HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
23 octombrie 2013
Cauza F‑148/12
Ulrik Solberg
împotriva
Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT)
„Funcție publică – Fost agent temporar – Raport de evaluare – Interesul de a exercita acțiunea – Obligația de motivare – Întinderea puterii de apreciere”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, prin care domnul Solberg solicită anularea deciziei din 5 martie 2012 a autorității abilitate să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) a Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT, denumit în continuare „Observatorul”) de stabilire a raportului de evaluare a acestuia pentru anul 2011
Decizia: Respinge acțiunea. Domnul Solberg suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Interesul de a exercita acțiunea – Acțiune în anularea unui raport de evaluare introdusă de un agent temporar după încetarea raporturilor de muncă – Menținerea interesului de a exercita acțiunea
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Obligația de motivare –Întindere
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41; Statutul funcționarilor, art. 43)
3. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Puterea de apreciere a evaluatorilor – Control jurisdicțional – Limite – Eroare vădită de apreciere – Sarcina probei
(Statutul funcționarilor, art. 43)
4. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Coerență necesară între comentariile descriptive și aprecierea în cifre – Anulare numai în caz de incoerență vădită
(Statutul funcționarilor, art. 43)
1. Pentru ca un reclamant să poată formula în mod valabil o acțiune întemeiată pe articolele 90 și 91 din statut, acesta trebuie să justifice un interes personal, născut și actual, pentru anularea actului atacat, aprecierea unui astfel de interes efectuându‑se la data formulării acțiunii și trebuind să persiste până la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului.
Or, raportul de evaluare este un document esențial în evaluarea personalului angajat de instituții, întrucât permite realizarea unei evaluări a competenței, a eficienței și a conduitei unui funcționar sau a unui agent și constituie o judecată de valoare realizată de superiorii săi ierarhici cu privire la modul în care funcționarul sau agentul evaluat și‑a îndeplinit sarcinile care i‑au fost încredințate și cu privire la comportamentul acestuia în serviciu în perioada vizată. În consecință, fiecare funcționar dispune de dreptul ca munca sa să facă obiectul unei evaluări realizate în mod corect și echitabil și, în conformitate cu dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, trebuie să i se recunoască dreptul de a contesta un raport de evaluare întocmit în privința sa, atât în ce privește conținutul acestuia, cât și în ce privește respectarea dispozițiilor stabilite prin statut. Situația trebuie să fie aceeași în privința agentului care intră sub incidența Regimului aplicabil celorlalți agenți și care face obiectul unei evaluări.
Pentru a evalua interesul personal și actual al unui fost agent temporar de a exercita acțiunea în anulare împotriva raportului de evaluare întocmit în privința sa, trebuie să se țină seama de dorința acestuia, având în vedere experiența dobândită în agenția în care lucrează, de a se reintegra ulterior în cadrul personalului Uniunii, precum și interesul pe care l‑ar putea avea de a se prevala, în acest scop, de un raport de evaluare care să acopere ultimul său an de activitate ca agent temporar și care să nu fie afectat de nereguli. În plus, faptul că, în caz de reintegrare în cadrul personalului Uniunii, cariera persoanei în cauză și‑ar relua cursul este de asemenea de natură să demonstreze că aceasta are un interes de a exercita acțiunea împotriva raportului de evaluare în litigiu.
(a se vedea punctele 16, 17 și 21)
Trimitere la:
Curte: 29 octombrie 1975, Marenco și alții/Comisia, 81/74-88/74, punctul 6; 22 decembrie 2008, Gordon/Comisia, C‑198/07 P, punctele 42, 43 și 45
Tribunalul de Primă Instanță: 18 iunie 1992, Turner/Comisia, T‑49/91, punctul 24; 28 iunie 2005, Ross/Comisia, T‑147/04, punctele 24 și 25 și jurisprudența citată
Tribunalul Uniunii Europene: 12 iulie 2011, Comisia/Q, T‑80/09 P, punctul 162; 4 iunie 2012, Attey și alții/Consiliul, T‑118/11, T‑123/11 și T‑124/11, punctul 28
2. Printre garanțiile conferite de dreptul Uniunii în procedurile administrative figurează principiul bunei administrări, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în special una dintre expresiile acestuia, menționată la alineatul (2) litera (c) al aceluiași articol, și anume „obligația administrației de a‑și motiva deciziile”.
Obligația de motivare a deciziilor care lezează constituie un principiu esențial al dreptului Uniunii, de la care nu se poate deroga decât în considerarea unor motive imperative.
Pentru a aprecia dacă un raport de evaluare este suficient motivat, trebuie să se țină seama de ansamblul informațiilor aduse la cunoștința funcționarului sau a agentului vizat, iar nu numai de informațiile care figurează în raportul menționat.
(a se vedea punctele 28-31)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 29 septembrie 2005, Napoli Buzzanca/Comisia, T‑218/02, punctul 57 și jurisprudența citată; 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, punctul 148 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice: 13 septembrie 2011, Nastvogel/Consiliul, F‑4/10, punctul 61; 11 iulie 2013, Tzirani/Comisia, F‑46/11, punctul 136
Tribunalul Uniunii Europene: 27 septembrie 2012, Applied Microengineering/Comisia, T‑387/09, punctul 76
3. Evaluatorilor le este recunoscută o largă putere de apreciere în privința constatărilor legate de munca persoanelor pe care trebuie să le evalueze. Prin urmare, controlul exercitat de instanța Uniunii asupra conținutului rapoartelor de evaluare se limitează la verificarea legalității procedurii, a exactității materiale a faptelor și a absenței unor erori vădite de apreciere sau a existenței unui abuz de putere. Nu este de competența Tribunalului Funcției Publice să verifice temeinicia aprecierii evaluatorului în privința aptitudinilor profesionale ale unui funcționar sau ale unui agent în situația în care cuprinde judecăți complexe de valoare care, prin însăși natura lor, nu pot face obiectul unei verificări obiective.
În plus, în ceea ce privește controlul instanței Uniunii cu privire la existența unei erori vădite în evaluarea funcționarilor, acesta trebuie să se limiteze la aspectul dacă, având în vedere căile și mijloacele care au putut conduce administrația la aprecierea sa, aceasta a rămas în limite care nu pot fi criticate și nu a uzat de puterea sa într‑un mod vădit eronat.
Elementele de probă pe care reclamantul trebuie să le prezinte pentru a demonstra că administrația a săvârșit o eroare vădită în cadrul aprecierii faptelor, de natură să justifice anularea unui raport de evaluare, trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile reținute de administrație. Cu alte cuvinte, motivul întemeiat pe o eroare vădită trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamant, aprecierea contestată poate fi considerată adevărată sau valabilă.
(a se vedea punctele 39 și 40)
Trimitere la:
Curte: 3 decembrie 1981, Bakke‑d’Aloya/Consiliul, 280/80, punctul 10; 3 aprilie 2003, Parlamentul/Samper, C‑277/01 P, punctul 35
Tribunalul de Primă Instanță: 29 februarie 1996, Lopes/Curtea de Justiție, T‑547/93, punctul 133; 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, punctul 59; 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, punctul 221
Tribunalul Funcției Publice: 29 septembrie 2009, Wenning/Europol, F‑114/07, punctul 111; 23 februarie 2010, Faria/OAPI, F‑7/09, punctul 44; 15 februarie 2012, AT/EACEA, F‑113/10, punctul 74; 12 decembrie 2012, Lebedef/Comisia, F‑109/11, punctul 61, care face obiectul unui recurs aflat în prezent pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑117/13 P
Tribunalul Uniunii Europene: 16 decembrie 2010, Consiliul/Stols, T‑175/09 P, punctul 23 și jurisprudența citată; 16 mai 2013, Canga Fano/Consiliul, T‑281/11 P, punctul 41
4. Comentariile descriptive care figurează într‑un raport de evaluare au ca obiect justificarea aprecierilor analitice efectuate în raport și servesc drept temei la întocmirea evaluării, permițând funcționarului sau agentului în cauză să înțeleagă notele obținute. În consecință, având în vedere rolul predominant al acestora la stabilirea raportului de evaluare, comentariile trebuie să fie coerente cu notele acordate, notarea trebuind să fie considerată ca o transcriere numerică sau analitică a comentariilor. Totuși, având în vedere larga putere de apreciere recunoscută evaluatorilor, o eventuală incoerență în cadrul raportului de evaluare nu poate justifica anularea acestuia decât dacă este vădită.
(a se vedea punctul 41)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2007, Sequeira Wandschneider/Comisia, F‑28/06, punctele 109 și 110; 13 septembrie 2011, Behnke/Comisia, F‑68/10, punctul 78