Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Spetsializiran nakazatelen sad (Bulgaria) la 6 noiembrie 2018 – Procedură penală privind pe TX și UW

(Cauza C-688/18)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Spetsializiran nakazatelen sad

Părțile din procedura principală

TX și UW

Întrebarea preliminară

Dreptul inculpatului de a fi prezent la proces, în conformitate cu articolul 8 alineatele (1) și (2) coroborat cu considerentele (35) și (44) ale Directivei (UE) 2016/3431 , este încălcat în cazul în care una dintre ședințele de judecată din cadrul procedurii penale a avut loc în lipsa inculpatului, iar acesta a fost citat, a fost informat cu privire la consecințele neprezentării și a fost apărat de un avocat ales de acesta, atunci când:

а)    inculpatul nu s-a prezentat pentru un motiv care îi este imputabil (și anume, a decis să nu participe la respectiva ședință);

b)    inculpatul nu s-a prezentat pentru un motiv care nu îi este imputabil (și anume, pe motiv de boală), și, ulterior, a fost informat cu privire la măsurile adoptate în lipsa sa și, în cunoștință de cauză, a decis și a declarat că:

–    nu pune în discuție legalitatea acestor măsuri invocând neprezentarea sa și nu solicită reluarea acestora în prezența sa;

–    dorește să participe la aceste măsuri, motiv pentru care instanța a efectuat o audiere suplimentară a persoanei indicate de inculpat și a dat inculpatului posibilitatea de a participa în mod adecvat la această audiere.

____________

1 Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1).