HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

9 martie 2010

Cauza F‑26/09

N

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică — Funcționari — Acțiune în despăgubire — Admisibilitate — Hărțuire morală — Obligația de solicitudine — Prejudiciu moral”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care N solicită ca Parlamentul European să fie obligat să îi plătească suma de 12 000 de euro cu titlu de reparare a prejudiciilor suferite, pe de o parte, din cauza hărțuirii morale și profesionale căreia i‑ar fi fost victimă în perioada cuprinsă între 16 august 2006 și 1 mai 2007 și, pe de altă parte, din cauza faptului că nu a fost inițiată o anchetă administrativă internă de către un organ independent

Decizia: Obligă Parlamentul European la plata către reclamant a unei despăgubiri de 2 000 de euro. Respinge celelalte capete de cerere. Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și trei sferturi din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant. Reclamantul suportă un sfert din propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Acțiune — Act care lezează — Noțiune — Neadoptare a unei măsuri impuse de statut — Neoferire de asistență de către instituție funcționarilor săi — Excludere — Excepție

(Statutul funcționarilor, art. 24, 90 și 91)

2.      Funcționari — Hărțuire morală — Noțiune — Comportament prin care se urmărește discreditarea persoanei interesate sau degradarea condițiilor sale de muncă — Cerința caracterului repetitiv al comportamentului

[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]

3.      Funcționari — Hărțuire morală — Noțiune — Raport de evaluare care conține comentarii negative, însă care nu sunt jignitoare la adresa funcționarului — Excludere

[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]

4.      Funcționari — Acțiune — Termene — Cerere de despăgubiri adresată unei instituții — Respectarea unui termen rezonabil

(Statutul funcționarilor, art. 90)

5.      Funcționari — Evaluare — Raport de evaluare — Lipsa stabilirii obiectivelor

6.      Funcționari — Acțiune — Acțiune în despăgubire — Anulare a actului atacat care nu asigură repararea adecvată a prejudiciului moral

(Statutul funcționarilor, art. 91)

1.      Funcționarului care consideră că poate invoca articolul 24 din statut îi revine, în principiu, sarcina de a prezenta o cerere de asistență instituției de care aparține. Numai anumite împrejurări excepționale pot obliga instituția să întreprindă din proprie inițiativă, în lipsa unei cereri prealabile a persoanei în cauză, o acțiune de asistență specifică. În lipsa unor astfel de împrejurări, faptul că instituția nu a oferit în mod spontan asistență funcționarilor și agenților săi nu reprezintă un act care lezează. În această privință, în cazul în care un funcționar solicită repararea prejudiciului ce rezultă din încălcarea de către o instituție a obligației sale de a oferi asistență, admisibilitatea concluziilor referitoare la despăgubiri depinde de existența sau de inexistența unei decizii de respingere a unei cereri de asistență la momentul la care acestea au fost prezentate.

Nu poate fi interpretată drept o cerere de asistență bazată pe articolul 24 din statut o scrisoare prin care funcționarul a sesizat autoritatea împuternicită să facă numiri cu o cerere de acordare de despăgubiri întemeiată pe hărțuirea morală și pe încălcarea obligației de solicitudine. Nu poate fi considerată o cerere de asistență nici o reclamație având ca obiect repararea prejudiciului rezultat ca urmare a încălcării obligației de a oferi asistență.

(a se vedea punctele 47‑49)

Trimitere la:

Curte: 12 iunie 1986, Sommerlatte/Comisia, 229/84, Rec., p. 1805, punctul 20

Tribunalul de Primă Instanță: 18 decembrie 2008, Belgia și Comisia/Genette, T‑90/07 P și T‑99/07 P, Rep., p. II‑3859, punctele 101‑103

Tribunalul Funcției Publice: 31 mai 2006, Frankin și alții/Comisia, F‑91/05, RecFP, p. I‑A‑1‑25 și II‑A‑1‑83, punctul 24

2.      Articolul 12a alineatul (3) din statut definește hărțuirea morală drept o „conduită abuzivă”, pentru a cărei stabilire trebuie să fie îndeplinite două condiții cumulative. Prima condiție se referă la existența unor comportamente, a unui limbaj, a unor acte, gesturi sau înscrisuri „de lungă durată, repetat[e] sau sistematic[e]”, ceea ce implică faptul că hărțuirea morală trebuie înțeleasă ca un proces care se înscrie obligatoriu în timp și care presupune existența unor acțiuni repetate sau continue și care sunt „intenționate”. A doua condiție, separată de prima prin conjuncția „și”, impune ca aceste comportamente, acest limbaj, aceste acte, gesturi sau înscrisuri să aibă ca efect faptul că „aduc atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane”. Din faptul că adjectivul „intenționate” se referă la prima condiție, iar nu la a doua, se poate trage o dublă concluzie. Pe de o parte, comportamentele, limbajul, actele, gesturile sau înscrisurile menționate la articolul 12a alineatul (3) din statut trebuie să prezinte un caracter voluntar, ceea ce exclude din domeniul de aplicare al acestei dispoziții actele care s‑ar produce în mod accidental. Pe de altă parte, în schimb, nu este necesar ca aceste comportamente, acest limbaj, aceste acte, gesturi sau înscrisuri să fi fost săvârșite cu intenția de a aduce atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane. Cu alte cuvinte, poate exista hărțuire morală în sensul articolului 12a alineatul (3) din statut fără ca autorul hărțuirii să fi intenționat, prin acțiunile sale, să discrediteze victima sau să îi degradeze în mod deliberat condițiile de muncă. Este suficient numai ca acțiunile sale, atunci când au fost săvârșite intenționat, să fi determinat obiectiv astfel de consecințe.

(a se vedea punctul 72)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 9 decembrie 2008, Q/Comisia, F‑52/05, RepFP, p. I‑A‑1‑409 și II‑A‑1‑2235, punctul 135, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑80/09 P

3.      În cazul în care Tribunalul Funcției Publice a anulat raportul de evaluare referitor la un funcționar pentru motivul, printre altele, că administrația efectuase evaluarea persoanei în cauză fără să îi fi definit în prealabil obiectivele, numai această nelegalitate, chiar dacă este regretabilă, nu poate fi considerată o manifestare a unui comportament ce reprezintă o formă de hărțuire morală. Tot astfel, faptul că raportul de evaluare conține comentarii negative la adresa funcționarului nu poate fi calificat drept hărțuire morală atunci când aceste comentarii rămân în limitele puterii de apreciere largi de care dispune evaluatorul și în special atunci când nu merg până acolo încât să reprezinte critici jignitoare sau care pot răni îndreptate împotriva persoanei funcționarului în cauză.

(a se vedea punctul 86)

4.      În măsura în care un funcționar a contestat legalitatea raportului său de evaluare în termenul legal de introducere a acțiunii și în condițiile în care cererea sa privind acordarea unor despăgubiri a fost formulată într‑un termen rezonabil în raport cu momentul la care a avut cunoștință de acest raport, sunt admisibile concluziile prezentate de respectivul funcționar, printr‑un act separat, având ca obiect repararea pretinsului prejudiciu cauzat de acest act.

(a se vedea punctul 96)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 28 mai 1998, W/Comisia, T‑78/96 și T‑170/96, RecFP, p. I‑A‑239 și II‑745, punctul 159; 17 decembrie 2003, McAuley/Consiliul, T‑324/02, RecFP, p. I‑A‑337 și II‑1657, punctele 92 și 96; 19 octombrie 2006, Pessoa e Costa/Comisia, T‑503/04, RecFP, p. I‑A‑2‑237 și II‑A‑2‑139, punctele 58 și 59

Tribunalul Funcției Publice: 1 februarie 2007, Tsarnavas/Comisia, F‑125/05, RepFP, p. I‑A‑1‑43 și II‑A‑1‑231, punctele 69‑71

5.      Comite o eroare vădită de apreciere și încalcă obligația de solicitudine un evaluator care, în cadrul evaluării unui funcționar, nu ia în considerare faptul că acestuia nu îi fusese stabilit niciun obiectiv prealabil pentru perioada de evaluare.

(a se vedea punctul 95)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 10 noiembrie 2009, N/Parlamentul European, F‑71/08, RepFP, p. I‑A‑1‑429 și II‑A‑1‑2319

6.      Regula potrivit căreia anularea unui act al administrației atacat de un funcționar constituie, prin ea însăși, o reparare adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral suferit prezintă anumite excepții. Astfel, anularea unui act nelegal al administrației nu poate constitui o reparare deplină a prejudiciului moral suferit în cazul în care acest act cuprinde o apreciere explicit negativă referitoare la capacitățile reclamantului care îl poate răni, în cazul în care nelegalitatea este de o gravitate deosebită sau în cazul în care anularea actului este lipsită de orice efect util.

(a se vedea punctele 101‑103, 105 și 107)

Trimitere la:

Curte: 7 februarie 1990, Culin/Comisia, C‑343/87, Rec., p. I‑225, punctele 25‑29

Tribunalul de Primă Instanță: 26 ianuarie 1995, Pierrat/Curtea de Justiție, T‑60/94, RecFP, p. I‑A‑23 și II‑77, punctul 62; 23 martie 2000, Rudolf/Comisia, T‑197/98, RecFP, p. I‑A‑55 și II‑241, punctul 98; 21 ianuarie 2004, Robinson/Parlamentul European, T‑328/01, RecFP, p. I‑A‑5 și II‑23, punctul 79; 30 septembrie 2004, Ferrer de Moncada/Comisia, T‑16/03, RecFP, p. I‑A‑261 și II‑1163, punctul 68; 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, RecFP, p. I‑A‑411 și II‑1865, punctele 205 și 206

Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2007, Sundholm/Comisia, F‑42/06, RepFP, p. I‑A‑1‑437 și II‑A‑1‑2499, punctul 44; 22 octombrie 2008, Tzirani/Comisia, F‑46/07, RepFP, p. I‑A‑1‑323 și II‑A‑1‑1773, punctul 223; 5 mai 2009, Simões Dos Santos/OAPI, F‑27/08, RepFP, p. I‑A‑1‑113 și II‑A‑1‑613, punctele 142 și 143, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑260/09 P; 7 iulie 2009, Bernard/Europol, F‑99/07 și F‑45/08, RecFP, p. I‑A‑1‑233 și II‑A‑1‑1267, punctul 106