ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

14 noiembrie 2013

Cauza F‑96/09 DEP

Eva Cuallado Martorell

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Reclamant care beneficiază de asistență judiciară – Suma maximă plătibilă avocatului pentru procedurile scrisă și orală stabilită de Tribunal – Inaplicabilitatea limitei în cazul în care o altă parte este obligată la plata cheltuielilor de judecată”

Obiectul:      Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată recuperabile, în temeiul articolului 92 din Regulamentul de procedură, adresată de doamna Cuallado Martorell Tribunalului în urma pronunțării Hotărârii din 18 septembrie 2012, Cuallado Martorell/Comisia, F‑96/09 (denumită în continuare „Hotărârea din 18 septembrie 2012”)

Decizia:      Stabilește cuantumul total al cheltuielilor de judecată recuperabile de către doamna Cuallado Martorell de la Comisia Europeană corespunzătoare cauzei F‑96/09 la 3 620 de euro.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură jurisdicțională – Cerere de acordare a asistenţei judiciare gratuite – Condiții de acordare – Imposibilitate de a face față cheltuielilor de asistență și de reprezentare – Acordarea de asistență judiciară – Stabilirea cuantumului onorariilor de avocat de către Tribunalul Funcție Publice – Apreciere

(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 95-98)

2.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Elemente care trebuie luate în considerare

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

1.      Dispozițiile Regulamentului de procedură al Tribunalului Funcției Publice referitoare la asistența judiciară, și anume articolele 95-98, nu reglementează în mod exhaustiv toate ipotezele care pot fi avute în vedere.

A fortiori, aceste dispoziții nu reglementează problema sumei pe care partea obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să o ramburseze, cu titlu de onorarii, avocatului reclamantului care beneficiază de asistență judiciară.

Pe de o parte, reiese din cuprinsul articolului 97 alineatul (3) al treilea paragraf din regulamentul menționat că ordonanța prin care se admite cererea de acordare a asistenței judiciare, care poate fie să stabilească o sumă de bani care urmează să fie plătită de casieria Tribunalului Funcției Publice avocatului însărcinat să reprezinte persoana în cauză, fie să fixeze un plafon al cheltuielilor și onorariilor avocatului care, în principiu, nu poate fi depășit, nu are drept scop stabilirea cheltuielilor de judecată recuperabile de către partea care are câștig de cauză, ci asigurarea accesului efectiv la justiție al tuturor părților care, din cauza situației lor economice, sunt în imposibilitate totală sau parțială de a face față cheltuielilor legate de asistența și reprezentarea în fața Tribunalului.

Pe de altă parte, din modul de redactare a articolului 95 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul menţionat reiese că asistenţa judiciară acordată prin ordonanță poate acoperi, în tot sau în parte, cheltuielile legate de asistența și reprezentarea în justiţie în fața Tribunalului Funcţiei Publice. În această privință, este notoriu faptul că onorariile avocaţilor pot să difere foarte mult în funcţie de statul membru în care aceştia profesează şi de gradul lor de specializare într‑un domeniu, respectiv de reputaţia acestora în mediul lor profesional. Nu este exclus ca, având în vedere suma garantată de Tribunal în ordonanţa sa, reclamantul să se angajeze să plătească avocatului său partea din onorariile acestuia care nu este acoperită de asistenţa judiciară în cazul obligării la plata cheltuielilor de judecată.

În plus, un avocat care a acceptat să reprezinte pro bono persoana interesată la data depunerii cererii introductive nu poate fi obligat să renunţe la o parte din onorariile sale în cazul în care partea adversă este cea obligată la plata cheltuielilor de judecată după finalizarea procedurii.

(a se vedea punctele 19-23)

2.      Instanța Uniunii nu este abilitată să fixeze onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci să stabilească cuantumul limită în care aceste onorarii pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pronunțându‑se asupra cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța Uniunii nu trebuie să ia în considerare un tarif național de stabilire a onorariilor avocaților și nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii săi.

În lipsa unor dispoziții din dreptul Uniunii care să stabilească anumite tarife, instanța trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând seama de obiectul și de natura litigiului, de importanța acestuia din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de amploarea muncii agenților sau a consilierilor implicați pe care a putut‑o necesita procedura contencioasă și de interesele economice avute de părți în cadrul litigiului.

(a se vedea punctele 28 și 29)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 8 noiembrie 2011, U/Parlamentul, F‑92/09 DEP, punctele 38 și 39