HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

20 martie 2019(*)

„Dumping – Importuri de plăci din ceramică originare din China – Articolul 11 alineatele (4) și (5) și articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 [devenite articolul 11 alineatele (4) și (5) și articolul 17 din Regulamentul (UE) 2016/1036] – Refuzul acordării statutului de nou producător‑exportator în sensul articolului 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 917/2011 – Eșantionare – Examinare individuală – Confidențialitate”

În cauza T‑310/16,

Foshan Lihua Ceramic Co. Ltd, cu sediul în Foshan (China), reprezentată de B. Spinoit, de D. Philippe și de A. Wese, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată inițial de A. Demeneix, de M. França și de T. Maxian Rusche, ulterior de A. Demeneix, de T. Maxian Rusche și de N. Kuplewatzky, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Cerame‑Unie AISBL, cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de V. Akritidis, avocat,

intervenientă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei de punere în aplicare C(2016) 2136 final a Comisiei din 15 aprilie 2016 de respingere a unei cereri de acordare a statutului de nou producător‑exportator cu privire la măsurile antidumping definitive instituite asupra importurilor de plăci de ceramică originare din Republica Populară Chineză prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 917/2011,

TRIBUNALUL (Camera a patra),

compus din domnii H. Kanninen, președinte, J. Schwarcz (raportor) și C. Iliopoulos, judecători,

grefier: domnul P. Cullen, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 10 iulie 2018,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamanta, Foshan Lihua Ceramic Co. Ltd, cu sediul în Foshan (China), este un producător de plăci de ceramică ce aparține grupului Foshan Lihua.

2        La 12 septembrie 2011, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 917/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de plăci de ceramică originare din Republica Populară Chineză (JO 2011, L 238, p. 1, denumit în continuare „regulamentul definitiv”). Cotele taxei antidumping au fost întemeiate pe marjele de dumping stabilite de ancheta care a condus la adoptarea acestor măsuri definitive (denumită în continuare „ancheta inițială”), întrucât acestea erau inferioare marjelor de prejudiciu.

3        În cadrul anchetei inițiale, Comisia Europeană a recurs la eșantionare, potrivit articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) nr. 37/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2014 de modificare a anumitor regulamente privind politica comercială comună în ceea ce privește procedurile de adoptare a anumitor măsuri (JO 2014, L 18, p. 1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”) [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21)]. Producătorilor‑exportatori supuși eșantionării care au beneficiat de tratamentul individual, potrivit articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază [devenit articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul 2016/1036], li s‑au impus cote individuale ale taxei antidumping. Producătorilor‑exportatori care au cooperat la anchetă, dar care nu au fost incluși în eșantion, precum și unui producător‑exportator care a fost inclus în eșantion, dar care nu a beneficiat de tratamentul individual li s‑a impus o cotă a taxei antidumping care corespunde, în temeiul articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază [devenit articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul 2016/1036], mediei ponderate a marjelor de dumping ale producătorilor‑exportatorilor incluși în eșantion, și anume 30,6 %. Opt producători‑exportatori care au cooperat au depus cereri de examinare individuală în temeiul articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază [devenit articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul 2016/1036]. S‑a decis realizarea unei examinări individuale doar în cazul unuia dintre acești producători‑exportatori, deoarece această examinare nu avea ca efect complicarea, fără a fi necesar, a sarcinii Comisiei. Acest producător‑exportator era de departe cel mai important dintre cei opt producători‑exportatori care au solicitat o examinare individuală. Cu toate acestea, după comunicarea concluziilor finale s‑a constatat că acest producător‑exportator nu furnizase anumite informații necesare, astfel încât concluziile referitoare la producătorul‑exportator respectiv au fost stabilite pe baza datelor disponibile, în temeiul articolului 18 din regulamentul de bază (devenit articolul 18 din Regulamentul 2016/1036). Producătorului‑exportator menționat și producătorilor‑exportatori care nu au cooperat în cadrul anchetei inițiale li s‑a aplicat o cotă a taxei antidumping stabilită prin utilizarea marjei de dumping celei mai ridicate constatate pentru un produs reprezentativ al unui producător‑exportator care a cooperat, și anume 69,7 %.

4        Reclamanta nu a participat la procedura administrativă care a condus la adoptarea regulamentului definitiv, astfel încât numele său nu figurează în anexa I la regulamentul definitiv. Importurilor sale privind produsul în cauză li s‑a aplicat, așadar, o taxă antidumping în cotă de 69,7 %.

5        Prin scrisoarea din 7 septembrie 2013, reclamanta a solicitat Comisiei o reexaminare intermediară, limitată la dumping, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul 2016/1036]. Această cerere a fost motivată, pe de o parte, de instituirea de către reclamantă a unui nou sistem de distribuție prin intermediul unei întreprinderi afiliate și, pe de altă parte, de introducerea unui nou tip de produs, care nu ar fi existat în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2009 și 31 martie 2010 (denumită în continuare „perioada anchetei inițiale”). Reclamanta a indicat în cererea sa de reexaminare că nu a participat la ancheta inițială întrucât nu cunoștea destinația finală a produselor sale, pe care le vindea în perioada anchetei inițiale doar unei societăți de comerț chineze.

6        Comisia a răspuns la scrisoarea reclamantei la 25 octombrie 2013. În răspunsul său, Comisia a comunicat reclamantei informații de natură atât generală, cât și pregătitoare, în special referitoare reexaminările efectuate în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator în sensul articolului 3 din regulamentul definitiv.

7        Articolul 3 din regulamentul definitiv prevede:

„În cazul în care niciun producător [chinez] nu prezintă Comisiei probe suficiente că nu a exportat mărfurile descrise la articolul 1 alineatul (1) originare din [China] în cursul perioadei de anchetă (1 aprilie 2009-31 martie 2010), că nu este afiliat niciunui exportator sau producător supus măsurilor instituite prin prezentul regulament și că fie a exportat efectiv mărfurile în cauză, fie îi incumbă o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate semnificativă în Uniune după încheierea perioadei de anchetă, Consiliul, hotărând cu majoritate simplă la propunerea Comisiei, după consultarea comitetului consultativ, poate modifica articolul 1 alineatul (2) în scopul de a aplica producătorului respectiv taxa aplicabilă producătorilor care au cooperat și care nu au fost incluși în eșantion, și anume de 30,6 %.”

8        Prin scrisoarea din 28 februarie 2014, reclamanta, pe de o parte, a reiterat cererea sa de reexaminare intermediară în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază și, pe de altă parte, a solicitat, cu titlu subsidiar, deschiderea unei reexaminări în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator în sensul articolului 3 din regulamentul definitiv. În acest cadru, ea a precizat în special că în perioada anchetei inițiale a vândut toată producția unei singure întreprinderi de comerț și că nu a avut cunoștință de destinația finală a produselor sale. Reclamanta a admis că era posibil ca această întreprindere de comerț și partenerii acesteia să fi exportat în Uniunea Europeană mai multe tipuri de plăci pe care ea le producea, însă a arătat că nu cunoștea în ce mod. De asemenea, reclamanta a susținut că nu era afiliată unei întreprinderi supuse taxelor antidumping în discuție și că a încheiat un contract ferm de livrare viitoare a produselor sale.

9        Prin scrisorile din 8 aprilie 2014, din 2 iunie 2014 și din 17 iunie 2014, reclamanta a reiterat cererile de reexaminare intermediară și de acordare a statutului de nou producător‑exportator. În acest cadru, reclamanta a declarat că nu a exportat „direct” produsul în cauză în Uniune și că este victima unui tratament discriminatoriu în raport cu un concurent care ar fi solicitat și ar fi obținut o reexaminare intermediară și că a informat Comisia despre o posibilă viitoare acțiune în constatarea abținerii de a acționa îndreptată împotriva acesteia din urmă în cazul în care nu ar fi fost adoptată o decizie în acest sens.

10      Prin scrisoarea din 3 septembrie 2014, Comisia a răspuns că avea nevoie de toate informațiile solicitate pentru a putea deschide și închide ancheta de reexaminare intermediară, a clarificat o serie de aspecte cu privire la procedura de urmat și a concluzionat că nu dispunea încă de toate documentele necesare. În acest cadru, Comisia a solicitat reclamantei să completeze formularul de solicitare a statutului de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază [devenit articolul 2 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul 2016/1036]. De asemenea, Comisia a solicitat reclamantei să furnizeze probe pentru afirmațiile sale privind lipsa exporturilor către Uniune în perioada anchetei inițiale, lipsa unor afilieri cu întreprinderile supuse taxelor antidumping în discuție și existența unui contract de livrare a produsului în cauză după perioada de export. Aceasta a reafirmat că, în cazul în care ar fi îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 3 din regulamentul definitiv, reclamanta ar fi supusă aceleiași taxe antidumping ca producătorii‑exportatori care au cooperat la ancheta inițială, dar care nu au fost incluși în eșantion, și anume 30,6 %.

11      Prin scrisoarea din 9 octombrie 2014, reclamanta a răspuns arătând că sarcina probei care i‑a fost impusă de Comisie depășește cerințele legale. De asemenea, reclamanta a solicitat să i se acorde statutul de parte interesată în cadrul reexaminării intermediare privind un concurent.

12      La 18 decembrie 2014, reclamantei i s‑a acordat acest statut și a primit documentele de informare.

13      Prin scrisoarea din 11 decembrie 2014, reclamanta a furnizat informații suplimentare referitoare la cererea sa de reexaminare în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator și, cu titlu subsidiar și auxiliar, referitoare la cererea sa de reexaminare intermediară. Reclamanta a furnizat de asemenea chestionarul privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață. Ea a arătat că acceptă, ca soluție temporară, aplicarea aceleiași cote a taxei antidumping ca în cazul producătorilor‑exportatori care au cooperat la ancheta inițială, dar care nu au fost incluși în eșantion. Reclamanta a susținut însă că are dreptul la o examinare individuală.

14      Prin scrisoarea din 6 februarie 2015, Comisia a confirmat că urma să efectueze analiza dosarului pe care reclamanta i l‑a trimis la 11 decembrie 2014. Comisia a solicitat de asemenea reclamantei să confirme că accepta să fie tratată ca nou producător‑exportator în sensul articolului 3 din regulamentul definitiv și că își menținea, în paralel, cererea de reexaminare intermediară.

15      Prin scrisoarea din 10 februarie 2015, reclamanta a confirmat că accepta să fie tratată ca nou producător‑exportator în sensul articolului 3 din regulamentul definitiv și a propus Comisiei să suspende cererea de reexaminare intermediară pentru a nu întârzia rezultatele reexaminării în temeiul acestei din urmă dispoziții.

16      Prin e‑mailul din 23 februarie 2015, Comisia a solicitat reclamantei să completeze chestionarul pentru operatorii care solicită acordarea statutului de nou producător‑exportator. Aceasta a precizat că cererea urma să fie analizată după primirea răspunsului la chestionar și că reclamanta putea să facă trimitere la informații care au fost furnizate în prealabil Comisiei.

17      La 25 martie 2015, reclamanta a solicitat o prelungire a termenului pentru trimiterea acestui chestionar. Comisia i‑a acordat o prelungire a termenului până la 17 aprilie 2015. O versiune confidențială a răspunsului a fost trimisă în termenul stabilit, iar o versiune neconfidențială, la 30 aprilie 2015.

18      Ca răspuns la o solicitare de informații privind orizontul de timp în care Comisia urma să adopte decizia, Comisia a informat‑o pe reclamantă la 28 mai 2015 că analiza dosarului era în curs și că urma să îi transmită în scurt timp o solicitare de clarificări.

19      La 23 iunie 2015, Comisia a trimis reclamantei o primă solicitare de clarificări cu privire la informațiile transmise în legătură cu cererea formulată în temeiul statutului de nou producător‑exportator prevăzut la articolul 3 din regulamentul definitiv.

20      La 13 iulie 2015, reclamanta a prezentat un răspuns confidențial la solicitarea Comisiei. O versiune neconfidențială a fost transmisă la 14 și la 24 august 2015.

21      La 27 august 2015, Asociația europeană a industriei ceramicii, Cerame‑Unie AISBL (denumită în continuare „intervenienta” sau „Cerame‑Unie”), cu sediul în Bruxelles (Belgia), a prezentat Comisiei informații referitoare la reclamantă. Informațiile respective nu au fost transmise acesteia din urmă în cursul procedurii administrative. Cu toate acestea, în scrisoarea din 18 septembrie 2015 (a se vedea punctul 23 de mai jos), reclamanta a fost informată despre faptul că Comisia a primit de la reprezentanții industriei Uniunii informații în legătură cu ancheta inițială.

22      La 16 septembrie 2015, reclamanta a trimis Comisiei un rapel în vederea adoptării de către aceasta a unei decizii cu privire la cererea sa.

23      La 18 septembrie 2015, Comisia a informat reclamanta cu privire la stadiul în care se afla cererea formulată în temeiul statutului de nou producător‑exportator. Întrucât a considerat că această cerere era încă insuficient susținută, Comisia a trimis o a doua solicitare de clarificări, cu o anexă în care erau detaliate informațiile solicitate. Comisia a indicat, printre altele, unele diferențe între informațiile publice și informațiile transmise de reclamantă și a dorit să obțină clarificări cu privire la aceste aspecte. În ceea ce privește în special condiția referitoare la lipsa exporturilor produsului în cauză către Uniune în perioada anchetei inițiale, Comisia a făcut următoarele precizări:

„Singura informație comunicată până în prezent în ceea ce privește vânzările Foshan Lihua în perioada anchetei [inițiale] este o listă lunară olografă a vânzărilor realizate în anii 2009 și 2010. În această listă nu se regăsesc nici cantitățile vândute, nici numerele facturilor, nici destinațiile sau numele clienților. Înțelegem că clientul dumneavoastră nu dispunea de o contabilitate informatizată în perioada anchetei [inițiale]. Din păcate, la momentul actual, aceste informații limitate nu permit tragerea unor concluzii cu privire la [acest criteriu].”

24      Prin e‑mailul din 29 septembrie 2015, reclamanta a răspuns la a doua solicitare de clarificări. O versiune neconfidențială a fost transmisă Comisiei la 5 noiembrie 2015. Reclamanta a considerat că Comisia nu era autorizată să îi solicite informațiile în cauză și că aceste solicitări constituiau un abuz de putere. Reclamanta a încheiat prin solicitarea de fi deschisă o reexaminare în ceea ce privește acordarea statutului de nou producător‑exportator și a unei marje de dumping individuale.

25      La 4 decembrie 2015, Comisia a trimis reclamantei, Cerame‑Unie și Misiunii Republicii Populare Chineze pe lângă Uniune documentul de informare general care prezintă faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora Comisia a propus respingerea cererii de reexaminare în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator în sensul articolului 3 din regulamentul definitiv. În special, Comisia a constatat că reclamanta era un producător‑exportator al produsului în cauză și că a exportat efectiv acest produs în Uniune după perioada anchetei inițiale, astfel încât a treia condiție de acordare a statutului în discuție a fost considerată îndeplinită. În schimb, Comisia a considerat că reclamanta nu a demonstrat că nu au existat exporturi către Uniune în perioada anchetei inițiale și nici lipsa unor afilieri cu societăți supuse taxelor antidumping în discuție. Astfel, primele două condiții nu au fost considerate îndeplinite.

26      La 11 decembrie 2015, documentul de informare general a fost transmis delegațiilor Comitetului pentru instrumentele de protecție comercială.

27      Prin scrisoarea din 20 decembrie 2015, reclamanta a răspuns la documentul de informare general și a solicitat să fie ascultată de Comisie. Înainte de a prezenta observații cu privire la acest document, ea a arătat că Comisia avea obligația să examineze în primul rând cererea sa de reexaminare intermediară. Comisia ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la cererea sa de reexaminare în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator doar cu titlu subsidiar și cu condiția să fi considerat că o reexaminare intermediară nu ar fi fost justificată. De asemenea, reclamanta a pus în întârziere Comisia să se pronunțe cu privire la cererea sa de reexaminare intermediară până la 20 ianuarie 2016. Reclamanta a negat deopotrivă că ar fi depus o cerere de acordare a unei cote antidumping de 30,6 %, aplicabilă producătorilor care au cooperat, dar care nu au fost incluși în eșantion. Reclamanta ar fi solicitat o examinare individuală. În plus, reclamanta a susținut că Comisia nu desfășura ancheta (denumită în continuare „ancheta în cauză”) în mod imparțial, că nu se întemeia pe fapte, ci pe ipoteze, și că îi impunea o sarcină a probei mai mare decât în cazul celorlalți solicitanți ai reexaminării în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator.

28      La 11 ianuarie 2016, reclamanta a transmis versiunea neconfidențială a observațiilor sale.

29      La 13 ianuarie 2016 a avut loc audierea reclamantei, la care au participat doi reprezentanți ai Camerei de Comerț Internațional a Chinei. Nu există un proces‑verbal sau o minută a acestei audieri. La 15 ianuarie 2016, reclamanta a trimis un rezumat al modului în care a înțeles poziția adoptată de Comisie în cursul audierii.

30      La 18 ianuarie 2016, în urma audierii, reclamanta a trimis o scrisoare Comisiei. În special, aceasta a afirmat că, în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul 2016/1036], trebuia publicat oficial în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz de deschidere a reexaminării statutului de nou producător‑exportator, lucru care nu s‑a întâmplat. Reclamanta a susținut de asemenea că Comisia nu i‑a prezentat niciun document care să fi putut da naștere la îndoieli cu privire la faptul că primele două condiții de acordare a statutului de nou producător‑exportator au fost îndeplinite.

31      Prin e‑mailul din 19 ianuarie 2016, Comisia a precizat că temeiul juridic pentru reexaminare în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator în cazurile în care, precum în speță, instituțiile au recurs la eșantionare în cadrul anchetei inițiale nu era articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, ci o dispoziție specială prevăzută în regulamentele de instituire a unor măsuri antidumping definitive. Comisia a reiterat constatarea că, în cazul unui rezultat pozitiv al reexaminării, reclamantei i s‑ar aplica aceeași cotă a taxei antidumping ca cea aplicată producătorilor‑exportatori care au cooperat la ancheta inițială, dar care nu au fost incluși în eșantion, iar nu o cotă individuală.

32      Prin scrisoarea din 22 ianuarie 2016, reclamanta a arătat că nu accepta să i se aplice, în urma unei reexaminări efectuate în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv, aceeași cotă a taxei antidumping ca cea aplicată producătorilor‑exportatori care au cooperat la ancheta inițială, dar care nu au fost incluși în eșantion, considerând că era discriminatorie aplicarea unor condiții diferite de deschidere noilor producători‑exportatori după cum tehnica de eșantionare fusese sau nu fusese utilizată. Reclamanta a susținut că a prezentat probe potrivit cărora, prima facie, nu a exportat produsul în cauză în Uniune în perioada anchetei inițiale și că nu era afiliată unor societăți supuse taxelor antidumping în cauză. Reclamanta a contestat legalitatea procedurii în raport cu normele cuprinse în Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT) (JO 1994, L 336, p. 103, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Acordul antidumping”), care figurează în anexa 1 A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5). În aceeași scrisoare, reclamanta a adus precizări cu privire la structura grupului și cu privire la utilizarea practică pe care a dat‑o certificării „CE” a produselor sale.

33      La 15 aprilie 2016, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare C(2016) 2136 final de respingere a unei cereri de acordare a statutului de nou producător‑exportator cu privire la măsurile antidumping definitive instituite asupra importurilor de plăci de ceramică originare din Republica Populară Chineză prin regulamentul definitiv (denumită în continuare „decizia atacată”). Cu titlu introductiv, Comisia a precizat că articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază nu putea servi drept temei juridic în cazul în care în cadrul anchetei inițiale a fost utilizată tehnica de eșantionare și că temeiul juridic al cererii era articolul 3 din regulamentul definitiv.

34      În ceea ce privește condițiile de acordare a statutului de nou producător‑exportator, astfel cum sunt prevăzute de această dispoziție, mai întâi, Comisia a constatat că reclamanta era un producător‑exportator al produsului în cauză și că a exportat efectiv produsul în Uniune după perioada anchetei inițiale. Astfel, a treia condiție de acordare a statutului în cauză a fost considerată îndeplinită.

35      În continuare, în ceea ce privește a doua condiție, potrivit căreia întreprinderile care solicită statutul în cauză nu trebuie să fie afiliate unei societăți supuse taxelor antidumping în cauză, Comisia a considerat, în schimb, că informațiile furnizate de reclamantă erau incomplete și contraziceau datele accesibile publicului. Prin urmare, întrucât ancheta în discuție nu a permis Comisiei să confirme că reclamanta nu era afiliată unei asemenea întreprinderi, s‑a concluzionat că reclamanta nu îndeplinea a doua condiție.

36      În sfârșit, în ceea ce privește prima condiție, potrivit căreia întreprinderea care solicită statutul în discuție nu trebuie să fi exportat produsul în cauză în Uniune în perioada anchetei inițiale, Comisia, considerând că informațiile furnizate de reclamantă erau incomplete și contraziceau alte informații de care dispunea, nu a putut exclude faptul că în perioada menționată reclamanta a exportat produsul în cauză în Uniune, fie direct, fie indirect, prin intermediul societăților afiliate sau în cadrul unor acorduri de producție încheiate cu alte societăți independente. Prin urmare, Comisia a concluzionat că reclamanta nu îndeplinea nici primul criteriu.

37      Întrucât a constatat că reclamanta nu a dovedit că îndeplinea prima și a doua condiție de acordare a statutului prevăzut la articolul 3 din regulamentul definitiv, deși a avut de mai multe ori posibilitatea de a furniza informații suplimentare, Comisia a respins cererea acesteia de acordare a statutului de nou producător‑exportator.

38      Pe de altă parte, prin decizia din 11 iulie 2016, Comisia a respins cererea reclamantei de reexaminare intermediară în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, respingere care face obiectul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 11 septembrie 2018, Foshan Lihua Ceramic/Comisia (T‑654/16, EU:T:2018:525).

 Procedura și concluziile părților

39      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 iunie 2016, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

40      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 3 octombrie 2016, Cerame‑Unie a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei.

41      La 7 decembrie 2016, în replică, reclamanta a solicitat reunirea prezentei cauze cu cauza în care s‑a pronunțat între timp Hotărârea din 11 septembrie 2018, Foshan Lihua Ceramic/Comisia (T‑654/16, EU:T:2018:525). Reclamanta a solicitat de asemenea ca informațiile confidențiale care o priveau să nu fie puse la dispoziția Cerame‑Unie și a prezentat o versiune neconfidențială a documentelor în discuție.

42      La 16 decembrie 2016, Comisia s‑a opus reunirii prezentei cauze cu cauza în care s‑a pronunțat între timp în Hotărârea din 11 septembrie 2018, Foshan Lihua Ceramic/Comisia (T‑654/16, EU:T:2018:525).

43      Prin decizia din 23 ianuarie 2017, președintele Camerei a patra a Tribunalului a decis să nu conexeze cauzele în discuție.

44      Prin Ordonanța din 7 aprilie 2017, președintele Camerei a patra a Tribunalului a admis cererea de intervenție în litigiu în susținerea concluziilor Comisiei formulată de Cerame‑Unie.

45      Intervenienta nu a ridicat obiecțiuni cu privire la cererea de confidențialitate formulată de reclamantă.

46      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

47      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

48      Intervenienta solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

49      Reclamanta invocă opt motive, întemeiate, primul, pe o încălcare a articolului 11 alineatul (4) și a articolului 11 alineatul (5) din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul 2016/1036] și a articolelor 6.1 și 9.5 din Acordul antidumping, al doilea, pe o încălcare a principiului nediscriminării, al treilea, pe o eroare vădită de apreciere a faptelor, al patrulea, pe o încălcare a dreptului la apărare, al cincilea, pe un abuz de putere și pe o eroare de drept, al șaselea, pe o eroare juridică vădită, al șaptelea, pe o încălcare a dreptului de a fi ascultat și pe o motivare fondată nu pe fapte, ci pe supoziții, iar al optulea, pe o încălcare a articolului 9.5 din Acordul antidumping.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 11 alineatele (4) și (5) din regulamentul de bază și a articolelor 6.1 și 9.5 din Acordul antidumping

50      Prin intermediul primului motiv, reclamanta critică considerentul (8) al deciziei atacate. Acesta are următorul cuprins:

„[Reclamanta a] afirmat [că] ar fi trebuit să i se aplice o taxă individuală în cadrul reexaminării privind un nou producător‑exportator, în conformitate cu articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Comisia a respins acest argument, subliniind că articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază nu putea servi drept temei juridic atunci când pentru ancheta inițială a fost utilizată eșantionarea și că temeiul juridic al cererii era articolul 3 din regulamentul [definitiv].”

51      Reclamanta susține în esență că recurgerea de către Comisie la procedura prevăzută la articolul 3 din regulamentul definitiv, iar nu la cea prevăzută la articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, ar avea pentru ea consecințe negative. Astfel, chiar dacă articolul 5 alineatul (10) din regulamentul de bază [devenit articolul 5 alineatul (10) din Regulamentul 2016/1036], care prevede publicarea avizului de deschidere a unei anchete antidumping, se aplica, în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, în cadrul procedurilor de reexaminare, în speță nu ar fi fost publicat niciun aviz de deschidere a procedurii de reexaminare, astfel încât părțile interesate menționate la articolul 6 alineatul (7) din regulamentul de bază [devenit articolul 6 alineatul (7) din Regulamentul 2016/1036], și anume importatorii și guvernul chinez, nu au putut interveni în cadrul procedurii administrative. Or, guvernul chinez ar fi putut prezenta informații de natură să confirme că reclamanta îndeplinea toate condițiile pentru a beneficia de statutul de nou producător‑exportator, prevăzut la articolul 3 din regulamentul definitiv.

52      Nimic nu ar justifica, în cazul recurgerii la eșantionare în cadrul anchetei inițiale, ca terții interesați să nu aibă dreptul de a interveni în cadrul unei proceduri de reexaminare în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator, deși în cadrul procedurii prevăzute la articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază ar fi încurajați să o facă. Această concluzie ar fi cu atât mai mult valabilă cu cât Comisia ar fi admis că criteriile de acordare a statutului de nou producător‑exportator erau în esență identice, indiferent că este vorba despre o anchetă efectuată în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază sau despre o anchetă desfășurată în conformitate cu articolul 3 din regulamentul definitiv. Solicitanții statutului de nou producător‑exportator, astfel cum este prevăzut acesta la articolul 3 din regulamentul definitiv, ar fi în acest mod discriminați față de cei care solicită acest statut în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Articolul 11 alineatul (4) al patrulea paragraf din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036] nu ar constitui o lex specialis în raport cu articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază.

53      În replică, reclamanta susține că practica Comisiei, pusă în aplicare de asemenea în decizia atacată, adoptată în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv, care constă în faptul de a nu informa toate părțile interesate menționate la articolul 5 alineatul (11) din regulamentul de bază [devenit articolul 5 alineatul (11) din Regulamentul 2016/1036] și la articolul 6 alineatul (7) din regulamentul de bază, este contrară articolului 6.1 din Acordul antidumping.

54      Referitor la articolul 9.5 din Acordul antidumping, acesta ar fi transpus în dreptul Uniunii prin articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, care îl reproduce aproape textual. Prin urmare, fiind vorba despre o punere în aplicare în dreptul Uniunii a unei obligații asumate în cadrul dreptului OMC, acesta ar avea efect direct în dreptul Uniunii. Or, articolul 9.5 din Acordul antidumping nu ar permite aplicarea unui tratament derogatoriu societăților în funcție de includerea sau neincluderea lor în eșantion. Acesta s‑ar aplica tuturor noilor producători‑exportatori.

55      Pe de altă parte, chiar și societățile care nu au fost incluse în eșantion ar avea dreptul, atât în temeiul articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază, cât și al articolului 6.10.2 din Acordul antidumping, care ar avea efect direct în dreptul Uniunii, la o examinare individuală și, prin urmare, nu ar trebui să li se atribuie cota taxei antidumping stabilită prin utilizarea celei mai ridicate dintre marjele de dumping constatate pentru un produs reprezentativ al unui producător‑exportator care a cooperat, și anume 69,7 %. Din moment ce reclamanta ar fi fost singurul exportator care a solicitat statutul de nou producător‑exportator, iar motivele de recurgere la eșantionare ar fi dispărut, Comisia ar fi trebuit să îi acorde o examinare individuală.

56      Comisia și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

57      În această privință, în primul rând, trebuie să se observe că argumentul reclamantei echivalează în esență cu a considera că decizia atacată este contrară articolului 11 alineatele (4) și (5) din regulamentul de bază și articolului 9.5 din Acordul antidumping întrucât ancheta care a condus la adoptarea sa nu a fost făcută publică prin publicarea unui aviz de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

58      Or, după cum arată Comisia, decizia atacată nu putea fi adoptată în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Astfel, din articolul 11 alineatul (4) al patrulea paragraf din regulamentul de bază reiese că dispozițiile acestui articol nu se aplică în cazul în care taxele au fost impuse în temeiul articolului 9 alineatul (6) din același regulament, cu alte cuvinte, atunci când în cadrul anchetei inițiale instituțiile au recurs la eșantionare, cum a fost cazul în speță.

59      Prin urmare, articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, care transpune doar în privința procedurilor de reexaminare prevăzute la articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036] și la articolul 11 alineatele (3) și (4) din regulamentul de bază dispozițiile relevante din regulamentul de bază referitoare la proceduri și la desfășurarea anchetelor, printre care articolul 5 alineatele (10) și (11) din regulamentul de bază și articolul 6 alineatul (7) din același regulament, nu este aplicabil în cadrul unei anchete întemeiate pe articolul 3 din regulamentul definitiv.

60      Voința legiuitorului Uniunii de a exclude aplicarea articolului 11 alineatul (4) primul-al treilea paragraf din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (4) primul-al treilea paragraf din Regulamentul 2016/1036] în cazul recurgerii la eșantionare în cadrul anchetei inițiale, ca și aplicarea articolului 11 alineatul (5) din același regulament în cazul altor reexaminări decât cele prevăzute la articolul 11 alineatele (2)-(4) din regulamentul de bază este confirmată de lipsa modificării acestor două dispoziții ca urmare a instituirii, începând cu Regulamentul (CE) nr. 285/97 al Consiliului din 17 februarie 1997 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 738/92 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de fire din bumbac originare din Brazilia și Turcia (JO 1997, L 48, p. 1), a practicii Consiliului și a Comisiei de a acorda, în anumite condiții, noilor producători‑exportatori marja de dumping calculată în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.

61      De altfel, s‑a stabilit că reclamanta a solicitat aplicarea articolului 3 din regulamentul definitiv și că a fost informată în mod corespunzător cu privire la cota taxei antidumping care i‑ar fi fost aplicată în cazul unui rezultat pozitiv al anchetei în discuție.

62      Decizia atacată a fost adoptată în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv, care instituie o procedură specială de extindere a cotei taxei antidumping de 30,6 % aplicabilă producătorilor care au cooperat, dar care nu sunt incluși în eșantion la operatorii care demonstrează, prin intermediul celor trei condiții prevăzute în această dispoziție, că sunt noi producători‑exportatori. Or, articolul 3 din regulamentul definitiv nu prevede publicarea unui aviz de deschidere a unei anchete de reexaminare sau notificarea deschiderii acesteia altor părți interesate, în sensul articolului 5 alineatele (10) și (11) și al articolului 6 alineatul (7) din regulamentul de bază.

63      În măsura în care în replică reclamanta susține că practica Comisiei, pusă în aplicare de asemenea în decizia atacată, adoptată în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv, care constă în faptul de a nu informa toate părțile interesate menționate la articolul 5 alineatul (11) și la articolul 6 alineatul (7) din regulamentul de bază, este contrară articolului 6.1 din Acordul antidumping, trebuie să se constate că este vorba despre un motiv nou, invocat pentru prima dată în stadiul replicii. Totuși, astfel cum reclamanta a arătat în esență în ședință, această susținere constituie o dezvoltare a altor argumente, prezentate în cadrul cererii introductive, prin care se urmărește să se critice lipsa publicării unui aviz de deschidere a procedurii de reexaminare în cauză și lipsa informării tuturor părților interesate. Acest argument este, prin urmare, admisibil. În ceea ce privește temeinicia acestui argument, trebuie să se observe că articolul 6.1 din Acordul antidumping, potrivit căruia „toate părțile interesate într‑o investigație antidumping trebuie să fie avizate asupra informațiilor solicitate de către autorități și trebuie să li se acorde o posibilitate suficientă pentru a prezenta în scris toate elementele de probă pe care acestea le consideră relevante pentru nevoile investigației în cauză”, este transpus în dreptul Uniunii prin articolul 5 alineatul (10) din regulamentul de bază. Or, s‑a statuat deja la punctul 59 de mai sus că articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, care transpune doar în cazul procedurilor de reexaminare prevăzute la articolul 11 alineatul (2)-(4) din regulamentul de bază dispozițiile relevante din regulamentul de bază referitoare la procedurile și la desfășurarea anchetelor, printre care articolul 5 alineatul (10) din regulamentul de bază, nu este aplicabil în cadrul unei anchete întemeiate pe articolul 3 din regulamentul definitiv.

64      În al doilea rând, în măsura în care reclamanta consideră în esență că decizia atacată este contrară articolului 9.5 din Acordul antidumping întrucât articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază este el însuși contrar acestei dispoziții, pentru motivul că exclude din domeniul de aplicare al reexaminării pe care o prevede situațiile în care instituțiile au recurs în cadrul anchetei inițiale la eșantionare, împrejurare care ar fi obligat Comisia să fi recurs la articolul 3 din regulamentul definitiv, este necesar, astfel cum susține Comisia, să se verifice mai întâi dacă articolul 9.5 din Acordul antidumping are efect direct în ordinea juridică a Uniunii.

65      În această privință este suficient să se constate că, deși modul de redactare a articolului 11 alineatul (4) primul-al treilea paragraf din regulamentul de bază este analog, exceptând a treia condiție, legată de existența unor exporturi ulterioare perioadei anchetei inițiale, cu modul de redactare a articolului 9.5 din Acordul antidumping, articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază cuprinde și al patrulea paragraf, potrivit căruia acest articol nu se aplică în cazul în care taxele au fost aplicate în temeiul articolului 9 alineatul (6) din același regulament, cu alte cuvinte, în cazul în care în cadrul anchetei inițiale instituțiile au recurs la eșantionare. Această excepție are ca obiect să nu plaseze noii producători‑exportatori într‑o situație procedurală mai favorabilă decât cei care au cooperat la ancheta inițială, dar nu au fost incluși în eșantion. Această preocupare nu este luată în considerare în Acordul antidumping. Astfel, articolul 11 alineatul (4) al patrulea paragraf din regulamentul de bază constituie expresia voinței legiuitorului Uniunii de a adopta în acest domeniu o abordare proprie ordinii juridice a Uniunii. Rezultă că dispoziția menționată nu poate fi considerată o măsură destinată să asigure în ordinea juridică a Uniunii executarea unei obligații speciale asumate în cadrul OMC. Legiuitorul Uniunii și‑a exercitat competența normativă în ceea ce privește condițiile de deschidere a unei reexaminări pentru noii producători‑exportatori reținând o abordare proprie ordinii juridice a Uniunii și, prin urmare, nu poate fi stabilită voința legiuitorului Uniunii de a pune în executare, prin adoptarea articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, obligațiile specifice pe care le prevede articolul 9.5 din Acordul antidumping (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C‑21/14 P, EU:C:2015:494, punctele 48, 50 și 53). Rezultă că articolul 9.5 din Acordul antidumping nu are efect direct în ordinea juridică a Uniunii.

66      În al treilea rând, întrucât obiectivele anchetei desfășurate în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv sunt mai restrânse decât cele ale anchetei desfășurate în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, este justificată informarea unui număr mai mic de persoane cu privire la deschiderea unei anchete în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv. În timp ce ancheta desfășurată în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază urmărește să se stabilească nu numai dacă operatorul în cauză este un nou producător‑exportator, ci și, în cazul unui răspuns afirmativ la această primă întrebare, marja sa de dumping individuală, ancheta desfășurată în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv nu are alt obiectiv decât acela de a se verifica dacă operatorul în cauză este efectiv un nou producător‑exportator. În cursul acestei anchete, operatorul în cauză trebuie să demonstreze că nu a exportat produsele, originare din China, menționate la articolul 1 alineatul (1) din regulamentul definitiv în perioada anchetei inițiale, că nu este afiliat unui exportator sau unui producător supus măsurilor instituite prin acest regulament și că a exportat efectiv mărfurile în cauză sau că și‑a asumat o obligație contractuală irevocabilă de export al unei cantități semnificative în Uniune după încheierea perioadei anchetei inițiale. Întrucât aceste condiții privesc situația specifică a operatorului în cauză, acesta din urmă este, fără îndoială, excluzând orice terț, cel mai bine plasat pentru a furniza informațiile necesare.

67      În al patrulea rând, și în orice caz, chiar dacă s‑ar statua că, în cadrul adoptării deciziei atacate, Comisia avea obligația să respecte articolul 5 alineatele (10) și (11) și articolul 6 alineatul (7) din regulamentul de bază, o neregularitate procedurală nu determină anularea în tot sau în parte a unei decizii decât dacă se demonstrează că, în lipsa acesteia, decizia atacată ar fi putut avea un conținut diferit [Ordonanța din 24 septembrie 2007, Torres/OAPI și Bodegas Muga (C‑405/06 P, nepublicată, EU:C:2007:546, punctul 29; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 29 octombrie 1980, van Landewyck și alții/Comisia, 209/78-215/78 și 218/78, nepublicată, EU:C:1980:248, punctul 47, și Hotărârea din 6 februarie 2013, Bopp/OAPI (Reprezentarea unui octogon cu laturi verzi), T‑263/11, nepublicată, EU:T:2013:61, punctul 49].

68      Partea care invocă această neregularitate procedurală este cea care trebuie să demonstreze că, în lipsa ei, decizia atacată ar fi putut avea un conținut diferit.

69      În cererea introductivă, reclamanta a arătat că, în speță, importatorii și mai ales guvernul chinez ar fi putut prezenta comentarii în favoarea reclamantei și probabil că le‑ar fi prezentat. Ulterior, aceasta a reiterat în repetate rânduri constatarea că guvernul chinez ar fi intervenit în susținerea reclamantei în cadrul procedurii administrative dacă ar fi fost informat în acest sens și că ar fi furnizat în special informații de natură să ofere clarificări Comisiei. În sfârșit, în replică, reclamanta a susținut că nicio asociație de exportatori, de importatori sau de consumatori și că niciun comerciant și nici publicul nu au fost informați și că, prin urmare, ipoteza intervenției lor în procedura administrativă nu ar putea fi exclusă.

70      Trebuie să se constate însă că guvernul chinez a primit documentul de informare general, dar nu a prezentat nicio observație cu privire în legătură cu acest subiect și cu atât mai puțin date exacte. În ceea ce privește Camera de Comerț Internațional a Chinei, nu se contestă că unul dintre reprezentanții acesteia a făcut în cursul audierii o declarație generală în numele reclamantei, dar nu a adus nicio precizare privind fondul cauzei. În ceea ce privește asociațiile de exportatori, de importatori sau de consumatori, comercianții și publicul, reclamanta nu a indicat în niciun mod cum ar fi putut aceștia să completeze informațiile a căror lipsă din dosarul reclamantei a fost constatată de Comisie sau să clarifice informațiile pe care Comisia le‑a considerat contradictorii. Pe de altă parte, reclamanta nu a recurs la posibilitatea, de care dispunea conform articolelor 91-102 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, de a solicita ca reprezentanții acestor asociații să fie citați în fața Tribunalului pentru a confirma afirmațiile sale (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia, C‑413/14 P, EU:C:2017:632, punctul 101). În plus, astfel cum s‑a arătat la punctul 66 de mai sus, întrucât condițiile prevăzute la articolul 3 din regulamentul definitiv privesc situația specifică a operatorului în cauză, acesta din urmă este, fără îndoială, excluzând orice terț, cel mai bine plasat pentru a furniza informațiile necesare.

71      Rezultă că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze că, în lipsa pretinsei neregularități procedurale, decizia atacată ar fi putut avea un conținut diferit.

72      În al cincilea rând, contrar susținerilor reclamantei, articolul 17 alineatul (3) din regulamentul de bază și articolul 6.10.2 din Acordul antidumping, care prevăd posibilitatea unui producător‑exportator care nu a fost inclus în eșantion de a solicita o examinare individuală pentru a obține o marjă de dumping individuală, nu sunt dispoziții relevante în speță. Astfel cum susține în esență intervenienta, norma specială, și anume articolul 11 alineatul (4) primul-al treilea paragraf din regulamentul de bază, este cea care prevede, în materia reexaminării în ceea ce privește un nou producător‑exportator, posibilitatea stabilirii marjei de dumping individuale. Or, așa cum s‑a arătat deja mai sus, articolul 11 alineatul (4) al patrulea paragraf din acest regulament prevede o excepție de la această normă în cazul recurgerii la eșantionare în cadrul anchetei inițiale.

73      În al șaselea rând, contrar afirmațiilor reclamantei, nu există o discriminare a operatorilor care solicită statutul de nou producător‑exportator în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv în raport cu cei care pot solicita acest statut în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Astfel, articolul 3 din regulamentul definitiv și articolul 11 alineatul (4) al patrulea paragraf din regulamentul de bază garantează că, în cazul eșantionării, pe de o parte, noilor producători‑exportatori nu li se acordă un tratament procedural preferențial în raport cu producătorii‑exportatori care au cooperat la ancheta inițială, dar care nu au fost incluși în eșantion și, pe de altă parte, ei pot să beneficieze de aceeași cotă a taxei antidumping ca și aceștia din urmă. Așadar, orice diferență de tratament între tipurile de producători‑exportatori evidențiate de reclamantă este inerentă utilizării tehnicii de eșantionare, prevăzută în mod expres la articolul 17 din regulamentul de bază. Or, reclamanta nu a invocat o excepție de nelegalitate a acestei dispoziții în raport cu principiul nediscriminării.

74      Rezultă că primul motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării

75      Reclamanta arată că, recent, în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2179 al Comisiei din 25 noiembrie 2015 de deschidere a unei reexaminări a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 102/2012 al Consiliului de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de cabluri din oțel originare, printre altele, din Republica Populară Chineză, extinsă la importurile de cabluri din oțel expediate din Republica Coreea, indiferent dacă sunt sau nu declarate ca fiind originare din Republica Coreea, pentru a stabili posibilitatea de a acorda o scutire de la aceste măsuri unui exportator coreean, de abrogare a taxei antidumping cu privire la importurile provenite de la acest exportator și de supunere a acestor importuri înregistrării (JO 2015, L 309, p. 3), Comisia a aplicat în mod corect unui producător‑exportator coreean dispoziția cuprinsă în regulamentul de bază referitoare la noii exportatori, și anume articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Ar reieși din considerentele (6)-(13) ale Regulamentului de punere în aplicare 2015/2179 că producătorul‑exportator în cauză ar fi trebuit să prezinte doar elemente de probă care să ateste, prima facie, că îndeplinește cele trei condiții prevăzute la articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, că, ulterior, Comisia ar fi scutit toate importurile efectuate de acest exportator coreean de toate taxele antidumping în cursul anchetei respective și că aceasta ar fi invitat terții interesați să își exprime punctele de vedere. În plus, procedura care s‑a finalizat prin adoptarea Regulamentului de punere în aplicare 2015/2179 ar fi durat doar două luni.

76      Or, în prezenta cauză, reclamantei i‑ar fi fost rezervat un tratament discriminatoriu din cauza recurgerii la eșantionare în cadrul anchetei inițiale și, prin urmare, la procedura prevăzută la articolul 3 din regulamentul definitiv. Ca și producătorul‑exportator coreean, reclamanta ar fi prezentat în cererea sa din luna septembrie 2013 elemente de probă suficiente prima facie, dar nu ar fi beneficiat de scutire de taxe în cursul anchetei în cauză și ar fi trebuit să aștepte mai mult de doi ani și jumătate pentru adoptarea unei decizii. În plus, în replică, reclamanta susține că, în mod contrar celor prevăzute la articolul 16 alineatul (2) din regulamentul de bază [devenit articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036], în cauza în care s‑a adoptat Regulamentul de punere în aplicare 2015/2179 Comisia nu a încercat să completeze informațiile care i‑au fost prezentate de reclamantă prin intermediul unei vizite la fața locului.

77      Dat fiind că ar fi fost supusă taxelor antidumping de 69,7 % pe tot parcursul anchetei în discuție, care ar fi durat mai mult de doi ani și jumătate, reclamanta ar fi fost pusă în imposibilitatea de a‑și dezvolta activitățile în cadrul Uniunii, ceea ce ar fi determinat consecințe economice grave.

78      Comisia contestă argumentele reclamantei.

79      În această privință trebuie să se constate că, prin trimiterea la Regulamentul de punere în aplicare 2015/2179 de deschidere a unei reexaminări a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 102/2012 al Consiliului din 27 ianuarie 2012 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de cabluri din oțel originare din Republica Populară Chineză și Ucraina, extinsă la importurile de cabluri din oțel expediate din Maroc, Moldova și Republica Coreea, indiferent dacă sunt sau nu declarate ca fiind originare din aceste țări, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază și de încheiere a procedurii de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor privind importurile de cabluri din oțel originare din Africa de Sud, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază (JO 2012, L 36, p. 1), reclamanta susține că a fost discriminată în raport cu producătorul‑exportator coreean vizat de acea procedură. Reclamanta arată în esență că, în mod contrar situației din procedura care a condus la adoptarea regulamentului de deschidere menționat, procedura care a condus la adoptarea deciziei atacate nu a fost făcută publică prin intermediul unui aviz de deschidere, părțile interesate nu au fost nici măcar informate despre aceasta, ancheta în cauză a durat prea mult timp, ea nu a beneficiat de o suspendare a taxelor antidumping în vigoare pe durata acestei anchete, iar nivelul probelor pe care trebuia să le prezinte a fost mai ridicat.

80      Potrivit unei jurisprudențe constante, respectarea principiilor egalității și nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2007, Asda Stores, C‑372/06, EU:C:2007:787, punctul 62 și jurisprudența citată).

81      Or, după cum arată Comisia, împrejurările care caracterizează cele două cauze comparate de reclamantă sunt diferite, astfel încât nu poate fi constatată o discriminare.

82      Într‑adevăr, în primul rând, reclamanta a solicitat statutul de nou producător‑exportator, astfel cum este prevăzut la articolul 3 din regulamentul definitiv. În schimb, producătorul‑exportator coreean menționat de reclamantă a solicitat să fie inclus în lista producătorilor‑exportatori care beneficiază de o scutire de la plata taxelor antidumping astfel cum au fost extinse la importurile produsului în cauză efectuate din Republica Coreea, în temeiul articolului 13 alineatul (4) al cincilea paragraf din regulamentul de bază [devenit articolul 13 alineatul (4) al cincilea paragraf din Regulamentul 2016/1036], care, pentru aplicarea acestui alineat, face trimitere la articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază în ceea ce privește întreprinderile care solicită scutirea de taxe antidumping în urma adoptării unui regulament de extindere a taxelor antidumping. Or, în cadrul unei asemenea proceduri, nu este suficient să se probeze că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază. Întreprinderea în cauză trebuie să demonstreze deopotrivă, în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) al treilea paragraf din regulamentul de bază [devenit articolul 13 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul 2016/1036], că nu recurge la practici de circumvenție. De altfel, acesta este motivul pentru care considerentele (6) și (8) ale Regulamentului de punere în aplicare 2015/2179 precizează că producătorul‑exportator coreean a furnizat suficiente elemente de probă care atestă, prima facie, că nu a eludat măsurile aplicabile produsului vizat în cauza respectivă. Sfera acestui tip de anchetă este, așadar, mai largă decât cea a anchetei prevăzute la articolul 3 din regulamentul definitiv.

83      În al doilea rând, prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/2179 nu s‑a acordat scutirea solicitată de producătorul‑exportator coreean, ci doar s‑a deschis ancheta în cauză. Prin urmare, faptul că în acest stadiu al procedurii de scutire Comisia s‑a limitat la probe conform cărora acel producător‑exportator coreean îndeplinise, prima facie, condițiile impuse nu înseamnă că această întreprindere a fost supusă unui nivel al probelor inferior celui impus reclamantei. Acest lucru înseamnă doar că elementele prezentate de respectiva întreprindere au fost suficient de concludente pentru deschiderea anchetei menționate, al cărei obiectiv era de a se confirma în mod definitiv argumentele acesteia din urmă. Pe de altă parte, deși reclamanta susține în mod repetat că ar fi trebuit să îi fie acordat statutul de nou producător‑exportator, din moment ce a prezentat elemente de probă care atestă, prima facie, că îndeplinea condițiile necesare, nicio dispoziție a articolului 3 din regulamentul definitiv și cu atât mai puțin a articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază nu lasă să se înțeleagă că ar fi suficient ca întreprinderea în cauză să prezinte elemente de probă pentru a se achita de sarcina probei care îi incumbă. În ambele cazuri, legiuitorul a prevăzut că întreprinderea interesată de statutul de nou producător‑exportator este cea care trebuie să demonstreze că sunt îndeplinite condițiile necesare.

84      În al treilea rând, contrar anchetei care a condus la adoptarea regulamentului definitiv, cea care s‑a finalizat prin adoptarea Regulamentului de punere în aplicare nr. 102/2012 nu presupunea recurgerea la eșantionare, astfel încât recurgerea la articolul 11 alineatul (4) primul-al treilea paragraf din regulamentul de bază era posibilă în situația producătorului‑exportator coreean. Or, s‑a statuat deja în cadrul primului motiv că nu se poate concluziona că există o discriminare din cauza imposibilității ca noii producători‑exportatori să obțină o reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază în cazul în care în cadrul anchetei inițiale a fost utilizată eșantionarea și, în consecință, acestora li se mai poate acorda doar cota taxei antidumping aplicabilă producătorilor‑exportatori care au cooperat, dar care nu au fost incluși în eșantion.

85      În al patrulea rând, aceeași concluzie se impune și în privința divergențelor în materie de notificare către părțile interesate a deschiderii anchetei, care variază în funcție de recurgerea fie la articolul 3 din regulamentul definitiv, fie la articolul 11 alineatul (4) din regulamentul de bază și care depinde de asemenea de utilizarea eșantionării în cadrul anchetei inițiale.

86      În al cincilea rând, dat fiind că ancheta deschisă prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/2179 este de asemenea efectuată în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, aceasta este însoțită, în conformitate cu al treilea paragraf, de scutirea de taxele antidumping în vigoare și de înregistrarea importurilor pe durata aceleiași anchete. Nicio dispoziție asemănătoare nu este prevăzută la articolul 3 din regulamentul definitiv, în temeiul căruia este fondată ancheta în cauză.

87      În al șaselea rând, trebuie să se constate că reclamanta compară timpul necesar Comisiei pentru a deschide o anchetă în temeiul articolului 13 alineatul (4) din regulamentul de bază cu durata luării unei decizii pe fond referitoare la acordarea statutului de nou producător‑exportator în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv. Or, cele două situații nu sunt comparabile. Pe de altă parte, cele două cauze se diferențiază prin caracterul satisfăcător al dosarului producătorului‑exportator coreean, spre deosebire de dosarul documentat insuficient de reclamantă, precum și prin împrejurarea că reclamanta a solicitat inițial o reexaminare intermediară în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază și că o vreme a planat o îndoială cu privire la tipul de reexaminare solicitat de aceasta din urmă sau cu privire la ordinea de prioritate în care trebuiau analizate cererile sale de reexaminare intermediară și de acordare a statutului de nou producător‑exportator.

88      În al șaptelea rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe încălcarea articolului 16 alineatul (2) din regulamentul de bază, invocat pentru prima dată în replică, trebuie analizată în prealabil admisibilitatea acestuia. Întrebată cu privire la acest aspect în ședință, reclamanta nu a dorit să își prezinte observațiile. La rândul său, Comisia a susținut că acest argument constituia un motiv nou, astfel încât trebuia declarat inadmisibil. În această privință, deși este adevărat că, în cererea introductivă, reclamanta critică Comisia că nu a efectuat o vizită la fața locului, din aceasta nu reiese în mod clar dacă era vorba mai degrabă despre un motiv de anulare decât despre un comentariu general. Așadar, abia în stadiul replicii reclamanta a invocat pentru prima dată în fața Tribunalului încălcarea dispoziției sus‑menționate. Prin urmare, este vorba despre un motiv nou, deci inadmisibil.

89      În orice caz, este suficient să se observe că articolul 16 alineatul (2) din regulamentul de bază, referitor la vizitele de verificare, prevede că, „[î]n cazul în care este necesar, Comisia poate recurge la anchete în țările terțe”. Astfel, nici chiar în cazul unor îndoieli cu privire la informațiile conținute în dosarul unui producător‑exportator, Comisia nu are obligația să efectueze verificări la fața locului, astfel cum a susținut de altfel în ședință. Reclamanta nu a invocat nicio obligație în acest sens care ar fi în sarcina Comisiei. Acest lucru este cu atât mai adevărat în cadrul reexaminărilor cu cât sarcina probei privind îndeplinirea condițiilor prevăzute revine în mod clar operatorului care solicită acordarea statutului de nou producător‑exportator, fie în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, fie în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv.

90      Rezultă că reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că a fost victima unei discriminări, astfel încât al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a faptelor

91      Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta critică considerentele (11), (12) și (16) ale deciziei atacate. Acestea au următorul cuprins:

„(11)      În ceea ce privește criteriul (b), și anume că [reclamanta] nu este [afiliată] unui exportator sau producător care face obiectul măsurilor antidumping instituite prin regulamentul inițial, Foshan Lihua a afirmat în răspunsul său la chestionar că reprezintă un grup de șase societăți afiliate. Cele două răspunsuri la solicitările de informații suplimentare au evidențiat existența a altor două societăți afiliate, care nu au fost menționate în răspunsul la chestionar. Cu toate acestea, în răspunsuri nu s‑a precizat la ce dată au fost constituite aceste două societăți și nici dacă ele au efectuat investiții în alte entități juridice.

(12)      După comunicarea concluziilor, Foshan Lihua a arătat că aceste două societăți nu au fost incluse în răspunsul inițial deoarece nu produceau sau nu comercializau produsul în cauză și și‑au încetat activitățile. Totuși, societatea nu a prezentat probe suplimentare suficiente în susținerea acestor afirmații, în special în ceea ce privește existența și activitățile societății sale de investiții cu sediul în Hong Kong.

[…]

(16)      [Reclamanta] a arătat că în perioada anchetei [inițiale] doar două societăți din grup au participat în mod activ la producția și la comercializarea produsului în cauză: Foshan Lihua a fabricat produsul în cauză și l‑a vândut exclusiv pe piața națională, în timp ce comerciantul afiliat Foshan Henry (denumit în continuare «Henry») a exportat produsul în cauză în alte țări, dar nu și în Uniune. Totuși, elementele de probă prezentate de [reclamantă] au fost incomplete, deoarece registrele de vânzări ale societății Foshan Lihua referitoare la perioada anchetei [inițiale] nu conțineau nicio informație privind condițiile de livrare, adresele clienților sau destinațiile de expediere, iar registrul de vânzări al societății Foshan Henry nu conținea niciun nume al clienților în ceea ce privește anul 2009. Prin urmare, Comisia nu a putut stabili dacă în perioada anchetei [inițiale] Foshan Lihua a exportat produsul în cauză în Uniune. În plus, [reclamanta] nu a comunicat registrele detaliate de vânzări ale Foshan Lihua în ceea ce privește anii ulteriori perioadei anchetei [inițiale].”

92      În măsura în care considerentele (11) și (12) ale deciziei atacate, pe de o parte, și considerentul (16) al aceleiași decizii, pe de altă parte, privesc a doua și, respectiv, prima condiție pentru acordarea statutului prevăzut la articolul 3 din regulamentul definitiv, acest motiv cuprinde două aspecte. Prin urmare, ele trebuie examinate separat.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a faptelor săvârșită în considerentele (11) și (12) ale deciziei atacate

93      În considerentele (11) și (12) ale deciziei atacate, Comisia reproșează în esență reclamantei că i‑a furnizat informații incomplete privind structura grupului său și activitățile societăților care îl compuneau. Aceste motive se încadrează în examinarea celei de a doua condiții de aplicare a articolului 3 din regulamentul definitiv, referitoare la lipsa unei afilieri cu producătorii‑exportatori supuși taxelor antidumping. Comisia a constatat în special că, în mod contrar informațiilor furnizate inițial de reclamantă, răspunsurile la solicitările de clarificări au evidențiat că una dintre întreprinderile din grup, și anume Foshan Nanhai Huachangsheng Textile Co. Ltd, era deținută de celelalte două societăți care nu au fost menționate în răspunsul inițial, și anume Lihua International (HK) Holding Ltd și Foshan Huachang Textile Development Co. Ltd, deținute, la rândul lor, de membri ai unei aceleiași familii și în privința cărora reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze, prin intermediul unor elemente de probă, datele la care au fost constituite, activitățile exacte, printre care eventuala investiție efectuată în alte întreprinderi, și statutul actual.

94      Reclamanta contestă aceste concluzii și susține că a furnizat toate informațiile necesare cu privire la organizarea internă a societăților și a grupului său în scrisorile din 11 decembrie 2014 și din 22 ianuarie 2016.

95      În anexa 3 la scrisoarea din 11 decembrie 2014, reclamanta ar fi indicat deja, prin intermediul licenței sale de operare, data constituirii Foshan Nanhai Huachangsheng Textile și acționariatul acesteia.

96      Cele două societăți descoperite în scrisoarea din 22 ianuarie 2016 și‑ar fi desfășurat activitatea în producția de textile și de carton și nu ar fi fost menționate inițial deoarece nu ar avea nicio legătură cu fabricarea sau cu comercializarea produsului în cauză. În special, reclamanta ar fi informat Comisia în această scrisoare că Lihua International (HK) Holding își desfășura activitatea în sectorul textil și că ar fi existat între anul 2006 și la 1 ianuarie 2015 în scop pur comercial. Această scrisoare ar fi conținut și o sinteză a societăților din grupul în cauză, cu datele de constituire a acestora.

97      Licențele de operare furnizate Comisiei și care ar fi cuprinse în anexele A 9 și A 10 la cererea introductivă ar fi indicat datele de constituire a întreprinderilor din grup, precum și lipsa unei afilieri cu alte întreprinderi.

98      Comisia nu ar fi contestat niciodată că, în conformitate cu legislația chineză, o societate care este titulara unei licențe de operare în domeniul textilelor, al cartonului sau al investițiilor are o interdicție formală de a produce plăci de ceramică și de a le comercializa în vreun fel, cu riscul de a săvârși o infracțiune. Prin urmare, ar fi exclus ca aceste societăți să fi exportat în Uniune plăci de ceramică în perioada anchetei inițiale sau să fie afiliate exportatorilor acestui produs.

99      Reclamanta ar fi, așadar, surprinsă că decizia atacată se întemeiază pe o „lipsă a unor elemente suplimentare” pe care Comisia nu i‑ar fi solicitat niciodată să le comunice.

100    Comisia contestă argumentele reclamantei.

101    În această privință, articolul 3 din regulamentul definitiv prevede în esență că, în cazul în care un nou producător‑exportator chinez prezintă Comisiei probe suficiente, în primul rând, că nu a exportat în perioada anchetei inițiale, în al doilea rând, că nu este afiliat niciunui exportator sau producător supus măsurilor instituite prin regulamentul definitiv și, în al treilea rând, că fie a exportat efectiv mărfurile în cauză, fie îi incumbă o obligație contractuală irevocabilă de a exporta o cantitate semnificativă în Uniune după încheierea perioadei anchetei inițiale, Consiliul, hotărând cu majoritate simplă la propunerea Comisiei, după consultarea comitetului consultativ, poate modifica articolul 1 alineatul (2) în scopul de a aplica producătorului respectiv cota de 30,6 %, aplicabilă producătorilor care au cooperat, dar care nu au fost incluși în eșantion.

102    Prin urmare, această dispoziție condiționează acordarea statutului de nou producător‑exportator de demonstrarea de către operatorul interesat a faptului că îndeplinește cele trei condiții menționate la punctul 101 de mai sus. Întrucât aceste condiții sunt cumulative, faptul că nu îndeplinește una dintre ele are drept consecință refuzul acordării acestui statut.

103    Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le examineze. În consecință, controlul instanței Uniunii cu privire la aprecierile instituțiilor trebuie să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere. Cu toate acestea, atunci când instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative are, cu atât mai mult, o importanță fundamentală. Printre aceste garanții se înscriu în special obligația instituției competente de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente ale cauzei, dreptul persoanei aflate în raport cu administrația de a‑și face cunoscut punctul de vedere, precum și dreptul ca decizia să fie motivată în mod suficient [a se vedea Hotărârea din 28 februarie 2017, Yingli Energy (China) și alții/Consiliul, T‑160/14, nepublicată, EU:T:2017:125, punctul 203 și jurisprudența citată].

104    Ținând seama de aceste elemente, trebuie să se verifice dacă reclamanta a fost în măsură să demonstreze că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere a faptelor în considerentele (11) și (12) ale deciziei atacate.

105    S‑a stabilit că, în cadrul aprecierii condiției potrivit căreia operatorul interesat de statutul de producător‑exportator trebuie să demonstreze că nu este afiliat niciunui exportator sau producător care face obiectul măsurilor instituite prin regulamentul definitiv, Comisia a solicitat în chestionarul adresat reclamantei să îi prezinte componența grupului, precizând în același timp că această prezentare trebuia să îi permită să identifice în mod clar natura exactă a afilierilor pe care reclamanta putea să le aibă cu alte societăți. În răspunsul la chestionarul menționat, reclamanta a menționat cinci societăți afiliate, astfel încât grupul ar cuprinde în total șase societăți. Întrucât Comisia nu a fost satisfăcută de caracterul complet al informațiilor prezentate, a solicitat reclamantei, în prima solicitare de clarificări, să îi comunice o listă a acționarilor Foshan Nanhai Huachangsheng Textile.

106    Răspunsul la această solicitare a arătat că această din urmă întreprindere a fost deținută de două alte societăți care nu au fost menționate în răspunsul la chestionar, și anume Lihua International (HK) Holding și Foshan Huachang Textile Development.

107    În scrisoarea din 18 septembrie 2015, Comisia a informat printre altele reclamanta că cererea sa era încă insuficient susținută și i‑a trimis a doua solicitare de clarificări. Comisia a solicitat în special comunicarea mai multor informații cu privire la documentul prezentat în anexa B 15 la memoriul în apărare și care evidenția că Foshan Nanhai Huachangsheng Textile avea ca acționari pe Lihua International (HK) Holding și pe Foshan Huachang Textile Development. Concret, Comisia a solicitat reclamantei să descrie activitățile comerciale ale acestor două societăți.

108    În răspunsul din 29 septembrie 2015, reclamanta s‑a limitat să menționeze, în ceea ce privește activitățile comerciale ale celor două societăți, activități „de finanțare, și [de] investiții” în cazul Lihua International (HK) Holding și „de fabricare și [de] vânzare de produse textile” în cazul Foshan Huachang Textile Development.

109    În considerentul (9) al documentului de informare general, Comisia a precizat că răspunsurile reclamantei nu au informat‑o nici cu privire la datele de constituire a celor două societăți, nici cu privire la investițiile lor eventuale în alte societăți. Astfel, după cum susține în esență Comisia, deși s‑a demonstrat că aceste două societăți au efectuat investiții într‑o altă întreprindere din același grup, și anume Foshan Nanhai Huachangsheng Textile, reclamanta nu a comunicat informații care să îi permită să demonstreze că aceste societăți nu au efectuat investiții în alte întreprinderi. Trebuie să se constate că acest aspect este deosebit de important în ceea ce privește Lihua International (HK) Holding, care era o societate de finanțare și de investiții. În lipsa acestor informații, nu este posibil să se verifice dacă această societate și, prin urmare, întregul grup nu aveau nicio afiliere cu societățile supuse taxelor antidumping în vigoare.

110    În scrisoarea din 20 decembrie 2015 privind observațiile referitoare la documentul de informare general și în cursul audierii, reclamanta a menționat că aceste două societăți își încetaseră activitatea în anul 2008. Cu toate acestea, reclamanta nu a identificat în dosarul aflat la Tribunal niciun document de natură să demonstreze că a prezentat Comisiei dovezi referitoare la datele de încetare a activității celor două societăți, precum și la participațiile acestora la alte societăți. După cum s‑a menționat la punctul 109 de mai sus, această lipsă de informații prezintă importanță mai ales în ceea ce privește Lihua International (HK) Holding.

111    Astfel cum susține în esență Comisia, reclamanta și‑a schimbat ulterior poziția, pentru a susține, în scrisoarea din 22 ianuarie 2016, în primul rând, că încetarea activității Lihua International (HK) Holding a avut loc la 1 ianuarie 2015, în al doilea rând, că Foshan Huachang Textile Development a fost constituită în anul 2001 și că acționarii săi aparțineau familiei căreia îi aparțineau de asemenea Lihua International (HK) Holding și Foshan Huachang Textile Development (a se vedea punctul 93 de mai sus) și, în al treilea rând, că Foshan Nanhai Huachansheng Textile își continua activitatea, însă nu în sectoarele comercializării și intermedierii, ci numai în sectorul finanțării. Cu toate acestea, reclamanta nu a identificat în dosarul aflat la Tribunal niciun document de natură să demonstreze că a prezentat Comisiei dovezi în susținerea acestor afirmații.

112    Deși certificatul de înregistrare al Lihua International (HK) Holding a fost prezentat efectiv, el nu dă informațiile menționate la punctul 111 de mai sus. În replică, reclamanta susține de asemenea că acest certificat menționează că a expirat în anul 2007. În această privință, trebuie să se constate că acest argument, dacă trebuie înțeles în sensul că urmărește să demonstreze data încetării activității acestei întreprinderi, reprezintă o nouă schimbare de poziție a reclamantei și, prin urmare, este lipsit de orice credibilitate. În orice caz, nu s‑a demonstrat în niciun fel că data expirării certificatului, care a fost stabilită exact la un an după înregistrarea întreprinderii, constituie data efectivă a încetării activității acestei întreprinderi.

113    În plus, trebuie respinsă afirmația reclamantei potrivit căreia decizia atacată se întemeiază pe o „lipsă a unor elemente suplimentare” pe care Comisia nu i‑ar fi solicitat niciodată să le comunice.

114    În scrisoarea din 18 septembrie 2015, Comisia a solicitat reclamantei să descrie activitățile comerciale ale celor două societăți a căror existență a fost menționată în răspunsul la prima solicitare de clarificări. În considerentul (9) al documentului de informare general se arată că informațiile comunicate nu indică datele de constituire a celor două întreprinderi și nici aspectul dacă acestea au efectuat investiții în alte întreprinderi. Pe de altă parte, chestionarul cuprins în cererea de acordare a statutului de nou producător‑exportator preciza deja că răspunsul reclamantei trebuia să permită Comisiei să identifice în mod clar natura exactă a afilierilor pe care reclamanta le putea avea cu alte societăți. Prin urmare, reclamanta avea sarcina să prezinte probe de natură să răspundă la întrebările în privința cărora Comisia considera în continuare că nu primise niciun răspuns. Reiese de altfel din expresia reclamantei „[v]ă transmitem în anexă informațiile suplimentare solicitate”, utilizată în scrisoarea din 22 ianuarie 2016, că reclamanta era conștientă de faptul că, în legătură cu acest subiect, Comisia îi solicitase informații suplimentare.

115    Reclamanta mai susține că, întrucât nu a fost întocmit un proces‑verbal al audierii, nu își amintește să fi fost abordată chestiunea datei încetării activității celor două societăți. Comisia nu ar fi solicitat niciodată informații cu privire la „datele încetării”. Aceste afirmații sunt contrazise de documentele furnizate chiar de reclamantă Comisiei, în cadrul prezentării sale la audiere, în care a arătat că Lihua International (HK) Holding și‑a încetat activitatea în anul 2008.

116    Rezultă că, având în vedere caracterul contradictoriu și incomplet al informațiilor furnizate de reclamantă Comisiei în ceea ce privește condiția examinată, reclamanta susține în mod eronat că considerentele (11) și (12) ale deciziei atacate sunt viciate de o eroare vădită de apreciere.

117    Primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie, așadar, respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a faptelor săvârșită în considerentul (16) al deciziei atacate

118    Potrivit considerentului (16) al deciziei atacate, în esență, deși reclamanta a susținut că în perioada anchetei inițiale numai două societăți din grup au participat în mod activ la producția și la vânzarea produsului în cauză, în sensul că Foshan Lihua a fabricat produsul în cauză și l‑a vândut exclusiv pe piața națională, în timp ce comerciantul afiliat Foshan Henry Trading a exportat produsul în cauză în alte țări din afara Uniunii, ea nu a prezentat Comisiei elemente de probă care să îi permită acesteia din urmă să se asigure că reclamanta și întreprinderile din grupul său nu au exportat produsul în cauză în Uniune în perioada anchetei inițiale. Astfel, potrivit Comisiei, elementele de probă prezentate erau incomplete, deoarece, pe de o parte, registrele de vânzări ale Foshan Lihua referitoare la perioada anchetei inițiale nu conțineau nicio informație privind condițiile de livrare, adresele clienților sau destinațiile de expediere, iar, pe de altă parte, registrul de vânzări al Foshan Henry Trading nu conținea niciun nume al vreunui client în ceea ce privește anul 2009. În plus, reclamanta nu a comunicat registrele detaliate de vânzări ale Foshan Lihua în anii ulteriori perioadei anchetei inițiale.

119    Reclamanta susține că, în măsura în care până în anul 2013 afacerile Foshan Lihua nu ar fi fost bune, respectiv că doar câțiva clienți ar fi cumpărat produsele sale, iar Foshan Henry Trading avea un volum foarte scăzut de vânzări, Foshan Henry Trading ar fi considerat că nu era necesar să se țină evidența numelor și a adreselor clienților săi, astfel încât aceștia nu figurau în registrul transmis Comisiei. În replică, reclamanta susține că o asemenea situație a apărut mai degrabă din cauza numărului restrâns de clienți. Astfel, în anul 2009, aceasta ar fi comercializat produsele sale, prin intermediul unui comerciant independent, în Malaysia. Cu toate acestea, reclamanta a menționat în cererea introductivă că în perioada anchetei inițiale a vândut aproape toate produsele sale, chiar în totalitate, prin intermediul Foshan Guangchengda Import & Export Co. Ltd, societate chineză de intermediere în comerț la care nu era afiliată și că a încasat prețul de vânzare la livrare. Aceste vânzări ar fi fost „naționale”.

120    Reclamanta susține în esență că începând cu anul 2013 vânzările sale au crescut și că Foshan Henry Trading a decis să aplice norme de contabilitate mai stricte și să țină o evidență a numelor, a adreselor clienților săi și a condițiilor de livrare. Ea nu ar mai fi avut nicio afiliere comercială cu societățile de intermediere în comerț independente menționate la punctul 119 de mai sus. Registrele de vânzări și de exporturi pentru exercițiile financiare 2009 și 2010 ale Foshan Henry Trading transmise Comisiei ar include atât menționarea numerelor de contract și de factură, modalitatea de plată, destinația expedierii, cantitățile și cifrele vânzărilor, cât și destinația finală.

121    În replică, reclamanta susține că lipsa menționării numelor și a adreselor clienților este determinată de lipsa de informatizare a registrelor în anii 2009 și 2010, precum și de caracterul lor neactualizat.

122    Contabilitatea pretins insuficientă înainte de anul 2013 și registrele comerciale ale Foshan Henry Trading ar fi respectat însă normele chineze aplicabile întreprinderilor mici.

123    În opinia reclamantei, Comisia nu a contestat niciodată aceste împrejurări.

124    Comisia contestă argumentele reclamantei.

125    În această privință trebuie să se constate că reclamanta nu a demonstrat că ar fi prezentat în cadrul anchetei în cauză documentele a căror lipsă a fost constatată de Comisie în considerentul (16) al deciziei atacate. În special, reclamanta nu a formulat niciun argument și nu a prezentat niciun element de probă de natură să demonstreze caracterul vădit eronat al constatărilor Comisiei care privesc întreprinderea Foshan Lihua cuprinse în considerentul menționat al deciziei atacate. Reclamanta a recunoscut mai degrabă lipsa informațiilor în cauză și a prezentat argumente pentru a justifica această lipsă. Totuși, aceste argumente nu sunt de natură să se opună concluziei, care figurează în același considerent, potrivit căreia, în esență, Comisia nu putea să se asigure, pe baza documentelor furnizate de reclamantă, că aceasta din urmă și întreprinderile din grupul său nu au exportat produsul în cauză în Uniune în perioada anchetei inițiale.

126    În primul rând, argumentul reclamantei potrivit căruia societatea de export Foshan Henry Trading nu a ținut până în anul 2013 nicio listă a clienților și a adreselor din cauza volumului redus de vânzări sau din cauza numărului lor limitat nu poate fi convingător pentru Tribunal. Mai întâi, Comisia a reamintit că cifrele de vânzări comunicate în privința Foshan Henry Trading conțineau toate informațiile necesare, inclusiv numele clienților în ceea ce privește anii 2010-2014, dar că numele clienților lipseau în ceea ce privește anul 2009. În continuare, astfel cum susține Comisia, volumele de vânzări ale reclamantei efectuate de Foshan Henry Trading, prezentate în registrul său în ceea ce privește anii 2009 și 2010 și reproduse în anexa B 12 la memoriul în apărare, nu pot fi nicidecum considerate neglijabile. De altfel, reclamanta nu a contestat exactitatea sumelor în cauză, amintite de Comisie atât în înscrisurile sale, cât și în ședință. În sfârșit, trebuie să se constate că argumentul potrivit căruia lipsa informațiilor necesare ar fi determinată mai degrabă de existența unui număr restrâns de clienți (punctul 119 de mai sus), acesta nu este susținut în niciun mod și întărește lipsa credibilității informațiilor prezentate Tribunalului de reclamantă. Astfel, acest argument constituie o nouă schimbare a poziției reclamantei.

127    În al doilea rând, argumentul reclamantei potrivit căruia toate sau aproape toate exporturile sale realizate înainte de anul 2013 au avut loc prin intermediul întreprinderii de comerț Foshan Guangchengda & Import Export este contrazis atât de documentul prezentat în anexele B 19 și B 29 la memoriul în apărare, din care reiese că reclamanta a vândut cantități semnificative din produse sale și altor întreprinderi de export, cât și de propriile declarații ale reclamantei, potrivit cărora în anul 2009 a vândut produsele sale în Malaysia, unui comerciant independent.

128    În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei privind conformitatea cu normele chineze aplicabile întreprinderilor mici a contabilității și a registrelor pe care le‑a prezentat Comisiei, este suficient să se constate că acesta nu a fost susținut corespunzător cerințelor legale. Întrucât adagiul iura novit curia nu se extinde la dreptul statelor membre și, cu atât mai puțin, la dreptul țărilor terțe, este vorba despre o chestiune de fapt care trebuie să fie demonstrată, după caz, de cel care se prevalează de ea [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 octombrie 2017, Moravia Consulting/EUIPO – Citizen Systems Europe (SDC‑444S), T‑318/16, nepublicată, EU:T:2017:719, punctul 72]. Or, reclamanta nu a prezentat niciun element în susținerea afirmației sale. În special, reclamanta nu a făcut trimitere la nicio pagină concretă din dosarul prezentei cauze pentru a demonstra acest aspect. În orice caz, respectarea reglementării naționale privind contabilitatea nu este în sine probantă în cadrul unei proceduri antidumping, precum cea în discuție, care urmărește obiective diferite de cele ale reglementării menționate.

129    Pe de altă parte, trebuie amintit, similar Comisiei, că acesteia nu i se poate reproșa că nu a ținut seama de eventualele elemente de fapt sau de drept care i‑ar fi putut fi prezentate în cursul procedurii administrative, însă nu i‑au fost prezentate, întrucât Comisia nu are obligația de a examina din oficiu și prin extrapolare elementele care ar fi putut să îi fie prezentate. De asemenea, legalitatea unei decizii administrative trebuie să fie apreciată în funcție de informațiile de care organul Uniunii emitent al acelei decizii putea să dispună la momentul la care a adoptat‑o (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2002, Falck și Acciaierie di Bolzano/Comisia, C‑74/00 P și C‑75/00 P, EU:C:2002:524, punctul 168, și Hotărârea din 14 ianuarie 2004, Fleuren Compost/Comisia, T‑109/01, EU:T:2004:4, punctul 49). Or, reclamanta a admis că problema pretinsei conformități cu normele chineze aplicabile întreprinderilor mici a contabilității și a registrelor pe care le‑a prezentat Comisiei nu a fost invocată în cursul procedurii administrative.

130    În al patrulea rând, deși reclamanta susține că registrele de vânzări și de exporturi pentru exercițiile financiare 2009 și 2010 ale Foshan Henry Trading prezentate Comisiei cuprindeau mențiunea numerelor de contract și de factură, modalitatea de plată, destinația expedierii, cantitățile și cifrele vânzărilor, precum și destinația finală, ea nu a demonstrat că acestea cuprindeau și numele clienților în ceea ce privește anul 2009. Or, este vorba despre un fapt pe care este întemeiat considerentul (16) al deciziei atacate.

131    Rezultă că al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins, astfel încât al treilea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare

132    Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta critică considerentele (13), (14) și (22) ale deciziei atacate. Acestea au următorul cuprins:

„(13)      Pe de altă parte, anumite elemente evidențiază existența unor sucursale și/sau filiale care nu au fost declarate de [reclamantă] în răspunsurile sale succesive adresate Comisiei. Unele informații suplimentare cu privire la natura acestor elemente, cum ar fi existența unei filiale [cu sediul în] Shiwan, menționată în organigrama internă a societății și în alte informații accesibile publicului, au fost comunicate [reclamantei] în cursul unei audieri organizate cu Comisia la 13 ianuarie 2016. Aceste informații nu au fost nici confirmate, nici infirmate de [reclamantă].

(14)      Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că informațiile furnizate de [reclamantă] în ceea ce privește acest criteriu sunt incomplete și intră în contradicție cu datele accesibile publicului. Ancheta [inițială] nu a putut, așadar, să confirme că [reclamanta] nu era afiliată niciunuia dintre exportatorii sau producătorii chinezi supuși măsurilor în vigoare. În consecință, [reclamanta] nu îndeplinește acest criteriu.

[…]

(22)      Comisia consideră că, întrucât informațiile comunicate de [reclamantă] sunt incomplete și intră în contradicție cu alte informații de care dispune, nu se poate exclude că în perioada anchetei [inițiale] Foshan Lihua a exportat produsul în cauză în Uniune fie direct, fie prin intermediul unor societăți afiliate sau în cadrul unor acorduri de producție încheiate cu alte societăți independente. Așadar, ancheta nu a putut să stabilească faptul că [reclamanta] nu a exportat în Uniune plăci de ceramică originare din [Republica Populară Chineză] în perioada anchetei [inițiale]. În consecință, [reclamanta] nu îndeplinește acest criteriu.”

133    Considerentele (13) și (14) ale deciziei atacate se înscriu, ca și considerentele (11) și (12), pe care Tribunalul le‑a examinat în cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv, în analiza condiției potrivit căreia operatorul care solicită statutul de nou producător‑exportator trebuie să probeze că nu este afiliat altei întreprinderi supuse taxelor antidumping existente. Pe de o parte, în considerentul (13) al deciziei atacate, Comisia a arătat că reclamanta nu i‑a dezvăluit întreaga structură a grupului său și că a omis să îi semnaleze societăți sau filiale afiliate, care ar fi fost însă dezvăluite prin intermediul unor informații publice. Comisia ar fi prezentat aceste fapte reclamantei în cursul audierii și ar fi întrebat‑o în special cu privire la o filială cu sediul în Shiwan (China). Pe de altă parte, în considerentul (14) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat că informațiile furnizate de reclamantă pentru a demonstra că îndeplinea condiția în cauză erau incomplete și intrau în contradicție cu informațiile accesibile publicului, astfel încât această condiție nu putea fi considerată îndeplinită.

134    În considerentul (22) al deciziei atacate, care se înscrie, ca și considerentul (16) al deciziei menționate, pe care Tribunalul l‑a examinat în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, în analiza condiției privind lipsa exporturilor în Uniune efectuate de grupul de societăți al reclamantei în perioada anchetei inițiale, Comisia constată în esență că este împiedicată de caracterul incomplet și contradictoriu al informațiilor prezentate de reclamantă să concluzioneze că aceasta din urmă sau grupul său nu au efectuat exporturile în discuție.

135    Întrucât prezentul motiv cuprinde în esență două aspecte, unul îndreptat împotriva considerentelor (13) și (14) ale deciziei atacate, referitoare la a doua condiție, iar celălalt îndreptat împotriva considerentului (22) al deciziei atacate, referitor la prima condiție, ele trebuie analizate separat.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare în ceea ce privește considerentele (13) și (14) ale deciziei atacate

136    În primul rând, reclamanta susține că nu au fost realizate niciun proces‑verbal sau înregistrare a audierii și că nu i‑a fost comunicată nicio informație în legătură cu filiala cu sediul în Shiwan. Reclamanta nu ar fi, așadar, în măsură să verifice ce s‑a întâmplat în cadrul acestei audieri și dacă Comisia a înțeles efectiv afirmațiile făcute de reclamantă cu această ocazie. În replică, reclamanta arată că chestiunea acestei filiale a fost menționată de Comisie în cursul audierii. Reclamanta nu și‑ar aminti însă cu exactitate comentariile formulate de Comisie. În lipsa unui proces‑verbal sau a unei înregistrări cu privire la care reclamanta ar fi avut dreptul să se exprime și eventual să formuleze rectificări, Comisia nu se poate referi la pretinse declarații făcute în cursul audierii pentru a întemeia decizia atacată. Audierea ar fi avut ca obiect documentul de informare general, dar acesta nu ar fi menționat filiala cu sediul în Shiwan.

137    Prin urmare, abia în cadrul deciziei atacate Comisia ar fi informat reclamanta, pentru prima dată în scris, despre existența acestei filiale cu sediul în Shiwan și despre importanța acesteia pentru decizia sa de a interveni. Ea nu ar fi fost menționată nici în documentul de informare general, nici în vreun alt document, astfel încât reclamanta nu ar avea cunoștință despre datele accesibile publicului la care s‑ar referi Comisia. Comisia nu a dat niciodată reclamantei posibilitatea de a se exprima cu privire la aceste date accesibile publicului sau să ia cunoștință de acestea.

138    Reclamanta susține că, dacă ar fi avut posibilitatea de a se exprima cu privire la filiala cu sediul în Shiwan, ar fi explicat că nu era vorba despre o societate comercială, ci despre o cooperativă, la care toți producătorii de plăci din ceramică din regiunea Foshan, printre care și reclamanta, au obligația de a adera și care ar fi destinată să asigure, sub supravegherea statului, programe comune de cercetare și de tehnologie în domeniul plăcilor din ceramică în beneficiul membrilor săi. Aceasta nu ar desfășura nicio activitate operațională, de producție, de vânzare sau de comercializare, împrejurare pe care guvernul chinez ar fi putut să o confirme dacă ar fi fost informat cu privire la ancheta în cauză. Ar fi cu totul exclus ca în perioada anchetei inițiale această societate cu sediul în Shiwan să fi exportat produsele în cauză în Uniune sau să fi putut fi considerată că stabilește o afiliere cu alți exportatori pe planul dreptului societăților.

139    În al doilea rând, în cursul anchetei în cauză, Comisia nu ar fi precizat reclamantei care erau datele accesibile publicului la care se referea pentru a întemeia considerentul (14) al deciziei atacate. Comisia nu ar fi precizat nici motivele pentru care numeroase informații furnizate de reclamantă ar fi incomplete și contradictorii.

140    Comisia contestă argumentele reclamantei.

141    Ea admite că nu a întocmit un proces‑verbal al audierii. Totuși, în cursul audierii ar fi fost făcută o prezentare, iar reclamanta ar fi întocmit un rezumat al aspectelor discutate în cursul audierii. În plus, audierea ar fi fost urmată de un schimb de corespondență. Astfel, reclamanta ar fi avut posibilitatea să prezinte observații în timpul audierii și după aceasta.

142    În ceea ce privește filiala cu sediul în Shiwan, organigrama întreprinderii (anexa B 30 la memoriul în apărare) este cea care ar fi dezvăluit‑o. Nu ar fi fost furnizată nicio explicație în acest sens, dacă numai aceasta s‑ar afla sub supravegherea directorului general responsabil cu vânzările. Comisia ar fi prezentat reclamantei elementele de probă în cadrul audierii, însă reclamanta nu ar fi formulat nicio observație cu privire la acest aspect.

143    De asemenea, în secțiunea „Actualități” de pe site‑ul Internet al reclamantei se face trimitere la salonul „China Import & Export” desfășurat la Guangzhou (China) în anul 2015 (anexa B 32 la memoriul în apărare), în care ar apărea o filială numită Meta, Inc., precum și produse promovate sub denumirea Meta Tiles, Inc. Comisia nu ar avea cunoștință dacă Meta Tiles este doar o marcă comercială sau este vorba despre o entitate juridică distinctă. Aceste informații ar fi fost comunicate de asemenea reclamantei în cursul audierii, dar ele nu ar fi fost nici infirmate, nici confirmate.

144    Prin urmare, explicațiile reclamantei referitoare la societatea cu sediul în Shiwan, care figurează la punctul 75 din cererea introductivă, ar conține elemente noi care nu ar fi fost comunicate în cadrul anchetei în cauză. Prin furnizarea acestora, reclamanta ar confirma în realitate că această filială cu sediul în Shiwan este o persoană juridică și că Foshan Lihua deține o participație la ea. Această nouă informație ar evidenția o dată în plus că informațiile comunicate de reclamantă referitoare la entitățile afiliate au fost considerate incomplete încă de la început și că declarațiile obținute de la reclamantă nu sunt fiabile. Informațiile prezentate la punctul 75 din cererea introductivă nu ar face decât să consolideze concluziile din decizia atacată.

145    În orice caz, chestiunea filialei cu sediul în Shiwan nu ar fi fost în sine determinantă pentru rezultatul reexaminării în ceea ce privește statutul de nou producător‑exportator. Mai degrabă toate lacunele și contradicțiile din informațiile furnizate de reclamantă sunt cele care ar fi determinat respingerea cererii de acordare a statutului de nou producător‑exportator.

146    În ceea ce privește informațiile accesibile publicului citate în considerentul (14) al deciziei atacate, ar fi vorba despre mai multe site‑uri internet care menționează o întreprindere numită „Foshan Lehua”, cu sediul în Shiwan (anexa B 31 la memoriul în apărare), despre site‑ul internet al întreprinderii care a furnizat informațiile cu privire la Meta Tiles (anexa B 32 la memoriul în apărare) și despre rezultatele unei căutări în registrul societăților din Hong Kong (China) (anexa B 34 la memoriul în apărare).

147    În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că dreptul de a fi ascultat face parte integrantă din respectarea dreptului la apărare și că acest drept garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mukarubega, C‑166/13, EU:C:2014:2336, punctul 46, și Hotărârea din 9 februarie 2017, M, C‑560/14, EU:C:2017:101, punctul 25).

148    Regula potrivit căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei are în special ca obiect ca această persoană să poată să corecteze o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația sa personală care militează pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mukarubega, C‑166/13, EU:C:2014:2336, punctul 47, și Hotărârea din 11 decembrie 2014, Boudjlida, C‑249/13, EU:C:2014:2431, punctul 37 și jurisprudența citată).

149    În plus, astfel cum rezultă în esență din articolul 6 alineatul (6) al patrulea paragraf din regulamentul de bază [devenit articolul 6 alineatul (6) al patrulea paragraf din Regulamentul 2016/1036], persoana care dorește să facă trimitere la informații furnizate oral trebuie să dovedească existența acestora.

150    În primul rând, deși Comisia susține că a întrebat reclamanta în cursul audierii cu privire la filiala cu sediul în Shiwan, împrejurare pe care reclamanta o admite în cadrul replicii, ea nici nu a întocmit un proces‑verbal al audierii, nici nu a afirmat că a realizat o înregistrare a acesteia. Comisia nici nu a putut identifica în dosar un anumit document în care să figureze întrebările care au fost adresate reclamantei în legătură cu această filială în cursul audierii.

151    În ceea ce privește chestiunea pretinsei existențe a Meta Tiles, reclamanta nu admite că aceasta a fost evocată de Comisie în cursul audierii.

152    Referitor la informațiile accesibile publicului, și anume diferitele site‑uri internet, Comisia nu a demonstrat nici că au fost menționate în cursul audierii sau ulterior și că a dat reclamantei posibilitatea să își exprime punctul de vedere în legătură cu acestea.

153    Prin urmare, reclamanta a demonstrat că, în considerentele (13) și (14) ale deciziei atacate, Comisia nu se putea întemeia pe afirmațiile făcute în cursul audierii și nici pe informațiile asupra cărora reclamanta nu putea să se pronunțe în mod util.

154    Pe de altă parte, organigrama Foshan Lihua, care face mențiune despre o componentă cu sediul în Shiwan, fusese deja furnizată Comisiei în scrisoarea reclamantei din 7 septembrie 2013, care figurează în anexa B 2 la memoriul în apărare. Astfel, Comisia putea adresa reclamantei întrebări în legătură cu acest aspect înainte chiar de audiere.

155    În al doilea rând, trebuie să se examineze dacă concluzia menționată la punctul 153 de mai sus are drept consecință lipsirea de validitate a concluziei care figurează în considerentul (14) al deciziei atacate, conform căreia ancheta în discuție nu a putut confirma că reclamanta nu era afiliată niciunuia dintre exportatorii sau producătorii chinezi supuși măsurilor în vigoare.

156    Reiese din considerentul (14) al deciziei atacate că acesta este întemeiat pe două tipuri de neregularități imputate reclamantei. Pe de o parte, este vorba despre caracterul contradictoriu al informațiilor prezentate de reclamantă referitor la datele accesibile publicului și care privește concluziile expuse în considerentul (13) al deciziei atacate, în cazul căruia s‑a constatat, la punctul 153 de mai sus, că este afectat de o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei.

157    Pe de altă parte, considerentul 14 al deciziei atacate se întemeiază și pe caracterul incomplet al informațiilor furnizate de reclamantă. Deși este posibil, desigur, să se facă trimitere și la lipsa unor precizări în ceea ce privește filiala cu sediul în Shiwan, acesta vizează în special faptele constatate în considerentele (11) și (12) ale deciziei atacate și a căror temeinicie a fost demonstrată în cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv.

158    În considerentele (11) și (12) ale deciziei atacate, Comisia a evidențiat printre altele lipsa probelor în ceea ce privește existența și activitățile celor două întreprinderi descoperite prin intermediul solicitărilor de clarificări, în special cu privire la activitățile de investiții desfășurate de Lihua International (HK) Holding, care este o societate comercială și de investiții. În lipsa unor informații precise și verificabile în ceea ce privește aceste aspecte, Comisia nu putea să se asigure că grupul reclamantei nu avea afilieri cu alte societăți supuse taxelor antidumping existente.

159    Prin urmare, temeinicia argumentelor reclamantei cu privire la considerentul (13) al deciziei atacate nu implică anularea concluziei finale care figurează în considerentul (14) al acestei decizii în ceea ce privește condiția examinată. Această observație este cu atât mai adevărată cu cât din locuțiunea „[p]e de altă parte”, care figurează la începutul considerentului (13) al deciziei atacate, reiese că motivele menționate în considerentul menționat au un caracter accesoriu și secundar în raport cu cele menționate în considerentele (11) și (12) ale deciziei atacate. Prin urmare, aceste argumente sunt inoperante și nu pot fi, în orice caz, decât respinse, în pofida caracterului lor întemeiat.

160    Așadar, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare referitor la considerentul (22) al deciziei atacate

161    În cadrul replicii, reclamanta a susținut că nu a fost niciodată informată despre faptul că reprezentantul industriei Uniunii a fost invitat de către Comisie să se alăture cauzei. Reclamanta nu ar fi cunoscut acest fapt decât cu ocazia intervenției acestei părți în prezenta procedură. Din anexa B 16 la memoriul în apărare ar rezulta că Cerame‑Unie a furnizat Comisiei un dosar voluminos care conținea în special afirmații referitoare la structura grupului reclamantei și la activitățile sale de export. Potrivit acestui document, ar fi esențial ca Comisia să verifice cu atenție dacă reclamanta și una dintre sucursalele sale au exportat sau nu plăci din ceramică în perioada anchetei inițiale. Or, reclamantei nu i s‑ar fi pus niciodată la dispoziție acest document, astfel încât nu ar fi avut posibilitatea formuleze comentarii cu privire la el. În plus, considerentul (22) al deciziei atacate ar relua formularea utilizată de Cerame‑Unie, indicând că „nu se [putea] exclude” ca exporturile să fi avut loc în perioada anchetei inițiale. Prin urmare, Comisia ar fi întemeiat decizia pe informații în privința cărora reclamanta nu ar fi avut posibilitatea să facă comentarii.

162    Comisia contestă argumentele reclamantei.

163    În această privință, trebuie mai întâi să fie examinată admisibilitatea acestui aspect, care a fost prezentat doar în stadiul replicii.

164    Întrebată în ședință în legătură cu acest aspect, reclamanta a susținut că prezentarea argumentelor în discuție în cererea introductivă era justificată de faptul că ele se întemeiau pe informații despre care reclamanta a luat cunoștință abia în cadrul prezentei proceduri jurisdicționale.

165    Or, contrar celor susținute de reclamantă, din scrisoarea din 18 septembrie 2015 reiese că ea a fost informată că Comisia a primit din partea industriei Uniunii informațiile în legătură cu ancheta în discuție. Deși Comisia nu i‑a trimis în mod spontan aceste informații, totuși, era perfect posibil ca reclamanta să solicite comunicarea lor pentru a‑și prezenta observațiile, însă nu a procedat în acest mod [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2017, Yingli Energy (China) și alții/Consiliul, T‑160/14, nepublicată, EU:T:2017:125, punctul 252].

166    Prin urmare, argumentele în discuție ar trebui să fie calificate drept noi și, în consecință, să fie respinse ca inadmisibile.

167    În orice caz, argumentul trebuie de asemenea să fie respins pe fond.

168    Reclamanta nu a demonstrat că concluziile la care a ajuns Cerame‑Unie au fost preluate ca atare de Comisie în decizia atacată. Considerentul (22) al deciziei atacate, criticat de reclamantă, este rezultatul unei anchete desfășurate de Comisie. Acesta are, desigur, o formulare similară sau chiar identică cu cea care figurează în scrisoarea trimisă de Cerame‑Unie, și anume că „nu se poate exclude” că exporturile au avut loc în perioada anchetei inițiale. Această concluzie rezultă însă doar din faptul că sarcina probei în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 3 din regulamentul definitiv revine reclamantei, iar nu Comisiei.

169    Prin urmare, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins, astfel încât acest motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere și pe o eroare de drept

170    Prin intermediul celui de al cincilea motiv, reclamanta critică considerentele (11), (12) și (16)-(19) ale deciziei atacate. Considerentele (11), (12) și (16) ale acestei decizii au fost reproduse deja la punctul 91 de mai sus. Considerentele (17)-(19) ale acesteia au următorul cuprins:

„(17)      Pe de altă parte, există îndoieli serioase cu privire la exactitatea datelor privind producția furnizate de [reclamantă]. Capacitatea de producție medie în cursul anilor 2009-2015 menționată în răspunsul la chestionar este net inferioară producției menționate de Foshan Lihua pe propriul site [internet], precum și pe alte site‑uri [internet] comerciale.

(18)      [Reclamanta] a furnizat de asemenea cifre interne lunare pentru producția de noi tipuri de produse introduse în anul 2013. Totuși, atunci când aceste date sunt extrapolate pe parcursul unui an, producția anuală totală a noii game de produse este mai mare decât capacitatea totală de producție prezentată în răspunsul la chestionar, chiar dacă aceste cifre nu includ produsele clasice și nu țin seama de toate tipurile de produse care aparțin noii game.

(19)      În plus, vânzările la export totale realizate de [Foshan Henry Trading] în anii 2011 și 2012, astfel cum rezultă din cifrele sale de vânzări, depășesc capacitatea totală de producție declarată de Foshan Lihua. În anul 2013, exporturile realizate de [Foshan Henry Trading] au reprezentat chiar mai mult de 90 % din capacitatea de producție raportată. [Reclamanta] a afirmat că această situație a fost cauzată de diferențele dintre datele de contabilizare și cele de vânzare din rezervele de stocuri ale [Foshan Henry Trading]. Cu toate acestea, rezervele de stocuri nu pot explica o tendință continuă într‑o perioadă de trei ani.”

171    În considerentele (17)-(19) ale deciziei atacate, Comisia evidențiază în esență unele neconcordanțe în cadrul datelor furnizate de reclamantă sau contradicții cu datele afișate pe internet în ceea ce privește capacitatea sa de producție, producția sa efectivă și vânzările la export realizate de societatea Foshan Henry Trading.

172    Reclamanta susține că Comisia nu este abilitată să adreseze întrebări care nu au legătură cu statutul de nou producător‑exportator. Deși reclamanta ar fi solicitat aceasta în răspunsul la documentul de informare general, Comisia nu ar fi explicat niciodată modul în care cifrele de afaceri ale unei societăți care își desfășoară activitatea în sectorul textil, al cartonului sau al finanțării ar fi pertinente într‑o cauză privind plăcile din ceramică.

173    În măsura în care în considerentul (16) al deciziei atacate Comisia a făcut trimitere la registrele de vânzări ulterioare perioadei anchetei inițiale și în măsura în care decizia sa este întemeiată pe acest element, Comisia ar fi săvârșit și o eroare de drept întrucât aceste vânzări nu au nicio legătură cu reexaminarea în discuție.

174    La rândul său, considerentul (17) al deciziei atacate ar conține o afirmație „pe lângă subiect” în cadrul examinării noului producător‑exportator, care ar privi doar exporturile efectuate în perioada anchetei inițiale și afilierile cu exportatorii. Cifrele de producție și datele ulterioare perioadei anchetei inițiale nu ar avea nicio legătură cu această reexaminare.

175    Comisia contestă argumentele reclamantei.

176    În această privință, trebuie amintit că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că un act este afectat de un abuz de putere numai dacă rezultă, pe baza unor indicii obiective, pertinente și concordante, că a fost adoptat în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât cele declarate sau de a eluda o procedură special prevăzută de tratat pentru a răspunde circumstanțelor cauzei (Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa și alții, C‑331/88, EU:C:1990:391, punctul 24; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 1994, Matra Hachette/Comisia, T‑17/93, EU:T:1994:89, punctul 173). Or, este suficient să se constate, așa cum a constatat și Comisia, că, întrucât reclamanta nu a dovedit și nici măcar nu a susținut în mod util că Comisia a adoptat decizia atacată în alte scopuri decât cele declarate, acest motiv trebuie să fie respins.

177    În măsura în care reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept întrucât în considerentul (16) al deciziei atacate s‑a întemeiat pe registrele detaliate de vânzări ale Foshan Lihua în ceea ce privește anii ulteriori perioadei anchetei inițiale, trebuie să se constate că reclamanta critică un motiv suplimentar, introdus prin locuțiunea „în plus”. Prin urmare, acest argument este inoperant.

178    În sfârșit, chiar dacă a susținut acest lucru cu insistență, reclamanta nu a demonstrat în niciun fel că datele ulterioare perioadei anchetei inițiale și cele referitoare la societățile care își desfășoară activitatea în domeniile cartonului, textilelor și investițiilor nu au nicio legătură cu ancheta în discuție (a se vedea jurisprudența citată la punctul 103 de mai sus).

179    Or, astfel cum susține în esență Comisia, datele menționate la punctul 178 de mai sus pot fi utilizate pentru a verifica în special informațiile privind activitățile grupului în perioada anchetei inițiale, printre care întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul produsului în cauză. Astfel, Comisia nu a depășit în mod vădit ceea ce era necesar pentru a cerceta dosarul în discuție.

180    Rezultă că al cincilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare juridică vădită

181    Prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamanta critică considerentele (16) și (22) ale deciziei atacate. Aceste considerente au fost reproduse deja la punctele 91 și 132 de mai sus.

182    În ceea ce privește considerentul (16) al deciziei atacate, potrivit căruia „Comisia nu a putut stabili dacă în perioada anchetei [inițiale] Foshan Lihua a exportat produsul în cauză în Uniune”, în primul rând, reclamanta susține că nimeni nu poate stabili cu certitudine că a efectuat exporturi către Uniune în perioada anchetei [inițiale], deoarece nu ar fi existat niciun export. Operatorul care dorește să obțină statutul de nou producător‑exportator ar trebui doar să furnizeze elemente de probă care să ateste, prima facie, că nu a exportat produsul în cauză în Uniune în perioada respectivă și că nu avea nicio afiliere cu alți exportatori ai produsului în cauză care erau supuși taxelor antidumping în vigoare, cum ar fi fost cazul producătorului‑exportator coreean în procedura care a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare 2015/2179. În al doilea rând, în calitate de autoritate obiectivă, Comisia nu poate fi obligată, în temeiul regulamentului de bază, să încerce să demonstreze existența acestor exporturi.

183    În ceea ce privește considerentul (22) al deciziei atacate, reclamanta susține că expresia „nu se poate exclude” nu ar avea niciun temei juridic în regulamentul de bază sau în regulamentul definitiv. Ar fi vorba despre o concluzie arbitrară, întemeiată pe o ipoteză. În primul rând, Comisia nu ar prezenta niciun indiciu privind exporturile produsului în cauză către Uniune fie în mod direct, fie prin intermediul unor societăți afiliate sau în cadrul unor acorduri de producție încheiate cu alte societăți independente. În al doilea rând, din moment ce sarcina probei care revine reclamantei ar obliga‑o să furnizeze elemente de probă care să ateste, prima facie, că nu a exportat produsul în cauză în Uniune în perioada anchetei inițiale și că nu are nicio afiliere cu alți exportatori ai produsului în cauză supuși taxelor antidumping în vigoare, ar fi absolut logic ca existența unor exporturi sau a unor afilieri să nu poată fi niciodată complet exclusă.

184    Ar rezulta că cele două concluzii în discuție sunt viciate de erori vădite de apreciere.

185    Pe de altă parte, în replică, reclamanta susține că argumentele prezentate la punctele 182 și 183 de mai sus demonstrează în egală măsură o încălcare clară a puterii de apreciere a Comisiei.

186    Comisia și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

187    În această privință, al șaselea motiv privește chestiuni referitoare la sarcina probei și la nivelul probei care trebuie prezentată de cel căruia îi revine această sarcină. De altfel, aceste chestiuni au fost dezbătute pe larg și examinate în cadrul celui de al doilea motiv.

188    În primul rând, trebuie amintit (a se vedea punctul 83 de mai sus) că, deși reclamanta susține în mod repetat că ar fi trebuit să i se acorde statutul de nou producător‑exportator, din moment ce ar fi furnizat elemente de probă care atestă, prima facie, că îndeplinea condițiile necesare, nicio dispoziție a articolului 3 din regulamentul definitiv și, cu atât mai puțin, nicio dispoziție a articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază nu sugerează că acesta ar fi nivelul probatoriu impus de legislator. În ambele cazuri, legiuitorul a prevăzut doar că întreprinderea interesată de statutul de nou producător‑exportator era cea care trebuia să demonstreze că erau îndeplinite condițiile necesare.

189    Astfel cum s‑a statuat la punctele 82-90 de mai sus, pe de o parte, din Regulamentul de punere în aplicare 2015/2179 nu rezultă o altă concluzie și, pe de altă parte, reclamanta nu a suferit nicio discriminare în raport cu producătorul‑exportator coreean în discuție.

190    În al doilea rând, deși reclamanta consideră că i‑a fost impusă o probă imposibilă, trebuie să se observe că demonstrarea unui fapt inexistent poate, desigur, să nu fie posibilă. Totuși, sarcina probei care trebuie suportată de solicitantul statutului de nou producător‑exportator, atât în temeiul articolului 3 din regulamentul definitiv, cât și în temeiul articolului 11 alineatul (4) din regulamentul de bază, nu are în sine nimic imposibil de îndeplinit. Furnizarea de informații și de probe complete, coerente și care pot fi verificate, în special cu privire la vânzările sale totale și la structura grupului din care face parte, astfel cum au fost solicitate în chestionarul de reexaminare și în eventualele solicitări de clarificări, permite Comisiei să excludă, dacă o asemenea situație nu a existat efectiv, că produsul în cauză a fost exportat în Uniune în perioada anchetei inițiale și chiar să concluzioneze că reclamanta nu este afiliată niciunui producător‑exportator supus taxelor antidumping în cauză.

191    În al treilea rând, în măsura în care reclamanta critică expresiile „Comisia nu a putut stabili dacă în perioada anchetei [inițiale] Foshan Lihua a exportat produsul în cauză în Uniune” și „nu se poate exclude că în acea perioadă Foshan Lihua a exportat produsul în cauză în Uniune fie direct, fie prin intermediul unor societăți afiliate sau în cadrul unor acorduri de producție încheiate cu alte societăți independente”, aceste expresii decurg direct, pe de o parte, din atribuirea sarcinii probei necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite cele trei condiții pentru acordarea statutului de nou producător‑exportator operatorului interesat și, pe de altă parte, din nivelul probatoriu necesar în acest cadru (a se vedea punctul 188 de mai sus). Astfel, contrar celor insinuate de reclamantă, nu este de competența Comisiei nici de a demonstra existența unor exporturi ale produsului în cauză realizate de reclamantă în Uniune sau a afilierilor cu întreprinderile supuse taxelor antidumping în discuție, nici să furnizeze indicii în acest sens. Pentru a respinge o cerere de acordare a acestui statut, este suficient, în fond, ca probele furnizate de operatorul în cauză să fi fost insuficiente pentru a susține afirmațiile sale, așa cum a fost cazul în speță. După cum susține în mod întemeiat Comisia, acesteia îi revine sarcina, în cadrul rolului său în cadrul anchetelor privind acordarea statutului de nou producător‑exportator, să verifice prin toate mijloacele pe care le are la dispoziție exactitatea afirmațiilor și a elementelor de probă furnizate de un asemenea operator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 2012, GLS, C‑338/10, EU:C:2012:158, punctul 32). Procedând în acest mod în cadrul anchetei care a condus la adoptarea deciziei atacate, Comisia nu și‑a depășit în niciun fel competențele, nu a săvârșit nicio eroare vădită de apreciere și nu a ieșit din poziția sa de autoritate obiectivă.

192    În al patrulea rând, în ceea ce privește afirmația, care figurează în replică, potrivit căreia argumentele prezentate la punctele 182 și 183 de mai sus demonstrează în egală măsură o încălcare clară a puterii de apreciere a Comisiei, este suficient să se constate că aceasta nu adaugă niciun element la argumentele prezentate deja în cadrul acestui motiv, care au fost respinse la punctele 188-191 de mai sus.

193    În consecință, al șaselea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului de a fi ascultat și pe o motivare fondată nu pe fapte, ci pe supoziții

194    Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, reclamanta critică considerentele (17)-(22) ale deciziei atacate. Considerentele (17)-(19) ale acestei decizii au fost reproduse deja la punctul 170 de mai sus, iar considerentul (22) al acesteia la punctul 132 de mai sus. În ceea ce privește considerentele (20) și (21) ale deciziei atacate, ele au următorul cuprins:

„(20)      În sfârșit, [reclamanta] a menționat pe mai multe site‑uri internet că Uniunea este o piață‑țintă pentru societate, iar plăcile de ceramică pe care le produce sunt descrise ca fiind «certificate CE începând cu anul 2004» și «populare în Europa». Prin urmare, [reclamanta] a putut să exporte plăci de ceramică în Uniune cel puțin din anul 2004. Așadar, pare puțin probabil ca, după ce a obținut certificatul CE necesar pentru a exporta produsul în cauză în Uniune, [reclamanta] să nu fi exportat în Uniune înainte de anul 2012, și anume la opt ani de la obținerea certificatului.

(21)      [Reclamanta] a susținut că existența unei certificări CE nu era o dovadă că au existat exporturi în perioada anchetei [inițiale] și că certificatul CE a fost utilizat pentru vânzări către clienți din Africa și din Coreea, Rusia, Belarus și Ucraina, care consideră marcajul CE o garanție de calitate. Acest fapt nu afectează însă raționamentul urmat de Comisie în considerentul (20) de mai sus. Deși este adevărat că certificatul CE ar putea fi un instrument de comercializare util în anumite țări, pare puțin probabil ca acest lucru să fi justificat în sine procesul costisitor de obținere a certificării CE dacă nu exista nicio intenție de a fi început exportul în Uniune. Într‑adevăr, această procedură implică, printre altele, o adaptare a procesului de producție, noi metode de testare, eventual modificări de proiectare pentru aplicarea marcajului, precum și o certificare efectuată de un organism terț. Pe de altă parte, certificatul CE este obligatoriu pentru vânzările la export către Uniune, având în vedere că plăcile de ceramică sunt produse pentru construcții care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului (JO 2011, L 88, p. 5). Prin urmare, acest argument a fost respins.”

195    Făcând trimitere în special la Ordonanța din 18 iunie 1986, British American Tobacco și Reynolds Industries/Comisia (142/84, nepublicată, EU:C:1986:250, punctul 13), la Hotărârea din 17 noiembrie 1987, British American Tobacco și Reynolds Industries/Comisia (142/84 și 156/84, EU:C:1987:490), la Hotărârea din 1 octombrie 2009, Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware/Consiliul (C‑141/08 P, EU:C:2009:598, punctul 83), și la Concluziile avocatului general Slynn prezentate în cauza Hasselblad/Comisia (86/82, EU:C:1983:204), reclamanta susține, cu titlu introductiv, că dreptul de a fi ascultat este un drept fundamental care garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele. Comisia ar trebui să țină seama de elementele rezultate din răspunsul întreprinderii în cauză fie pentru a renunța la obiecțiuni care ar fi neîntemeiate, fie pentru a structura și a completa atât în fapt, cât și în drept argumentația sa în susținerea obiecțiunilor pe care le reține. Prin urmare, Comisia ar fi trebuit să reexamineze în lumina explicațiilor și a argumentelor reclamantei concluziile la care a ajuns în cursul anchetei în discuție și în special în documentul de informare general. Deși, potrivit reclamantei, în decizia sa finală, Comisia nu era obligată să răspundă la toate argumentele pe care le‑a invocat, ea trebuia să fie receptivă, deschisă la aceste argumente și să aibă dispoziția de a fi convinsă și de a include în decizia finală cel puțin principalele sale argumente. Astfel, Comisia ar avea obligația să examineze toate elementele de fapt și de drept care îi sunt aduse la cunoștință de reclamantă.

196    Or, Comisia nu ar fi respectat în speță în mod loial și efectiv dreptul de a fi ascultat și dreptul la bună administrare. Într‑adevăr, deși a autorizat și a invitat reclamanta să se apere în scris și oral, în realitate, Comisia ar fi ignorat complet toate faptele prezentate și argumentele invocate. Astfel, reclamanta nu ar fi fost ascultată în mod efectiv.

197    În ceea ce privește considerentul (17) al deciziei atacate, reclamanta susține că Comisia nu a ținut seama de numeroasele sale contraargumente prezentate la punctul 3 din partea a II‑a a răspunsului său din 20 decembrie 2015 la documentul de informare general. Astfel, textul acestui considerent ar reproduce literal considerentul (14) al documentului de informare general. Comisia nu ar fi indicat la care „alte site‑uri [internet] comerciale” a făcut trimitere în considerentul 17 al deciziei atacate, împrejurare care ar fi împiedicat‑o pe reclamantă să se apere.

198    Reclamanta susține că a explicat că cifrele de producție furnizate Comisiei erau întemeiate pe conturile sale auditate, care ar figura în dosarul Comisiei. În schimb, informațiile extrase de pe site‑uri internet, al căror obiectiv era de a impresiona viitorii clienți, ar avea o cu totul altă finalitate decât conturile auditate și nu ar trebui să fie la fel de exacte ca situațiile financiare auditate. Așadar, doar cifrele auditate ar fi determinante.

199    În ceea ce privește considerentele (18) și (19) ale deciziei atacate, diferențele în cauză s‑ar explica cu ușurință, iar Comisia ar fi fost informată despre ele la punctele 3 și 4 din răspunsul reclamantei la documentul de informare general. Acestea ar fi determinate de faptul că Foshan Lihua și Foshan Henry Trading ar fi două societăți diferite din același grup și de diferențele dintre datele de contabilizare. Potrivit dreptului chinez, un producător precum reclamanta ar trebui să emită către Foshan Henry Trading facturi care menționează taxa pe valoarea adăugată (TVA) în cazul în care mărfurile ar fi fost încărcate și ar fi părăsit China. Acest lucru s‑ar putea întâmpla la mai multe săptămâni după ce mărfurile au părăsit fizic China. În schimb, un exportator precum Foshan Henry Trading ar trebui să declare mărfurile autorităților vamale chineze la momentul exact al exportului, și anume atunci când mărfurile au părăsit fizic China, astfel încât ar exista adesea diferențe considerabile între datele de contabilizare ale reclamantei și cele ale Foshan Henry Trading, în special la sfârșitul anului, atunci când sunt exportate uneori cantități foarte mari de mărfuri. Foshan Henry Trading ar încărca și ar exporta adesea mărfurile în ultimele două luni ale anului, însă facturile care menționează TVA‑ul ar fi eliberate de Foshan Lihua în anul următor. Foshan Henry Trading ar antrepozita și ar exporta deci anumite mărfuri doar în anul următor. Prin urmare, exporturile Foshan Henry Trading reprezintă uneori 90 % din capacitatea de producție. Or, această situație s‑ar fi reprodus fără întrerupere în mai mulți ani, până în anul 2013 inclusiv.

200    Comisia nu ar fi explicat modul în care a ajuns la concluzia, care figurează în considerentul (19) al deciziei atacate, potrivit căreia întârzierile în întocmirea inventarelor nu puteau explica o tendință continuă timp de trei ani. S‑ar părea că în China aceste întârzieri sunt destul de frecvente ca urmare a practicilor contabile și de înscriere în registre publice.

201    Comisia nu ar fi ținut seama de aceste argumente, întrucât considerentele (18) și (19) ale deciziei atacate reproduc textual considerentele (15) și (16) ale documentului de informare general.

202    În ceea ce privește considerentele (20)-(22) ale deciziei atacate, deși Comisia a admis că certificatul „CE” era un instrument de siguranță și o etichetă de calitate utilizată pe alte piețe decât cea a Uniunii, ar afirma totuși că părea puțin probabil ca acest lucru să fi justificat în sine procedura costisitoare de obținere a certificării „CE” dacă nu exista intenția de a se începe exportul către Uniune.

203    În considerentul (22) al deciziei atacate, Comisia ar fi concluzionat în această privință că, întrucât informațiile furnizate de reclamantă erau incomplete și în contradicție cu alte informații de care dispunea, nu se putea exclude că în perioada anchetei inițiale Foshan Henry Trading ar fi exportat produsul în cauză în Uniune fie direct, fie prin intermediul unor societăți afiliate sau în cadrul unor acorduri de producție încheiate cu alte societăți independente. Ancheta în cauză nu ar fi putut, așadar, să stabilească faptul că reclamanta nu a exportat produsul în cauză în Uniune în perioada anchetei inițiale. Prin reproducerea literală a considerentelor (17)-(19) ale documentului de informare general, Comisia nu ar fi ținut seama de contraargumentele pe care le‑ar fi invocat reclamanta la punctele 5 și 6 din răspunsul său la acest document și care ar figura în anexa A 5 la cererea introductivă. Reclamanta ar fi indicat modul în care certificatul „CE” era important chiar și pentru clienții coreeni. Respectarea standardelor de siguranță ale Uniunii ar fi un instrument promoțional important pentru vânzările în afara Uniunii, aspect pe care Comisia l‑ar fi ignorat, menținându‑și poziția conform căreia costurile ridicate ale certificatului eliberat în anul 2004 ar indica intenția reclamantei de a începe să exporte în Uniune.

204    Deși este adevărat că reclamanta ar fi dorit dintotdeauna să exporte în Uniune, din păcate, nu ar fi reușit să facă acest lucru înainte de anul 2013, iar Comisia nu ar avea nicio dovadă a concretizării acestei intenții. De altfel, ea ar fi angajat cheltuielile necesare pentru a obține certificatul „CE” nu numai pentru a putea să exporte în Uniune, ci și către alte piețe în care certificatul putea să constituie un avantaj comercial.

205    În considerentul (22) al deciziei atacate, Comisia ar califica informațiile furnizate de reclamantă ca fiind incomplete și contradictorii, însă nu ar fi în măsură să precizeze care informații ar fi incomplete sau contradictorii și nici motivul pentru care le‑ar fi calificat în acest mod.

206    Comisia contestă argumentele reclamantei.

207    În această privință, astfel cum s‑a amintit în cadrul celui de al patrulea motiv, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că dreptul de a fi ascultat face parte integrantă din respectarea dreptului la apărare și că acest drept garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (a se vedea punctul 147 de mai sus).

208    Regula potrivit căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei are ca obiect în special ca această persoană să poată să corecteze o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația sa personală care militează pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut (a se vedea punctul 148 de mai sus).

209    Cu toate acestea, împrejurarea că modul de redactare al considerentelor (17)-(20) și (22) ale deciziei atacate este identic ca cel al considerentelor (14)-(18) ale documentului de informare general nu înseamnă, așa cum susține Comisia, că a omis să ia în considerare explicațiile furnizate de reclamantă și că i‑a încălcat astfel dreptul de a fi ascultată în cadrul procedurii administrative. Similar părților principale, trebuie amintite Concluziile avocatului general Slynn prezentate în cauza Hasselblad/Comisia (86/82, EU:C:1983:204), potrivit cărora această împrejurare arată mai degrabă că argumentele și elementele de probă prezentate de reclamantă nu erau în măsură să determine convingerea Comisiei și ele au fost, așadar, respinse de Comisie. Pe de altă parte, reiese din scrisoarea reclamantei din 15 ianuarie 2016, adresată Comisiei pentru a rezuma conținutul audierii din 13 ianuarie 2016, că reclamanta a luat act că argumentele și documentele furnizate Comisiei, inclusiv cele care au urmat divulgării documentului de informare general, nu au fost de natură să convingă Comisia că au fost îndeplinite cele două condiții în litigiu pentru obținerea statutului de nou producător‑exportator, prevăzut la articolul 3 din regulamentul definitiv. Astfel, reclamanta nu poate susține că Comisia a ignorat pur și simplu informațiile pe care le‑a primit.

210    Această concluzie este coerentă cu jurisprudența potrivit căreia motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul incriminat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile, iar instanței să își exercite controlul. Totuși, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. Pe de altă parte, motivarea actului atacat trebuie apreciată având în vedere în special informațiile care au fost comunicate reclamantului și observațiile pe care acesta le‑a prezentat în cursul procedurii administrative. În special, nu este necesar ca motivarea deciziilor în materia antidumpingului să specifice diversele elemente de fapt și de drept, uneori foarte numeroase și complexe, care fac obiectul acestora, din moment ce aceste decizii sunt incluse în cadrul sistematic al ansamblului de măsuri din care fac parte. În această privință, este suficient ca raționamentul instituțiilor în deciziile respective să apară în mod clar și neechivoc (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 mai 2014, Guangdong Kito Ceramics și alții/Consiliul, T‑633/11, nepublicată, EU:T:2014:271, punctul 120 și jurisprudența citată).

211    În plus, considerentul (21) al deciziei atacate răspunde efectiv la observațiile prezentate de reclamantă în urma notificării documentului de informare general.

212    Rezultă că argumentele reclamantei prin care aceasta urmărește să demonstreze încălcarea dreptului său de a fi ascultată prin simpla identitate a mai multe motive reținute în decizia atacată și în documentul de informare general trebuie respinse.

213    În aceste condiții, trebuie examinate criticile specifice formulate de reclamantă în ceea ce privește anumite considerente ale deciziei atacate.

214    În primul rând, în ceea ce privește criticile formulate împotriva considerentului (17) al deciziei atacate (a se vedea punctele 197 și 198 de mai sus), argumentul reclamantei potrivit căruia nu a putut să se exprime cu privire la sursele de informații la care se referă Comisia este contrazis de a doua solicitare de clarificări, ce figurează în anexa B 18 la memoriul în apărare. Comisia arată în mod clar că sursele de informații sunt chiar site‑urile internet ale reclamantei și site‑ul internet al Global Manufacturer Certification (denumită în continuare „GMC”), o întreprindere de renume internațional care a efectuat un audit al reclamantei în anul 2009 în cadrul unei proceduri de certificare. Prin urmare, acest argument trebuie respins.

215    Deși reclamanta afirmă că a prezentat în răspunsul său la documentul de informare general explicații cu privire la acest subiect, trebuie să se constate că cele două scrisori care figurează în anexa A 6 la cererea introductivă nu conțin nicio informație de natură să explice diferențele existente privind planul capacității de producție între răspunsul menționat în chestionar și datele care reies atât de pe site‑ul său internet, cât și de pe site‑ul internet al GMC. Prin urmare, argumentul trebuie respins.

216    În ceea ce privește argumentul potrivit căruia răspunsurile reclamantei la chestionar se bazează pe rapoartele auditate și prezentate Comisiei, trebuie să se constate că reclamanta nu identifică cu precizie locul în care se află informația necesară în dosarul Tribunalului. De altfel, reclamanta nu contestă argumentul Comisiei potrivit căruia aceste audituri nu conțin informația respectivă.

217    Nu este credibilă nici încercarea justificării unor diferențe atât de semnificative ca acelea constatate de Comisie prin argumentul că informațiile furnizate pe site‑ul său internet sau pe site‑ul internet al GMC nu sunt exacte deoarece nu ar fi fost obținute la capătul unei analize riguroase. Așadar, acest argument nu poate fi admis.

218    În orice caz, trebuie să se sublinieze că, în fața Tribunalului, reclamanta s‑a limitat să formuleze afirmații generale. Reclamanta nu a prezentat nicio analiză pentru a demonstra caracterul eronat al cifrelor reținute de Comisie sau caracterul vădit eronat al concluziilor la aceasta care a ajuns.

219    În al doilea rând, deși considerentul (18) al deciziei atacate este menționat printre considerentele contestate, reclamanta a admis în ședință că nu a formulat nicio critică specifică în privința sa. Prin urmare, trebuie să se constate că reclamanta nu a demonstrat că motivele reținute în acest considerent au fost viciate de nelegalitatea invocată în cadrul prezentului motiv.

220    În al treilea rând, în ceea ce privește considerentul (19) al deciziei atacate, este suficient să se constate că reclamanta nu demonstrează existența normei din dreptul chinez în materia TVA‑ului pe care o invocă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 octombrie 2017, Moravia Consulting/EUIPO – Citizen Systems Europe (SDC‑444S), T‑318/16, nepublicată, EU:T:2017:719, punctul 72]. Reclamanta nu a demonstrat nici că cea mai mare parte a exporturilor sale avea loc efectiv la sfârșitul anului. Reiese, în plus, din anexa B 12 la memoriul în apărare că între anii 2009 și 2015 vânzările realizate de Foshan Henry Trading în ultimele două luni ale fiecăruia dintre acei ani nu depășeau nicidecum vânzările realizate în alte luni. Pe de altă parte, Comisia susține în mod întemeiat că diferențele privind unele date de înregistrare nu pot explica o deplasare în volume decât într‑un singur an. Or, reclamanta a susținut că această situație s‑ar reproduce fără întrerupere în mai mulți ani, până în anul 2013 inclusiv. Astfel, dacă aceeași deplasare intervine într‑o perioadă de mai mulți ani, nu mai există nicio diferență întrucât orice volum care nu este contabilizat în cursul unui anumit an trebuie să fie contabilizat în cursul anului următor, iar volumul global va rămâne același în fiecare an sau va fi foarte asemănător. Argumentele formulate împotriva considerentului (19) al deciziei atacate trebuie, așadar, respinse.

221    În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentele referitoare la efectele deținerii de către reclamantă a certificatului „CE” asupra aprecierii condiției potrivit căreia solicitantul statutului de nou producător‑exportator trebuie să demonstreze că nu a exportat produsul în cauză în Uniune în perioada anchetei inițiale, concluziile Comisiei trebuie apreciate în contextul cauzei. Comisia acceptă ca un asemenea certificat să poată constitui un instrument de comercializare în anumite țări terțe. Cu toate acestea, costurile și eforturile care trebuie angajate pentru obținerea sa au o asemenea natură încât ar fi lipsit de sens să se dorească obținerea acestuia în lipsa unei intenții clare ca produsul în cauză să fie exportat și în Uniune. Or, reclamanta a admis în mod expres în cererea introductivă că a dorit dintotdeauna să exporte produsul în cauză în Uniune. Desigur, această împrejurare nu demonstrează că reclamanta a efectuat efectiv exporturi în Uniune în perioada anchetei inițiale. Totuși, intenția sa de a exporta în Uniune începând cu anul 2002, împreună cu obținerea acestui certificat, este un element care, considerat din perspectiva caracterului contradictoriu al anumitor informații furnizate de reclamantă și a faptului că aceasta a omis să furnizeze informațiile necesare, este de natură să consolideze concluzia, care figurează în considerentul (22) al deciziei atacate, potrivit căreia reclamanta nu a demonstrat lipsa exporturilor către Uniune în perioada în cauză.

222    Dat fiind că această concluzie rezultă deja în mod suficient din considerentele (16)-(19) ale deciziei atacate, dezvoltările cuprinse în considerentele (20) și (21) ale deciziei atacate trebuie să fie considerate neesențiale. Această concluzie este valabilă cu atât mai mult cu cât, în scrisoarea sa din 15 ianuarie 2016, în care este rezumat conținutul audierii din 13 ianuarie 2016, reclamanta a indicat în esență că a luat act de faptul că motivul Comisiei referitor la marcajul „CE” este un factor suplimentar.

223    Prin urmare, eventuala temeinicie a argumentelor reclamantei îndreptate împotriva considerentelor (20) și (21) ale deciziei atacate nu poate determina lipsirea de validitate a concluziei care figurează în considerentul (22) al acestei decizii în ceea ce privește condiția examinată. Pe de altă parte, trebuie amintit din nou că acest considerent se întemeiază și pe împrejurarea, menționată deja în considerentul (18) al documentului de informare general, că nu se poate exclude ca reclamanta să fi exportat produsul în cauză în Uniune în cadrul unor acorduri de producție încheiate cu alte societăți independente. Or, s‑a stabilit că argumentul reclamantei potrivit căruia cea mai mare parte, dacă nu chiar toate exporturile sale realizate înainte de anul 2013 au fost efectuate prin intermediul întreprinderii de comerț Foshan Guangchengda & Import Export era contrazis atât de documentul prezentat în anexele B 19 și B 29 la memoriul în apărare, din care reiese că reclamanta a vândut cantități substanțiale de produse ale sale și altor întreprinderi de export, cât și de propriile declarații ale reclamantei, potrivit cărora aceasta ar fi vândut în anul 2009 produsele sale în Malaysia, unui comerciant independent. Or, reclamanta nu a prezentat niciun element de natură să demonstreze că produsele sale nu au fost ulterior exportate de aceste întreprinderi în Uniune. Mai degrabă, aceasta a admis că le‑a pierdut în urma după ce acestea au fost vândute întreprinderilor de comerț.

224    Prin urmare, al șaptelea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9.5 din Acordul antidumping

225    Reclamanta arată că, prin faptul că i s‑a solicitat să prezinte dovada volumelor reprezentative sau a oricărui alt volum de exporturi către Uniune ulterior perioadei anchetei inițiale, Comisia i‑a impus o condiție nelegală, întrucât aceasta nu era prevăzută la articolul 9.5 din Acordul antidumping.

226    Comisia contestă argumentele reclamantei.

227    În această privință, în considerentul (10) al deciziei atacate se constată că reclamanta era un producător‑exportator al produsului în cauză și că a efectuat efectiv exporturi în Uniune ulterior perioadei anchetei inițiale. Astfel, o eventuală constatare a neconformității celei de a treia condiții prevăzute la articolul 3 din regulamentul definitiv în raport cu articolul 9.5 din Acordul antidumping nu ar avea drept consecință o îmbunătățire a situației juridice a reclamantei. Acest motiv este deci inoperant.

228    Prin urmare, al optulea motiv trebuie respins, astfel încât acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

229    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

230    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să le suporte și pe cele efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă.

231    Potrivit articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate dispune ca un intervenient, altul decât cei menționați la alineatele (1) și (2) ale acestui articol, să suporte propriile cheltuieli de judecată. În speță, trebuie să se decidă că intervenienta va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Foshan Lihua Ceramic Co. Ltd suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)      Cerame‑Unie AISBL suportă propriile cheltuieli de judecată.

Kanninen Schwarcz Iliopoulos

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 20 martie 2019.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.