Language of document : ECLI:EU:F:2011:13

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

15 februarie 2011


Cauza F‑81/09


Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Prestația de invaliditate — Eroare de calcul — Plata sumelor restante — Dobânzi de întârziere datorate — Rata aplicabilă — Capitalizare anuală — Prejudiciu material și moral”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Marcuccio solicită în esență, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei de respingere parțială a cererii sale de plată a dobânzilor de întârziere aferente sumelor restante reprezentând prestația de invaliditate plătite de instituția menționată și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata către acesta a unei sume egale cu diferența dintre valoarea dobânzilor de întârziere calculată potrivit criteriilor care trebuie aplicate în opinia sa și suma plătită efectiv, sumă majorată ea însăși cu dobânzi de întârziere

Decizia:      Respinge acțiunea. Comisia suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, un sfert din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant. Reclamantul suportă trei sferturi din propriile cheltuieli de judecată.


Sumarul hotărârii


1.      Funcționari — Decizie care lezează — Obligația de motivare — Conținut — Insuficiența motivării — Regularizare în cursul procedurii contencioase — Condiții

(art. 253 CE; Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf)

2.      Acte ale instituțiilor — Regulamente — Aplicare prin analogie — Condiții

3.      Excepție de nelegalitate — Întindere — Acte a căror nelegalitate poate fi invocată — Act cu caracter general pe care se întemeiază decizia atacată

(art. 241 CE)

4.      Procedură — Cerere de sesizare a instanței — Cerințe de formă

[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (1) lit. (d) și (e)]

1.      Obligația de motivare prevăzută la articolul 25 al doilea paragraf din statut, care reprezintă numai o preluare a obligației generale edictate la articolul 253 CE, are ca obiect, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate o indicație suficientă pentru a aprecia temeinicia actului care o lezează și posibilitatea de a introduce o acțiune la Tribunalul Funcției Publice și, pe de altă parte, să permită acestuia să își exercite controlul asupra legalității actului. Rezultă că obligația de motivare astfel edictată constituie un principiu esențial de drept al Uniunii, de la care nu se poate deroga decât pentru motive imperative.

În primul rând, este posibil să fie suplinită o insuficiență – dar nu absența totală – a motivării chiar în cursul procedurii atunci când, înainte de introducerea acțiunii, persoana interesată dispunea deja de elemente care constituiau un început de motivare și, în al doilea rând, să se considere că o decizie este suficient motivată atunci când a fost adoptată într‑un context cunoscut de funcționarul vizat, care îi permite să înțeleagă conținutul ei.

(a se vedea punctele 39 și 40)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 15 septembrie 2005, Casini/Comisia, T‑132/03, punctul 30 și jurisprudența citată

Tribunal: 2 martie 2010, Doktor/Consiliul, T‑248/08 P, punctul 93 și jurisprudența citată


2.      Domeniul de aplicare al unui regulament este definit în mod normal de propriile sale dispoziții și, în principiu, nu poate fi extins la alte situații decât cele avute în vedere. Cu toate acestea, situația poate fi diferită în anumite cazuri excepționale. Astfel, operatorii economici pot invoca în mod întemeiat aplicarea prin analogie a unui regulament care în mod normal nu le este aplicabil dacă fac dovada, pe de o parte, că regimul lor juridic este apropiat și comparabil cu cel a cărui aplicare prin analogie o solicită și, pe de altă parte, că regimul lor juridic cuprinde o omisiune care este incompatibilă cu un principiu general de drept al Uniunii, omisiune care poate fi remediată prin aplicarea prin analogie a regulamentului care în mod normal nu le este aplicabil.

Prin urmare, aplicarea prin analogie a unei reglementări este subordonată îndeplinirii a două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, existența unui raport strâns de comparabilitate între regimul juridic aplicabil în mod normal și reglementarea a cărei aplicare prin analogie se solicită și, pe de altă parte, existența unei lacune în regimul juridic menționat, lacună care este incompatibilă cu un principiu general de drept al Uniunii și care ar putea fi remediată de reglementarea a cărei aplicare prin analogie este avută în vedere.

(a se vedea punctul 55)

Trimitere la:

Curte: 20 februarie 1975, Reich, 64/74; 11 iulie 1978, Union française de Céréales, 6/78; 12 decembrie 1985, Krohn, 165/84, punctele 13 și 14


3.      Articolul 241 CE este expresia unui principiu general care asigură fiecărei părți dreptul de a contesta, pentru a obține anularea unei decizii care o privește direct și individual, validitatea actelor instituționale anterioare, care constituie temeiul juridic al deciziei atacate, în cazul în care această parte nu dispunea de dreptul de a formula, potrivit articolului 230 CE, o acțiune directă împotriva acestor acte ale căror consecințe le‑a suferit fără să fi avut posibilitatea de a solicita anularea acestora.

Astfel, articolul 241 CE are ca scop protejarea justițiabilului împotriva aplicării unui act normativ nelegal, dat fiind că efectele unei hotărâri prin care se constată inaplicabilitatea unui astfel de act sunt limitate numai la părțile litigiului și că această hotărâre nu pune în discuție actul însuși, devenit inatacabil.

(a se vedea punctul 60)

Trimitere la:

Curte: 6 martie 1979, Simmenthal/Comisia, 92/78, punctul 39; 19 ianuarie 1984, Andersen și alții/Parlamentul European, 262/80, punctul 6

Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 1996, Altmann și alții/Comisia, T‑177/94 și T‑377/94, punctul 119; 20 noiembrie 2007, Ianniello/Comisia, T‑308/04, punctul 32 și jurisprudența citată


4.      Potrivit articolului 35 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererea introductivă menționată la articolul 21 din Statutul Curții de Justiție trebuie să indice printre altele obiectul litigiului și să cuprindă motivele și argumentele de fapt și de drept invocate.

Aceste elemente trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe cu privire la acțiune, dacă este cazul, fără alte informații.

(a se vedea punctele 61 și 62)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 30 iunie 2006, Ott și alții/Comisia, F‑87/05, punctul 38; 14 mai 2008, Taruffi/Comisia, F‑95/06, punctele 121‑125; 30 noiembrie 2009, de Britto Patrício‑Dias/Comisia, F‑16/09, punctul 42