Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Juzgado de lo Mercantil de Gerona (Spania) la 15 octombrie 2018 – OD/Ryanair D.A.C.

(Cauza C-646/18)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Juzgado de lo Mercantil de Gerona

Părțile din procedura principală

Reclamantă: OD

Pârâtă: Ryanair D.A.C.

Întrebările preliminare

Noțiunea de prorogare implicită a competenței prevăzută și reglementată la articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1215/20121 impune existența vreunui element obiectiv de legătură între, pe de o parte, obiectul litigiului sau domiciliul reclamantului și, pe de altă parte, instanța căreia îi este înaintată cererea?

Noțiunea de prorogare implicită a competenței prevăzută și reglementată la articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 impune, în toate aspectele sale, o interpretare autonomă și [Or 13] comună pentru toate statele membre și, prin urmare, nu poate fi condiționată de limitările prevăzute de normele de competență judiciară internă din statele membre, cum ar fi, de exemplu, lipsa sa de validitate în cauzele care, dată fiind suma modică reclamată, trebuie soluționate prin procedura simplificată, în conformitate cu Ley de Enjuiciamiento Civil (Codul spaniol de procedură civilă)?

____________

1 Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1)