Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Landesarbeitsgericht Berlin-Brandenburg (Germania) la 3 iunie 2020 – NP/Daimler AG

(Cauza C-232/20)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landesarbeitsgericht Berlin-Brandenburg

Părțile din procedura principală

Reclamant: NP

Pârâtă: Daimler AG, Mercedes-Benz Werk Berlin

Întrebările preliminare

Punerea la dispoziție a unui lucrător temporar unei întreprinderi utilizatoare încetează să fie calificată drept „temporară” în sensul articolului 1 din Directiva privind munca prin agent de muncă temporară1 atunci când angajarea este efectuată pe un post care este disponibil permanent și care nu este ocupat în regim de suplinire?

Punerea la dispoziție a unui lucrător temporar pentru o durată mai mică de 55 de luni încetează să fie considerată „temporară” în sensul articolului 1 din Directiva privind munca prin agent de muncă temporară?

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebările 1) și/sau 2), se ridică următoarele întrebări suplimentare:

Lucrătorul temporar are dreptul la stabilirea unui raport de muncă cu întreprinderea utilizatoare, chiar dacă dreptul național nu prevede o asemenea sancțiune înainte de 1 aprilie 2017?

O reglementare națională precum cea prevăzută la articolul 19 alineatul (2) din AÜG [Legea privind punerea la dispoziție a lucrătorilor] este contrară articolului 1 din Directiva privind munca prin agent de muncă temporară atunci când prevede o durată maximă individuală a punerii la dispoziție de 18 luni pentru prima dată începând cu 1 aprilie 2017, însă nu ia în considerare în mod expres situația în care punerea la dispoziție ar înceta să fie calificată ca fiind temporară în cazul în care se ține seama de perioadele anterioare?

Extinderea duratei maxime individuale a punerii la dispoziție poate fi lăsată la latitudinea partenerilor sociali? În cazul în care răspunsul este afirmativ, aceasta se aplică și partenerilor sociali care nu au competență în privința raportului de muncă al lucrătorului temporar respectiv, ci în privința sectorului de activitate al întreprinderii utilizatoare?

____________

1     Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară (JO 2008, L 327, p. 9).