HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Ședință plenară)
5 mai 2010(*)
„Funcție publică — Funcționari — Promovare — Exercițiul de promovare 2007 — Interesul de a exercita acțiunea — Decizie de promovare — Lista funcționarilor promovați — Analiză comparativă a meritelor — Criteriul nivelului responsabilităților exercitate — Cerere de anulare a deciziilor de promovare — Evaluare comparativă a intereselor”
În cauza F‑53/08,
Având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA,
Vincent Bouillez, funcționar al Consiliului Uniunii Europene, cu domiciliul în Overijse (Belgia),
Kris Van Neyghem, funcționar al Consiliului Uniunii Europene, cu domiciliul în Tirlemont (Belgia),
Ingeborg Wagner‑Leclercq, funcționar al Consiliului Uniunii Europene, cu domiciliul în Edegem (Belgia),
reprezentați de S. Orlandi, de A. Coolen, de J.‑N. Louis și de É. Marchal, avocați,
reclamanți,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de domnul M. Bauer și de doamna I. Šulce, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de
Eliza Niniou și Maria‑Béatrice Postiglione Branco, funcționari ai Consiliului Uniunii Europene, cu domiciliul în Schaerbeek (Belgia) și, respectiv, în Kraainem (Belgia), reprezentate inițial de T. Bontinck și de S. Woog, avocați, și ulterior de T. Bontinck și de S. Greco, avocați,
și
Maria De Jesus Cabrita și Marie‑France Liegard, funcționari ai Consiliului Uniunii Europene, cu domiciliul în Bruxelles (Belgia), reprezentate inițial de N. Lhoëst, avocat, și ulterior de N. Lhoëst și de L. Delhaye, avocați,
interveniente,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Ședință plenară),
compus din domnii P. Mahoney, președinte, H. Tagaras și S. Gervasoni (raportor), președinți de cameră, domnii H. Kreppel și S. Van Raepenbusch, judecători,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 decembrie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă primită prin fax la grefa Tribunalului la 28 mai 2008 (depunerea originalului având loc în 3 iunie 2008), domnii Bouillez și Van Neyghem și doamna Wagner‑Leclercq, funcționari ai Consiliului Uniunii Europene, au introdus prezenta acțiune, având ca obiect anularea, pe de o parte, a deciziilor prin care autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a refuzat promovarea acestora la gradul AST 7 în cadrul exercițiului de promovare 2007 și, pe de altă parte, în măsura necesară, a deciziilor de promovare la acest grad în cadrul respectivului exercițiu a funcționarilor care au executat sarcini de un nivel de responsabilitate inferior în raport cu ei, ale căror nume figurează pe lista persoanelor promovate, publicată la 16 iulie 2007 prin comunicarea către personal nr. 136/07.
Cadrul juridic
2 Articolul 45 alineatul (1) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) prevede:
„Promovarea se acordă printr‑o decizie a [AIPN], ținând seama de dispozițiile articolului 6 alineatul (2). Aceasta presupune numirea funcționarului în gradul superior din grupa de funcții în care este încadrat. O astfel de promovare se efectuează exclusiv prin selecție din rândul funcționarilor care dovedesc că au cel puțin doi ani vechime în gradul respectiv, după o analiză comparativă a meritelor funcționarilor cu drept de promovare. Atunci când efectuează analiza comparativă a meritelor, [AIPN] ia în considerare, în mod special, rapoartele de evaluare a funcționarilor, utilizarea, în exercitarea atribuțiilor lor, a altor limbi decât limba a cărei cunoaștere aprofundată au dovedit‑o în conformitate cu articolul 28 [litera] (f) și, după caz, nivelul responsabilităților exercitate.”
3 Potrivit articolului 10 din anexa XIII la statut:
„(1) Funcționarii angajați în muncă, încadrați în categoriile C sau D înainte de 1 mai 2004, sunt repartizați începând cu 1 mai 2006 unor cariere care permit promovarea:
(a) în vechea categorie C, până la gradul AST 7;
(b) în vechea categorie D, până la gradul AST 5;
[...]
(3) Funcționarii cărora li se aplică alineatul (1) pot deveni fără restricții membri ai grupei de funcții de asistenți, după ce reușesc la un concurs general sau pe baza unei proceduri de atestare. Procedura de atestare se bazează pe vechime, experiență, merite și nivel de pregătire al funcționarilor, precum și pe disponibilitatea posturilor în cadrul grupei de funcții AST. Un comitet paritar examinează candidaturile funcționarilor în vederea atestării. Instituțiile adoptă modalitățile de punere în aplicare a procedurii menționate anterior înainte de 1 mai 2004. După caz, instituțiile adoptă dispoziții specifice pentru a ține seama de schimbarea categoriei care au drept efect modificarea ratelor de promovare aplicabile.
[...]”
4 Articolul 7 alineatul (1) din Decizia Consiliului din 2 decembrie 2004 privind modalitățile de punere în aplicare a procedurii de atestare (denumită în continuare „decizia din 2 decembrie 2004”) prevede:
„[...] Funcționarii atestați devin membri ai grupei de funcții de asistenți fără nicio restricție privind cariera.
Evoluția carierei acestor funcționari rămâne condiționată de exercitarea efectivă a unei funcții de asistent «fără restricții în carieră», identificată ca atare.”
Situația de fapt
5 Reclamanții, funcționari intrați în raporturi de muncă cu Consiliul înainte de 1 mai 2004, aparțineau vechii categorii B. În urma modificării statutului, care a avut loc la această dată, ei au fost reîncadrați în grupa de funcții AST, cu efect de la 1 mai 2006, și beneficiază de drept de o evoluție a carierei fără restricții în această grupă de funcții.
6 Domnul Bouillez este responsabil cu întreținerea generală a clădirilor ocupate de serviciile Secretariatului General al Consiliului. În calitate de șef al Sectorului „întreținere generală” din cadrul Serviciului „administrare tehnică și amenajare”, el conduce o echipă de șase persoane. Raportul de evaluare întocmit în privința sa pentru perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2006 arată că acesta are potențialul necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor de administrator.
7 Domnul Van Neyghem este „coordonatorul pentru mobilitate” al Secretariatului General al Consiliului, în cadrul punerii obligatorii în aplicare a unui „plan de deplasare a instituției”. În plus, el are sarcina de a supraveghea renovarea unei clădiri a Consiliului și se ocupă de repartizarea spațiilor de birouri între diferitele servicii ale Secretariatului General. Raportul de evaluare întocmit în privința sa pentru anul 2004 precizează că este apt pentru asumarea atribuțiilor de administrator, pe care de altfel le‑a exercitat deja timp de mai mulți ani la Comitetul Economic și Social, în calitate de agent temporar.
8 Doamna Wagner‑Leclercq răspunde de gestiunea informatică a datelor bugetare, de relațiile cu intervenienții externi în bazele de date și asistă administratorul responsabil de problemele bugetare referitoare la acțiunile externe.
9 Prin comunicarea către personal nr. 77/07 din 14 mai 2007, Consiliul a stabilit lista funcționarilor proveniți din fosta categorie C care au fost atestați și au devenit astfel membri ai grupei de funcții a asistenților fără restricții în carieră.
10 Prin comunicarea către personal nr. 97/07 din 12 iunie 2007 (denumită în continuare „comunicarea din 12 iunie 2007”), Consiliul a informat funcționarii cu privire la elementele puse la dispoziția comisiilor consultative pentru promovare, precum și la măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a prevederilor articolului 45 din statut. Anexa 2 la această comunicare preciza, pentru fiecare grad, numărul de promovări posibile în 2007, iar anexa 3 cuprindea lista funcționarilor promovabili.
11 Prin raportul din 13 iulie 2007, comisia consultativă pentru promovare pentru grupa de funcții de asistenți fără restricții în carieră a propus AIPN, în cadrul exercițiului 2007, o listă de 22 de funcționari pentru promovarea la gradul AST 7. Această listă nu menționa numele reclamanților, dar cuprindea numele unui anumit număr de funcționari atestați.
12 Prin comunicarea către personal nr. 136/07 din 16 iulie 2007, AIPN a decis să dea curs avizului exprimat de comisia consultativă pentru promovare în raportul din 13 iulie 2007 și să îi promoveze pe cei 22 de funcționari propuși.
13 La 15 octombrie 2007, domnul Van Neyghem și doamna Wagner‑Leclercq au contestat, prin reclamații distincte, lista funcționarilor promovați la gradul AST 7.
14 Prin reclamația din 16 octombrie 2007, domnul Bouillez a contestat decizia prin care i se refuză promovarea la gradul AST 7 și deciziile prin care sunt promovați la acest grad funcționarii atestați.
15 Prin deciziile din 15 februarie 2008, notificate la 18 februarie 2008 domnului Bouillez și doamnei Wagner‑Leclercq și la 20 februarie 2008 domnului Van Neyghem, Consiliul a respins aceste reclamații (denumite în continuare „deciziile de respingere a reclamațiilor”).
Concluziile părților și procedura
16 Reclamanții solicită Tribunalului:
— anularea deciziilor prin care AIPN a refuzat să îi promoveze la gradul AST 7 în cadrul exercițiului de promovare 2007 (denumite în continuare „deciziile în litigiu”);
— anularea, „în măsura necesară”, a deciziilor de promovare la acest grad în cadrul respectivului exercițiu a funcționarilor care au exercitat atribuții de un nivel de responsabilitate inferior în raport cu aceștia, ale căror nume figurează în lista funcționarilor promovați, publicată la 16 iulie 2007 prin comunicarea către personal nr. 136/07 (denumite în continuare „deciziile de promovare a funcționarilor atestați”);
— obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
17 Consiliul solicită Tribunalului:
— respingerea cererii introductive;
— pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată potrivit legii.
18 Prin scrisoarea din 19 noiembrie 2008, Tribunalul a informat Consiliul în legătură cu trimiterea cauzei spre judecare Ședinței plenare, în temeiul articolului 13 din Regulamentul de procedură. Pe de altă parte, Tribunalul a atras atenția Consiliului asupra faptului că reclamanții nu solicitau numai anularea deciziilor în litigiu, ci și anularea deciziilor de promovare a funcționarilor atestați. Tribunalul a solicitat Consiliului să precizeze dacă, în cazul anulării acestor din urmă decizii și în ipoteza în care Consiliul ar decide să acorde o promovare retroactivă reclamanților, o astfel de promovare nu ar putea avea loc decât după retragerea deciziilor de promovare adoptate inițial, decizii care ar fi fost contestate în termenele corespunzătoare pentru căile de atac statutare și care ar fi afectate de aceeași nelegalitate ca și aceea care afectează deciziile prin care se refuză promovarea. În aceeași scrisoare, Tribunalul a solicitat în final Consiliului, în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, să își prezinte observațiile cu privire la oportunitatea unei invitații de intervenție a funcționarilor promovați a căror promovare a fost contestată de reclamanți.
19 Prin scrisoarea din 19 noiembrie 2008, Tribunalul a informat reclamanții în legătură cu trimiterea cauzei spre judecare Ședinței plenare, în temeiul articolului 13 din Regulamentul de procedură. Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că reclamanții nu solicitau numai anularea deciziilor în litigiu, ci și anularea deciziilor de promovare a funcționarilor atestați și că, dacă această ultimă cerere ar fi considerată admisibilă și ar trebui primită, ea ar aduce atingere drepturilor funcționarilor vizați. Tribunalul a arătat de asemenea că intenționa să invite acești funcționari să intervină în prezenta cauză și a solicitat reclamanților, în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, să își prezinte observațiile cu privire la această eventualitate procedurală.
20 Prin scrisoarea din 24 noiembrie 2008, reclamanții și‑au exprimat reticențele privind invitația de intervenție a funcționarilor atestați care au fost promovați la gradul AST 7, astfel cum era avută în vedere de Tribunal, și au subliniat întârzierea pe care o astfel de invitație ar determina‑o în soluționarea cauzei.
21 Prin scrisoarea din 19 decembrie 2008, Consiliul a susținut că, deși considera că o invitație de intervenție a funcționarilor promovați nu i se părea necesară, lăsa acest aspect la aprecierea Tribunalului. Consiliul a arătat de asemenea că „numărul de posturi pentru o promovare la gradul AST 7 în cadrul exercițiului 2007 era [...] stabilit în mod limitativ”.
22 Niciuna dintre părți nu a contestat în scrisorile sus‑menționate sau ulterior interpretarea reținută de Tribunal pentru concluziile în anularea deciziilor de promovare, analizate ca fiind îndreptate numai împotriva deciziilor de promovare a funcționarilor atestați.
23 Prin scrisorile din 23 ianuarie 2009, Tribunalul, în temeiul articolului 111 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, a invitat cei 14 funcționari atestați, care au fost promovați în 2007 la gradul AST 7 și ale căror decizii de promovare sunt contestate, să intervină în procedură.
24 Prin Ordonanța din 3 aprilie 2009, președintele Tribunalului a admis intervenția în procedură a doamnelor Niniou, Postiglione Branco (denumite în continuare „prima serie de interveniente”), De Jesus Cabrita și Liegard (denumite în continuare „a doua serie de interveniente”), în susținerea concluziilor pârâtului.
25 Prin memoriul în intervenție primit la grefa Tribunalului la 11 mai 2009, prima serie de interveniente solicită Tribunalului:
— respingerea acțiunii;
— pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată potrivit legii.
26 Prin memoriul în intervenție primit la grefa Tribunalului la 21 mai 2009, a doua serie de interveniente solicită Tribunalului:
— respingerea acțiunii;
— obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu articolul 89 din Regulamentul de procedură.
27 Prin scrisoarea din 30 iunie 2009, Consiliul a informat Tribunalul că nu avea de formulat observații cu privire la memoriile în intervenție prezentate.
28 Printr‑un memoriu primit la grefa Tribunalului la 3 iulie 2009, reclamanții au formulat observații privind memoriul în intervenție depus de a doua serie de interveniente. Ei formulează concluzii în același sens ca și în cererea introductivă și, în plus, în sensul ca Consiliul să suporte cheltuielile de judecată efectuate de interveniente sau, în subsidiar, ca a doua serie de interveniente să suporte propriile cheltuieli de judecată.
29 Printr‑un memoriu depus la grefa Tribunalului la 7 iulie 2009, referitor la memoriul în intervenție depus de prima serie de interveniente, reclamanții formulează concluzii în același sens ca și în cererea introductivă și, în plus, în sensul ca Consiliul să suporte cheltuielile de judecată efectuate de interveniente sau, în subsidiar, ca prima serie de interveniente să suporte propriile cheltuieli de judecată.
30 În ziua ședinței, Tribunalul, în ședință plenară, nu era compus decât din 6 judecători, din cauza împiedicării unui membru de a participa.
31 Pe de o parte, în temeiul articolului 17 primul paragraf din Statutul Curții și al articolului 5 primul paragraf din anexa I la același statut și, pe de altă parte, în temeiul articolului 27 din Regulamentul de procedură, deciziile Tribunalului sunt valabile numai în cazul în care numărul de judecători care participă la deliberări este impar, iar în cazul în care, ca urmare a unui caz de împiedicare sau de absență, numărul judecătorilor este par, se abține să participe la deliberări judecătorul care, potrivit ordinii stabilite de articolul 5 din regulamentul menționat, are rangul cel mai mic (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 iunie 1992, Finsider/Comisia, T‑26/90, Rec., p. II‑1789, punctul 38).
32 În temeiul prevederilor sus‑menționate, la deliberările prezentei hotărâri au participat cei cinci judecători care o semnează.
În drept
33 Reclamanții invocă patru motive în susținerea concluziilor lor în anulare:
— primul motiv, întemeiat pe insuficiența motivării;
— al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 45 alineatul (1) din statut, pe de o parte, întrucât Consiliul, la analiza comparativă a meritelor, nu a luat în considerare decât în subsidiar nivelul responsabilităților exercitate de candidații la promovare, iar pe de altă parte, întrucât Consiliul, pentru a efectua analiza comparativă a meritelor, nu a examinat anumite criterii subsidiare;
— al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) din decizia din 2 decembrie 2004;
— al patrulea motiv, întemeiat pe eroarea vădită de apreciere a meritelor funcționarilor promovabili.
34 Tribunalul apreciază că trebuie să se analizeze mai detaliat motivul întemeiat pe încălcarea articolului 45 alineatul (1) din statut, întrucât Consiliul, la analiza comparativă a meritelor, nu a luat în considerare decât în subsidiar nivelul responsabilităților exercitate de candidații la promovare.
Cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziilor în litigiu
Argumentele părților
35 Reclamanții susțin că au fost încălcate de către Consiliu dispozițiile articolului 45 alineatul (1) din statut atunci când acesta, la analiza comparativă a meritelor, a luat în considerare numai în subsidiar nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili.
36 De altfel, Tribunalul ar fi arătat în Hotărârea din 31 ianuarie 2008, Valero Jordana/Comisia (F‑104/05, RepFP, p. I‑A‑1‑27 și II‑A‑1‑127, punctele 74 și 75), că acest criteriu, adăugat în noua modalitate de redactare a articolului 45 din statut, intrată în vigoare la 1 mai 2004, era cu atât mai important cu cât Tribunalul de Primă Instanță statuase, potrivit dispozițiilor articolului 45 alineatul (1) din statut în versiunea aplicabilă înainte de această dată, că nivelul responsabilităților exercitate nu putea constitui un criteriu determinant la analiza comparativă a meritelor.
37 Interpretarea Consiliului privind noua modalitate de redactare a articolului 45 alineatul (1) din statut, dacă ar trebui urmată, ar avea ca efect lipsirea acestei dispoziții de orice conținut util. În realitate, expresia „dacă este cazul” inclusă în acest articol ar avea ca obiect obligarea AIPN să țină cont de situațiile speciale care pot exista, în care un funcționar exercită atribuții superioare gradului său.
38 Consiliul susține că, în temeiul prevederilor articolului 45 alineatul (1) din statut, nivelul responsabilităților exercitate nu constituie un element determinant care trebuie luat în considerare la analiza comparativă a meritelor funcționarilor. Acesta amintește că, din moment ce funcționarii promovabili fac cu toții parte din aceeași grupă de funcții, ei sunt considerați că exercită responsabilități echivalente. Criteriul nivelului responsabilităților nu ar putea deveni relevant, în subsidiar, decât atunci când funcționarul ocupă un post într‑o carieră din categoria sa sau din grupa de funcții superioare carierei căreia îi aparține. Însă în speță nivelul responsabilităților exercitate de reclamanți nu poate fi vădit superior celui al funcționarilor atestați promovați. Acest criteriu, care nu ar interveni decât în subsidiar, nu ar fi putut, așadar, să modifice rezultatul analizei comparative a aprecierilor analitice și de ordin general.
39 În al doilea rând, Consiliul susține că, potrivit jurisprudenței constante a instanței comunitare, nu trebuie să ia în considerare criteriile subsidiare precum vârsta și vechimea în muncă, din moment ce a apreciat că meritele funcționarilor promovați și cele ale reclamanților nu erau egale.
40 Intervenientele reiau în memoriile lor argumentele Consiliului expuse în apărarea sa.
41 În ședință, Consiliul a precizat care interpretare a articolului 45 alineatul (1) din statut trebuia reținută. Criteriul nivelului responsabilităților exercitate ar trebui considerat, la fel ca și criteriile referitoare la rapoartele de evaluare și la competențele lingvistice ale funcționarilor, drept unul dintre criteriile de apreciere a meritelor funcționarilor candidați la o promovare și astfel ar trebui analizat ca un criteriu „de prim rang” în analiza comparativă a meritelor, spre deosebire de criteriile subsidiare precum vârsta sau vechimea în muncă, care nu ar interveni decât în al doilea rând, atunci când se constată o egalitate a meritelor între funcționarii promovabili.
Aprecierea Tribunalului
— Cu privire la admisibilitatea motivului
42 În privința domnului Van Neyghem, rezultă atât din reclamația sa (punctul 29), cât și din decizia Consiliului de respingere a acesteia (punctul 28) că motivul întemeiat pe încălcarea articolului 45 din statut, întrucât Consiliul, la analiza comparativă a meritelor, nu ar fi luat în considerare decât în subsidiar nivelul responsabilităților exercitate de candidații la promovare, a fost prezentat în mod explicit încă din faza procedurii precontencioase.
43 În privința celorlalți doi reclamanți, Tribunalul analizează, în lumina jurisprudenței potrivit căreia reclamațiile trebuie interpretate într‑un sens larg, problema dacă invocarea de către aceștia a motivului menționat la punctul precedent era admisibilă, având în vedere cuprinsul reclamațiilor formulate de fiecare dintre ei.
44 Domnul Bouillez a invocat în mod explicit în reclamația sa încălcarea articolului 45 alineatul (1) din statut (punctul 22) și a precizat (punctul 26) că „AIPN avea obligația, la efectuarea aprecierii comparative a meritelor candidaților la o promovare în temeiul articolului 45 din statut, să examineze toate elementele relevante”. Se impune să se considere că prin această reclamație, care trebuie interpretată în sens larg, domnul Bouillez a intenționat să conteste lipsa luării în considerare, la analiza comparativă a meritelor efectuată de Consiliu, a nivelului responsabilităților exercitate de candidații la promovare.
45 În ceea ce o privește pe doamna Wagner‑Leclercq, aceasta a susținut în reclamația sa, prezentată în limba engleză, că decizia prin care i se refuza promovarea încalcă articolul 45 din statut. Ea a precizat:
„Consider că, din cauza lipsei unor fișe descriptive ale posturilor, nu era posibilă o analiză comparativă a meritelor fiecărui candidat, ținând cont de importanța postului ocupat de funcționar în organigramă și de responsabilitățile corespunzătoare.”
46 Prin criticile astfel formulate, reclamanta s‑a referit cel puțin implicit la obiecția întemeiată pe lipsa luării în considerare de către AIPN a nivelului responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili.
47 Rezultă din cele ce precedă că invocarea de către cei trei reclamanți a motivului întemeiat pe încălcarea articolului 45 alineatul (1) din statut, întrucât Consiliul nu a luat în considerare decât în subsidiar, la examinarea comparativă a meritelor, criteriul având la bază nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili, este admisibilă. Tribunalul arată că, de altfel, Consiliul nu a invocat o cauză de inadmisibilitate față de reclamanți.
— Cu privire la temeinicia motivului
48 În temeiul articolului 45 alineatul (1) din statut, AIPN ia în considerare, pentru analiza comparativă a meritelor, în special rapoartele referitoare la funcționari, utilizarea, în exercitarea atribuțiilor lor, a altor limbi decât limba a cărei cunoaștere aprofundată au dovedit‑o și, dacă este cazul, nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili.
49 Tribunalul a statuat că, într‑un domeniu în care administrația exercită o largă putere de apreciere, menționarea expresă a acestor criterii la articolul 45 din statut dovedește importanța specială pe care legiuitorul o acordă luării lor în considerare (Hotărârea Tribunalului din 31 ianuarie 2008, Buendía Sierra/Comisia, F‑97/05, RepFP, p. I‑A‑1‑15 și II‑A‑1‑49, punctul 62). Menționarea specială, la articolul 45 alineatul (1) din statut, a luării în considerare, la aprecierea meritelor în vederea promovării, dacă este cazul, a nivelului responsabilităților exercitate de funcționar apare cu atât mai semnificativă cu cât Tribunalul de Primă Instanță, în Hotărârea din 12 iulie 2001, Schochaert/Consiliul, (T‑131/00, RecFP, p. I‑A‑141 și II‑743, punctul 43), statuase că este contrară dispozițiilor articolului 45 alineatul (1), în versiunea aflată în vigoare înainte de 1 mai 2004, reținerea drept criteriu determinant a nivelului responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili.
50 În plus, Tribunalul a statuat, pe de o parte, că dispozițiile articolului 45 alineatul (1) din statut aplicabile de la 1 mai 2004 sunt mai clare în ceea ce privește elementele ce trebuie luate în considerare în vederea promovării decât dispozițiile articolului menționat în versiunea anterioară acestei date, întrucât se referă, dincolo de rapoartele de evaluare, la utilizarea altor limbi decât limba a cărei cunoaștere aprofundată a fost dovedită de funcționarii vizați și, dacă este cazul, la nivelul responsabilităților exercitate; Tribunalul a statuat, pe de altă parte, că, în principiu, AIPN trebuie să efectueze pe viitor analiza comparativă a meritelor funcționarilor promovabili în lumina acestor trei elemente, termenul „merite” enunțat la articolul 45 alineatul (1) din statut având astfel o sferă diferită și în esență mai extinsă decât termenul identic utilizat în versiunea acestui articol aplicabilă înainte de 1 mai 2004 (Hotărârea Tribunalului din 7 noiembrie 2007, Hinderyckx/Consiliul, F‑57/06, RepFP, p. I‑A‑1‑329 și II‑A‑1‑1831, punctul 45). În aprecierea meritelor funcționarilor, AIPN poate, în subsidiar, în caz de egalitate a meritelor funcționarilor promovabili, pe baza celor trei elemente prevăzute în mod expres la articolul 45 alineatul (1) din statut, să ia în considerare alte elemente, precum vârsta candidaților și vechimea lor în grad sau în serviciu (Hotărârea Hinderyckx/Consiliul, citată anterior, punctul 46). În ședință, Consiliul a susținut de altfel aceeași interpretare, precizând că noi norme aplicabile procedurilor de promovare, în curs de elaborare de către serviciile sale, ar sublinia rolul jucat de criteriul nivelului responsabilităților exercitate în analiza meritelor candidaților la o promovare.
51 Pe de altă parte, s‑a statuat că, atunci când administrația dispune de o largă putere de apreciere, astfel cum este cazul AIPN în materia promovării, aceasta are obligația, atunci când efectuează aprecierea comparativă a meritelor candidaților la o promovare în temeiul articolului 45 alineatul (1) din statut, să analizeze cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante pentru aprecierea acestor merite (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 2 aprilie 2009, Comisia/Berrisford, T‑473/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑17 și II‑B‑1‑85, punctul 42, Hotărârea din 10 octombrie 2007, Berrisford/Comisia, F‑107/06, RepFP, p. I‑A‑1‑285 și II‑A‑1‑1603, punctul 71).
52 Astfel, rezultă din dispozițiile articolului 45 alineatul (1) din statut că nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili constituie unul dintre cele trei elemente relevante pe care administrația trebuie să le ia în considerare în analiza comparativă a meritelor funcționarilor promovabili.
53 Cu siguranță, astfel cum susține în mod întemeiat Consiliul, apartenența la aceeași grupă de funcții și la același grad presupune exercitarea unor atribuții echivalente. Utilizarea expresiei „dacă este cazul” la articolul 45 alineatul (1) din statut confirmă că, în majoritatea cazurilor, ținând cont de această prezumție de echivalență a nivelului responsabilităților funcționarilor de același grad, criteriul nivelului responsabilităților exercitate nu constituie un element care să permită diferențierea meritelor candidaților la o promovare.
54 Această prezumție nu este însă irefragabilă, în special de la fuzionarea vechilor categorii B și C în grupa de funcții unificată a asistenților. Astfel, această fuzionare a avut drept consecință automată lărgirea evantaiului responsabilităților care pot fi exercitate de un funcționar aparținând grupei de funcții AST, cum dovedește de altfel tabelul inserat în partea A din anexa I la statut. Așadar, pot exista, în privința nivelului responsabilităților, diferențe sensibile între diferitele atribuții exercitate de funcționari din aceeași grupă de funcții. În plus, statutul nu stabilește o corespondență între atribuțiile exercitate și un anumit grad. Dimpotrivă, acesta permite o disociere între grad și funcție (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 iulie 2008, Comisia/Economidis, T‑56/07 P RepFP, p. I‑B‑1‑31 și II‑B‑1‑213, punctele 58-60). Această separare între grad și nivelul atribuțiilor exercitate răspunde de altfel dorinței legiuitorului și opțiunii instituțiilor de a‑și facilita gestionarea personalului. Chiar Tribunalul de Primă Instanță a admis, atunci când a interpretat dispozițiile articolului 45 din statut, în versiunea aflată în vigoare înainte de 1 mai 2004, că, în anumite situații, această prezumție de echivalență a responsabilităților între funcționari de același grad nu era fondată (Hotărârea Schochaert/Consiliul, citată anterior, punctul 42 și jurisprudența citată).
55 Prin urmare, nu se poate deduce dintr‑o astfel de prezumție de echivalență că administrația nu ar fi obligată să efectueze examinarea criteriului referitor la nivelul responsabilităților exercitate, verificând în mod concret dacă acest criteriu poate determina apariția diferențelor în privința meritelor funcționarilor vizați.
56 Așadar, expresia „dacă este cazul” nu poate fi interpretată în sensul că ar permite administrației să excludă a priori luarea în considerare, în analiza comparativă a meritelor, a criteriului nivelului responsabilităților exercitate. Dimpotrivă, menționând în mod expres acest criteriu la articolul 45 alineatul (1) din statut, cu toate că acest criteriu nu apărea în versiunea acestui articol aflată în vigoare până la 1 mai 2004, legiuitorul a intenționat să indice că nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili era un element care putea fi relevant într‑o astfel de analiză. Expresia „dacă este cazul” semnifică pur și simplu că, deși, în principiu, agenții din același grad sunt considerați că ocupă funcții de responsabilități echivalente, atunci când nu aceasta este în mod concret situația, respectiva împrejurare trebuie luată în considerare în cadrul procedurii de promovare.
57 În speță, o atare prezumție de echivalență între funcționarii din același grad nu putea de altfel, în orice caz, să fie reținută și să conducă, prin urmare,Consiliul la a nu mai verifica relevanța criteriului întemeiat pe nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili. Astfel, rapoartele de notare ale domnilor Bouillez și Van Neyghem dovedeau că acești funcționari aveau potențialul de a exercita atribuții de administrator, și anume, atribuții aparținând grupei de funcții superioare grupei lor. Prin urmare, era posibil ca responsabilitățile acestor doi funcționari să fi fost de un nivel superior celor exercitate de ceilalți funcționari promovabili la același grad.
58 În prezentul litigiu, Consiliul a susținut în final în ședință că nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili este unul dintre cele trei criterii „de prim rang” care trebuie luate în considerare la examinarea comparativă a meritelor. Cu toate acestea, Consiliul a susținut că nu i se putea reproșa încălcarea dispozițiilor articolului 45 alineatul (1) din statut în cadrul exercițiului de promovare 2007, din moment ce ar fi ținut cont de acest element la adoptarea deciziilor de promovare și a deciziilor în litigiu.
59 Trebuie să se constate că, în această privință, controlul motivării unei decizii de promovare și a unei decizii de refuzare a promovării este îngreunat de faptul că aceste două categorii de decizii nu trebuie motivate (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 29 mai 1997, Contargyris/Consiliul, T‑6/96, RecFP, p. I‑A‑119 și II‑357, punctul 147 și jurisprudența citată). Numai decizia de respingere a unei reclamații depuse în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut de un candidat nepromovat trebuie motivată, iar motivarea acestei decizii trebuie să coincidă cu motivarea deciziei împotriva căreia a fost îndreptată reclamația (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 11 iunie 1996, Anacoreta Correia/Comisia, T‑118/95, RecFP, p. I‑A‑283 și II‑835, punctul 82).
60 Prin urmare, trebuie să se examineze diferitele elemente ale dosarului pentru a se determina dacă efectiv Consiliul, astfel cum susține, a efectuat analiza comparativă a meritelor în condițiile prevăzute la articolul 45 alineatul (1) din statut, ținând cont printre altele de nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili, răspunsul la reclamație prezentând în această privință o importanță specială.
61 Pentru a‑și întemeia poziția, Consiliul se prevalează în primul rând de comunicarea din 12 iunie 2007. În această comunicare se precizează printre altele:
„Fiecare comisie va întocmi listele de candidați promovabili care, după analiza comparativă a meritelor, sunt cei mai susceptibili de a ocupa posturile pe care le‑am deschis pentru 2007. Pentru această analiză vor fi luate în considerare în special rapoartele referitoare la funcționari, precum și celelalte elemente prevăzute la articolul 45 din statut.”
62 La punctul 3 din anexa 1 la comunicarea din 12 iunie 2007 se arată:
„Acest exercițiu de promovare se caracterizează prin intrarea în vigoare a articolului 45 alineatul (2) din statut, în temeiul căruia funcționarul are obligația de a demonstra, înainte de a i se acorda prima promovare după recrutare, capacitatea de a lucra într‑o a treia limbă. Funcționarii vizați de această măsură care nu au făcut dovada capacității de a lucra într‑o a treia limbă nu vor putea fi promovați, chiar dacă au vechimea necesară în muncă la 1 ianuarie 2007. [...]”
63 Cu certitudine, comunicarea din 12 iunie 2007 face referire, pentru analiza comparativă a meritelor, în afară de raportul de evaluare, la „celelalte elemente” prevăzute la articolul 45 din statut. Cu toate acestea, ea nu citează în mod explicit nivelul responsabilităților exercitate de funcționarii promovabili, deși anexa 1 la aceasta se referă în mod expres la criteriul utilizării altor limbi decât limba a cărei cunoaștere aprofundată a fost dovedită de funcționarii vizați. În aceste condiții, comunicarea din 12 iunie 2007, având în vedere caracterul general și imprecis al textului său, nu permite prin ea însăși să se demonstreze că a fost luat în considerare de Consiliu, la analiza comparativă a meritelor, nivelul responsabilităților exercitate.
64 În al doilea rând, Consiliul, pentru a susține că a comparat meritele funcționarilor promovabili în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) din statut, se întemeiază pe raportul comisiei consultative de promovare. Or, trebuie să se arate că acest raport nu precizează în mod explicit elementele pe care comisia menționată le‑a luat în considerare pentru a‑și formula propunerile. Din lectura raportului rezultă că această comisie consultativă dispunea de rapoartele de evaluare ale candidaților și de o listă a funcționarilor care și‑au dovedit capacitatea de a lucra într‑o a treia limbă. În schimb, niciun element din raportul comisiei consultative nu permite să se stabilească în mod clar că aceasta dispunea de elemente relevante și utilizabile legate de nivelul responsabilităților exercitate de fiecare dintre funcționarii promovabili. În această privință, este semnificativ faptul că termenii „nivelul responsabilităților exercitate” nu apar în acest raport. În consecință, nici raportul comisiei consultative nu permite să se stabilească faptul că, la adoptarea deciziilor în litigiu, Consiliul a ținut cont de nivelul responsabilităților exercitate.
65 În al treilea rând, ținând seama de incertitudinile sus‑menționate, rezultă că motivarea deciziilor de respingere a reclamațiilor reclamanților constituie un element deosebit de important pentru a permite Tribunalului să aprecieze temeinicia motivului în cauză.
66 În această privință, deciziile de respingere a reclamațiilor domnului Bouillez și doamnei Wagner‑Leclercq sunt în mică măsură lămuritoare, nefiind oferită nicio informație referitoare la metoda urmată în realitate de Consiliu pentru compararea meritelor funcționarilor.
67 În schimb, rezultă din decizia de respingere a reclamației domnului Van Neyghem că, pentru a efectua analiza comparativă a meritelor funcționarilor promovabili, AIPN s‑a întemeiat pe rapoartele de evaluare ale persoanelor interesate, fără a lua în considerare nivelul responsabilităților exercitate de acestea.
68 Astfel, mai întâi, AIPN subliniază, atunci când citează articolul 45 alineatul (1) din statut în această decizie, fragmentul de frază „ia în considerare, în mod special, rapoartele [...] funcționarilor”. În continuare, AIPN arată că toți funcționarii atestați promovați aveau rapoarte de evaluare mai bune decât reclamantul. În final, în decizia menționată, administrația arată în special că criteriul referitor la nivelul responsabilităților exercitate de funcționari nu trebuie luat în considerare decât în cazul unor „merite egale”, „pentru departajarea funcționarilor cu vocație la promovare”.
69 Prin acești termeni, AIPN a comunicat reclamantului că, în absența unei egalități în speță, constatată pe baza rapoartelor de evaluare, între meritele acestuia și cele ale funcționarilor promovați, criteriul nivelului responsabilităților nu a fost luat în considerare. Or, se poate deduce din termenii foarte generali utilizați de AIPN în această decizie (acești termeni dovedind că administrația nu a adoptat o soluție specifică pentru situația reclamantului, ci că a aplicat în cazul său propria interpretare a dispozițiilor articolului 45 din statut) că, pentru a aprecia dacă diferiții funcționari promovabili la gradul AST 7 aveau aceleași merite, nu a luat în considerare nivelul responsabilităților pe care le exercitau. Or, astfel cum s‑a spus anterior, nivelul responsabilităților constituie unul dintre cele trei componente care permit să se evalueze meritele unui candidat la promovare.
70 În al patrulea rând, Consiliul a depus în anexă (B 9) la memoriul în apărare un tabel sinoptic care cuprinde atribuțiile și nivelurile de responsabilitate ale funcționarilor vizați. Cu toate acestea, nu rezultă din dosar că acest tabel exista la adoptarea deciziilor în litigiu și, de altfel, nu s‑a susținut că acest tabel ar fi constituit o bază de analiză pentru comisia consultativă de promovare, ale cărei propuneri au fost preluate de Consiliu.
71 Astfel, rezultă din cele ce precedă că s‑a dovedit corespunzător cerințelor legale că, contrar celor susținute de Consiliu, acesta nu a ținut cont, la analiza comparativă a meritelor, de nivelul responsabilităților exercitate de funcționari. Prin urmare, Consiliul a săvârșit o eroare de drept. În consecință, se impune anularea pentru acest motiv a deciziilor în litigiu, fără a fi nevoie să se examineze celelalte motive ale cererii introductive.
Cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziilor de promovare a funcționarilor atestați
Cu privire la admisibilitate
— Argumentele părților
72 A doua serie de interveniente susține că aceste concluzii îndreptate împotriva deciziilor de promovare a funcționarilor atestați sunt inadmisibile. Astfel, deciziile respective nu ar fi decât consecința deciziilor de atestare care nu au fost contestate de reclamanți.
73 Reclamanții susțin că această cauză de inadmisibilitate invocată în acest mod nu poate fi primită. Astfel, acțiunea lor nu ar avea ca obiect contestarea deciziilor de atestare a funcționarilor promovați aparținând anterior vechii categorii C, ci obținerea anulării deciziilor de promovare a acestor funcționari în măsura în care aceștia nu ar exercita atribuții aparținând carierei de asistenți fără restricții în carieră.
74 Pe fond, părțile reiau aceeași argumentație ca și cea expusă mai sus, în partea din hotărâre referitoare la concluziile în anularea deciziilor în litigiu.
75 În plus, a doua serie de interveniente susține că anularea deciziilor de promovare a funcționarilor atestați ar fi vădit disproporționată, având în vedere numărul funcționarilor vizați și prejudiciile pe care poate să le creeze. În plus, anularea deciziilor menționate ar aduce atingere principiului protecției încrederii legitime și al drepturilor dobândite.
— Aprecierea Tribunalului
76 Potrivit articolului 110 din Regulamentul de procedură, concluziile unui memoriu în intervenție nu sunt admisibile decât dacă acestea urmăresc susținerea, în tot sau în parte, a concluziilor uneia dintre părți. Prin urmare, un intervenient nu are dreptul să ridice o excepție de inadmisibilitate care nu a fost formulată în cadrul procedurii scrise, iar Tribunalul nu este obligat, așadar, să examineze motivele invocate în această privință.
77 Cu toate acestea, în temeiul articolului 77 din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate oricând să examineze din oficiu cauzele de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică, inclusiv pe cele invocate de intervenienți (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 14 aprilie 2005, Sniace/Comisia, T‑88/01, Rec., p. II‑1165, punctele 49, 52 și 53).
78 În speță, contrar celor susținute de a doua serie de interveniente, deciziile de atestare și deciziile de promovare sunt decizii distincte. Astfel, împrejurarea că reclamanții nu au contestat deciziile de atestare nu este de natură să determine inadmisibilitatea concluziilor îndreptate împotriva deciziilor de promovare.
79 Așadar, cauza de inadmisibilitate invocată de a doua serie de interveniente nu poate fi primită.
80 Pe de altă parte, Tribunalul consideră necesar a se aminti că funcționarii promovabili la un anumit grad au în principiu un interes personal să conteste deciziile de promovare la gradul respectiv a altor funcționari. Curtea a admis implicit în mai multe rânduri admisibilitatea unei astfel de acțiuni și chiar a anulat decizii de promovare sau de numire din cauza unei erori în analiza comparativă a meritelor sau din cauza lipsei unei astfel de analize (Hotărârea Curții din 23 ianuarie 1975, de Dapper/Parlamentul European, 29/74, Rec., p. 35, și Hotărârea Curții din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, Rec., p. 23). În ceea ce privește Tribunalul de Primă Instanță, acesta a statuat în mod expres că, deși un agent nu are un drept exigibil de a fi promovat, el are totuși interesul de a contesta decizia de promovare a unui alt agent la gradul pe care îl poate pretinde, decizie împotriva căreia a depus o reclamație care a fost respinsă (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 21 ianuarie 2004, Robinson/Parlamentul European, T‑328/01, RecFP, p. I‑A‑5 și II‑23, punctele 32 și 33).
Cu privire la fond
81 Reclamanții au invocat, împotriva deciziilor de promovare a funcționarilor atestați, motivul întemeiat pe încălcarea articolului 45 alineatul (1) din statut, întrucât Consiliul nu a luat în considerare, la analiza comparativă a meritelor, decât în subsidiar nivelul responsabilităților exercitate de candidații la promovare. Acest motiv fiind operant în susținerea concluziilor îndreptate împotriva deciziilor menționate și fiind recunoscut de Tribunal ca fiind întemeiat, ar trebui în mod normal să determine, pe cale de consecință, anularea acestor decizii, fără a fi necesar să se examineze celelalte motive invocate în susținerea acestor concluzii.
82 Cu toate acestea, instanța Uniunii a admis că, atunci când actul care trebuie anulat aduce beneficii unui terț, cum este cazul înscrierii într‑o listă de rezervă, al unei decizii de promovare sau al unei decizii de numire într‑un post care trebuie ocupat, este de competența instanței să verifice în prealabil dacă anularea nu ar constitui o sancțiune excesivă pentru nelegalitatea săvârșită (Hotărârea Curții din 5 iunie 1980, Oberthür/Comisia, 24/79, Rec., p. 1743, punctele 11 și 13, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 10 iulie 1992, Barbi/Comisia, T‑68/91, Rec., p. II‑2127, punctul 36).
83 În această privință, trebuie să se arate că respectivele consecințe pe care le deduce instanța Uniunii ca urmare a unei nelegalități nu sunt identice în materie de concurs și în materie de promovare. Astfel, anularea tuturor rezultatelor unui concurs constituie în principiu o sancțiune excesivă pentru nelegalitatea săvârșită, și aceasta indiferent de natura neregularității și de amploarea consecințelor sale asupra rezultatelor concursului (a se vedea în special, în materia compunerii nelegale a comisiei de evaluare, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 22 iunie 1990, Marcopoulos/Curtea de Justiție, T‑32/89 și T‑39/89, Rec., p. II‑281; a se vedea, în materia încălcării principiului egalității de tratament, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 17 martie 1994, Smets/Comisia, T‑44/91, RecFP, p. I‑A‑97 și II‑319).
84 În schimb, în materie de promovare, instanța Uniunii efectuează o examinare de la caz la caz.
85 În primul rând, aceasta ia în considerare natura nelegalității săvârșite. Dacă neregularitatea constatată nu este decât un viciu de procedură care nu afectează decât situația unui funcționar (a se vedea în special, pentru lipsa unui raport de evaluare, Hotărârea Barbi/Comisia, citată anterior, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 21 noiembrie 1996, Michaël/Comisia, T‑144/95, RecFP, p. I‑A‑529 și II‑1429, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 octombrie 2000, Rappe/Comisia, T‑202/99, RecFP, p. I‑A‑201 și II‑911; a se vedea, pentru lipsă de motivare, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 6 iulie 2004, Huygens/Comisia, T‑281/01, RecFP, p. I‑A‑203 și II‑903), instanța Uniunii consideră a priori că o astfel de neregularitate nu justifică cenzura deciziilor de promovare, o astfel de anulare constituind o sancțiune excesivă. În schimb, în prezența unui viciu esențial, precum o eroare de drept care afectează în integralitate analiza comparativă a meritelor, instanța anulează în principiu deciziile de promovare (Hotărârile citate anterior Vainker/Parlamentul European și Robinson/Parlamentul European).
86 În al doilea rând, instanța efectuează o evaluare comparativă a intereselor.
87 În cadrul evaluării comparative a intereselor pe care o efectuează, instanța ia în considerare mai întâi interesul pe care îl au funcționarii vizați de a fi repuși legal și integral în drepturile lor de a beneficia de o reexaminare comparativă a meritelor efectivă, ținându‑se seama în mod corespunzător de criteriile aplicabile din punct de vedere legal, de a nu fi puși pe viitor într‑o situație de concurență cu funcționari promovați în mod nelegal și de a nu se întâmpla ca nelegalitatea constatată de instanță să fie reeditată ulterior.
88 În continuare, instanța ține cont de interesele funcționarilor promovați în mod nelegal. Cu certitudine, aceștia nu au niciun drept dobândit la menținerea promovării, din moment ce deciziile de promovare sunt afectate de nelegalitate și au fost contestate în termenele de introducere a căilor de atac contencioase (a se vedea, pentru exemple de anulare, Hotărârile citate anterior Vainker/Parlamentul European și Robinson/Parlamentul European). Cu toate acestea, instanța ia în considerare faptul că aceștia au putut să se întemeieze cu bună‑credință pe legalitatea deciziilor prin care au fost promovați, în special dacă persoanele interesate beneficiau de aprecieri favorabile din partea superiorilor ierarhici, aprecieri de natură să justifice în mod obiectiv o promovare. Instanța este cu atât mai sensibilă la interesele acestor funcționari cu cât aceștia constituie un grup important (a se vedea, pentru o soluție de respingere a concluziilor în anulare îndreptate împotriva întregii liste a persoanelor promovate, pe care figurau numeroși funcționari, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 19 octombrie 2006, Buendía Sierra/Comisia, T‑311/04, Rec., p. II‑4137, punctul 349).
89 În final, instanța examinează interesul serviciului, și anume, în special, respectarea legalității, consecințele bugetare în cazul în care nu se anulează decizii nelegale (a se vedea punctul 90 de mai jos), eventualele dificultăți în executarea lucrului judecat, eventualele atingeri aduse continuității serviciului și riscurile de deteriorare a climatului social în cadrul instituției.
90 După ce a luat în considerare diferitele interese din speță, instanța, de la caz la caz, hotărăște să anuleze sau să nu anuleze deciziile de promovare. În ipoteza în care apreciază în final că anularea deciziilor de promovare ar constitui o sancțiune excesivă pentru nelegalitatea constatată, instanța poate, dacă este cazul, pentru a asigura, în interesul reclamantului, un efect util hotărârii de anulare a deciziilor de nepromovare, să utilizeze competența de fond care îi este atribuită în cadrul litigiilor de natură financiară și să oblige, chiar și din oficiu, instituția pârâtă la plata unei despăgubiri (Hotărârea Oberthür/Comisia, citată anterior, punctul 14).
91 În speță, examinarea acestor diferite criterii de apreciere se efectuează într‑un context specific. Astfel, trebuie subliniat că reclamanții au sesizat Tribunalul cu concluzii în anulare îndreptate împotriva deciziilor de promovare a funcționarilor atestați numai „în măsura necesară” (iar nu „pe cale de consecință, ca urmare a anulării deciziilor de nepromovare”).
92 Astfel, având în vedere formularea acestor concluzii, Tribunalul, chiar înainte de a verifica dacă anularea deciziilor de promovare constituie o sancțiune excesivă pentru nelegalitatea constatată în condițiile sus‑menționate, trebuie să aprecieze dacă această anulare este necesară pentru restabilirea șanselor reclamanților de a fi promovați, restabilirea legalității implicând o nouă analiză comparativă a meritelor pe baza criteriilor aplicabile din punct de vedere legal și, dacă este cazul, o promovare a reclamanților cu efecte ex tunc.
93 Așadar, problema centrală este să se determine dacă menținerea în ordinea juridică a deciziilor de promovare a celor 14 funcționari atestați s‑ar opune promovării reclamanților, în ipoteza în care, la încheierea unei noi analize comparative efectuate în cadrul executării lucrului judecat, meritele reclamanților ar trebui să fie considerate superioare celor ale funcționarilor promovați în mod nelegal și să le permită să beneficieze de o promovare.
94 Până la încheierea procedurii scrise, având în vedere în special anexa 2 la comunicarea din 12 iunie 2007, prin care se stabilește limitativ la 22 numărul de promovări la gradul AST 7 posibile în 2007, și scrisoarea Consiliului din 19 decembrie 2008 prin care se confirmă această informație, anularea deciziilor de promovare a funcționarilor atestați părea a priori necesară, eventuala promovare a reclamanților la gradul AST 7 nepărând să poată avea loc decât dacă funcționarii atestați care au fost promovați la acest grad ar pierde beneficiul acestei promovări.
95 În ședință, reprezentantul Consiliului a susținut în introducerea pledoariei sale că anularea deciziilor de promovare a funcționarilor atestați nu ar mai fi necesară începând de la pronunțarea hotărârii. Astfel, acesta a arătat că, în cazul anulării deciziilor litigioase, Consiliul, în cadrul măsurilor de executare a hotărârii, ar repune reclamanții în drepturile lor, adoptând, în măsura necesară, decizii de promovare în cadrul exercițiului 2009 și acordând reclamanților o despăgubire care să acopere prejudiciul adus carierei ca urmare a întârzierii la promovare în perioada 2007-2009.
96 În urma pledoariilor introductive ale părților și ale intervenienților, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului prin care acesta urmărea să determine dacă reclamanții, ținând cont de observațiile sus‑menționate ale Consiliului, nu doreau să renunțe la concluziile în anularea deciziilor de promovare a funcționarilor atestați, avocatul acestor reclamanți a declarat că este pregătit să aibă în vedere o astfel de desistare în cazul în care Consiliul ar confirma în scris angajamentele menționate de reprezentantul său.
97 După ședință, prin scrisoarea din 17 decembrie 2009, Consiliul a arătat care era întinderea angajamentelor sale. Consiliul a afirmat că, dacă Tribunalul ar anula deciziile în litigiu pentru motivul că analiza comparativă a meritelor în cadrul exercițiului de promovare 2007 la gradul AST 7 ar fi afectată de o nelegalitate, Consiliul ar lua următoarele măsuri de executare:
„[...] AIPN va convoca din nou comisia consultativă pentru promovare în scopul de a efectua o nouă analiză comparativă a meritelor funcționarilor promovabili la gradul AST 7 în 2007, în conformitate cu constatările cuprinse în hotărâre. Această nouă analiză comparativă a meritelor nu se va putea limita numai la reclamanți și la funcționarii promovați, ci va trebui să aibă ca obiect meritele tuturor funcționarilor promovabili la gradul AST 7 în cadrul exercițiului 2007.
Reclamanții nu vor putea fi promovați decât dacă, la finalul acestei analize comparative și în urma aplicării tuturor criteriilor «de prim rang» și subsidiare, figurează pe o poziție utilă în raport cu ceilalți funcționari promovabili. Dacă aceasta ar fi efectiv situația, reclamanții vizați ar fi promovați retroactiv la gradul AST 7, cu efect de la 1 ianuarie 2007, suplimentar față de numărul funcționarilor promovați în cadrul exercițiului 2007, ale căror decizii de promovare nu ar fi puse în discuție.”
98 Reclamanții au informat Tribunalul, prin scrisoarea din 7 ianuarie 2010, că, având în vedere precizările oferite de Consiliu în scrisoarea din 19 decembrie 2009, nu renunță la concluziile lor în anularea deciziilor de promovare.
99 Rezultă din schimbul de corespondență dintre părți că, în executarea lucrului judecat prin prezenta hotărâre, Consiliul s‑a angajat definitiv să efectueze o nouă analiză comparativă a meritelor și, dacă este cazul, să îi promoveze retroactiv pe reclamanți, suplimentar față de numărul funcționarilor promovați.
100 Prin urmare, având în vedere acest angajament necondiționat al Consiliului, în conformitate cu articolul 266 TFUE, anularea deciziilor de promovare nu apare ca fiind strict indispensabilă pentru repunerea în mod adecvat a reclamanților în drepturile lor, eventuala promovare a acestora putând avea loc suplimentar față de numărul funcționarilor atestați care au fost promovați, subînțelegându‑se că o astfel de promovare ca număr suplimentar va avea în mod obligatoriu, dacă are loc, aceeași sferă ca și cea a deciziilor de promovare adoptate inițial, fără să îi fie atribuită vreo conotație negativă.
101 Deși este adevărat că, în scrisoarea din 7 ianuarie 2010, reclamanții au contestat modalitățile de executare a prezentei hotărâri avute în vedere de Consiliu în scrisoarea din 17 decembrie 2009, susținând că meritele lor trebuiau comparate numai cu cele ale funcționarilor deja promovați, iar nu cu cele ale tuturor funcționarilor promovabili, această critică nu are incidență asupra aprecierii necesității de anulare a deciziilor de promovare. Astfel, determinarea exactă a funcționarilor care pot beneficia de o nouă analiză comparativă a meritelor în cadrul executării lucrului judecat este independentă de problema anulării deciziilor de promovare a funcționarilor atestați.
102 Prin urmare, în împrejurările din speță, anularea deciziilor de promovare a funcționarilor atestați nu este necesară. Rezultă că trebuie respinse concluziile îndreptate împotriva acestor decizii.
Cu privire la cheltuielile de judecată
103 Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor dispoziții din același capitol, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.
104 Rezultă din motivele prezentei hotărâri că, în esență, Consiliul este partea care a căzut în pretenții. În plus, reclamanții au solicitat în mod expres în concluziile lor ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât împrejurările din speță nu justifică aplicarea prevederilor articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, se impune obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
105 Intervenientele suportă propriile cheltuieli de judecată, potrivit dispozițiilor articolului 89 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, fără a se aduce atingere, dacă este cazul, asumării de către Consiliu, în întregime sau în parte, a acestor cheltuieli, în temeiul prevederilor articolului 24 din statut.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Ședință plenară)
declară și hotărăște:
1) Anulează deciziile prin care Consiliul Uniunii Europene a refuzat promovarea domnilor Bouillez și Van Neyghem și a doamnei Wagner‑Leclercq la gradul AST 7 în cadrul exercițiului de promovare 2007.
2) Respinge în rest acțiunea formulată de domnii Bouillez și Van Neyghem și de doamna Wagner‑Leclercq.
3) Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.
4) Intervenientele suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 mai 2010.
Textul prezentei decizii, precum și textele deciziilor instanțelor Uniunii Europene citate în aceasta sunt disponibile pe pagina internet www.curia.europa.eu