Language of document : ECLI:EU:F:2012:153

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a treia)

14 noiembrie 2012

Cauza F‑120/11

Mario Paulo da Silva Tenreiro

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Numire – Post de director – Respingere a candidaturii reclamantului – Anunț pentru ocuparea unui post vacant – Anunț al comisiei de preselecție – Eroare vădită de apreciere”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul da Silva Tenreiro solicită anularea deciziei Comisiei de respingere a candidaturii sale pentru postul de director al direcției A, „Justiție civilă”, a Direcției Generale (DG) Justiție, precum și a deciziei de numire a lui Y în acest post

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat la suportarea celor efectuate de Comisie.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Anunț pentru ocuparea unui post vacant – Determinarea calificărilor minime necesare pentru postul care trebuie ocupat – Puterea de apreciere a administrației – Limite – Eroare vădită de apreciere la întocmirea anunțului – Sarcina probei

(Statutul funcționarilor, art. 29)

2.      Funcționari – Post vacant – Ocuparea unui post prin promovare sau prin transfer intern – Analiză comparativă a meritelor candidaților – Post de director – Capacitatea de a conduce – Condiție care poate fi îndeplinită prin experiența dobândită în afara domeniului de acțiune al direcției

[Statutul funcționarilor, art. 29 alin. (1) lit. (a) și art. 45 alin. (1)]

3.      Funcționari – Anunț pentru ocuparea unui post vacant – Examinarea candidaturilor în raport cu condițiile prevăzute – Puterea de apreciere a administrației – Limite – Respectarea condițiilor prevăzute în anunțul pentru ocuparea unui post vacant – Control jurisdicțional – Limite

4.      Funcționari – Post vacant – Ocuparea unui post prin promovare sau prin transfer intern – Analiză comparativă a meritelor candidaților – Distincție între procedura de ocupare a unui post și procedura de promovare – Obligația de a lua în considerare numai rapoartele de notare – Inexistență

[Statutul funcționarilor, art. 29 alin. (1) lit. (a) și art. 45]

1.      Autoritatea împuternicită să facă numiri dispune de o largă putere de apreciere în vederea stabilirii aptitudinilor cerute pentru posturile ce urmează a fi ocupate și numai o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește definirea condițiilor minime care trebuie îndeplinite în acest scop poate atrage nelegalitatea anunțului pentru ocuparea postului vacant și a numirii ulterioare.

Prin urmare, probele pe care reclamantul trebuie să le aducă trebuie să fie suficiente pentru a înlătura caracterul plauzibil al adecvării condițiilor impuse de postul care trebuie ocupat, astfel cum sunt menționate în anunțul pentru ocuparea unui post vacant, în raport cu interesul serviciului. Cu alte cuvinte și mai general, motivul întemeiat pe eroarea vădită de apreciere trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamant, aprecierea contestată poate fi considerată în continuare valabilă.

(a se vedea punctele 26 și 27)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 11 iulie 2007, Konidaris/Comisia, T‑93/03, punctul 72

Tribunalul Funcției Publice: 29 septembrie 2011, da Silva Tenreiro/Comisia, F‑72/10, care face obiectul unui recurs pendinte în fața Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑634/11 P, punctul 61; 29 septembrie 2011, AJ/Comisia, F‑80/10, punctul 35 și jurisprudența citată

2.      În cadrul examinării comparative a meritelor candidaților pentru un post vacant, se poate admite ca un director să dispună de o formare sau de o experiență care nu intră exclusiv în domeniul de activitate al direcției pe care trebuie să o conducă, în măsura în care cunoștințele specifice se pot găsi în cadrul aceleiași direcții, la nivelul șefilor de unități și al colaboratorilor lor, și ca accentul să fie pus mai mult pe calitățile generale de conducere, de analiză și de apreciere de înalt nivel.

(a se vedea punctul 28)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 3 martie 1993, Booss și Fischer/Comisia, T‑58/91, punctul 69

Tribunalul Funcției Publice: da Silva Tenreiro/Comisia, citată anterior, punctul 62

3.      Autorității împuternicite să facă numiri îi revine sarcina să aprecieze dacă un candidat îndeplinește condițiile impuse în anunțul pentru ocuparea unui post vacant, această apreciere neputând fi pusă în discuție decât în cazul unei erori vădite. În consecință, Tribunalul nu se poate substitui autorității menționate prin controlarea aprecierilor acesteia cu privire la aptitudinile profesionale ale candidaților, cu excepția cazului în care se constată o eroare vădită de apreciere.

În acest sens, în ceea ce privește o argumentație întemeiată pe faptul că autoritatea menționată ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin neglijarea experienței specifice a reclamantului în raport cu postul care trebuie ocupat, atunci când o astfel de experiență specifică în raport cu atribuțiile postului nu constituie o condiție a anunțului pentru ocuparea unui post vacant, ea nu poate avea un rol în existența sau în inexistența unei erori vădite de apreciere.

(a se vedea punctele 34 și 35)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 13 decembrie 1990, Kalavros/Curtea de Justiție, T‑160/89 și T‑161/89, punctul 29 și jurisprudența citată; 29 mai 1997, Contargyris/Consiliul, T‑6/96, punctul 124

4.      Există diferențe între procedura de ocupare a unui post vacant prin detașare sau promovare, care se derulează în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) litera (a) din statut, și procedura de promovare prevăzută la articolul 45 din statut. În timp ce această din urmă procedură urmărește să adapteze cariera funcționarilor în funcție de eforturile depuse și de meritele de care au dat dovadă în exercitarea atribuțiilor, cu alte cuvinte, să îi recompenseze pe funcționarii care, în trecut, au făcut în ansamblu dovada unor merite superioare, procedura de ocupare a unui post vacant urmărește să identifice, în interesul exclusiv al serviciului, funcționarul cel mai capabil să exercite funcțiile inerente postului ce urmează a fi ocupat. Prin urmare, în cadrul analizei comparative a meritelor, administrația nu este obligată să își întemeieze aprecierea exclusiv pe rapoartele de evaluare, ci poate să țină seama de alte elemente referitoare la meritele candidaților, care pot să relativizeze aprecierea efectuată în aceste rapoarte cu privire la meritele din trecut ale candidaților.

(a se vedea punctul 41)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Konidaris/Comisia, citată anterior, punctele 91 și 92