HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)

5 noiembrie 2013

Cauza F‑105/12

Brigitte Knöll

împotriva

Oficiului European de Poliție (Europol)

„Funcție publică – Personal al Europol – Neînnoirea unui contract – Refuzul acordării unui contract pe durată nedeterminată – Anulare de către Tribunal – Executarea hotărârii Tribunalului”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, prin care doamna Knöll solicită în special anularea deciziei din 28 noiembrie 2011 prin care Oficiul European de Poliție (Europol) i‑a acordat suma de 20 000 de euro în vederea punerii în executare a Hotărârii Tribunalului din 29 iunie 2010, Knöll/Europol (F‑44/09, denumită în continuare „Hotărârea din 29 iunie 2010”)

Decizia:      Anulează decizia din 28 noiembrie 2011 prin care Oficiul European de Poliție a acordat doamnei Knöll suma de 20 000 de euro în vederea punerii în executare a Hotărârii Tribunalului din 29 iunie 2010, Knöll/Europol (F‑44/09). Oficiul European de Poliție suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de doamna Knöll.

Sumarul hotărârii

Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Principiul bunei administrări – Dificultăți particulare – Compensare echitabilă a dezavantajului rezultat pentru reclamant din actul anulat – Condiții

(art. 266 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41)

Normele privind executarea hotărârilor de anulare trebuie de asemenea interpretate, în ceea ce privește în special o hotărâre în materie de funcţie publică, în lumina articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră principiul bunei administrări, şi în special în lumina alineatului (1) al articolului menţionat, referitor la dreptul oricărei persoane de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

Numai atunci când executarea hotărârii de anulare prezintă dificultăți particulare instituția respectivă poate adopta orice decizie care este de natură să compenseze în mod echitabil dezavantajul care rezultă pentru persoanele interesate din decizia anulată și poate stabili, în acest context, un dialog cu acestea pentru a încerca să se ajungă la un acord care să le ofere o compensare echitabilă pentru nelegalitatea căreia i‑au fost victime.

În cazul în care o hotărâre a instanței Uniunii anulează o decizie a administrației ca urmare a încălcării dreptului la apărare, revine administrației în cauză obligația de a demonstra că a adoptat toate măsurile posibile care ar putea anula efectele nelegalității constatate de instanță. Prin urmare, administrația nu se poate limita să afirme că nu mai este posibil ca victima încălcării unui drept fundamental să fie repusă în situația de a‑și exercita dreptul la apărare, cu atât mai mult ca urmare a unor decizii pe care ea însăși le‑a adoptat ulterior în același domeniu. A accepta un astfel de mod de a acționa ar echivala cu a goli de orice substanță obligația de a asigura în primul rând respectarea dreptului la apărare și de a pune în executare hotărârea prin care se constată încălcarea acestuia. Numai atunci când, pentru motive neimputabile administrației în cauză, este în mod obiectiv dificil, chiar imposibil, să se anuleze efectele încălcării dreptului la apărare sancționate prin hotărârea de anulare, aceasta din urmă ar putea conduce la plata unei indemnizații compensatorii.

(a se vedea punctele 39, 40 și 51)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 24 iunie 2008, Andres și alții/BCE, F‑15/05, punctul 132 și jurisprudența citată