Language of document :

Acțiune introdusă la 27 august 2018 – Comisia Europeană/Irlanda

(Cauza C-550/18)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Flynn, T. Scharf, G. von Rintelen, agenți)

Pârâtă: Irlanda

Concluziile reclamantei

declararea faptului că, în ceea ce privește Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO 2015, L 141, p. 73), Irlanda nu a adoptat cel târziu până la data de 26 iunie 2017 toate dispozițiile necesare pentru transpunerea acestei directive sau, în orice caz, nu a comunicat Comisiei aceste dispoziții, neîndeplinindu-și astfel obligațiile care îi revin în temeiul articolului 67 alineatul (1) din această directivă;

obligarea Irlandei, în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFEU, la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 17 190,60 euro, de la data pronunțării hotărârii Curții, pentru neîndeplinirea obligației de comunicare a măsurilor de transpunere a Directivei (UE) 2015/849;

obligarea Irlandei, în temeiul articolului 260 alineatul (2) al doilea paragraf TFEU, la plata unei sume forfetare în cuantum de 4 701,20 euro pe zi, înmulțit cu numărul de zile în care a continuat neîndeplinirea obligațiilor, suma forfetară minimă fiind de 1 685 000 de euro și

obligarea Irlandei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Potrivit articolului 67 alineatul (1) din Directiva (UE) 2015/849, statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 26 iunie 2017 și trebuie să comunice de îndată Comisiei textul acestor dispoziții. Întrucât această directivă nu a fost încă transpusă, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiție.

____________