ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)
15 septembrie 2015
Cauza F‑21/15
Patrick Wanègue
împotriva
Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene
„Funcţie publică – Funcționari – Condiţii de muncă – Ore suplimentare – Articolul 56 din statut – Articolul 3 din anexa VI la statut – Șofer cu gradul AST 6 – Retragerea dreptului la indemnizația forfetară pentru ore suplimentare – Articolul 81 din Regulamentul de procedură – Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată”
Obiectul: Acțiune întemeiată pe articolul 270 TFUE, prin care domnul Wanègue solicită în esență anularea deciziei prin care directorul interimar pentru administrație și finanțe al Comitetului Regiunilor al Uniunii Europene, acționând în calitate de autoritate împuternicită să facă numiri, i‑a retras beneficiul indemnizației forfetare pentru ore suplimentare de la 1 iulie 2014, precum și obligarea Comitetului Regiunilor să îi plătească din nou această indemnizație începând de la aceeași dată, majorată cu dobânzi de întârziere, și repararea de către Comitetul Regiunilor a prejudiciilor material și moral pe care i l‑ar fi cauzat decizia menționată
Decizia: Respinge acțiunea, în parte, ca vădit inadmisibilă și, în parte, ca vădit nefondată. Domnul Wanègue suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile efectuate de Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene.
Sumarul ordonanței
1. Funcționari – Condiţii de muncă – Dispoziţie internă a unei instituții – Efecte juridice – Limite – Respectarea ierarhiei normelor
(Statutul funcționarilor, art. 56 al doilea paragraf)
2. Funcționari – Condiţii de muncă – Indemnizație forfetară pentru orele de lucru suplimentare – Condiții de acordare – Interpretare strictă
(Statutul funcționarilor, art. 56 al doilea și al treilea paragraf, și anexa VI, art. 3)
3. Politica socială – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru – Domeniu de aplicare – Remunerație – Excludere
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 31 alin. (2); Directiva 2003/88 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (1)]
4. Acțiune introdusă de funcționari – Competenţă de fond – Litigii de natură financiară în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut – Noţiune – Acțiune având ca obiect plata unei sume pretins datorate în temeiul statutului sau al altui act juridic – Includere
(Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]
1. Un funcționar nu se poate întemeia pe interpretarea unei dispoziții interne care ar contraveni însuși textului dispozițiilor generale ale statutului pentru a contesta adoptarea unei decizii de retragere a unei indemnizații forfetare pentru ore suplimentare pentru simplul fapt că a promovat în gradul AST 5 și apoi în gradul AST 6.
În această privință, rezultă cu claritate din cuprinsul articolului 56 al doilea paragraf din statut că orele de lucru suplimentare efectuate de funcționarii încadrați în grupa de funcții AST cu gradul AST 5-AST 11 nu dau dreptul la compensare sau la remunerare.
În orice caz, dispozițiile interne adoptate de instituțiile și de organismele Uniunii Europene nu pot constitui în mod legal, în niciun caz, norme care derogă de la dispozițiile ierarhic superioare, precum dispozițiile statutului și reglementarea adoptată pentru aplicarea acestuia.
(a se vedea punctele 54-56)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 25 octombrie 2005, Fardoom și Reinard/Comisia, T‑43/04, EU:T:2005:374, punctul 36
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 30 noiembrie 2009, Voslamber/Comisia, F‑86/08, EU:F:2009:161, punctul 53
2. În ceea ce privește indemnizația forfetară pentru ore suplimentare prevăzută la articolul 56 din statut, al doilea și al treilea paragraf al acestei dispoziții exclud explicit funcționarii încadrați în grupa de funcții AD și pe cei încadrați în grupa de funcții AST cu gradul AST 5-AST 11 de la orice drept de compensare sau remunerare pentru orele suplimentare eventual prestate și nu prevăd nicio excepție privind natura funcțiilor exercitate sau caracterul obișnuit al orelor suplimentare efectuate. În consecință, un funcționar nu poate să susțină în mod întemeiat că această limitare nu se aplică funcționarilor care efectuează în mod obișnuit ore suplimentare, precum șoferii, astfel încât aceștia ar fi îndreptățiți să păstreze beneficiul indemnizației forfetare pentru orele suplimentare pe durata întregii lor carierei, independent de încadrarea în grad.
În această privință, din interpretarea coroborată a primului, a celui de al doilea și a celui de al treilea paragraf ale articolului 56 din statut rezultă că legiuitorul a urmărit să protejeze funcționarii împotriva oricărei obligații de a efectua un număr de ore suplimentare excesiv, rezervând totodată beneficiul unei compensări sau al unei remunerări pentru orele suplimentare prestate numai funcționarilor care sunt încadrați în primele niveluri din ierarhia gradelor și care încasează, din această cauză, o remunerație mai mică decât alți colegi care beneficiază, în principal datorită vechimii lor, de un grad și de o remunerație mai ridicate.
În plus, anexa VI la statut, referitoare la normele privind compensarea și remunerarea orelor suplimentare, pune în aplicare articolul 56 din statut și stabilește, în limitele pe care le impune acest articol, forma și cuantumul indemnizației care poate fi acordată funcționarilor încadrați în grupa de funcții AST/SC cu gradul SC 1-SC 6 și în grupa de funcții AST cu gradul AST 1-AST 4. Nu se poate deduce, așadar, din anexa VI la statut, și cu atât mai puțin din articolul 3 din respectiva anexă vreo derogare de la principiul instituit la articolul 56 din statut în favoarea funcționarilor din grupa de funcții AST cu gradul AST 5-AST 1l.
În orice caz, beneficiul indemnizației forfetare pentru ore suplimentare nu poate fi extins la alte categorii de funcționari decât cele expres definite la articolul 3 din anexa VI la statut. Astfel, dispozițiile care dau dreptul la prestații financiare trebuie să fie interpretate cu strictețe.
(a se vedea punctele 65 și 67-70)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 18 septembrie 2003, Lebedef și alții/Comisia, T‑221/02, EU:T:2003:239, punctul 38, și Hotărârea din 15 iulie 2004, Valenzuela Marzo/Comisia, T‑384/02, EU:T:2004:239, punctul 104
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 7 octombrie 2009, Pappas/Comisia, F‑101/08, EU:F:2009:137, punctul 65
3. Articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 6 din Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, care impun o limitare a duratei maxime de muncă, precum și obligația de a prevedea perioade de odihnă zilnică și săptămânală, nu privesc remunerarea lucrătorilor și cu atât mai puțin remunerarea orelor suplimentare prin acordarea unei indemnizații forfetare.
(a se vedea punctul 72)
4. Constituie „litigii de natură financiară” în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut nu numai acțiunile în răspundere introduse de funcționari sau de agenți împotriva unei instituții, ci și toate acțiunile prin care se urmărește plata de către o instituție unui funcționar sau unui agent a unei sume despre care acesta apreciază că îi este datorată în temeiul statutului sau al altui act ce reglementează raporturile lor de muncă.
Potrivit articolului 91 alineatul (1) din statut, în litigiile de natură financiară, instanța Uniunii este competentă să judece în fond, ceea ce învestește instanța cu sarcina de a oferi o soluție completă în litigiile cu care este sesizată, mai precis de a se pronunța asupra tuturor drepturilor și obligațiilor funcționarului sau agentului, sub rezerva posibilității de punere în sarcina instituției respective, sub controlul instanței, a executării unei părți a hotărârii în condițiile stabilite de instanță. Așadar, este de competența instanței Uniunii să pronunțe, dacă este cazul, o hotărâre prin care obligă o instituție să plătească o sumă la care persoana interesată are dreptul în temeiul statutului sau al unui alt act juridic.
(a se vedea punctele 93 și 94)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea din 18 decembrie 2007, Weißenfels/Parlamentul, C‑135/06 P, EU:C:2007:812, punctul 65
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 2 iulie 2009, Giannini/Comisia, F‑49/08, EU:F:2009:76, punctele 40-42