerințelor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008 decât a aplicării normelor vamale ale Uniunii. Chiar dacă Baltic Agro ar fi fost în măsură să obțină invalidarea declarației sale vamale și să corecteze mențiunea privind destinatarul care figura în această declarație prin menționarea Magnet Group, aceasta nu fi fost, în orice caz, în situația de a îndeplini cerințele respective în circumstanțele din cauza principală.
57. În consecință, propunem Curții să răspundă la a patra întrebare preliminară în sensul că examinarea acesteia nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 66 din Codul vamal coroborat cu articolul 251 din regulamentul de aplicare în raport cu articolul 20 din cartă și cu articolul 28 alineatul (1) TFUE și cu articolul 31 TFUE.
VI – Concluzie
58. În concluzie, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Tartu Ringkonnakohus după cum urmează:
„1) Articolul 3 din Regulamentul nr. 661/2008 al Consiliului din 8 iulie 2008 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2), și a unei reexaminări parțiale intermediare, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 384/96, trebuie interpretat în sensul că scutirea de taxa antidumping pe care o prevede în favoarea producătorilor‑exportatori menționați în Decizia 2008/577/CE a Comisiei din 4 iulie 2008 de acceptare a angajamentelor oferite în cadrul procedurii antidumping privind importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia și din Ucraina se aplică numai mărfurilor facturate și transportate direct de aceștia din urmă pentru primul client independent din Uniunea Europeană care nu le‑a revândut înainte de a fi procedat la declararea lor în vamă.
2) Examinarea celei de a patra întrebări preliminare a instanței de trimitere nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 66 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 coroborat cu articolul 251 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 312/2009 al Comisiei din 16 aprilie 2009, în raport cu articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu articolul 28 alineatul (1) TFUE și cu articolul 31 TFUE.”