HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

9 iunie 2009

Cauza F‑12/08

Thierry Nardin

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Refuzul acordării – Condiție prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut – Cerere de anulare – Nelegalitatea procedurii de recrutare – Caracter inoperant – Cerere de despăgubire”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Nardin solicită, în esență, pe de o parte, anularea deciziei Parlamentului European din 2 aprilie 2007 de stabilire a „drepturilor sale la angajarea în muncă” și prin care i se refuză beneficiul indemnizației de expatriere și, pe de altă parte, obligarea Parlamentului European la plata indemnizației de expatriere începând cu luna aprilie 2007, precum și la plata sumei de 10 000 de euro pentru repararea pretinsului prejudiciu moral suferit

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul și Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată. Comisia Comunităților Europene, intervenientă în susținerea concluziilor Parlamentului European suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Obiect – Condiții de acordare – Inexistența unei reședințe obișnuite sau a unei activități profesionale principale la locul de repartizare anterior angajării în muncă – Noțiune

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (a)]

2.      Funcționari – Acțiune – Motive – Motiv întemeiat pe neregularitatea procedurii de recrutare a persoanei interesate

1.      Rațiunea pentru care există indemnizația de expatriere, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut, rezidă în compensarea cheltuielilor și a dezavantajelor specifice care rezultă din exercitarea permanentă a funcției într‑un stat cu care funcționarul nu a stabilit legături durabile înainte de angajarea sa în muncă. Atunci când, pentru a conchide în sensul existenței unor astfel de legături, se impune ca persoana interesată să fi lucrat, în mod obișnuit, în decursul întregii perioade specificate, pe teritoriul țării în care se află locul repartizării sale comunitare viitoare, aceasta înseamnă că prestațiile profesionale efectuate în această perioadă în alte țări și care determină absențe sporadice și de scurtă durată nu sunt suficiente pentru ca exercitarea activității profesionale principale a funcționarului în statul în care a fost repartizat să nu mai aibă caracter obișnuit.

(a se vedea punctele 32 și 33)

Trimitere la:

Curte: 9 octombrie 1984, Witte/Parlamentul European, 188/83, Rec., p. 3465, punctul 11

Tribunalul de Primă Instanță: 14 decembrie 1995, Diamantaras/Comisia, T‑72/94, RecFP, p. I‑A‑285 și II-865, punctul 51 și jurisprudența citată

2.      Un funcționar nu poate invoca neregularitatea procedurii sale de recrutare de către o instituție comunitară pentru a solicita anularea deciziei acestei instituții de stabilire a drepturilor sale la angajarea în muncă și prin care i se refuză beneficiul indemnizației de expatriere, dat fiind că nu există o legătură de cauzalitate suficientă între procedura de recrutare a persoanei interesate și decizia în litigiu. Nelegalitățile care afectează procedura de recrutare ar permite, eventual, susținerea concluziilor de anulare a unei decizii de recrutare; în schimb, aspectul legalității unei decizii de stabilire a drepturilor funcționarului la angajarea sa în muncă este distinct de legalitatea procedurii de recrutare a persoanei interesate de către această instituție.

(a se vedea punctul 39)