HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

30 noiembrie 2010

Cauza F‑97/09

Christine Taillard

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică — Funcționari — Concedii medicale succesive — Arbitraj — Concluzii prin care se constată existența capacității de muncă — Respingere a unui nou certificat medical întocmit în mod legal — Lipsa unui examen medical — Scădere a duratei concediului medical din durata concediului anual — Inadmisibilitate — Acțiune în anulare și în despăgubire”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Taillard solicită, printre altele, anularea deciziei din 15 ianuarie 2009 a Parlamentului European prin care nu a fost acceptat un certificat medical care dovedea o incapacitate de muncă de patru zile și prin care au fost scăzute patru zile de absență din durata concediului său anual, precum și repararea prejudiciului pe care reclamanta susține că l‑a suferit

Decizia:      Anulează decizia Parlamentului European din 15 ianuarie 2009 prin care acesta a refuzat să accepte certificatul medical din 5 ianuarie 2009 și a scăzut perioada de absență a reclamantei, cuprinsă între 6 și 9 ianuarie 2009, din durata concediului anual al acesteia. Respinge în rest acțiunea. Parlamentul European suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Decizie care lezează — Obligația de motivare — Conținut

(Statutul funcționarilor, art. 25)

2.      Funcționari — Concediu medical — Justificarea bolii — Prezentarea unui certificat medical — Prezumția caracterului motivat al absenței

(Statutul funcționarilor, art. 59)

3.      Funcționari — Concediu medical — Justificarea bolii — Prezentarea unui certificat medical — Respingere în lipsa unei vizite medicale de control — Inadmisibilitate

[Statutul funcționarilor, art. 59 alin. (1) și (3)]

4.      Funcționari — Obligația de asistență care incumbă administrației — Punere în aplicare

(Statutul funcționarilor, art. 24)

1.      Obligația, prevăzută la articolul 25 din statut, de a motiva o decizie care lezează are scopul de a permite instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei și de a acorda părții interesate o indicație suficientă pentru a ști dacă decizia este sau nu este bine fundamentată sau dacă este afectată de un viciu care permite contestarea legalității sale. Această obligație este îndeplinită atunci când actul atacat a intervenit într‑un context cunoscut de funcționarul în cauză și care îi permite să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa. Pentru a stabili dacă a fost îndeplinită cerința motivării prevăzută de statut, trebuie să fie luate în considerare nu numai documentele prin care este comunicată decizia, ci și împrejurările în care aceasta a fost adoptată și a fost adusă la cunoștința persoanei interesate. În această privință, trebuie să se examineze, printre altele, dacă persoana interesată deținea deja informațiile pe care instituția și‑a bazat decizia.

(a se vedea punctul 33)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 16 decembrie 1993, Turner/Comisia, T‑80/92, Rec., p. II‑1465, punctul 62; 27 noiembrie 1997, Pascall/Comisia, T‑20/96, RecFP, p. I‑A‑361 și II‑977, punctul 44; 8 iulie 1998, Aquilino/Consiliul, T‑130/96, RecFP, p. I‑A‑351 și II‑1017, punctul 45

Tribunalul Funcției Publice: 30 noiembrie 2009, Wenig/Comisia, F‑80/08, RepFP, p. I‑A‑1‑479 și II‑A‑1‑2609, punctul 41

2.      Potrivit articolului 59 din statut, în cazul în care funcționarul invocă o boală sau un accident care îl împiedică să își exercite atribuțiile, acesta trebuie să notifice instituției sale incapacitatea sa în cel mai scurt timp posibil, precizând adresa la care se află, și trebuie să prezinte, începând cu a patra zi de absență, un certificat medical care justifică absența sa. Administrația nu poate nega validitatea unui astfel de certificat medical și nu poate stabili că absența funcționarului în cauză este nemotivată decât în cazul în care l‑a supus pe acesta, anterior, unui examen medical, ale cărui concluzii nu își produc efectele administrative decât începând cu data acestui examen.

Astfel, articolul 59 din statut, fără a prevedea posibilitatea ca administrația să refuze să țină seama de un certificat medical, chiar dacă acesta nu menționează motivele medicale ale incapacității de muncă a funcționarului în cauză, oferă administrației posibilitatea de a dispune ca funcționarul în cauză să fie examinat de un medic ales de aceasta.

(a se vedea punctele 50 și 51)

Trimitere la:

Curte: 19 iunie 1992, V./Parlamentul European, C‑18/91 P, Rec., p. I‑3997, punctele 33 și 34

Tribunalul de Primă Instanță: 26 ianuarie 1995, O/Comisia, T‑527/93, RecFP, p. I‑A‑9 și II‑29, punctul 36; 20 noiembrie 1996, Z/Comisia, T‑135/95, RecFP, p. I‑A‑519 și II‑1413, punctul 32; 11 iulie 1997, Schoch/Parlamentul European, T‑29/96, RecFP, p. I‑A‑219 și II‑635, punctul 38

3.      Din articolul 59 alineatul (3) din statut rezultă că absența unui funcționar pentru motiv de boală nu poate fi scăzută din durata concediului său anual decât în cazul în care instituția a constatat în mod corespunzător, în condițiile prevăzute la alineatul (1) al articolului menționat, caracterul nemotivat al absenței în cauză.

Este, prin urmare, nelegală o decizie prin care se respinge un certificat medical care justifică absența unui funcționar, în cazul în care acesta din urmă nu a fost supus unui examen medical referitor la perioada indicată în acest certificat, și aceasta independent de faptul că a făcut obiectul unui arbitraj medical care se referă la o perioadă imediat precedentă.

Astfel, chiar dacă certificatul medical nu invocă nici o patologie nouă, nici o agravare a celei pentru care persoana în cauză a fost supusă unui arbitraj și declarată aptă de muncă, nu se poate exclude posibilitatea ca starea de sănătate a persoanei respective să fie diferită de cea constatată cu ocazia arbitrajului efectuat și ca persoana în cauză să fie inaptă de muncă o perioadă scurtă determinată, și aceasta în pofida faptului că această incapacitate este cauzată de aceeași patologie ca cea examinată cu ocazia arbitrajului sau de o agravare a stării sale de sănătate, pe care numai un medic o poate aprecia.

(a se vedea punctele 48, 53 și 57)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 9 decembrie 2008, T/Comisia, F‑106/05, RepFP, p. I‑A‑1‑419 și II‑A‑1‑2315, punctul 116

4.      Funcționarului interesat îi revine, în principiu, sarcina de a prezenta, în temeiul articolului 24 din statut, o cerere de asistență instituției de care aparține. În lipsa unor împrejurări excepționale, instituția nu este obligată să îi acorde în mod spontan asistență. Astfel, numai asemenea împrejurări pot obliga instituția să procedeze în lipsa unei cereri prealabile din partea persoanei interesate, din proprie inițiativă, la o acțiune de asistență determinată.

(a se vedea punctul 65)

Trimitere la:

Curte: 12 iunie 1986, Sommerlatte/Comisia, 229/84, Rec., p. 1805, punctul 20

Tribunalul Funcției Publice: 31 mai 2006, Frankin și alții/Comisia, F‑91/05, RecFP, p. I‑A‑1‑25 și II‑A‑1‑83, punctele 23 și 24; 13 ianuarie 2010, A și G/Comisia, F‑124/05 și F‑96/06, punctul 217