HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
20 iulie 2011
Cauza F‑116/10
Sandro Gozi
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționari – Obligație de asistență – Articolul 24 din statut – Rambursarea onorariilor avocațiale achitate în cadrul unei proceduri judiciare în fața unei instanțe naționale”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care domnul Gozi solicită anularea deciziei prin care Comisia a refuzat rambursarea sumei de 24 480 de euro achitate cu titlu de onorariu avocațial în cadrul unei proceduri judiciare în Italia și obligarea Comisiei la plata sumei menționate
Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Domeniu de aplicare
(Statutul funcționarilor, art. 24)
2. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Punere în aplicare – Condiție – Cerere prealabilă a persoanei interesate – Excepție
(Statutul funcționarilor, art. 24)
3. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Punere în aplicare – Condiție – Cerere prealabilă a persoanei interesate – Condiții de admisibilitate a cererii
(Statutul funcționarilor, art. 24)
4. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Conținut
(Statutul funcționarilor, art. 24 primul paragraf)
5. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Legalitatea refuzului unei instituții de a lua măsuri
(Statutul funcționarilor, art. 24)
1. Din moment ce finalitatea articolului 24 din statut este de a asigura securitatea prezentă și viitoare a funcționarilor, în scopul de a le permite, în interesul general al serviciului, să își exercite atribuțiile în condiții mai bune, obligația de asistență care incumbă instituțiilor nu se limitează la agenții în activitate, ci privește totalitatea funcționarilor, inclusiv pe cei aflați în concediu pentru interese personale.
(a se vedea punctul 12)
Trimitere la:
Curte: 12 iunie 1986, Sommerlatte/Comisia, 229/84, punctul 19
Tribunalul de Primă Instanță: 19 mai 1999, Connolly/Comisia, T‑34/96 și T‑163/96, punctul 130
2. Revine, în principiu, funcționarului sarcina de a prezenta o cerere de asistență instituției căreia îi aparține, cu excepția cazului în care există împrejurări excepționale de natură să oblige instituția să efectueze, nu la solicitarea prealabilă a persoanei interesate, ci din proprie inițiativă, o anumită acțiune de asistență.
(a se vedea punctul 13)
Trimitere la:
Curte: Sommerlatte/Comisia, citată anterior, punctul 20
3. Este admisibilă acțiunea unui funcționar prin care formulează o cerere de asistență chiar dacă, fără a furniza alte precizări, se limitează să menționeze obligația de asistență instituită la articolul 24 din statut sau, invers, dacă, ținând seama de termenii neechivoci ai cererii sale, se prevalează de aceasta chiar dacă nu a menționat expres acest articol.
Pe de altă parte, întrucât al doilea paragraf al acestui articol permite funcționarilor să obțină repararea prejudiciilor suferite ca urmare a insultelor, a actelor sau a declarațiilor defăimătoare care îi vizează în temeiul calității și al funcțiilor lor, împrejurarea că această cerere de asistență are forma unei cereri de despăgubire prin care se urmărește rambursarea onorariilor avocațiale este lipsită de incidență în raport cu calificarea care trebuie dată cererii respective.
În plus, deși, în principiu, este admisibilă acțiunea unui funcționar prin care acesta formulează o cerere de asistență de la instituția căreia îi aparține de la începutul unei proceduri penale care îl vizează, articolul 24 din statut având tocmai scopul de a asigura apărarea funcționarilor care fac obiectul unor proceduri judiciare ca urmare a calității și a funcțiilor lor, simplul fapt că persoana interesată nu a sesizat instituția decât la finalul procedurii judiciare în care fusese implicată nu o împiedică totuși să formuleze o cerere de asistență.
(a se vedea punctele 14, 16 și 17)
Trimitere la:
Curte: 26 ianuarie 1989, Koutchoumoff/Comisia, 224/87
Tribunalul de Primă Instanță: 26 octombrie 1993, Caronna/Comisia, T‑59/92, punctul 65
4. În temeiul obligației de asistență, rezultată din dispozițiile articolului 24 primul paragraf din statut, în cazul unui incident incompatibil cu ordinea și liniștea serviciului, administrația trebuie să intervină cu toată forța necesară și să răspundă cu celeritatea și cu solicitudinea impuse de împrejurările speței în vederea stabilirii faptelor și a realizării, în cunoștință de cauză, a consecințelor adecvate.
Totuși, deși obligația de asistență vizată la articolul 24 primul paragraf din statut constituie o garanție statutară esențială pentru funcționar, trebuie de asemenea ca acesta să prezinte elementele care să indice, la prima vedere, că acțiunile terților precum acuzațiile de înșelăciune îl vizează în temeiul calității și al funcțiilor sale și sunt nelegale în raport cu legea națională aplicabilă. Astfel, în cazul în care aceste cerințe nu s‑ar impune funcționarilor, o administrație ar fi obligată ca, oricând unul dintre funcționarii săi formulează o plângere pentru fapte pretins legate de exercitarea atribuțiilor sale, să îi acorde asistență, independent de natura acestor fapte, de caracterul serios al plângerii și de șansele sale de succes.
(a se vedea punctele 23 și 24)
Trimitere la:
Curte: 5 octombrie 1988, Hamill/Comisia, 180/87; Koutchoumoff/Comisia, citată anterior
Tribunalul de Primă Instanță: 27 iunie 2000, K/Comisia, T‑67/99, punctele 34-42
Tribunalul Funcției Publice: 23 noiembrie 2010, Wenig/Comisia, F‑75/09, punctul 48
5. Legalitatea refuzului unei instituții de a adopta măsuri în temeiul articolului 24 din statut trebuie apreciată în funcție de elementele de care aceasta dispunea la momentul când a adoptat decizia.
(a se vedea punctul 25)
Trimitere la:
Curte: Koutchoumoff/Comisia, citată anterior