HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)
18 mai 2015
Cauza F‑36/14
Hartwig Bischoff
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționari – Pensionare din oficiu – Articolul 23 alineatul (1) din anexa XIII la statut – Vârsta de pensionare – Refuzul prelungirii perioadei de activitate – Articolul 52 al doilea paragraf din statut – Interesul serviciului”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul Bischoff solicită anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri a Comisiei Europene (denumită în continuare „AIPN”) din 28 martie 2014 de respingere a cererii sale de prelungire a activității și, prin urmare, de confirmare a pensionării sale din oficiu începând cu 1 iunie 2014. Domnul Bischoff solicită de asemenea repararea prejudiciilor care ar fi putut rezulta din această decizie.
Decizia: Respinge acțiunea. Domnul Bischoff suportă în întregime propriile cheltuieli de judecată și este obligat la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană.
Sumarul hotărârii
1. Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Concluzii – Modificare pe parcursul judecății – Condiție
(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 50)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Notă care se limitează la a informa un agent cu privire la data plății unei pensii pentru limită de vârstă – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2) și art. 91 alin. (1)]
3. Funcționari – Pensionare din oficiu – Examinare a unei cereri de menținere în serviciu – Criterii – Interesul serviciului – Puterea de apreciere a administrației – Control jurisdicțional – Limite – Eroare vădită de apreciere – Noțiune – Sarcina probei
(Statutul funcționarilor, art. 52 al doilea paragraf)
4. Funcționari – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Conținut – Cerere de menținere în serviciu – Elemente care trebuie luate în considerare la luarea deciziei
(Statutul funcționarilor, art. 52 al doilea paragraf)
1. În conformitate cu articolul 35 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, devenit, după modificare, articolul 50 din regulament, numai concluziile cuprinse în cererea de sesizare a instanței pot fi luate în considerare. Prin urmare, o parte nu poate, din principiu, să prezinte concluzii noi în cursul procedurii sau să extindă obiectul unor concluzii existente, în caz contrar modificându‑se obiectul litigiului. Numai atunci când există un element nou care ar putea afecta obiectul acțiunii, cum ar fi de exemplu adoptarea în cursul procedurii a unui act care abrogă și înlocuiește actul atacat, este admisibilă cererea unui reclamant de a‑și adapta concluziile.
(a se vedea punctul 22)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Glantenay și alții/Comisia, F‑23/12 și F‑30/12, EU:F:2013:127, punctul 34
2. O notă care se limitează la a informa un agent cu privire la data începând de la care i se va plăti o pensie pentru limită de vârstă, ca urmare a expirării efectelor deciziei de a fi menținut în serviciu, nu produce efecte juridice obligatorii de natură a afecta în mod direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică și, prin urmare, nu poate constitui un act care lezează.
(a se vedea punctul 26)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Pimlott/Europol, F‑52/06, EU:F:2007:210, punctul 48 și jurisprudența citată
3. Atunci când autoritatea împuternicită să facă numiri ia în considerare interesul serviciului pentru a se pronunța asupra cererii unui funcționar de a rămâne în serviciu dincolo de limita de vârstă prevăzută la articolul 52 primul paragraf litera (a) din statut pentru pensionarea din oficiu, ea dispune de o largă putere de apreciere și Tribunalul Funcției Publice nu poate cenzura aprecierea autorității menționate decât în caz de eroare vădită de apreciere sau de abuz de putere.
În această privință, o eroare poate fi calificată drept vădită doar atunci când poate fi cu ușurință identificată utilizând unul dintre criteriile de care legiuitorul a înțeles să condiționeze exercitarea de către administrație a largii sale puteri de apreciere. În consecință, pentru a stabili dacă a fost săvârșită o eroare vădită la aprecierea faptelor, de natură să justifice anularea unei decizii, elementele de probă pe care reclamantul are obligația să le aducă trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierea faptelor reținută de administrație în decizia sa. Cu alte cuvinte, motivul întemeiat pe o eroare vădită trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamant, aprecierea contestată poate fi totuși considerată adevărată sau valabilă.
(a se vedea punctele 36 și 37)
Trimitere la:
Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea Comisia/Macchia, T‑368/12 P, EU:T:2014:266, punctul 49
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea BB/Comisia, F‑17/11, EU:F:2013:14, punctul 60, și Hotărârea DG/ENISA, F‑109/13, EU:F:2014:259, punctul 44 și jurisprudența citată
4. Obligația de solicitudine a administrației în privința agenților săi reflectă un echilibru al drepturilor și al obligațiilor reciproce pe care statutul le‑a instituit în relațiile dintre autoritățile publice și agenții din serviciul public. Această obligație implică în principal luarea în considerare de către autoritate, atunci când ia o decizie cu privire la situația unui funcționar sau a unui agent, a tuturor elementelor care îi pot determina decizia și, în același timp, luarea în considerare nu numai a interesului serviciului, ci și a interesului funcționarului în cauză. Cu toate acestea, protecția drepturilor și a intereselor funcționarilor trebuie întotdeauna limitată de respectarea normelor în vigoare.
Interesul serviciului și interesul funcționarului sunt, prin urmare, două noțiuni diferite. În cazul specific prevăzut la articolul 52 al doilea paragraf din statut, interesul funcționarului vizat este deja luat în considerare prin faptul că acesta trebuie să solicite să poată rămâne în activitate dincolo de limita de vârstă prevăzută statutar pentru pensionarea din oficiu. Potrivit textului însuși al acestei dispoziții, decizia pe care trebuie să o adopte autoritatea împuternicită să facă numiri, competentă în privința unei astfel de cereri, depinde exclusiv de interesul serviciului, fără ca autoritatea menționată să trebuiască să ia în considerare interesele funcționarului solicitant. Prin urmare, funcționarul nu trebuie să demonstreze autorității existența interesului său personal de a rămâne în activitate, un asemenea interes fiind lipsit de relevanță în cadrul cererii sale.
(a se vedea punctele 53 și 54)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea Angelidis/Parlamentul, T‑416/03, EU:T:2006:375, punctul 117 și jurisprudența citată