CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

JULIANE KOKOTT

prezentate la 5 decembrie 2018(1)

Cauza C‑341/17 P

Republica Elenă

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – FEOGA, FEGA și FEADR – Cheltuieli excluse de la finanțarea de către Uniunea Europeană – Cheltuieli efectuate de către Republica Elenă – Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 – Regulamentul (CE) nr. 796/2004 – Schemă de ajutoare pe suprafață – Noțiunea «pășuni permanente» – Corecție financiară forfetară”

I.      Introducere

1.        Prin intermediul prezentului recurs, Republica Elenă solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 30 martie 2017 în cauza Grecia/Comisia(2), în partea în care Tribunalul a respins acțiunea acesteia împotriva Deciziei de punere în aplicare 2014/950/UE(3) a Comisiei Europene, prin care s‑au efectuat reduceri forfetare ale contribuției plătite de Uniunea Europeană la diverse subvenții agricole plătite de Republica Elenă.

2.        Sistemul de ajutoare din politica agricolă comună (PAC) se distinge nu numai printr‑un anumit grad de complexitate tehnică, ci și prin faptul că dispozițiile sale sunt supuse unor permanente clarificări, actualizări și dezvoltări.

3.        Rezultă printre altele o juxtapunere a diferitor noțiuni care definesc terenurile agricole eligibile pentru ajutor. Diferențele terminologice, care se datorează în primul rând contextului normativ specific al utilizării respectivelor noțiuni, pot genera dificultăți considerabile în ceea ce privește definirea condițiilor de eligibilitate pentru terenurile respective.

4.        În prezenta procedură de recurs, aceste dificultăți se intensifică în ceea ce privește stabilirea domeniului de aplicare al noțiunii „pășuni permanente”, astfel cum a fost pusă în aplicare în sistemul PAC între anii 2005 și 2015. Recursul ridică în special problema legalității interpretării restrictive a acestei noțiuni de către Comisie, care a fost confirmată de Tribunal în hotărârea atacată(4). În conformitate cu această interpretare, un teren trebuie calificat drept „pășune permanentă” în cazul în care este acoperit preponderent de iarbă și de plante furajere erbacee, dar nu de plante lemnoase. Această interpretare restrictivă are consecințe semnificative în ceea ce privește plata subvențiilor agricole în țările din zona mediteraneană, ceea ce explică faptul că Regatul Spaniei a intervenit în prezenta cauză în susținerea Republicii Elene. Dincolo de cadrul prezentei proceduri, stabilirea domeniului de aplicare al noțiunii „pășuni permanente” prezintă relevanță de asemenea pentru un alt recurs introdus în fața Curții de către Republica Elenă(5), precum și pentru o procedură introdusă de Regatul Spaniei în fața Tribunalului(6).

II.    Cadrul juridic

5.        Prezentul recurs privește reducerea contribuțiilor Uniunii la plata subvențiilor pentru anul de depunere a cererilor 2008. Cadrul juridic relevant în acest sens îl constituie Regulamentul (CE) nr. 1782/2003(7), precum și regulamentele de punere în aplicare (CE) nr. 795/2004(8) și nr. 796/2004(9), adoptate în temeiul acestuia.

6.        Regulamentul nr. 1782/2003 a fost înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 73/2009(10), iar acesta, la rândul său, de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013(11). Ultimul dintre ele este invocat de Republica Elenă în speță, întrucât definiția „pășun[ii] permanent[e]” cuprinsă în acesta este, cel puțin în ceea ce privește modul de redactare, în mod explicit mai largă decât cea prevăzută de Regulamentul nr. 1782/2003 aplicabil în prezenta cauză.

A.      Regulamentul nr. 1782/2003

7.        Regulamentul nr. 1782/2003 a stabilit norme comune pentru plățile directe aferente diferitor scheme de sprijin direct în cadrul PAC. Considerentele (3), (4), (21) și (24) ale Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 menționau în această privință:

„(3)      Pentru a se evita abandonarea terenurilor agricole și pentru a asigura menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu, trebuie stabilite standarde care se bazează sau nu pe dispozițiile statelor membre. Prin urmare, trebuie definit un cadru comunitar în care statele membre să poată adopta standarde care să țină seama de caracteristicile zonelor în cauză, în special de caracteristicile pedologice și climaterice, precum și de tipurile de exploatare agricolă existente (utilizarea terenurilor, rotația culturilor, practicile agricole) și de structura exploatațiilor.

(4)      Ținând cont de faptul că pășunile permanente au un efect pozitiv asupra mediului, trebuie adoptate măsuri destinate să încurajeze menținerea pășunilor permanente existente, pentru a preveni transformarea generalizată a acestora în terenuri arabile.

[…]

(21)      Schemele de sprijin din cadrul politicii agricole comune acordă un ajutor direct de venit, în special pentru a asigura un nivel de viață echitabil pentru populația agricolă. Acest obiectiv este direct legat de conservarea zonelor rurale. Pentru a se evita alocarea incorectă a resurselor comunitare, nu ar trebui efectuată nicio plată de sprijin al agricultorilor care au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de astfel de plăți.

[…]

(24)      Îmbunătățirea competitivității în agricultura comunitară și dezvoltarea unor standarde în materie de calitate a produselor alimentare și de mediu implică în mod obligatoriu o scădere a prețurilor instituționale la produsele agricole, precum și o creștere a costurilor de producție pentru exploatațiile agricole din Comunitate. Pentru a atinge aceste obiective și pentru a promova o agricultură durabilă și mai bine orientată spre piață, ar trebui să se treacă de la sprijinirea producției la sprijinirea producătorului, prin introducerea unui sistem de ajutor de venit separat pe fiecare exploatație agricolă. Separarea nu modifică sumele plătite efectiv producătorilor, dar mărește considerabil eficiența ajutorului de venit. Prin urmare, este oportun să se condiționeze plata unică pe exploatație de respectarea standardelor în materie de mediu, de siguranță a produselor alimentare, de sănătate și de bunăstare animală, precum și de menținerea unor bune condiții agricole și de mediu în exploatație.”

8.        Potrivit articolului 2 primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1782/2003,

„«activitate agricolă» [înseamnă] producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulsul, creșterea și deținerea de animale în scopuri agricole sau menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu, conform definițiilor prevăzute în articolul 5.”

9.        Articolul 29 din Regulamentul nr. 1782/2003 prevedea următoarele:

„Fără să aducă atingere dispozițiilor speciale care pot figura în unul sau altul dintre regimurile de ajutor, nu se face nicio plată în favoarea persoanelor despre care s‑a stabilit că au creat în mod artificial condițiile impuse pentru acordarea unor astfel de plăți, obținând astfel un avantaj neconform cu obiectivele schemelor de sprijin în cauză.”

10.      Un element‑cheie al Regulamentului nr. 1782/2003 era regimul de plată unică, decuplată de producție, reglementat în cadrul titlului III. Pentru a avea acces la regimul de plată unică, agricultorii trebuiau să achiziționeze „drepturi la plată” care, împreună cu fiecare hectar de teren eligibil pentru ajutor declarat de agricultor, conduceau la o plată unică pe exploatație. Astfel, articolul 44 („Utilizarea drepturilor la plată”) alineatul (2), în versiunea aplicabilă în prezenta procedură(12),prevedea următoarele:

„(2)      Prin «hectar eligibil pentru ajutor» se înțelege orice suprafață agricolă a exploatației, ocupată cu terenuri arabile și pășuni permanente, cu excepția suprafețelor ocupate cu culturi permanente și păduri sau destinate unei activități neagricole.”

B.      Regulamentele nr. 795/2004 și nr. 796/2004

11.      Articolul 2 din Regulamentul nr. 795/2004, în versiunea aplicabilă(13) în prezenta cauză, prevede:

„În sensul titlului III din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 și în sensul prezentului regulament, se definesc următorii termeni:

(a)      «suprafață agricolă»: suprafața totală a terenurilor arabile, a pășunilor permanente și a culturilor permanente.”

12.      Articolul 2 primul paragraf din Regulamentul nr. 796/2004, în versiunea sa aplicabilă în speță, astfel cum a fost modificat prin Regulamentele nr. 239/2005 și nr. 972/2007(14), conținea următoarele definiții:

„1.      «terenuri arabile»: terenurile lucrate destinate producției de culturi și terenurile scoase din circuitul agricol sau menținute în bune condiții agricole și ecologice, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, indiferent de faptul că terenurile menționate anterior sunt acoperite de sere sau de un mijloc de protecție fix sau mobil;

1a.      «parcelă agricolă»: înseamnă o suprafață continuă de pământ pe care se cultivă o singură grupă de cultură de către un singur agricultor; totuși, în cazul în care, în temeiul prezentului regulament, se solicită o declarație separată privind utilizarea unei suprafețe care face parte dintr‑o grupă de cultură, acea utilizare specifică limitează, de asemenea, parcela agricolă;

[…]

2.      «pășuni permanente»: terenurile consacrate producției de iarbă și de alte plante furajere erbacee (însămânțate sau naturale) care nu fac parte din sistemul de rotație a culturilor din exploatație de cel puțin cinci ani, cu excepția terenurilor care intră sub incidența programelor pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol […]

2a.      «iarbă și alte plante furajere erbacee»: toate plantele erbacee care se găsesc în mod tradițional în pășunile naturale sau cuprinse în mod normal în amestecurile de semințe pentru pășuni sau pajiști în statul membru (fie că sunt sau nu utilizate pentru pășunat). […]

[…]”

13.      Referitor la articolul 2 primul paragraf punctele 2 și 2a din Regulamentul nr. 796/2004, considerentul (1) al Regulamentului 239/2005, care stă la baza acestor dispoziții astfel cum figurează aici, menționează:

„Articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 conține mai multe definiții care trebuie clarificate. Este necesară în special clarificarea definiției pentru «pășuni permanente» prevăzută la punctul 2 al respectivului articol și, de asemenea, este necesară introducerea unei definiții a termenului «iarbă și alte plante furajere erbacee». Cu toate acestea, în acest context, trebuie luat în considerare faptul că statele membre au nevoie de o anumită flexibilitate pentru a putea ține seama de condițiile agronomice locale.”

14.      Articolul 8 („Principiile generale aplicabile parcelelor agricole”) alineatul (1) din Regulamentul nr. 796/2004 în versiunea aplicabilă în speță (și anume cea încă nemodificată prin Regulamentul nr. 380/2009)(15) prevedea:

„(1)      O parcelă împădurită este considerată parcelă agricolă în sensul schemei de ajutor pe suprafață, cu condiția ca activitățile agricole menționate la articolul 51 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 sau, după caz, producția planificată să poată să se desfășoare la fel cum s‑ar desfășura pe parcele neîmpădurite situate în aceeași zonă.”

15.      Articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul nr. 796/2004, care nu a suferit nicio modificare, avea următorul cuprins:

„(2)      Suprafața totală a unei parcele agricole poate fi luată în considerare cu condiția să fie utilizată în întregime conform normelor uzuale ale statelor membre sau ale regiunii respective. În alte cazuri, se ia în considerare suprafața utilizată efectiv.

În regiunile în care anumite caracteristici, în special gardurile, gropile și zidurile, fac parte, în mod tradițional, din bunele practici agricole în ceea ce privește culturile sau utilizarea solurilor, statele membre pot să considere că suprafața respectivă face parte din suprafața totală utilizată, cu condiția să nu depășească o lățime totală care urmează să fie stabilită de statele membre. Această lățime trebuie să corespundă valorii tradiționale din regiunea respectivă, fără să depășească însă doi metri.

[…]”

C.      Regulamentul nr. 1307/2013

16.      Regulamentul nr. 1307/2013 s‑a întemeiat pe procesele de reformă din anii 1990 și 2000 în ceea ce privește PAC.

17.      Astfel, articolul 4 din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede:

„(1)      În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

(h)      «pășuni permanente și fânețe permanente» (denumite împreună «pășuni permanente») înseamnă terenuri consacrate producției de iarbă și de alte plante furajere erbacee (cultivate sau spontane) care nu au făcut parte din sistemul de rotație a culturilor din exploatație timp de cel puțin cinci ani sau mai mult; această noțiune poate include și alte specii, precum arbuștii și/sau arborii, bune pentru pășunat, cu condiția ca iarba și alte plante furajere să rămână predominante, precum și, atunci când statele membre decid astfel, terenurile bune pentru pășunat care fac parte din practici ancorate în obiceiurile locului, unde, în mod obișnuit, suprafețele de pășunat nu sunt predominant acoperite cu iarbă și cu alte plante furajere erbacee;

[…]

(2)      Statele membre:

[…]

Statele membre pot decide că terenurile bune pentru pășunat care fac parte din practici ancorate în obiceiurile locului, unde, în mod obișnuit, suprafețele de pășunat nu sunt predominant acoperite cu iarbă și cu alte plante furajere erbacee, trebuie considerate pășuni permanente, în conformitate cu alineatul (1) litera (h).”

18.      Pe de altă parte, articolul 32 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1307/2013 privind aplicarea schemei de plată de bază, care corespunde, în principiu, regimului de plată unică prevăzut de Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, are următorul cuprins:

„În scopul determinării «hectarelor eligibile», statele membre care au luat decizia menționată la articolul 4 alineatul (2) al doilea paragraf pot aplica un coeficient de reducere pentru a converti hectarele în cauză în «hectare eligibile».”

III. Istoricul cauzei

A.      Decizia Comisiei

19.      Conform punctelor 1-11 din hotărârea atacată, istoricul litigiului se prezintă în esență după cum urmează.

20.      În luna septembrie a anului 2008 și în luna februarie a anului 2009, Comisia Europeană a efectuat două anchete cu privire la cheltuielile în domeniul ajutoarelor pe suprafață și al măsurilor pe suprafață pentru dezvoltare rurală pe care Republica Elenă le‑a efectuat în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)(16).

21.      Prin scrisorile din 21 noiembrie 2008 și 13 mai 2009, Comisia a informat Republica Elenă cu privire la rezultatele anchetelor, cu privire la care Republica Elenă a prezentat observații scrise în lunile ianuarie și iulie ale anului 2009.

22.      În consecință, la 8 aprilie 2010 a avut loc o reuniune bilaterală. La 2 iunie 2010, Comisia a comunicat Republicii Elene concluziile sale, la care aceasta a răspuns la 2 august 2010.

23.      La 31 mai 2013, Comisia a comunicat Republicii Elene că își menține poziția privind suma netă și motivele pentru care propune corecțiile.

24.      Ulterior, la 11 iulie 2013, Republica Elenă a sesizat organul de conciliere, care, în avizul său din 31 ianuarie 2014, a constatat că nu a fost posibil să se obțină o apropiere a pozițiilor părților, însă le‑a invitat pe acestea să reia noi contacte.

25.      La 26 martie 2014, Comisia a adoptat poziția sa definitivă. Comisia a constatat, în primul rând, deficiențe în funcționarea sistemului de identificare a parcelelor agricole și a sistemului informatic geografic(17), care ar fi afectat controalele încrucișate și controalele administrative, în al doilea rând, deficiențe pe parcursul controalelor la fața locului, iar în al treilea rând, deficiențe privind calculul plăților și sancțiunile. Pe de altă parte, Comisia a subliniat caracterul recurent al acestor nereguli. Cuantumul net definitiv al corecției impuse Republicii Elene a fost de 86 007 771,11 euro.

26.      La 19 decembrie 2014, Comisia a adoptat decizia de punere în aplicare în litigiu. Prin aceasta, Comisia a respins, pe de o parte, cheltuieli în cuantum de 61 012 096,85 euro în domeniul ajutoarelor pe suprafață invocate de Republica Elenă pentru anul de cerere 2008, din care a dedus apoi 2 135 439,32 euro, rezultând un impact financiar în valoare de 58 876 657,53 euro. Pe de altă parte, Comisia a respins cheltuieli în cuantum de 10 504 391,90 euro în domeniul măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață, din care a dedus ulterior 2 588 231,20 euro, rezultând un impact financiar în valoare de 7 916 160,70 euro.

27.      Corecțiile vizau următoarele categorii:

–        în privința agricultorilor care au declarat numai pășuni, s‑a stabilit o corecție forfetară de 10 %;

–        în privința agricultorilor care nu au declarat pășuni, s‑a stabilit o corecție forfetară de 2 %;

–        în ceea ce privește ajutoarele legate de suprafață complementare, s‑a stabilit o corecție forfetară de 5 %;

–        pentru toate măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață, a fost stabilită o corecție forfetară de 5 %.

28.      În raportul său de sinteză anexat la decizia de punere în aplicare în litigiu(18), Comisia a justificat corecțiile prin deficiențele identificate în mod repetat în cadrul sistemului integrat de gestiune și de control, și anume în funcția LPIS‑GIS și în controalele la fața locului, care nu ar fi corespuns cerințelor prevăzute la articolul 20 din Regulamentul nr. 1782/2003, respectiv la articolele 23 și 30 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004. Printre altele, au fost identificate următoarele neconcordanțe:

–        În aplicarea LPIS‑GIS, ar fi fost identificate greșeli – în special, în ceea ce privește suprafețele utilizate ca pășune – în ceea ce privește granițele parcelelor de referință și suprafața maximă a acestora eligibilă pentru ajutor. Prin urmare, controalele încrucișate, prin care trebuia să se evite ca un ajutor să fie în mod incorect acordat de mai multe ori, ar fi fost adesea neconcludente.

–        În cadrul controalelor efectuate la fața locului, ar fi fost calificate drept eligibile terenuri care nu îndeplineau criteriile pentru a fi considerate pășuni în temeiul articolului 2 primul paragraf punctele 2 și 2a din Regulamentul nr. 796/2004; terenurile ar fost acoperite de plante lemnoase și plante furajere erbacee, ar fi fost situate în zone izolate și nu ar fi avut granițe vizibile. Nu ar fi avut loc o măsurare a terenurilor. În plus, controalele la fața locului efectuate prin teledetecție, precum și controalele clasice la fața locului ar fi fost insuficiente.

29.      Aceste deficiențe ar fi constituit un inconvenient constant în funcționarea controalelor principale și auxiliare și, prin urmare, ar fi creat un risc ca fondurile agrare să înregistreze pierderi în ceea ce privește ajutoarele pe suprafață. De asemenea, acestea ar fi avut un impact asupra ajutoarelor „legate” de suprafață complementare.

B.      Hotărârea Tribunalului

30.      Prin acțiunea formulată la 2 martie 2015, Republica Elenă a solicitat instanței să anuleze decizia de punere în aplicare în litigiu, în partea în care, pentru anul de cerere 2008, 10 % din cheltuielile totale pentru ajutoarele pentru pășuni, 5 % din totalul cheltuielilor pentru ajutoarele legate de suprafață complementare și 5 % din totalul cheltuielilor pentru măsuri de dezvoltare legate de suprafață au fost excluse de la finanțarea de către Uniunea Europeană.

31.      În primul rând, în privința corecției de 10 % din cheltuielile cu ajutoarele pentru pășuni, Tribunalul a stabilit că, independent de interpretarea noțiunii „pășune”, respectiva corecție ar fi fost justificată și proporțională, fie și numai ca urmare a deficiențelor sistemului integrat de gestiune și de control(19). Tribunalul s‑a referit, în acest sens, la aplicarea incorectă a LPIS‑GIS, cu efecte cu privire la descoperirea unor declarări multiple și la fiabilitatea controalelor încrucișate administrative, la lipsa măsurării suprafețelor în cadrul controalelor la fața locului, precum și la efectuarea incorectă a controalelor prin intermediul teledetecției; de asemenea, nu ar fi fost înregistrate niciun fel de date care ar fi putut permite recunoașterea controalelor efectiv efectuate la fața locului(20). Având în vedere aceste deficiențe cu efecte profunde, Tribunalul a considerat problema eligibilității suprafețelor declarate drept „pășuni permanente” în sensul articolului 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 și, prin urmare, problema interpretării acestei noțiuni ca fiind nerelevantă pentru soluționarea cauzei(21). Cu toate acestea, Tribunalul a aprobat în mod explicit aprecierea Comisiei cu privire la eligibilitatea suprafețelor și interpretarea noțiunii „pășuni permanente” care stă la baza acestei aprecieri(22).

32.      În al doilea rând, Tribunalul a menținut corecția de 5 % pentru ajutoarele legate de suprafață complementare(23).

33.      În al treilea rând, Tribunalul a anulat decizia de punere în aplicare în litigiu în partea în care, având în vedere măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață cu privire la cheltuieli care au fost stabilite pentru anul de exercițiu fiscal 2009 în privința anului de cerere 2008, a fost efectuată o corecție în valoare de 5 007 867,36 euro cu efecte financiare în valoare de 2 689 811,61 euro (după deducerea a 2 318 055,75 euro). Tribunalul a constatat că Comisia nu a explicat în mod suficient în ce măsură s‑a luat în considerare o corecție anterioară impusă prin decizia de punere în aplicare 2013/214/UE(24), pentru a se evita o dublă impunere a corecției(25).

34.      Tribunalul a respins în rest acțiunea și a dispus obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

IV.    Concluziile și procedura în fața Curții

35.      Prin memoriul din 6 iunie 2017, Republica Elenă a introdus prezentul recurs împotriva hotărârii atacate. Aceasta solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate în partea în care a respins acțiunea introdusă împotriva deciziei de punere în aplicare în litigiu;

–        anularea deciziei de punere în aplicare în litigiu și

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

36.      La rândul său, Comisia solicită Curții:

–        respingerea recursului în parte ca inadmisibil și în parte ca nefondat și

–        obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

37.      Regatul Spaniei a intervenit în litigiu în susținerea Republicii Elene. Acesta solicită Curții:

–        admiterea recursului și

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

38.      Părțile au prezentat observații scrise. Ședința a avut loc la 13 septembrie 2018.

V.      Analiză juridică

39.      Recursul, a cărui inadmisibilitate este invocată de Comisie (a se vedea secțiunea A), se întemeiază în total pe șase motive. Prin intermediul primelor trei motive, Republica Elenă contestă aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la corecția forfetară de 10 % pentru agricultorii care au declarat numai pășuni (a se vedea secțiunea B). Prin intermediul celui de al patrulea și al celui de al cincilea motiv, aceasta contestă aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la corecția forfetară de 5 % pentru ajutoarele legate de suprafață complementare (a se vedea secțiunea C). În sfârșit, prin intermediul celui de al șaselea motiv de recurs, Republica Elenă critică aprecierea Tribunalului în ceea ce privește corecția forfetară de 5 % în domeniul dezvoltării rurale, în partea în care aceasta nu a fost anulată de Tribunal (a se vedea secțiunea D).

A.      În ceea ce privește admisibilitatea recursului

40.      Contrar susținerilor Comisiei, Republica Elenă nu se limitează să repete motivele deja invocate în primă instanță împotriva deciziei inițiale a Comisiei. În pofida similitudinii motivelor de recurs cu motivele invocate inițial împotriva deciziei Comisiei și a trimiterilor detaliate la memoriile formulate în fața primei instanțe, Republica Elenă dezvoltă mai curând o critică juridică autonomă în raport cu raționamentul Tribunalului, făcând referire la pasaje concrete, în parte reproduse textual din hotărâre.

41.      În consecință, acțiunea este admisibilă.

B.      Motivele de recurs îndreptate împotriva aprecierii Tribunalului cu privire la corecția financiară de 10 % în cazul cheltuielilor pentru agricultorii care au declarat numai pășuni

42.      Republica Elenă invocă trei motive de recurs împotriva aprecierii Tribunalului cu privire la corecția financiară de 10 % în cazul cheltuielilor pentru agricultorii care au declarat numai pășuni(26).

43.      Primul și al doilea motiv de recurs privesc problema eligibilității suprafețelor declarate în conformitate cu articolului 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004, care definește noțiunea „pășuni permanente” (a se vedea punctele 1 și 2). Prin intermediul celui de al treilea motiv, Republica Elenă contestă concluzia Tribunalului potrivit căreia deficiențele sistemului integrat de gestionare și control ar fi fost suficiente pentru a justifica stabilirea ratei de corecție forfetare de 10 % (a se vedea punctul 3).

1.      Cu privire la primul motiv

44.      Primul motiv de recurs al Republicii Elene este întemeiat, în primul rând, pe încălcarea articolului 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 ca urmare a interpretării juridice eronate a noțiunii „pășuni permanente” [a se vedea litera a)]. În al doilea rând, aceasta critică o apreciere care figurează la punctul 66 din hotărârea atacată și care, în opinia sa, este afectată de o eroare de drept și insuficient motivată [a se vedea litera b)]. În al treilea rând, aceasta reproșează Tribunalului că nu a explicat suficient criteriul relevant pentru interpretarea noțiunii „pășuni permanente” [a se vedea litera c)].

a)      Primul aspect al primului motiv de recurs

45.      Republica Elenă susține că hotărârea atacată a interpretat incorect definiția noțiunii „pășuni permanente” în ceea ce privește tipurile de vegetație cuprinse în sfera acestei noțiuni.

46.      Potrivit Tribunalului, criteriul reținut de Regulamentul nr. 796/2004 în ceea ce privește ajutoarele pentru pășuni era vegetația prezentă pe suprafața în cauză. Acesta ar fi trebuit să garanteze că nu există plăți de ajutoare pentru suprafețe care nu sunt folosite într‑o activitate agricolă. Predominanța altor plante decât cele erbacee ar fi servit drept indicator al abandonării activității agricole pe suprafețele în discuție. Astfel, limitarea definiției „pășuni[lor] permanente” numai la suprafețele acoperite cu iarbă și cu plante furajere erbacee ar fi urmărit să prevină riscul de admitere la beneficiul ajutoarelor a unor suprafețe care nu ar fi fost utilizate efectiv pentru creșterea animalelor(27).

47.      Conform argumentației Tribunalului(28), calificarea unui teren drept „pășune permanentă”, în sensul Regulamentelor nr. 1782/2003 și nr. 796/2004, presupune o „suprafață acoperită cu producție agricolă”(29), care cuprinde, „în principiu”, „numai iarba și plantele furajere erbacee”(30), în timp ce „pădurile și parcelele acoperite de plante lemnoase”(31)ar fi, „în principiu”, excluse. „[O] prezență marginală de plante lemnoase” putea […] cel mult să fie tolerat[ă] „în măsura în care […] nu compromitea […] dezvoltarea resurselor furajere erbacee și, prin aceasta, exploatarea efectivă a parcelelor ca pășuni […]”(32).

48.      Nu sunt abordate detalii privind, în particular, nivelul concret admisibil de coexistență a plantelor erbacee și a plantelor lemnoase. Deși Tribunalul face referire, în această privință, la ghidul Centrului Comun de Cercetare al Comisiei care cuprinde orientări privind cele mai bune modalități de respectare a dispozițiilor legale în vigoare referitoare la PAC(33) din anul 2008(34), acesta omite să explice semnificația exactă pe care o atribuie acestuia(35).

49.      Republica Elenă, susținută de Regatul Spaniei, este în favoarea unei interpretări extensive a noțiunii „pășuni permanente”, care să cuprindă de asemenea așa‑numitele „pășuni mediteraneene”, a căror vegetație este formată de asemenea (sau exclusiv) din tufișuri și din plante lemnoase.

50.      Conform jurisprudenței constante a instanțelor Uniunii, în vederea interpretării dispozițiilor de drept al Uniunii trebuie să se țină seama nu numai de formularea acestora, ci și de contextul lor și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte aceste dispoziții(36).

51.      Temeiul interpretării îl constituie, în prezenta cauză, schema ajutoarelor pe suprafață, astfel cum a rezultat în conformitate cu Regulamentele nr. 1782/2003 și nr. 796/2004 în versiunile aplicabile pentru anul de cerere 2008.

52.      Republica Elenă se referă de asemenea la articolul 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 1307/2013, care cuprinde o definiție largă a noțiunii „pășuni permanente”. Astfel, sunt considerate „pășuni permanente” terenuri pe care cresc alte tipuri de plante precum arbuști și/sau arbori, care pot fi folosiți pentru pășunat, cu condiția ca iarba și alte plante furajere să rămână predominante, sau terenuri care fac parte din practici ancorate în obiceiurile locului, unde, în mod obișnuit, suprafețele de pășunat nu sunt predominant acoperite cu iarbă și cu alte plante furajere erbacee(37).

53.      După cum toate părțile au arătat în mod întemeiat, întrucât nu s‑a prevăzut aplicarea retroactivă, este exclusă aplicarea directă a acestei dispoziții, care a intrat în vigoare abia ulterior perioadei relevante pentru prezenta procedură. Contrar susținerilor Republicii Elene, chiar în cadrul interpretării, dispoziția poate fi invocată numai în anumite condiții. Astfel, dispozițiile ulterioare nu conțin, în primul rând, în sine, nicio afirmație obligatorie cu privire la conținutul normativ al dispoziției anterioare, dat fiind faptul că modificările modului de redactare efectuate pot fi înțelese nu numai ca o clarificare, ci și ca o modificare a conținutului situației juridice(38). Cu toate acestea, în speță, trebuie reținut că definiția „pășuni[lor] permanente” care figurează în Regulamentul nr. 1307/2013 nu se opune cel puțin unei interpretări extensive a acestei noțiuni în versiunea aplicabilă în temeiul Regulamentului nr. 1782/2003.

54.      Punctul de plecare al interpretării îl constituie articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 în versiunea aplicabilă la data relevantă pentru prezenta procedură(39). Acesta definește „pășuni[le] permanente” ca fiind „terenurile care, prin însămânțare sau în mod natural (autoînsămânțare) sunt utilizate pentru cultivarea ierbii sau a altor plante furajere erbacee și care, pentru o perioadă de minimum cinci ani, nu au făcut parte din sistemul de rotație a culturilor […]”. În conformitate cu articolul 2 primul paragraf punctul 2a din Regulamentul nr. 796/2004, „iarbă sau alte plante furajere erbacee” înseamnă „toate plantele erbacee care se găsesc în mod obișnuit pe pășunile naturale sau care, în statul membru în cauză, sunt incluse în mod normal în amestecurile de semințe pentru pășuni sau pajiști, indiferent dacă sunt sau nu utilizate pentru pășunatul animalelor”(40).

55.      Acest lucru conduce la următoarele trei concluzii: în primul rând, articolul 2 primul paragraf punctele 2 și 2a din Regulamentul nr. 796/2004 impune, în vederea calificării ca pășune permanentă, prezența unei vegetații din „plante erbacee”(41). În al doilea rând, originea acestei vegetații este lipsită de relevanță. Articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 face trimitere explicită atât la însămânțare, cât și la autoînsămânțare. De aici rezultă, în al treilea rând, că formularea „pentru cultivarea ierbii sau a altor plante furajere erbacee” nu trebuie înțeleasă în sensul obișnuit al cuvântului „cultivare”, de plantare și prelucrare activă a solului în vederea obținerii de produse agricole. Aceasta poate fi cel mult o indicație a unei utilizări agricole a respectivei suprafețe.

56.      Prin urmare, formularea de la articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 cuprinde, fără îndoială, numai acele terenuri utilizate pentru agricultură pe care se găsesc plante erbacee. Modul de redactare este neclar în ceea ce privește terenurile mixte: astfel, există îndoieli cu privire la aspectul dacă, prin menționarea explicită a „ierbii sau a altor plante furajere erbacee”, s‑a dorit să se excludă în mod categoric prezența sau utilizarea agricolă a altor tipuri de vegetație.

57.      Cu toate acestea, trebuie înlăturată o interpretare strictă conform căreia suprafețele mixte și suprafețele acoperite exclusiv cu plante lemnoase nu sunt cuprinse în sfera noțiunii „pășunilor permanente”.

58.      Astfel, în primul rând, în conformitate cu considerentul (1) al Regulamentului nr. 239/2005, ar trebui recunoscută în beneficiul statelor membre o anumită flexibilitate în legătură cu definițiile pentru „pășuni permanente” și „iarbă și alte plante furajere erbacee”, pentru a ține seama de condițiile agronomice diferite care predomină în cadrul Uniunii(42). Acest lucru permite să se considere că definiția pentru „pășuni permanente” de la articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 239/2005 – în special în ceea ce privește vegetația –, nu trebuie interpretată într‑un mod prea restrictiv. Astfel cum au susținut atât Republica Elenă, cât și Regatul Spaniei în ședință, factorii care influențează condițiile agronomice sunt îndeosebi cei legați de mediul înconjurător, cum ar fi condițiile geografice și climatice, precum și tradițiile agricole.

59.      În al doilea rând, trebuie amintit că Regulamentul nr. 796/2004, care conține definiția pentru „pășuni permanente”, are ca scop punerea în aplicare a Regulamentului nr. 1782/2003, care reglementează printre altele plata unică pe exploatare, în contextul căreia „pășuni[le] permanente” sunt suprafețe eligibile(43). Un regulament de punere în aplicare trebuie interpretat, pe cât posibil, în concordanță cu regulamentul de bază(44).

60.      Regulamentul nr. 1782/2003 nu condiționează „pășuni[le] permanente” de prezența unei vegetații specifice. Acesta exclude doar, la articolul 44 alineatul (2), „culturi[le] permanente” și „păduri[le]”(45). Este adevărat că unele versiuni lingvistice ale acestei dispoziții se referă implicit la o vegetație de „plante erbacee”(46), însă majoritatea versiunilor utilizează noțiuni neutre cu privire la vegetație, care s‑ar putea traduce mai curând prin „teren(uri) de pășunat permanent”(47).

61.      Pe de altă parte, în sensul articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003 coroborat cu articolul 2 litera (a) din Regulamentul nr. 795/2004, „pășuni[le] permanente” reprezintă o subcategorie de suprafață agricolă. Astfel, articolul 2 litera (a) din Regulamentul nr. 795/2004 definește noțiunea „suprafață agricolă” ca „suprafața totală a terenurilor arabile, a pășunilor permanente și a culturilor permanente”(48).

62.      Caracteristica determinantă a oricărei suprafețe agricole eligibile constă în exercitarea pe această suprafață a unei „activit[ăți] agricol[e]”, în conformitate cu articolul 2 primul paragraf litera (c) din Regulamentul nr. 1782/2003(49). Acest aspect rezultă, pe de o parte, din delimitarea de suprafețele agricole abandonate, astfel cum se menționează în considerentul (3) al acestui regulament, și, pe de altă parte, din funcția plății unice pe exploatație, care apare în considerentele (21) și (24), de a stabiliza veniturile producătorului, pentru a garanta un nivel de trai adecvat populației implicate în agricultură(50). Însă, așa cum reiese din expunerea de motive a Propunerii Comisiei privind Regulamentul nr. 1782/2003, de sprijinul pentru venit ar trebui să beneficieze numai producătorii agricoli activi „care produc în mod efectiv sau mențin terenul în condiții bune […] pentru agricultură, astfel fiind păstrată legătura cu utilizarea terenurilor”(51).

63.      Rezultă din ceea ce precedă că, pentru a defini „pășuni[le] permanente”, tipul de vegetație reprezintă un criteriu secundar în raport cu utilizarea suprafeței. Criteriul determinant este utilizarea efectivă a suprafeței în vederea desfășurării unei activități agricole tipice pentru „pășuni[le] permanente”(52). Această activitate poate fi creșterea animalelor, conform articolului 2 primul paragraf litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, astfel cum susțin Republica Elenă și Regatul Spaniei.

64.      În consecință, prezența unor plante lemnoase nu se poate opune calificării unei suprafețe drept „pășun[e] permanent[ă]” în cazul în care nu afectează exercitarea efectivă a activității agricole. Această situație se poate regăsi, de exemplu, atunci când plantele lemnoase au o pondere inferioară față de plantele erbacee. Pe de altă parte, caracterul efectiv al exercitării activității agricole poate fi chiar îmbunătățit prin prezența unor plante lemnoase. Astfel, caracterul efectiv trebuie înțeles întotdeauna în contextul specific al condițiilor agronomice deja menționate(53). Prin urmare, este necesar, în orice caz, ca suprafețele mixte acoperite predominant sau exclusiv de plante lemnoase să fie cuprinse în sfera noțiunii „pășuni permanente”, cel puțin în cazul în care, ca urmare a condițiilor agronomice predominante, nu este de așteptat o vegetație dominată de plante erbacee și, prin urmare, aceste suprafețe trebuie să fie utilizate în vederea desfășurării unor activități tipice pentru „pășuni[le] permanente”.

65.      Această interpretare largă a noțiunii „pășuni permanente”, care cuprinde de asemenea, pe lângă terenurile acoperite numai de plante erbacee, terenuri mixte și terenuri acoperite exclusiv de plante lemnoase, este de asemenea în concordanță cu obiectivele Regulamentului nr. 1782/2003, și anume stabilizarea veniturilor agricole, conservarea zonelor rurale și protecția mediului, cu condiția ca acestea să fie utilizate în mod efectiv pentru agricultură.

66.      Conform ideii care a stat la baza Regulamentului nr. 1782/2003, obiectivul privind stabilizarea veniturilor agricole(54) se aplică fără distincție întregii populații agricole a Uniunii. În consecință, regiunea din care provine un agricultor nu poate să determine, fie și indirect, accesul la plata unică prevăzută de acest regulament. Or, acesta ar fi rezultatul în cazul în care un tip de vegetație, a cărui prezență depinde preponderent de factori climatici, ar fi determinantă pentru eligibilitatea terenurilor agricole. Prin urmare, nu s‑ar putea susține că agricultorii activi, care utilizează în mod efectiv, în condițiile agronomice existente, terenurile pe care le au la dispoziție, ar profita într‑o mai mică măsură de stabilizarea veniturilor lor prin intermediul plății unice decât agricultorii din alte state membre ale Uniunii, numai ca urmare a unei vegetații diferite determinate de condițiile climatice.

67.      De altfel, potrivit considerentului (21) al Regulamentului nr. 1782/2003, stabilizarea veniturilor este direct legată de conservarea zonelor rurale(55). În acest sens, la reforma PAC 2003, Comisia a avut în vedere de asemenea subvenționarea directă a unor sisteme agricole tradiționale diverse și cu valoare ecologică ridicată, pentru a frâna tendința către producția intensivă și specializată de animale și cereale, precum și către culturi permanente(56). În acest context, tocmai suprafețele mixte exploatate în mod tradițional și terenurile acoperite exclusiv de plante lemnoase par să se califice pentru finanțare.

68.      În plus, protecția mediului nu este numai unul dintre obiectivele generale ale PAC(57), ci și unul dintre obiectivele specifice ale schemei de plată unice în conformitate cu Regulamentul nr. 1782/2003(58). O importanță deosebită revine, în acest sens, măsurilor destinate să încurajeze menținerea „pășuni[lor] permanente”, astfel cum se precizează în considerentele (3) și (4) al acestui regulament, deoarece prin aceasta se instituie stimulente financiare în vederea evitării unor scenarii care nu sunt de dorit din punctul de vedere al mediului, și anume abandonarea terenurilor agricole sau transformarea generalizată a acestora în terenuri arabile. Or, eficacitatea acestui mecanism ar fi afectată în cazul în care definiția pentru „pășuni permanente” care figurează la articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 ar fi interpretată excesiv de restrictiv sub aspectul vegetației. Și chiar dacă utilizarea agricolă a terenurilor nu ar fi susceptibilă de abandonare sau de transformare, o definiție mai largă apare ca fiind necesară având în vedere protecția mediului. În caz contrar, ar exista un imbold pentru eliminarea structurilor de vegetație diferite fără a se ține seama de utilitatea lor pentru mediu, chiar dacă ele nu ar avea un efect negativ asupra desfășurării activității agricole pe terenurile în cauză.

69.      O interpretare largă a noțiunii „pășuni permanente”, care se întemeiază pe obiectivele Regulamentului nr. 1782/2003 și care pornește în mod determinant de la premisa utilizării efective în scop agricol, nu înseamnă însă că criteriul vegetației consacrat de articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 devine obsolet. Dimpotrivă, acesta creează o prezumție legală în sensul că o suprafață utilizată în scop agricol a cărei vegetație constă exclusiv din plante erbacee poate fi calificată în mod automat drept „pășun[e] permanent[ă]” în sensul articolului 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004. Spre deosebire de aceste suprafețe, suprafețele mixte sau cele acoperite exclusiv de plante lemnoase necesită o examinare mai aprofundată, în cadrul căreia trebuie să se demonstreze utilizarea efectivă și, dacă este cazul, forma tradițională de exploatare agricolă.

70.      În plus, articolul 8 alineatul (1) și articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul nr. 796/2004(59) subliniază faptul că utilizarea agricolă efectivă sau formele tradiționale de exploatare agricolă sunt mai importante pentru eligibilitatea unei suprafețe decât caracteristicile de peisaj. În temeiul acestor dispoziții, parcelele cu arbori sau care prezintă alte caracteristici de peisaj precum gardurile, gropile și zidurile sunt considerate parcele agricole cu condiția ca activitatea agricolă să nu fie restricționată sau ca elementele de peisaj respective să facă parte din tradițiile agricole locale(60).

71.      Dimpotrivă, articolul 132 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1782/2003 (privind plata pentru extensificare), la care face trimitere Regatul Spaniei, nu este în mod direct relevant pentru interpretarea noțiunii „pășuni permanente”. Plata pentru extensificare face parte dintr‑o schemă de ajutoare fără legătură cu suprafața, care are ca scop reducerea creșterii intensive a animalelor și care s‑a aplicat încă înainte de introducerea plății unice pe exploatație. Noțiunea „pășune” utilizată în acest sens nu descrie o suprafață eligibilă, ci servește numai drept referință pentru calcularea factorului de densitate, și anume raportul dintre numărul de unități vită mare și numărul de hectare. Chiar dacă este adevărat că o anumită apropiere a noțiunilor este de așteptat, având în vedere faptul că „pășuni[le] permanente” sunt utilizate în special pentru zootehnie, nu este mai puțin adevărat că noțiunea „pășuni permanente” trebuie determinată numai în contextul său specific.

72.      În sfârșit, includerea suprafețelor mixte și a suprafețelor acoperite exclusiv de plante lemnoase în definiția „pășuni[lor] permanente”, în conformitate cu articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004, nu determină o creștere a riscului de abuzuri. Astfel, din considerentul (21) și din articolul 29 din Regulamentul nr. 1782/2003 rezultă că nu ar trebui efectuată nicio plată de sprijin al agricultorilor care au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de astfel de plăți”(61). Suprafețele mixte și suprafețele acoperite exclusiv de plante lemnoase care sunt utilizate, în orice caz, pro forma, altfel spus fără intenția exploatării potențialului agricol al terenurilor, doar în scopul obținerii eligibilității, nu se califică pentru finanțare nici în conformitate cu definiția largă a „pășuni[lor] permanente”, dat fiind că, în cadrul acesteia, elementul determinant este utilizarea în scop agricol a suprafețelor.

73.      Astfel, în cele din urmă, interpretarea largă a noțiunii „pășuni permanente” în Regulamentele nr. 1782/2003 și nr. 796/2004 în vigoare în anul de cerere 2008, care se întemeiază pe utilizarea efectivă a unei suprafețe în vederea unei activități agricole tipice pentru „pășuni[le] permanente”, se apropie foarte mult de definiția „pășuni[lor] permanente” de la articolul 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 1307/2013 ulterior. Aceasta cuprinde în mod expres, pe lângă terenurile acoperite doar cu plante erbacee, și terenurile acoperite cu alte specii de plante, care sunt bune pentru pășunat conform practicilor locale(62). Rezultă de aici că, deși Regulamentul nr. 1307/2013 nu permite, în principiu, prin el însuși o concluzie privind interpretarea Regulamentului nr. 796/2004(63), noțiunea „pășuni permanente” prevăzută la articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 nu poate fi interpretată, în orice caz, în sens mai larg decât cea prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 1307/2013.

74.      În acest sens, Regulamentul nr. 1307/2013 permite să se ia în considerare, la calcularea plății unice pe exploatație, faptul că terenurile acoperite numai cu plante erbacee, față de terenurile mixte și de cele acoperite exclusiv de plante lemnoase, necesită de regulă alte demersuri de conservare. Articolul 32 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede un coeficient de reducere care poate fi aplicat în mod facultativ de către statele membre. Acesta este echivalent, prin efectele sale, cu un sistem prorata, așa cum prevede, de exemplu, planul de acțiune al Greciei din anul 2012(64) menționat în hotărârea atacată, în ceea ce privește noile norme stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1307/2013(65). La aplicarea unui astfel de sistem, în scopul calculării plății unice pe exploatație, numărul total de hectare de „pășuni permanente” este redus în funcție de procentul de vegetație lemnoasă existentă.

75.      Faptul că noțiunea „pășuni permanente” de la articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004 este interpretată în sensul de terenuri utilizate în mod efectiv în scopul desfășurării unei activități agricole tipice pentru „pășuni[le] permanente” nu se opune aplicării unui astfel de sistem prorata. Acest lucru permite luarea în considerare proporțională, la calcularea ajutorului, a cantității de plante erbacee care se află pe „pășuni[le] permanente”.

76.      Procedându‑se astfel nu se pune însă în discuție calificarea în principiu a terenului în cauză drept „pășun[e] permanent[ă]”. Astfel, contrar punctului de vedere al Comisiei, astfel cum a observat în mod corect Regatul Spaniei în ședință, problema privind eligibilitatea unei „pășuni permanente” o precedă pe aceea privind posibilitatea reducerii ajutorului pentru terenul respectiv prin aplicarea unui sistem prorata în funcție de procentul de vegetație lemnoasă existentă.

77.      În hotărârea atacată, Tribunalul a reținut, desigur, că utilizarea reală și efectivă a unui teren în scopul unei activități agricole reprezintă o condiție esențială pentru eligibilitatea terenului respectiv în conformitate cu Regulamentul nr. 1782/2003(66). Cu toate acestea, Tribunalul a confirmat în final aprecierea efectuată de Comisie în decizia de punere în aplicare atacată, acordând astfel o importanță excesivă valorii de indiciu a vegetației de plante erbacee ca o condiție determinantă pentru calificarea unui teren drept „pășun[e] permanent[ă]”(67). Rezultă că primul aspect al primului motiv al recursului este întemeiat.

b)      Al doilea aspect al primului motiv de recurs

78.      Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv de recurs, Republica Elenă contestă concluzia Tribunalului de la punctul 66 din hotărârea atacată, potrivit căreia suprafețele în cauză ar fi fost neeligibile indiferent de definiția noțiunii „pășuni permanente”. Asemenea Comisiei în decizia de punere în aplicare atacată, Tribunalul nu ar fi ținut seama în suficientă măsură de faptul că, dintre suprafețele declarate, numai o mică parte a fost utilizată pentru activarea drepturilor la plată în cadrul schemei de plată unică(68).

79.      Prin invocarea acestei critici, Republica Elenă face aluzie la așa‑numitul „efect tampon”. Acest efect se datorează faptului că mulți agricultori dețin mai mult teren decât drepturi la plată, astfel încât numai o parte dintre „pășunile permanente” declarate pot constitui temeiul unei plăți unice pe exploatație. În acest mod, se reduce riscul – existent în cazul în care suprafețele sunt utilizate pentru activarea unor drepturi la plată care nu îndeplinesc criteriile indicate – ca fondurile agrare să înregistreze pierderi. Astfel, se consideră că există suprafețe încă nedeclarate care ar fi putut îndeplini aceste criterii. Așadar, efectul tampon este, prin urmare, un element important la calcularea ratei corecției, care se stabilește în funcție de nivelul deficiențelor sistemului de control și de riscul ca fondurile agricole să înregistreze pierderi ca urmare a acestor deficiențe.

80.      Cu toate acestea, Tribunalul nu examinează, la punctul 66 din hotărârea atacată, calcularea valorii corecției, ci doar precizează că suprafețele în litigiu ar fi fost neeligibile indiferent de definiția noțiunii „pășuni permanente”. Astfel cum se arată la punctul 40 și după cum Comisia a confirmat în ședință, suprafețele în litigiu nu erau nici suprafețe acoperite numai de plante erbacee, nici suprafețe mixte sau acoperite exclusiv cu plante lemnoase, ci – în măsura în care acestea au putut fi localizate – zone de coastă nisipoase, păduri sau alte zone similare.

81.      Rezultă că acest motiv trebuie înlăturat.

c)      Al treilea aspect al primului motiv

82.      Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, Republica Elenă invocă o lipsă de motivare: considerațiile Tribunalului de la punctele 20-22 din hotărârea atacată nu ar explica în suficientă măsură criteriul de apreciere reținut pentru primul motiv. Acestea nu ar avea legătură cu chestiunea juridică centrală pe care o ridică primul motiv, mai exact cu interpretarea noțiunii „pășuni permanente” în sensul articolului 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004.

83.      Această critică se bazează pe o interpretare eronată a punctelor 20-22 din hotărârea atacată. Considerațiile expuse acolo nu ar trebui să reprezinte criteriul de apreciere juridică reținut pentru primul motiv. Dimpotrivă, acestea precedă analiza juridică a tuturor motivelor invocate și explică principiile din jurisprudență cu privire la sarcina probei și la obligația de a prezenta faptele, relevante pentru întreaga hotărâre, care se impun Comisiei atunci când nu include cheltuielile din fondurile agricole ca urmare a unor încălcări ale dreptului Uniunii. Tribunalul consideră că, în ceea ce privește normele relevante pentru interpretarea noțiunii „pășuni permanente”, ele sunt prezentate la punctele 27-32 din hotărârea atacată. Aici nu poate fi identificată nicio eroare de drept.

84.      Prin urmare, cel de al treilea aspect al primului motiv este nefondat.

2.      Cu privire la al doilea motiv de recurs

85.      Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Republica Elenă invocă, pe de o parte, încălcarea articolul 296 TFUE, potrivit căruia actele juridice ale Uniunii se motivează, deoarece Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a respins motivul potrivit căruia decizia de punere în aplicare în litigiu nu ar fi fost suficient motivată [a se vedea litera a)]. În plus, Republica Elenă invocă o lipsă de motivare a înseși hotărârii atacate, întrucât Tribunalul nu ar fi motivat în suficientă măsură această hotărâre, astfel cum impune articolul 36 coroborat cu articolul 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, precum și articolul 117 din Regulamentul de procedură al Tribunalului [a se vedea litera b)].

a)      Primul aspect al celui de al doilea motiv de recurs

86.      Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Republica Elenă reproșează Tribunalului că ar fi încălcat articolul 296 TFUE la punctele 68-76 din hotărârea atacată. Astfel, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin respingerea argumentului conform căruia, în motivarea deciziei de punere în aplicare atacate a Comisiei, nu ar fi fost luate în considerare toate argumentele prezentate de Republica Elenă cu privire la interpretarea noțiunii „pășuni permanente”.

87.      Astfel cum a amintit Tribunalul, făcând trimitere la jurisprudența relevantă(69), motivarea deciziei privind neincluderea cheltuielilor din fondurile agricole este suficientă în cazul în care din corespondența purtată în procedura de verificare și de validare a conturilor și din raportul de sinteză rezultă că statul membru în cauză a fost implicat îndeaproape în procesul de elaborare a deciziei și, prin urmare, îi cunoștea motivele principale. Acest lucru se justifică având în vedere natura procedurii de verificare și de validare a conturilor, care prevede o participare sporită a statelor membre. Conform constatărilor Tribunalului de la punctele 72-74 din hotărârea atacată, care nu sunt contestate de Republica Elenă, în cadrul procedurii de verificare și de validare a conturilor din prezenta cauză nu a fost discutată problema interpretării noțiunii „pășuni permanente”. Prin urmare, respingerea lipsei de motivare invocate de Republica Elenă în legătură cu decizia Comisiei nu evidențiază nicio eroare de drept.

88.      În consecință, primul aspect al celui de al doilea motiv nu este întemeiat.

b)      Al doilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs

89.      De asemenea, trebuie respinsă critica invocată prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, aceea conform căreia însăși hotărârea atacată nu analizează suficient argumentația Republicii Elene cu privire la interpretarea noțiunii „pășuni permanente”.

90.      Mai exact, Tribunalul a tratat în detaliu interpretarea noțiunii „pășuni permanente”, făcând referire în acest sens la argumentele prezentate de Republica Elenă(70). Tribunalul a examinat în special, în acest context, argumentele invocate de Republica Elenă în cadrul celui de al doilea motiv, cu privire la importanța eligibilității pășunii mediteraneene pentru țările din zona Mării Mediterane, precum și a noului regim introdus de Regulamentul nr. 1307/2013.

3.      Cu privire la al treilea motiv de recurs

91.      Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, Republica Elenă critică constatările Tribunalului de la punctele 88-103 din hotărârea atacată, potrivit cărora – indiferent de definiția noțiunii „pășuni permanente” – corecția de 10 % cu privire la ajutorul acordat agricultorilor care au declarat numai pășuni este proporțională. În acest context, Republica Elenă a susținut în esență că Tribunalul ar fi completat în mod ilicit motivarea deciziei de punere în aplicare atacate, motivând insuficient hotărârea atacată [a se vedea litera a)] și încălcând principiul proporționalității [a se vedea litera b)].

a)      Primul aspect al celui de al treilea motiv de recurs

92.      Republica Elenă consideră că punctele 88-103 din hotărârea atacată sunt afectate de eroare din trei puncte de vedere: în primul rând, Tribunalul ar fi completat în mod ilicit decizia de punere în aplicare în litigiu prin faptul că a considerat că neregulile din sistemul de gestionare și control ar fi suficiente prin ele însele pentru a justifica rata de corecție de 10 % pentru agricultorii care au declarat numai pășuni. Astfel, această decizie s‑ar întemeia exclusiv pe lipsa eligibilității suprafețelor declarate drept „pășuni permanente” și, în consecință, pe o interpretare incorectă a noțiunii „pășuni permanente” care figurează la articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004. În al doilea rând, Tribunalul ar fi omis să se pronunțe cu privire la creșterea nejustificată a ratei de corecție la 10 % în comparație cu cea de 5 % în anul precedent, precum și cu privire la ameliorările constatate în cadrul controalelor la fața locului. În al treilea rând, hotărârea nu ar fi analizat suficient așa‑numitul „efect tampon”(71) și influența acestuia asupra ratei corecției.

93.      Contrar afirmațiilor Republicii Elene, raportul de sinteză care conține motivarea deciziei de punere în aplicare în litigiu evidențiază faptul că, atunci când a reținut rata de corecție de 10 % cu privire la ajutorul acordat agricultorilor care au declarat numai pășune, Comisia s‑a întemeiat în mod determinant nu pe lipsa eligibilității anumitor suprafețe, ci pe deficiențele sistemului de control. Lipsa eligibilității este considerată doar un indiciu pentru caracterul defectuos al controalelor la fața locului. Prin urmare, Tribunalul nu a completat decizia Comisiei într‑un mod care constituie o eroare de drept, întrucât acesta a motivat, în hotărârea atacată, rata corecției prin anumite deficiențe ale sistemului de control(72).

94.      De asemenea, Tribunalul a analizat în mod expres importanța ameliorării constatate în cadrul controalelor la fața locului(73), a ratei corecției din anul precedent(74) și a efectului tampon(75).

95.      Având în vedere aceste considerații, concluzia acestei aprecieri, și anume aceea că deficiențe ale sistemului de control justifică rata de corecție independent de problema definirii „pășuni[lor] permanente”, nu se prezintă nici ca o completare ilicită a motivării Comisiei, nici ca o motivare deficitară. Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv este nefondat.

b)      Al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs

96.      Republica Elenă consideră că Tribunalul, atunci când a confirmat la punctele 88-103 din hotărârea atacată rata de corecție de 10 % cu privire la ajutorul acordat agricultorilor care au declarat numai pășune, a încălcat principiul proporționalității. Rata de corecție ar fi trebuit să fie de 5 %. La rata de corecție de 10 % s‑ar fi ajuns întrucât deficiențele constatate în sistemul de control cu privire la toate suprafețele declarate ar fi fost apreciate fără să se ia suficient în considerare efectul tampon(76).

97.      Conform criteriilor aplicate de Tribunal, care au fost dezvoltate de jurisprudență(77), valoarea unei rate de corecție forfetare se stabilește în funcție de nivelul deficiențelor din sistemul de control și, în consecință, de riscul ca fondurile agricole să înregistreze pierderi ca urmare a unor cheltuieli neacoperite de legislația Uniunii. La stabilirea ratei de corecție, este necesar să se țină seama întotdeauna de principiul proporționalității.

98.      În speță, Tribunalul a pornit, ca și Comisia, de la premisa că neregulile identificate la nivelul LPIS‑GIS și în cadrul controalelor la fața locului constituie o aplicare afectată de deficiențe grave ale sistemului de control, însoțite, prin urmare, de un risc ridicat ca fondul să înregistreze pierderi. Potrivit Tribunalului, acest fapt ar fi justificat, în principiu, în temeiul orientărilor Comisiei în vederea calculării efectelor financiare în cadrul pregătirii deciziei privind conturile anuale ale secțiunii Garantare din cadrul FEOGA(78), o rată de corecție de 25 %(79). În ședința desfășurată în cadrul recursului, Comisia a arătat că luase în considerare aplicarea unei rate de corecție de până la 50 %. În cadrul noii înregistrări a terenurilor în litigiu situate în Grecia, efectuată ulterior pe baza unei definiții extinse, s‑a înregistrat o scădere de aproximativ 50 % a suprafețelor eligibile, ceea ce ar fi evidențiat dimensiunea problemei inițiale la aplicarea sistemului de control. La acest aspect ar fi făcut deja referire hotărârea atacată(80). Rata de corecție de 10 %, foarte redusă în comparație cu 25 % sau 50 %, s‑ar datora deci luării în considerare a efectului tampon(81).

99.      Aceste considerații demonstrează că Tribunal a efectuat o analiză corespunzătoare a principiului proporționalității și a aspectelor relevante pentru acesta, iar analiza realizată nu este afectată de nicio eroare de drept. În plus, ar trebui să se țină seama întotdeauna de faptul că în discuție este o corecție forfetară. Tocmai acest lucru pare să fie ignorat de Republica Elenă atunci când dorește ca deficiențele sistemului de control să fie luate în considerare doar în măsura în care acestea au apărut în legătură cu activarea drepturilor la plată pentru terenurile utilizate.

100. Pe de altă parte, Republica Elenă susține că motivele de la punctul 103 din hotărârea atacată ar fi în contradicție cu considerațiile formulate de Curte în Hotărârea Planes Bresco(82), ceea ce ar constitui o încălcare a principiului proporționalității. Pentru a aprecia proporționalitatea ratei de corecție, nu este însă clar în ce constă relevanța pasajul din Hotărârea Planes Bresco, citat în această hotărâre, care delimitează din punctul de vedere al conținutului suprafețele de pășuni permanente eligibile, în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003, de suprafețele furajere luate în considerare inițial pentru calculul drepturilor la plată ale unei exploatații, conform articolului 43 alineatul (2) din acest regulament.

101. Prin urmare, și cel de al doilea aspect al celui de al treilea motiv al recursului trebuie înlăturat ca nefondat.

4.      Concluzie intermediară

102. În concluzie, trebuie să se rețină că numai primul aspect al primului motiv trebuie primit. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când s‑a întemeiat, în hotărârea atacată, pe o interpretare prea restrictivă a noțiunii „pășuni permanente” care figurează la articolul 2 primul paragraf punctul 2 din Regulamentul nr. 796/2004.

103. Cu toate acestea, în speță, această eroare de drept nu poate conduce la anularea hotărârii atacate(83). Astfel, Tribunalul a constatat în mod expres că deficiențele sistemului integrat de gestionare și de control justifică rata de corecție de 10 % stabilită pentru agricultorii care au declarat numai pășuni, independent de chestiunea definiției „pășuni[lor] permanente”(84). Procedând astfel, Tribunalul a precizat el însuși motivele pe care se întemeiază dispozitivul hotărârii atacate, independent de interpretarea noțiunii „pășuni permanente”. Republica Elenă nu a reușit să repună în discuție această concluzie a Tribunalului. Pentru acest motiv, faptul că primul aspect al primului motiv de recurs este întemeiat nu poate conduce la anularea hotărârii atacate.

104. Pe de altă parte, această constatare nu este pusă în discuție de împrejurarea că, în speță, nu numai ajutoarele acordate agricultorilor care au declarat numai pășune, ci și toate ajutoarele vizate de reduceri ca urmare a deciziei de punere în aplicare în litigiu constituiau ajutoare în legătură cu suprafețele declarate(85).

105. Pe de o parte, ajutoarele legate de suprafață complementare nu sunt legate de prezența pășunilor permanente ca suprafețe eligibile, ci de suprafețele utilizate pentru cultivarea anumitor produse agricole(86). Pe de altă parte, constatările Tribunalului în ceea ce privește reducerea ajutoarelor pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață au fost criticate de Republica Elenă, în recursul formulat de aceasta, nu în legătură cu eligibilitatea suprafețelor utilizate sau cu proporționalitatea reducerilor, ci numai în ceea ce privește neluarea în considerare a Deciziei de punere în aplicare 2013/214 în legătură cu anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2010(87).

106. Astfel, constatarea erorii de drept a Tribunalului în ceea ce privește interpretarea noțiunii „pășuni permanente” nu poate să joace vreun rol, în cadrul prezentului recurs, în privința aprecierii reducerilor acordate în legătură cu ajutoarele legate de suprafață complementare și nici în privința măsurilor de dezvoltare rurală fondate pe suprafață.

C.      Motivele de recurs îndreptate împotriva Tribunalului cu privire la corecția financiară de 5 % privind ajutoarele legate de suprafață complementare

107. Prin intermediul celui de al patrulea și al celui de al cincilea motiv, Republica Elenă contestă aprecierea Tribunalului cu privire la corecția forfetară de 5 % privind ajutoarele pe suprafață complementare(88).

1.      Cu privire la al patrulea motiv de recurs

108. Prin intermediul celui de al patrulea motiv de recurs, Republica Elenă susține că articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005(89) coroborat cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 885/2006(90) a fost interpretat și aplicat în mod eronat sau a fost motivat insuficient. Acestea prevedeau cerința ca Comisia să discute, din inițiativa sa, cu statul membru în cauză, în cadrul unei reuniuni bilaterale, toate rezultatele controalelor pe care este bazată, în cele din urmă, corecția financiară.

109. Tribunalul nu a acordat reuniunii bilaterale o asemenea importanță. Potrivit Tribunalului, procedura contradictorie care conduce la decizia privind lichidarea conturilor este inițiată, în temeiul articolului 11 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, printr‑o primă comunicare scrisă, care ar trebui să transmită statului membru respectiv informații comprehensive cu privire la rezultatele controalelor, pentru a asigura posibilitatea formulării unui răspuns pertinent(91). În măsura în care Comisia ar fi îndeplinit această obligație de informare, statul membru nu ar fi îndreptățit să afirme că rezultatele nu au fost discutate în cadrul unei reuniuni bilaterale în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 885/2006(92).

110. Prezenta interpretare nu constituie o eroare de drept.

111. Nici articolul 31 din Regulamentul nr. 1290/2005, nici articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006 nu furnizează indicații cu privire la conținutul reuniunii bilaterale. Primul dintre articolele menționate prevede doar că statului membru trebuie să îi fie comunicate în scris rezultatele verificării, iar cel din urmă precizează că acest lucru trebuie să aibă loc încă de la prima comunicare scrisă.

112. Astfel, reuniunea bilaterală însăși nu mai servește cu precădere informării statului membru, ci trebuie să facă posibil, încă din acest stadiu incipient al procedurii, pe baza schimbului de informații care a avut loc în prealabil, acordul impus la articolul 31 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1290/2005 cu privire la aprecierea juridică a încălcărilor și la măsurile ce trebuie luate.

113. În plus, Tribunalul a aplicat la situația de fapt care stă la baza litigiului, într‑un mod logic, opinia sa cu privire la conținutul garanțiilor procedurale de la articolul 31 din Regulamentul nr. 1290/2005 coroborat cu articolul 11 din Regulamentul nr. 885/2006(93).

114. În plus, constatările Tribunalului sunt suficient de detaliate și ușor de înțeles. Prin urmare, ar trebui de asemenea respinsă critica formulată de Republica Elenă conform căreia raționamentul Tribunalului în ceea ce privește garanțiile procedurale menționate ar fi fost incomplet și contradictoriu.

115. Prin urmare, al patrulea motiv de recurs este în întregime nefondat.

2.      Cu privire la al cincilea motiv de recurs

116. În cadrul celui de al cincilea motiv, Republica Elenă critică hotărârea atacată referitor la motivarea insuficientă a cotei de corecție de 5 % stabilite în legătură cu ajutoarele pe suprafață complementare, precum și în privința completării ilicite a deciziei de punere în aplicare în litigiu prin considerațiile de la punctele 126-128, precum și de la punctele 132 și 133 din hotărârea atacată.

117. Contrar opiniei Comisiei, acest al cincilea motiv de recurs nu trebuie respins ca inadmisibil. Deși justificarea acestuia este, ca și cea a altor pasaje din cererea de recurs, una vagă, cu toate acestea, motivul este în esență suficient de concret, în special prin faptul că face trimitere la anumite pasaje din hotărâre, pentru a fi examinat sub aspectul temeiniciei sale.

118. Contrar susținerilor Republicii Elene, din hotărârea atacată reies în mod clar criteriile care au fost determinante pentru stabilirea ratei de corecție de 5 % pentru ajutoarele pe suprafață complementare(94). Acestea privesc în special neregulile din sistemul de control deja amintite, care rezultă de asemenea, așa cum am văzut, din raportul de sinteză(95), precum și efectul tampon care nu este relevant în cazul ajutoarelor pe suprafață complementare(96) și, așadar, împrejurarea că rata de reducere de 5 % pentru ajutoarele legate de suprafață complementare a fost mai mare decât cea de 2 % în cazul ajutoarelor pentru agricultorii care nu au declarat pășuni(97). În cadrul analizei efectuate cu privire la acest subiect, Tribunalul a ținut seama în mod adecvat și de argumentele invocate de Republica Elenă.

119. Astfel, și al cincilea motiv se dovedește a fi nefondat.

D.      Motivul de recurs îndreptat împotriva aprecierii Tribunalului privind corecția financiară de 5 % pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață (al șaselea motiv de recurs)

120. Al șaselea motiv privește corecția forfetară de 5 % în domeniul dezvoltării rurale, în partea în care aceasta nu a fost anulată de către Tribunal(98).

121. În această privință, Republica Elenă reproșează Tribunalului că nu ar fi abordat într‑un mod exhaustiv critica invocată de ea în primă instanță, ceea ce ar echivala cu o motivare insuficientă. Astfel, Tribunalul ar fi abordat critica întemeiată pe neluarea în considerare a corecției deja impuse prin Decizia de punere în aplicare 2013/214 a Comisiei în legătură cu ajutoarele pentru dezvoltare rurală numai în ceea ce privește anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2009, nu însă și în ceea ce privește anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2010.

122. În cererea sa introductivă formulată în primă instanță, Republica Elenă invocase, în cadrul motivului referitor la corecția de 5 % privind ajutoarele pentru dezvoltare rurală, în primul rând, o lipsă de motivare și o eroare de apreciere a faptelor și încălcarea principiului proporționalității și, în consecință, corecția în ansamblu (și anume 5 % din cheltuielile respective, ceea ce corespundea sumei de 10 504 391,90 euro(99)). Pe de altă parte, Republica Elenă criticase faptul că Comisia nu ar fi luat suficient în considerare o corecție impusă din aceleași motive prin Decizia de punere în aplicare 2013/214, în cuantum de 6 175 094,49 euro, atunci când a dedus din suma de 10 504 391,90 euro numai 2 588 231,20 euro(100). Prin acest argument, Republica Elenă nu urmărea anularea cuantumului de bază al corecției în legătură cu ajutoarele pentru dezvoltare rurală (5 % din cheltuielile în cauză, respectiv 10 504 391,90 euro), ci anularea deciziei de punere în aplicare în litigiu, în măsura în care la calcularea sumei ce trebuie dedusă din cuantumul de bază nu s‑a ținut seama în mod adecvat de Decizia 2013/214.

123. În hotărârea atacată, Tribunalul a respins, în primul rând, critica întemeiată pe o lipsă de motivare și – chiar dacă în mod implicit – critica întemeiată pe o apreciere eronată a situației de fapt și pe o încălcare a principiului proporționalității(101). În această privință, Republica Elenă reproșase Comisiei că nu ar fi ținut seama în suficientă măsură de creșterea numărului de controale la fața locului, deși aceste controale din ce în ce mai intensive ar fi condus la o reducere semnificativă a riscului în ceea ce privește erorile constatate. Tribunalul a analizat conținutul acestei critici și a respins‑o, chiar dacă nu a menționat în mod explicit încă o dată motivele juridice întemeiate pe aprecierea eronată a situației de fapt și pe încălcarea principiului proporționalității(102). Din această respingere rezultă că Tribunalul a respins în totalitate cererea Republicii Elene privind anularea corecției de 5 % în legătură cu ajutoarele pentru dezvoltare rurală.

124. În ceea ce privește al doilea aspect al acestui motiv, care se referea la luarea în considerare insuficientă a corecției anterioare impuse deja prin Decizia de punere în aplicare 2013/214 și la care se referă prezentul motiv de recurs, Tribunalul a admis în parte cererea Republicii Elene. Astfel, în pofida propriilor investigații și calcule, Tribunalul a ajuns la concluzia că nu era clar în ce mod au fost calculate sumele pe care Comisia le‑a dedus din corecția de 5 % cu privire la ajutoarele pentru dezvoltare rurală. Ca urmare a acestor considerații, Tribunalul a concluzionat în sensul lipsei de motivare a deciziei de punere în aplicare în litigiu în ceea ce privește luarea în considerare a corecției anterioare efectuate în temeiul Deciziei de punere în aplicare 2013/214 în legătură cu ajutoarele pentru dezvoltare rurală(103).

125. Atât în motivarea, cât și în dispozitivul hotărârii atacate, Tribunalul și‑a limitat însă explicațiile în această privință, fără un motiv aparent, la corecția privind anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2009, efectuată în temeiul deciziei de punere în aplicare în litigiu, și la suma dedusă din aceasta (corecție în cuantum de 5 007 867,36 euro, deducere în cuantum de 2 318 055,75 euro și rest de plată în cuantum de 2 689 811,61 euro(104)). Republica Elenă se referise însă, în mod expres, în cererea sa introductivă formulată în primă instanță, la luarea în considerare a întregii corecții privind ajutoarele pentru dezvoltare rurală efectuate în temeiul deciziei de punere în aplicare 2013/214, în cadrul deciziei de punere în aplicare în litigiu, care privea atât anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2009, cât și anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2010. Din Decizia de punere în aplicare 2013/214 și din Decizia de punere în aplicare în litigiu, precum și din rapoartele de sinteză redactate în legătură cu acestea reiese în mod efectiv că ambele decizii de punere în aplicare prevăd corecții privind ajutoarele pentru dezvoltare rurală pentru anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2009 și pentru anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2010(105).

126. Dat fiind faptul că Tribunalul, în cadrul analizei sale, s‑a limitat la corecția privind anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2009, acesta nu abordat ansamblul argumentelor formulate de Republica Elenă. Aceasta constituie o încălcare a obligației de motivare(106).

127. Prin urmare, al șaselea motiv este întemeiat.

128. Pe de altă parte, din considerațiile prezentate la punctele 122 și 125 din prezentele concluzii reiese că acest motiv de recurs nu reprezintă, contrar celor susținute de Comisie, o extindere a motivelor invocate în primă instanță. De asemenea, acest motiv de recurs se referă la motivarea hotărârii atacate și la aspectul dacă argumentația Republicii Elene a fost analizată suficient de către Tribunal, iar nu, astfel cum consideră Comisia, la chestiuni de fapt care nu pot fi examinate în cadrul unui recurs.

129. Cu toate acestea, trebuie să constatăm, precum Comisia, că dispozitivul hotărârii atacate trebuie interpretat, în lumina motivării acestei hotărâri, în sensul că Tribunalul a anulat corecția de 5 % privind ajutoarele pentru dezvoltare rurală pentru anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2009 nu din punctul de vedere al cuantumului de bază al acesteia, ci doar din punctul de vedere al cuantumului (insuficient) pe care Comisia l‑a dedus din acest cuantum de bază pentru a lua în considerare corecția impusă prin Decizia de punere în aplicare 2013/214(107). În consecință, prezentul motiv de recurs trebuie înțeles în sensul că Republica Elenă solicită anularea hotărârii atacate în măsura în care Tribunalul nu a luat în considerare, în privința ajutoarelor pentru dezvoltare rurală, corecția impusă deja, din aceleași motive, prin Decizia de punere în aplicare 2013/214 pentru anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2010.

VI.    Anularea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri definitive

130. Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

131. Primul aspect al primului motiv și al șaselea motiv invocate în recurs sunt întemeiate. Cu toate acestea, s‑a constatat deja că temeinicia primului aspect al primului motiv invocat în recurs nu justifică anularea hotărârii atacate(108). Prin urmare, hotărârea atacată trebuie anulată numai în ceea ce privește aprecierea Tribunalului cu privire la corecția financiară de 5 % în legătură cu ajutoarele pentru dezvoltare rurală, la care se raportează al șaselea motiv de recurs.

132. De asemenea, în această privință, prezenta cauză este în stare de judecată. Tribunalul a abordat critica întemeiată pe o dublă corecție numai în ceea ce privește anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2009. Or, este posibil să se transpună la corecția privind anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2010 considerațiile potrivit cărora Comisia nu a putut să explice motivat în ce măsură corecția impusă de Decizia de punere în aplicare 2013/214 a influențat cuantumul corecției impuse prin decizia de punere în aplicare în litigiu. Așadar, în această privință, Curtea poate să soluționeze litigiul în mod definitiv.

VII. Cheltuieli de judecată

133. Articolul 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Curtea poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

134. În speță, Republica Elenă a obținut în parte câștig de cauză atât în cadrul procedurii de recurs, cât și în cadrul procedurii în primă instanță.

135. Astfel, pare justificat să se decidă, atât în ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță, cât și în ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente procedurii de recurs, ca Republica Elenă să suporte o treime din propriile cheltuieli de judecată și o treime din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, iar Comisia să suporte două treimi din propriile cheltuieli de judecată și două treimi din cheltuielile de judecată efectuate de Republica Elenă.

VIII. Concluzie

136. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:

„1)      Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 30 martie 2017 (T‑112/15, EU:T:2017:239) în partea în care Tribunalul a respins critica întemeiată pe o dublă corecție impusă pentru același motiv în ceea ce privește anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2010 în legătură cu corecția financiară de 5 % pentru ajutoarele pentru dezvoltare rurală și a obligat Republica Elenă să suporte cuantumul total al cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță.

2)      Anulează Decizia de punere în aplicare 2014/950/UE a Comisiei din 19 decembrie 2014 cu privire la cheltuielile efectuate de Republica Elenă în sectorul dezvoltării rurale FEADR, axa 2 (2007-2013, măsuri pe suprafață), în partea în care aceasta privește luarea în considerare a Deciziei de punere în aplicare 2013/214/UE a Comisiei din 2 mai 2013 la calculul corecției pentru exercițiul financiar 2010, pentru deficiențe privind sistemul de identificare a parcelelor agricole (LPIS) și controalele la fața locului (al doilea pilon, anul de cerere 2008).

3)      Respinge în rest recursul.

4)      Republica Elenă suportă o treime din propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii în primă instanță și din propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii de recurs, precum și o treime din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie în primă instanță și din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie în cadrul procedurii de recurs.

5.      Comisia suportă două treimi din propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii în primă instanță și din propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii de recurs, precum și două treimi din cheltuielile de judecată efectuate de Republica Elenă în primă instanță și din cheltuielile de judecată efectuate de Republica Elenă în cadrul procedurii de recurs.”

1      Limba originală: germana.

2      T‑112/15, EU:T:2017:239, denumită în continuare „hotărârea atacată”.

3      Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 19 decembrie 2014 privind excluderea de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2014, L 369, p. 71), denumită în continuare „decizia de punere în aplicare atacată”.

4      Între timp, această interpretare a fost confirmată din nou de Tribunal; a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2018, Grecia/Comisia (T‑272/16, nepublicată, EU:T:2018:651, punctele 33-66).

5      Cauza C‑252/18 P, Grecia/Comisia.

6      Cauza T‑459/16, Spania/Comisia.

7      Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 (JO 2003, L 270, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 177). Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 a fost modificat de mai multe ori. După cum se poate observa, nici în decizia de punere în aplicare în litigiu și nici în hotărârea atacată nu se arată în mod explicit pe care dintre versiunile modificate Comisia și Tribunalul și‑au întemeiat concluziile. Sub rezerva dispozițiilor relevante din Regulamentul nr. 1782/2003, modificările ulterioare privesc, după cum se poate observa, doar articolul 44 alineatul (2); astfel, de la punctul 28 al hotărârii atacate, reiese că instanța și‑a întemeiat concluziile pe versiunea inițială a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003, și anume pe versiunea acestei dispoziții înainte de modificarea acesteia prin articolul 123 punctul 5 din Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului din 29 aprilie 2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 și a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2392/86 și a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 (JO 2008, L 148, p. 1), care, în plus, în conformitate cu articolul 129 alineatul (2) litera (c) a fost aplicabil abia de la 1 ianuarie 2009. Din acest motiv, prezentele concluzii se întemeiază pe versiunea inițială a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003 (a se vedea punctul 10 din prezentele concluzii).

8      Regulamentul Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de ajutor direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de ajutor pentru agricultori (JO 2004, L 141, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 56, p. 193). Regulamentul nr. 795/2004 a fost modificat de mai multe ori. Nu este necesar să se identifice, în fiecare caz în parte, care dintre versiunile cele mai recente ale acestui regulament a fost aplicabilă în perioada relevantă respectivă; în scopul prezentei proceduri, este suficient să se constate că cel puțin articolul 2 litera (a) citat aici (a se vedea punctul 11 din prezentele concluzii) era în vigoare în versiunea sa inițială, întrucât a fost abrogat abia prin articolul 1 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 370/2009 al Comisiei din 6 mai 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 795/2004 de stabilire a normelor de aplicare a programului de plată unică prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului (JO 2009, L 114, p. 3), în vigoare de la 1 ianuarie 2009.

9      Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco‑condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (JO 2004, L 141, p. 18, Ediție specială, 03/vol. 56, p. 210). Regulamentul nr. 796/2004 a fost, la rândul său, modificat de mai multe ori. Cu toate acestea, nici în acest caz nu este necesar să se identifice, în fiecare caz în parte, care era ultima versiune a acestui regulament în vigoare în perioada relevantă în speță; în scopul prezentei proceduri, este suficient să se constate că, în orice caz, dispozițiile relevante în speță erau în vigoare în versiunile acestora modificate prin Regulamentele (CE) nr. 239/2005 (JO 2005, L 42, p. 3) și nr. 972/2007 (JO 2007, L 216, p. 3), însă încă nemodificate prin Regulamentul (CE) nr. 380/2009 al Comisiei din 8 mai 2009 (JO 2009, L 116, p. 9) (a se vedea punctele 12-14 din prezentele concluzii).

10      Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO 2009, L 30, p. 16).

11      Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608).

12      A se vedea nota de subsol 7 din prezentele concluzii.

13      A se vedea nota de subsol 8 din prezentele concluzii.

14      A se vedea nota de subsol 9 din prezentele concluzii.

15      A se vedea nota de subsol 9.

16      Denumite în continuare, împreună, „fondurile agricole”.

17      Denumit în continuare „LPIS‑GIS”.

18      Denumit în continuare „raportul de sinteză”.

19      A se vedea în special punctele 40-43 și 66, precum și 77 și 84-97 din hotărârea atacată.

20      A se vedea în special punctele 40 și 41, precum și punctele 89-94 din hotărârea atacată.

21      A se vedea în special punctele 66, 88 și 95 din hotărârea atacată.

22      A se vedea punctele 24-67 și în special punctele 33-36 din hotărârea atacată.

23      Punctele 107-137 din hotărârea atacată.

24      Decizia de punere în aplicare 2013/214/UE a Comisiei din 2 mai 2013 privind excluderea de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2013, L 123, p. 11).

25      A se vedea punctele 152-168 din hotărârea atacată.

26      Punctele 23-106 din hotărârea atacată.

27      Punctul 35 din hotărârea atacată.

28      Punctele 24-67 din hotărârea atacată.

29      Punctul 29 din hotărârea atacată.

30      Punctul 34 din hotărârea atacată.

31      Punctul 36 din hotărârea atacată.

32      Punctele 35 și 51 din hotărârea atacată.

33      Denumite în continuare „Recomandări conform WikiCAP”.

34      Accesibil la adresa: http://ies‑webarchive‑ext.jrc.it/mars/mars/Bulletins‑Publications/Art-30-guidelines‑version‑of-22-05-2008-for‑the-2008-campaign.html

35      Punctele 37-39 din hotărârea atacată.

36      Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito (C‑618/10, EU:C:2012:349, punctul 61), Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Vodafone (C‑395/14, EU:C:2016:9, punctul 40), și Hotărârea din 25 ianuarie 2018, Comisia/Republica Cehă (C‑314/16, EU:C:2018:42, punctul 47).

37      A se vedea punctul 17 din prezentele concluzii.

38      Nici Hotărârea Tribunalului din 6 noiembrie 2014, Grecia/Comisia (T‑632/11, nepublicată, EU:T:2014:934, punctele 90-99), citată de Republica Elenă, nu permite să se ajungă la o concluzie diferită. Astfel, și în această hotărâre, interpretarea fondului cauzei are loc doar pe baza regimului normativ aplicabil ratione temporis, în timp ce trimiterea la dispoziția ulterioară are doar scop orientativ.

39      A se vedea punctul 5 și nota de subsol 9, precum și punctul 12 și nota de subsol 14 din prezentele concluzii.

40      A se vedea punctul 12 din prezentele concluzii.

41      Dat fiind că articolul 2 primul paragraf punctele 2 și 2a din Regulamentul nr. 796/2004 menționează în mod expres prezența „ierb[ii] și a altor plante furajere erbacee”, se poate presupune existența unei „cerințe privind plantele erbacee”, deși majoritatea versiunilor lingvistice utilizează la rândul lor, pentru a desemna respectivele terenuri, noțiuni neutre în ceea ce privește vegetația, care s‑ar putea traduce mai curând prin „terenuri de pășunat permanent”. A se vedea, pe de o parte, versiunile în limbile germană („Dauergrünland”), neerlandeză („blijvend grasland”), daneză („permanente græsarealer”) și polonă („trwałe użytki zielone”) și, pe de altă parte, versiunile în limbile franceză („pâturages permanents”), engleză („permanent pasture”), italiană („pascolo permanente”), spaniolă („pastos permanentes”), portugheză („pastagens permanentes”), estonă („püsikarjamaa”), finlandeză („pysyvä laidun”), greacă („μόνιμος βοσκότοπος”), maghiară („állandó legelő”) sau bulgară („постоянни пасбища”). A se vedea de asemenea în acest sens punctul 60 și notele de subsol 46 și 47 din prezentele concluzii.

42      A se vedea punctul 13 din prezentele concluzii.

43      A se vedea punctul 10 din prezentele concluzii.

44      Hotărârea din 10 martie 1971, Deutsche Tradax (38/70, EU:C:1971:24, punctul 10), Hotărârea din 19 iulie 2012, Pie Optiek (C‑376/11, EU:C:2012:502, punctul 34), și Hotărârea din 26 iulie 2017, Republica Cehă/Comisia (C‑696/15 P, EU:C:2017:595, punctul 33).

45      A se vedea încă o dată punctul 10 din prezentele concluzii.

46      A se vedea de exemplu versiunea în limba germană („Dauergrünland”), versiunea în limba neerlandeză („blijvend grasland”) sau versiunea în limba daneză („permanente græsarealer”).

47      A se vedea de exemplu versiunile în limbile franceză („pâturages permanents”), engleză („permanent pasture”), italiană („pascolo permanente”), spaniolă („pastos permanentes”), portugheză („pastagens permanentes”), estonă („püsikarjamaa”), finlandeză („pysyvä laidun”), greacă („μόνιμος βοσκότοπος”), maghiară („állandó legelő”) sau bulgară („постоянни пасбища”).

48      A se vedea punctul 11 din prezentele concluzii.

49      A se vedea punctul 8 din prezentele concluzii.

50      A se vedea punctul 7 din prezentele concluzii.

51      COM(2003) 23 final, p. 4.

52      A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim (C‑61/09, EU:C:2010:606, punctul 37), Hotărârea din 2 octombrie 2014, Grund (C‑47/13, EU:C:2014:2248, punctul 35), Hotărârea din 2 iulie 2015, Wree (C‑422/13, EU:C:2015:438, punctul 36), și Hotărârea din 9 iunie 2016, Planes Bresco (C‑333/15 și C‑334/15, EU:C:2016:426, punctul 35).

53      A se vedea punctul 58 din prezentele concluzii.

54      A se vedea punctul 62 din prezentele concluzii.

55      A se vedea punctul 7 din prezentele concluzii.

56      A se vedea Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind evaluarea la jumătatea perioadei a politicii agricole comune din 10 iulie 2002, COM(2002) 394 final, p. 8, 12 și 13.

57      Hotărârea din 16 iulie 2009, Horvath (C‑428/07, EU:C:2009:458, punctul 29).

58      A se vedea COM(2002) 394 final, p. 9, 13 și 21, COM(2003) 23 final, p. 10 și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim [C‑61/09, EU:C:2010:606, punctul 39 în care se face trimitere la considerentele (3), (21) și (24) ale Regulamentului nr. 1782/2003].

59      A se vedea punctele 14 și 15 din prezentele concluzii.

60      A se vedea în acest sens, cu titlu explicativ, Recomandările conform WikiCAP 2008 (http://ies-webarchive-ext.jrc.it/mars/mars/Bulletins-Publications/Art-30-guidelines-version-of-22-05-2008-for-the-2008-campaign.html), precum și Recomandările conform WikiCAP 2009 (http://ies-webarchive‑ext.jrc.it/mars/mars/Bulletins-Publications/Art30-guidelines-for-the-2009-campaign.html).

61      A se vedea punctele 7 și 9 din prezentele concluzii.

62      A se vedea punctele 17 și 52 din prezentele concluzii.

63      A se vedea punctul 53 din prezentele concluzii.

64      A se vedea în special punctele 58, 61 și 64 din hotărârea atacată.

65      În ședință, Comisia a explicat că planul de acțiune elaborat la sfârșitul anului 2012 avea drept scop să amelioreze treptat problemele apărute în legătură cu sistemul de control. Cu toate acestea, planul de acțiune s‑ar fi aplicat doar în paralel cu reforma PAC în urma adoptării Regulamentului nr. 1307/2013.

66      A se vedea punctul 29 din hotărârea atacată.

67      A se vedea punctele 46 și 47 din prezentele concluzii.

68      Cu privire la plata unică, a se vedea punctul 10 din prezentele concluzii.

69      Punctul 71 din hotărârea atacată.

70      A se vedea punctele 24-65 și în special punctele 43-65 din hotărârea atacată.

71      Cu privire la efetul tampon, a se vedea punctul 79 din prezentele concluzii.

72      A se vedea punctul 31 din prezentele concluzii, precum și punctele 84-96 din hotărârea atacată.

73      Punctele 98-100 din hotărârea atacată.

74      Punctul 101 din hotărârea atacată.

75      Punctele 95, 102 și 103 din hotărârea atacată.

76      A se vedea punctul 92 din prezentele concluzii.

77      Punctele 78-83 din hotărârea atacată.

78      Documentul VI/5330/97 din 23 decembrie 1997.

79      Punctele 82, 95 și 105 din hotărârea atacată.

80      Punctul 102 din hotărârea atacată; trimiterea la „aplicarea efectuată […] începând cu anul 2012 a definiției mai extinse a «pășunii», care include vegetația lemnoasă” nu reprezintă o contradicție față de punctul 64 din hotărârea atacată, potrivit căruia nu există nicio dovadă că planul de acțiune deja menționat a fost aplicabil înainte de anul 2012. Punctul 102 se referă exclusiv la noua înregistrare a terenurilor în vederea actualizării LPIS‑GIS, care a fost începută, conform informațiilor furnizate de Comisie în ședință, imediat după elaborarea planului de acțiune, pentru a pregăti punerea sa efectivă în aplicare începând din anii 2014/2015.

81      Punctele 95, 102 și 103 din hotărârea atacată.

82      Hotărârea din 9 iunie 2016 (C‑333/15 și C‑334/15, EU:C:2016:426, punctul 39).

83      Curtea poate constata că un motiv de recurs este inoperant întrucât dispozitivul hotărârii este întemeiat pe alte motive juridice, prezentate chiar de Tribunal după examinarea conținutului respectivului motiv de recurs; a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 1996, Ojha/Comisia (C‑294/95 P, EU:C:1996:434, punctul 52).

84      Punctele 66, 88 și 95 din hotărârea atacată.

85      A se vedea punctele 26 și 27 din prezentele concluzii.

86      A se vedea precizările Tribunalului de la punctul 136 din hotărârea atacată, precum și articolul 72 și următoarele din Regulamentul nr. 1782/2003.

87      A se vedea punctele 120 și 121 din prezentele concluzii.

88      Punctele 107-137 din hotărârea atacată.

89      Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO 2005, L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193).

90      Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR (JO 2006, L 171, p. 90, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 37).

91      Punctele 113-116 din hotărârea atacată.

92      Punctul 120 din hotărârea atacată.

93      Punctele 115-119 din hotărârea atacată.

94      Punctele 126-136 din hotărârea atacată.

95      A se vedea punctul 93 din prezentele concluzii.

96      Cu privire la efectul tampon, a se vedea punctul 79 din prezentele concluzii. După cum a constatat Tribunalul la punctul 136 din hotărârea atacată, efectul tampon nu ar trebui să se aplice în ceea ce privește ajutoarele pe suprafață complementare. Astfel, pentru acest tip de ajutoare, care sunt cuplate cu producția, nu se folosesc „drepturi la plată”, acestea fiind activate pe suprafețe eligibile al căror număr poate fi mai mic decât suprafețele totale declarate de un agricultor. În cazul ajutoarelor pe suprafață complementare, numai suprafața efectiv cultivată care a fost declarată fundamentează ajutorul corespondent.

97      A se vedea punctul 27 din prezentele concluzii.

98      Punctele 138-168 din hotărârea atacată.

99      A se vedea punctele 26 și 27 din prezentele concluzii.

100      A se vedea punctul 26 din prezentele concluzii.

101      Punctele 140-151 din hotărârea atacată.

102      Punctele 141-145, precum și punctele 150 și 151 din hotărârea atacată.

103      Punctele 152-168 din hotărârea atacată, precum și dispozitivul acesteia.

104      Corecția totală pentru ajutoarele pentru dezvoltare rurală impusă prin Decizia de punere în aplicare în litigiu este compusă din următoarele elemente: corecție totală în cuantum de 10 504 391,90 euro, din care 5 007 867,36 euro pentru anul de exercițiu fiscal 2009 și 5 496 524,54 euro pentru anul de exercițiu fiscal 2010; deducere totală în cuantum de 2 588 231,20 euro, din care 2 318 055,75 euro pentru anul de exercițiu fiscal 2009 și 270 175,45 euro pentru anul de exercițiu fiscal 2010; rest de plată în cuantum de 7 916 160,70 euro, din care 2 689 811,61 euro pentru anul de exercițiu fiscal 2009 și 5 226 349,09 euro pentru anul de exercițiu fiscal 2010.

105      Este posibil ca o confuzie să fi fost generată de faptul că Decizia de punere în aplicare 2013/214 prevede nu doar corecții referitoare la anul de cerere 2008, ci și, de asemenea, privind anul de cerere 2009. Cu toate acestea, din raportul de sinteză redactat în legătură cu respectiva decizie de punere în aplicare reiese că corecțiile referitoare la anul de cerere 2008 vizau anii de exercițiu fiscal 2009 și 2010. Astfel, Decizia de punere în aplicare 2013/214 se referea, ca și Decizia de punere în aplicare atacată, atât la anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2009, cât și la anul de cerere 2008/anul de exercițiu fiscal 2010. În plus, Comisia a menționat, atât în observațiile sale scrise, cât și în ședință, că este în curs de a elabora, în executarea hotărârii atacate, un nou calcul al valorii care trebuie dedusă prin Decizia de punere în aplicare 2013/214, pentru a lua în considerare corecția referitoare la ajutoarele pentru dezvoltare rurală impusă prin Decizia de punere în aplicare în litigiu, și că această deducere va viza atât corecția de 5 007 867,36 euro pentru anul de exercițiu fiscal financiar 2009, cât și corecția de 5 496 524,54 euro pentru anul de exercițiu fiscal 2010.

106      Hotărârea din 14 iulie 2005, Acerinox/Comisia (C‑57/02 P, EU:C:2005:453, punctul 36), Hotărârea din 11 aprilie 2013, Mindo/Comisia (C‑652/11 P, EU:C:2013:229, punctul 41), și Hotărârea din 30 mai 2018, L’Oréal/EUIPO (C‑519/17 P și C‑522/17 P-C‑525/17 P, nepublicată, EU:C:2018:348, punctul 81 și următoarele).

107      A se vedea punctele 122-124 din prezentele concluzii.

108      A se vedea punctul 103 din prezentele concluzii.