CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA
prezentate la 26 aprilie 2018(1)
Cauza C‑129/17
Mitsubishi Shoji Kaisha,
Mitsubishi Caterpillar Forklift Europe
împotriva
Duma Forklifts,
G.S. International
[cerere de decizie preliminară introdusă de Hof van beroep Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia)
„Trimitere preliminară – Marcă a Uniunii Europene – Drepturi conferite de marcă – Importuri paralele în SEE – Aplicarea unei noi mărci pe produse înainte de importul lor în SEE”
1. Din momentul înregistrării unui semn distinctiv ca marcă, titularul său se bucură în raport cu terții de o serie de drepturi care îi permit să opună acel semn față de concurenții săi. Printre aceste drepturi se află și dreptul de a interzice utilizarea mărcii fără consimțământul său în cadrul comerțului.
2. De asemenea, legislația Uniunii apără drepturile titularului de a autoriza pe teritoriul Spațiului Economic European (SEE) prima introducere pe piață a produselor care utilizează această marcă. Odată exercitat, apare așa‑numita epuizare a dreptului conferit de marcă, astfel încât titularul său nu se va mai putea opune înstrăinărilor ulterioare ale acelor produse, cu excepția unui număr limitat de cazuri(2).
3. În prezenta trimitere preliminară converg două circumstanțe speciale:
– pe de o parte, un terț a îndepărtat (prin de‑branding – demarcaj), fără consimțământul titularului mărcii, semnele distinctive ale mărcii aplicate pe motostivuitoare care nu fuseseră anterior comercializate în SEE, aflându‑se depozitate în regim de antrepozit vamal;
– pe de altă parte, îndepărtarea acestor semne de către terț se realizează cu scopul de a importa sau de a comercializa respectivele mărfuri în SEE, după aplicarea unui semn distinctiv propriu (prin re‑branding – remarcaj)(3).
4. Plecând de la aceste aspecte, instanța de trimitere a sesizat Curtea de Justiție în legătură cu îndoielile sale privind limitele drepturilor conferite titularului mărcii de legislația aplicabilă în materie de semne distinctive. Mai concret, instanța ridică problema dacă terțul care a avut comportamentul descris mai sus a utilizat marca înregistrată, încălcând drepturile conferite titularului acesteia.
I. Cadrul juridic
5. În dreptul Uniunii, regimul juridic al protecției mărcilor cuprinde atât măsurile de armonizare din legislațiile naționale (în special Directiva 2008/95/CE(4), ale cărei modificări ulterioare nu au efecte în prezenta cauză)(5), cât și dispozițiile care reglementează marca Uniunii(6), aplicabile operatorilor care optează să beneficieze de acest titlu de proprietate industrială la nivelul întregului continent(7).
A. Legislația privind mărcile
1. Directiva 2008/95
6. În considerentul (11), directiva prevede:
„Protecția conferită de marca înregistrată, al cărei scop este tocmai acela de a garanta funcția mărcii drept indicație a originii, ar trebui să fie absolută în cazul de identitate între marcă și semn și între produse sau servicii. Protecția ar trebui să funcționeze de asemenea în caz de similitudine între marcă și semn și produse sau servicii. […]”
7. Articolul 5 (intitulat „Drepturi conferite de marcă”), alineatele (1) și (3), prevede:
„(1) Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în cadrul comerțului:
(a) un semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată;
(b) un semn pentru care, din cauza identității sau a similitudinii sale cu marca și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau a serviciilor aflate sub incidența mărcii și a semnului, există un risc de confuzie din partea publicului; riscul de confuzie include riscul de asociere între semn și marcă.
[…]
(3) În temeiul alineatelor (1) și (2), poate fi interzis, printre altele:
(a) să se aplice semnul pe produse sau pe ambalajul acestora;
(b) să se ofere produsele, să fie comercializate sau să fie deținute în acest scop, sau să se ofere sau să se furnizeze servicii sub acest semn;
(c) să se importe sau să se exporte produsele sub acest semn;
(d) să se utilizeze semnul în documentele de afaceri sau în publicitate.”
8. Articolul 7 (intitulat „Epuizarea drepturilor conferite de o marcă”) prevede:
„(1) Marca nu dă dreptul titularului său să interzică utilizarea acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piața comunitară sub această marcă de către titular sau cu consimțământul acestuia.
(2) Alineatul (1) nu se aplică atunci când există motive justificate pentru ca titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se deteriorează după introducerea lor pe piață.”
2. Regulamentul nr. 207/2009
9. Potrivit considerentului (9):
„Din principiul liberei circulații a mărfurilor reiese că titularul unei mărci [a Uniunii Europene] nu poate să interzică unui terț folosirea acesteia pentru produse care au fost comercializate în cadrul [Uniunii Europene], sub marcă, de către el însuși sau cu consimțământul său, cu excepția cazului în care motive legitime îndreptățesc titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor.”
10. Articolul 9 (intitulat „Dreptul conferit de marca [Uniunii Europene]”) și articolul 13 (intitulat „Epuizarea dreptului conferit de marca [Uniunii Europene]”) corespund articolului 5 și, respectiv, articolului 7 din Directiva 2008/95.
B. Legislația vamală
11. Regimul de antrepozit vamal aplicabil ratione temporis prezentei cauze figura ca unul din regimurile speciale în titlul VII din capitolul I (intitulat „Dispoziții generale”), articolul 135 (intitulat „Domeniul de aplicare”) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 450/2008 de stabilire a Codului vamal al Uniunii(8).
12. Articolul 141 (intitulat „Manipulări uzuale”) din Codul vamal [al Uniunii] prevede:
„Mărfurile plasate sub regim de antrepozitare vamală sau de perfecționare sau plasate în zone libere pot fi supuse manipulărilor uzuale destinate să asigure conservarea, să amelioreze prezentarea sau calitatea mărfurilor sau să le pregătească pentru distribuția sau revânzarea acestora.”
13. Articolul 531 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal(9) prevede că „[m]ărfurile necomunitare pot urma formele standard de manipulare enumerate în anexa 72”. Această anexă descrie noțiunea „forme standard de manipulare”, iar în contextul prezentei cauze, sunt relevante următoarele:
„16. ambalarea, dezambalarea, schimbarea ambalajului, filtrarea sau simplul transfer în containere, chiar dacă din aceasta rezultă un cod NC din opt cifre diferit, aplicarea, înlăturarea sau modificarea marcajelor, a sigiliilor, a etichetelor, a etichetelor de preț sau a altor semne distinctive similare(10).”
C. Legislația privind concurența neloială
14. Dat fiind că nu este exclusă posibilitatea invocării normelor privind concurența neloială, trebuie adus în discuție articolul 10 bis din Convenția de la Paris(11), care prevede:
„1) Țările Uniunii sunt obligate să asigure cetățenilor Uniunii o protecție efectivă împotriva concurenței neloiale.
2) Constituie un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială.
3) Vor trebui să fie interzise mai ales:
i) orice fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
ii) afirmațiile false, în exercitarea comerțului, care sunt de natură a discredita întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent;
iii) indicațiile sau afirmațiile a căror folosire, în exercitarea comerțului, este susceptibilă să inducă publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricație, caracteristicile, aptitudinea la întrebuințare sau cantitatea mărfurilor.”
II. Situația de fapt din procedura principală și întrebările preliminare
A. Situația de fapt
15. Mitsubishi Shoji Kaisha Ltd., societate cu sediul în Japonia (denumită în continuare „Mitsubishi”), administrează la nivel mondial portofoliul de mărci al grupului Mitsubishi. În această calitate, acționează ca titular al următoarelor mărci (denumite în continuare „mărci Mitsubishi”):
– două mărci ale Uniunii: una verbală, „MITSUBISHI”, înregistrată la 24 septembrie 2001, și o alta figurativă, înregistrată la 3 martie 2000, a cărei reprezentare grafică este reprodusă la sfârșitul acestui paragraf; ambele sunt înscrise pentru produse din clasa 12, incluzând, printre altele, în special autovehicule, vehicule electrice și motostivuitoare:
– două mărci Benelux înregistrate la 1 iunie 1974: una verbală, „MITSUBISHI”, și alta figurativă, cu o reprezentare grafică identică cu cea a mărcii figurative a Uniunii; ambele cuprind, printre altele, produse din clasa 12, inclusiv autovehicule și mijloace de transport terestru.
16. Mitsubishi Caterpillar Forklift Europe BV (denumită în continuare „MCFE”), cu sediul în Țările de Jos, deține exclusivitate pentru producerea și comercializarea în SEE a motostivuitoarelor marca Mitsubishi. MCFE lucrează cu distribuitori oficiali care vând motostivuitoarele în SEE. În afara acestui teritoriu, motostivuitoarele Mitsubishi sunt fabricate în principal de Mitsubishi Heavy Industries Ltd., care este de asemenea o societate din grupul Mitsubishi, însă independentă de compania care administrează mărcile.
17. Duma Forklifts NV (denumită în continuare „Duma”), societate cu sediul în Belgia, are drept principal obiect de activitate cumpărarea și vânzarea la nivel mondial de motostivuitoare, noi și uzate, purtând mărcile, printre altele, Mitsubishi, Caterpillar, Nissan și Toyota. De asemenea, fabrică propriile motostivuitoare sub denumirea „GSI”, „GS” sau „Duma” și acționează ca angrosist pentru motostivuitoare, excavatoare, tractoare de mici dimensiuni și cărucioare stivuitoare, pe care le vinde atât în cadrul SEE, cât și în afara acestuia. Până la jumătatea anilor ’90, Duma s‑a numărat printre distribuitorii oficiali ai motostivuitoarelor Mitsubishi în Belgia.
18. G.S. International BVBA (denumită în continuare „GSI”), având de asemenea sediul în Belgia, este o societate care are legături cu Duma având în comun același administrator și același sediu. GSI construiește și repară motostivuitoare pe care le importă și le exportă angro pe piața mondială împreună cu piesele lor de schimb. Aceasta se preocupă de asemenea de adaptarea motostivuitoarelor la legislația europeană în vigoare, atribuindu‑le un număr de serie propriu. În urma unei serii de operațiuni, GSI livrează utilajele către Duma împreună cu declarația de conformitate UE pe care tot ea o emite.
19. Conform ordonanței de trimitere, între 1 ianuarie 2004 și 12 noiembrie 2009, Duma și GSI au efectuat comerț paralel ilicit, adică au comercializat, fără consimțământul titularului mărcilor Mitsubishi, motostivuitoare care purtau această marcă. Totuși, nu acest comportament face obiectul întrebărilor preliminare formulate.
20. În schimb, începând cu 20 noiembrie 2009, Duma și GSI au cumpărat același tip de motostivuitoare de la o societate a grupului Mitsubishi și le‑au plasat în regim de antrepozit vamal. În perioada cât motostivuitoarele au rămas sub acest regim, ambele societăți:
– au realizat demarcajul complet al utilajelor, de pe care au îndepărtat mărcile Mitsubishi;
– au efectuat modificările necesare pentru a adapta motostivuitoarele la normele Uniunii;
– au aplicat pe motostivuitoare propriile mărci și au înlocuit plăcuțele de identificare și numerele de serie cu propriile plăcuțe și numere;
– în sfârșit, au importat și au vândut vehiculele în SEE și în țări terțe.
B. Procedura în fața instanțelor naționale
21. La data de 10 noiembrie 2008, Mitsubishi și MCFE au înaintat o plângere la Rechtbank van koophandel te Brussel (Tribunalul Comercial din Bruxelles, Belgia), solicitând încetarea acțiunilor de import paralel și de demarcaj și de remarcaj de care acuzau societățile Duma și GSI. Prin hotărârea din 17 martie 2010, această instanță națională a respins cererea ca nefondată.
22. Mitsubishi și MCFE au formulat apel împotriva hotărârii instanței de prim grad de jurisdicție. Acestea solicită în esență Hof van beroep Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia) să anuleze hotărârea și să interzică comerțul paralel cu motostivuitoare care poartă marca Mitsubishi, precum și comerțul paralel cu aceleași vehicule care au fost supuse demarcajului.
23. Recurentele susțin că practica de demarcaj și de remarcaj cu un semn diferit aplicat pe motostivuitoare, precum și importul lor ulterior în SEE le încalcă drepturile conferite de marcă. În afară de ignorarea funcției de indicare a originii produselor, comportamentul controversat încalcă dreptul titularului mărcii de a controla prima introducere pe piață în SEE a produselor care poartă marca sa. Antrepozitul vamal nu trebuie să se transforme într‑o zonă liberă de orice drept, iar după marcaj și remarcaj, consumatorul ar continua să recunoască motostivuitoarele Mitsubishi.
24. Duma și GSI neagă încălcarea drepturilor Mitsubishi. Mărcile îndepărtate în timpul antrepozitului vamal erau asiatice, iar nu europene. În plus, prin adaptarea motostivuitoarelor la normele în vigoare în Uniune, cele două societăți pot fi considerate producători ai acestor vehicule, având astfel dreptul de a le aplica propriile mărci.
25. În aceeași ordonanță, care cuprinde trimiterea preliminară, instanța de apel a admis deja (în parte) recursurile Mitsubishi și MCFE referitoare la faptele anterioare datei de 20 noiembrie 2009. Cu toate acestea, există îndoieli asupra aplicabilității acțiunilor vizând mărcile în cazul comportamentelor ulterioare acestei date, adică asupra acelora de îndepărtare a mărcilor Mitsubishi, de înlocuire a acestora cu alte mărci aparținând Duma și GSI, precum și de înlăturare a plăcii de identificare și a numărului de serie a vehiculelor. Aceasta este de părere că Curtea de Justiție încă nu s‑a pronunțat asupra practicii de demarcaj în maniera în care a fost realizată de Duma și de GSI.
26. În acest sens, Hof van beroep Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles) adresează Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:
„1) a) Dispoziţiile articolului 5 din Directiva 2008/95/CE și ale articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului […] cuprind dreptul titularului mărcii de a se opune eliminării de către un terț, fără consimțământul său, a tuturor semnelor, identice cu mărcile, aplicate pe produse (de‑branding), în cazul în care este vorba despre produse care, precum cele aflate în regim de antrepozit vamal, nu au fost încă comercializate în Spațiul Economic European, iar eliminarea realizată de terţi se face în scopul importării sau al punerii în circulaţie a produselor în Spațiul Economic European?
b) Răspunsul la prima întrebare litera a) depinde de împrejurarea dacă importul sau punerea în circulație a produselor în Spațiul Economic European se face sub un marcaj propriu terțului (re‑branding)?
2) Este diferit răspunsul la prima întrebare preliminară în cazul în care mărfurile astfel importate sau comercializate sunt identificate în continuare de consumatorul mediu relevant prin aspectul lor exterior sau prin modelul lor ca fiind mărfuri care provin de la titularul mărcii?”
III. Procedura în fața Curții de Justiție și pozițiile părților
A. Procedura
27. Ordonanța de trimitere a fost primită la grefa Curții de Justiție la data de 13 martie 2017, fiind depuse observații scrise de Mitsubishi, de Duma, de guvernul german și de Comisie.
28. La data de 8 februarie 2018, a avut loc o ședință de judecată la care au participat reprezentanți ai Mitsubishi, ai Duma și ai Comisiei.
B. Sinteza argumentelor părților
29. Mitsubishi(12) susține că singurul motiv pentru care Duma și GSI supun motostivuitoarele cumpărate din afara SEE manipulărilor descrise este eludarea normelor privind epuizarea dreptului conferit de marcă. Mitsubishi sugerează să se interpreteze articolul 5 din Directiva 2008/95 și echivalentul acestuia din Regulamentul nr. 207/2009 (articolul 9) în sensul că acordă titularului unei mărci dreptul de a se opune îndepărtării de către un terț, fără consimțământul său, a semnelor aplicate pe produse, în cazul în care acestea sunt mărfuri care nu au fost comercializate încă în SEE precum cele aflate într‑un antrepozit vamal.
30. De asemenea, afirmă că enumerarea utilizărilor mărcii pe care titularul le poate interzice terților, prevăzută la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/95 și la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, nu este exhaustivă(13). În opinia sa, dreptul titularului de a controla prima introducere pe piață constituie obiectul specific al dreptului conferit de marcă(14). Deși introducerea produselor în regimul suspensiv de antrepozit vamal nu este considerată ca fiind o utilizare a mărcii, totuși ea nu echivalează cu o autorizare pentru a le supune manipulărilor, cu scopul unic de a eluda dreptul titularului de a supraveghea punerea sa în circulație pe piață.
31. În plus, aceste operațiuni încalcă funcțiile mărcii, atât aceea de a garanta originea și calitatea produsului(15), cât și pe cele referitoare la investiții(16) și la publicitate(17). Mitsubishi consideră irelevant noul marcaj cu un semn al importatorului și faptul că consumatorul recunoaște că Mitsubishi produce motostivuitoarele. Acest ultim aspect ar presupune în plus că i s‑ar crea consumatorului impresia că există o legătură comercială cu titularul mărcii originale, motiv pentru care Duma și GSI ar profita de marca producătorului, aducând atingere astfel reputației acestuia(18).
32. Duma susține, în schimb, să se răspundă negativ la întrebările preliminare. Își bazează poziția pe faptul că nu utilizează nicidecum un semn identic sau similar cu vreuna dintre mărcile europene ale Mitsubishi dat fiind că utilajele sunt importate în Uniune numai după înlăturarea acestor mărci(19). Duma consideră aplicabilă jurisprudența Curții de Justiție potrivit căreia titularul unei mărci nu se poate opune simplei intrări în Uniune, în regim de antrepozit vamal, a produselor originale ale mărcii care nu au fost comercializate anterior în SEE(20).
33. Amintește că, potrivit acestei jurisprudențe, titularul dreptului se poate opune exclusiv punerii în liberă circulație a produselor care poartă marca sau în cazul în care se dovedește că mărfurile urmau să fie vândute sau oferite spre vânzare în SEE, ceea ce ar presupune în mod necesar comercializarea lor pe acest teritoriu(21). Cu toate acestea, insistă că o asemenea competență a titularului ar cuprinde numai cazurile în care produsele ar fi introduse pe piață purtând marca sa(22). De aceea, în lipsa utilizării unui semn identic sau similar cu mărcile Mitsubishi, Duma respinge că ar fi relevantă percepția consumatorului mediu.
34. La rândul său, guvernul german pledează pentru un răspuns negativ la întrebările preliminare. Din modul de redactare a articolului 5 din Directiva 2008/95 și a articolului 9 din Regulamentul nr. 207/2009 deduce că exercitarea drepturilor conferite de marcă presupune „utilizarea” acesteia, termen interpretat în mod identic în ambele dispoziții(23). O abordare sistematică conduce la același rezultat, dat fiind că exemplele pe care cele două dispoziții le prevăd ca utilizări supuse autorizării titularului mărcii implică faptul că semnul trebuie să apară, ca atare, în circulația comercială, ceea ce nu s‑ar întâmpla în cazul îndepărtării complete a mărcii de pe produs. Totuși, nu este exclus faptul că, pentru a se opune importului bunurilor cu remarcaj, titularul mărcii ar putea invoca normele care reglementează concurența neloială.
35. Pentru guvernul german, demarcajul complet nu afectează niciuna dintre funcțiile mărcii(24). Cu atât mai puțin se poate vorbi, în prezenta cauză, de încălcarea dreptului de a controla prima introducere pe piață a mărfurilor în SEE, dat fiind că dreptul mărcilor nu protejează titularul mărcii împotriva comercializării produselor sale, independent de marcajul său(25). În acest context, guvernul german respinge ideea că Hotărârea Portakabin(26) s‑ar opune acestor constatări, dat fiind că respectiva cauză nu se referea la îndepărtarea completă a mărcii, ci la utilizarea sa de un terț în scopuri publicitare.
36. Comisia susține un răspuns afirmativ la întrebările preliminare. Ea invocă drept premisă faptul că dreptul Uniunii nu cunoaște epuizarea internațională, astfel că, în acest caz, în lipsa vânzării în SEE, titularul se poate opune comercializării mărfurilor cu marca sa pe acest teritoriu(27). Comisia admite că, deși introducerea mărfurilor de către un terț sub un regim precum cel de antrepozit vamal nu implică încălcarea dreptului exclusiv al titularului mărcii(28), totuși situația ar fi diferită în cazul efectuării anumitor operațiuni comerciale în Uniune cum sunt ofertarea sau publicitatea ori dacă ar exista motive pentru a suspecta o posibilă deviere a produselor către SEE(29).
37. În opinia Comisiei, societățile Duma și GSI ar fi utilizat regimul de antrepozit vamal pentru a introduce motostivuitoarele pe teritoriul SEE, cu scopul de a legaliza importul acestora, iar în acest caz ar fi irelevant dacă demarcajul mărfurilor este considerat ilicit din punctul de vedere al concurenței neloiale.
IV. Analiză
A. Abordare și observații preliminare
38. Instanța de trimitere dorește să știe dacă articolul 5 din Directiva 2008/95 și articolul 9 din Regulamentul nr. 207/2009 permit Mitsubishi să se opună înlăturării mărcilor sale de pe motostivuitoare, astfel cum au procedat societățile Duma și GSI.
39. Dat fiind că litigiul nu vizează lipsa consimțământului titularului mărcii, nici utilizarea acesteia în cadrul comerțului (adică două din condițiile de aplicare a celor două prevederi), problematica se axează în principal asupra existenței sau a inexistenței unei utilizări a mărcilor controversate. Vom încerca să explicăm de ce considerăm că acest lucru nu a avut loc (partea B).
40. Faptul că Duma și GSI au aplicat, după demarcaj, propriile semne pe motostivuitoare în timp ce acestea se aflau în regim de antrepozit vamal nu este decât un artificiu juridic pentru a eluda dreptul titularului mărcilor de a interzice importul paralel al produselor, drept aplicabil, întrucât ordinea juridică a Uniunii nu recunoaște epuizarea internațională. Aceasta este teza Mitsubishi la care se referă instanța de trimitere. De aceea, trebuie analizat, într‑o a doua etapă, dacă a avut loc o eludare legală sau o fraudă în detrimentul drepturilor conferite titularului mărcii (partea C).
41. În sfârșit, va trebui să se realizeze o trimitere succintă la normele privind concurența neloială care ar putea genera un răspuns la comportamente precum cele care fac obiectul prezentei cauze (partea D).
42. Înainte de a începe analiza noastră, se impune menționarea a două observații. Prima este că soluționarea problemei necesită orientarea dezbaterii către utilizarea (sau neutilizarea) semnului, adică spre dispozițiile Directivei 2008/95 și ale Regulamentului nr. 207/2009, care reglementează drepturile titularului mărcii. În opinia noastră, aceste dispoziții, iar nu dispozițiile vamale, sunt cele care oferă un răspuns la întrebarea‑cheie a trimiterii preliminare care face referire tocmai la articolul 5 din directivă și la articolul 9 din regulament.
43. A doua observație este că, potrivit informațiilor cuprinse în dosarul prezentei cauze și a celor expuse în ședința de judecată, motostivuitoarele comercializate de Duma, deși proveneau inițial de la Mitsubishi și purtau marca acestei companii, au suferit modificări ale structurii în perioada în care se aflau în antrepozitul vamal. Prin aceste modificări, Duma a încercat să adapteze vehiculele la exigențele de siguranță și de mediu proprii dreptului Uniunii, cu scopul de a le comercializa ulterior în SEE. Comercializarea are loc sub marca proprie Duma, care se prezintă consumatorului ca fiind responsabilă pentru motostivuitoare pentru care asigură servicii post‑vânzare la concurență cu Mitsubishi.
B. Cu privire la demarcaj ca „utilizare” a mărcilor Mitsubishi
1. Drepturile titularului mărcii
44. Potrivit Curții de Justiție, „conform articolului 5 alineatul (1) prima teză din directivă(30), marca înregistrată conferă titularului său un drept exclusiv. În temeiul aceluiași alineat litera (a), acest drept exclusiv îndreptățește titularul să interzică oricărui terț să utilizeze, în cadrul comerțului, fără consimțământul său un semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată”(31).
45. Totuși, Curtea de Justiție a mai precizat că, „în articolele 5-7 din Directiva [89/104], legiuitorul Uniunii a consacrat norma epuizării comunitare, adică norma în virtutea căreia dreptul conferit de marcă nu permite titularului său să interzică utilizarea acesteia pentru produsele comercializate în SEE sub această marcă de către titular sau cu consimțământul său. Prin adoptarea acestor reglementări, legiuitorul [Uniunii] nu a lăsat statelor membre posibilitatea de a prevedea în dreptul lor național epuizarea drepturilor conferite de marcă pentru produsele comercializate în terțe țări (Hotărârea Curții din 16 iulie 1998, Silhouette International Schmied, C‑355/96, [EU:C:1998:374], punctul 26)”(32).
46. În scopul prezentei cauze, trebuie semnalată limitarea dreptului titularului mărcii de a controla prima introducere pe piață în SEE: „circulația mărfurilor între birourile vamale și depozitarea mărfurilor într‑un antrepozit situat sub supraveghere vamală […] nu pot fi considerate în sine drept o punere în vânzare a unor mărfuri pe teritoriul Uniunii”(33).
47. Din această premisă rezultă că „mărfurile plasate sub un regim vamal suspensiv nu pot să aducă atingere, numai din motivul plasării respective, drepturilor de proprietate intelectuală aplicabile în Uniune”(34). Numai în cazul oferirii spre vânzare sau al vânzării produselor cu această marcă către terți în SEE poate exista o încălcare a dreptului exclusiv al titularului.
2. Interpretarea noțiunii „utilizare”
48. Curtea de Justiție a respins ideea că ar constitui o utilizare care aduce atingere dreptului conferit de marcă mențiunea orală a mărcii concurente, de exemplu, între comercianți(35), anunțurile referitoare la accesorii și piese de schimb pentru repararea și pentru întreținerea automobilelor(36) și însemnele comerciale, atât timp cât acestea respectă practicile loiale în domeniul industrial sau comercial(37). Totuși, Curtea nu s‑a ocupat până acum (dacă nu ne înșelăm) de „neutilizare”, în condiții similare celor din prezenta cauză.
49. În Hotărârea Portakabin(38) a fost examinat un comportament oarecum asemănător, dar cu un aspect de diferențiere esențial, și anume utilizarea în scop publicitar a mărcii al cărei titular nu își dăduse consimțământul(39). Curtea de Justiție a considerat că titularul unei mărci este îndreptățit să îi interzică unei persoane care publică un anunț să facă publicitate, plecândde la un cuvânt‑cheie identic sau similar cu marca respectivă, pe care această persoană l‑a selectat fără consimțământul titularului. Întrebarea instanței naționale făcea în acea cauză referire la utilizarea în publicitatea pe internet a semnului protejat, fiind relevantă tocmai absența oricărei consultări privind înlăturarea mărcii. În hotărârea respectivă nu se menționează dacă societatea titulară a dreptului conferit de marcă a invocat încălcarea acestuia prin practicarea demarcajului și a remarcajului.
a) Interpretare literală
50. Din punct de vedere semantic, în prima sa accepțiune, termenul a utiliza înseamnă „a face ca un lucru să servească la ceva”. Folosirea unei mărci pentru a identifica produsele unui fabricant constituie, așadar, o utilizare a acestei mărci.
51. Judecând invers, în mod logic, îndepărtarea sau retragerea mărcii unui anumit produs reprezintă opusul utilizării respectivului semn distinctiv. Prin urmare, împărtășim opinia guvernului german(40) potrivit căreia îndepărtarea completă a mărcii nu poate fi considerată o utilizare a acesteia. Cu greu s‑ar putea susține că, înlăturând o marcă de pe un produs, care până în acel moment îl diferenția de alte produse, autorul acestei acțiuni continuă să utilizeze semnul deja dispărut ca element de identificare a originii mărfurilor.
52. Utilizarea mărcii trebuie să se producă „în cadrul comerțului”, conform prevederilor articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2008/95 și ale articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. Jurisprudența a statuat în repetate rânduri că această expresie face referire la utilizarea care are loc în contextul unei activități comerciale care vizează un avantaj economic, iar nu în sfera privată(41). Așadar, eliminarea mărcii de pe produsele pe care era aplicată va determina inexistența respectivei mărci de pe piață, adică din contextul comercial, motiv pentru care consumatorul nu o va putea percepe.
53. După cum menționează Duma, există numai două ipoteze în care inexistența unui semn distinctiv ar putea fi considerată o utilizare susceptibilă să încalce drepturile conferite titularului mărcii: a) în cazul în care marca este chiar forma tridimensională a produsului, înregistrată în urma verificării motivelor de refuz absolut prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (b), (c) și (e) din Directiva 2008/95(42), și b) în cazul în care o culoare înregistrată ca marcă este utilizată în mod invariabil, până dobândește un caracter distinctiv(43). Niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește în prezenta cauză.
b) Interpretare sistematică
54. Din punct de vedere sistematic, trebuie analizat articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/95 și articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009. Printre utilizările interzise în lipsa consimțământului titularului mărcii nu este specificată acțiunea de îndepărtare a semnului de pe mărfurile pe care fusese aplicat anterior.
55. Enumerarea tipurilor de utilizare pe care titularul mărcii le poate interzice, astfel cum este formulată în cele două prevederi, nu este exhaustivă(44). Totuși, după cum menționează guvernul german, este normală lipsa din această listă a activității de îndepărtare a mărcii: conform logicii ambelor prevederi, semnul care se presupune că a fost utilizat trebuie să apară pe piață pentru a se produce, prin intermediul lui, efectul de instrument de comunicare(45).
56. Odată ce Duma și GSI au îndepărtat mărcile Mitsubishi de pe motostivuitoare, înlocuindu‑le cu cele proprii, ni se pare evident că nu utilizează semnele distinctive ale Mitsubishi. O situație cu totul diferită ar fi cea în care semnele care fac obiectul remarcajului („Duma” și „GSI”) ar fi cumva similare cu mărcile Mitsubishi, asemănare pe care nici titularul acestora nu o invocă și care nici nu pare probabilă (deși ea constituie o chestiune de fond pe care ar trebui să o clarifice instanța de trimitere).
57. Dacă lucrurile se prezintă astfel, după cum credem, este irelevant – din perspectiva dreptului mărcilor – că mărfurile comercializate de Duma și de GSI sunt mai mult sau mai puțin similare cu cele ale Mitsubishi. Întrebarea abordată în speță se referă la utilizarea mărcilor care aparțin unui titular, adică a semnului distinctiv în sine, nu a similitudinii mai mici sau mai mari a produselor pe care le identifică acestea.
c) Interpretare teleologică
58. Potrivit Curții de Justiție, articolul 2 din Directiva 2008/95 consacră funcția esențială pe care o îndeplinește marca, precizându‑se că numai semnele capabile să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi pot constitui mărci(46).
59. Marca protejează, așadar, posibilitatea de care dispune titularul pentru a individualiza produsele sale: i se acordă monopolul asupra semnului, opozabil terților, pentru a asigura transparența informării pe piață, pentru a identifica respectivele produse, astfel încât acestea să fie asociate cu semnul protejat. În cazul în care de pe un produs se îndepărtează semnul care îl diferenția până atunci, consumatorul poate fi indus în eroare sau se poate produce un comportament comercial neloial; reiterăm totuși că nu din acest motiv s‑ar produce o utilizare necuvenită a mărcii care până în acel moment era redată pe produsul respectiv.
60. După cum vom expune în continuare, în fața unei astfel de acțiuni cu aceste caracteristici, care implică înșelarea consumatorului sau o practică comercială neloială, reacția adecvată din punct de vedere legal se întemeiază pe alte căi procedurale.
d) Note de drept comparat
61. Dreptul național al anumitor state membre confirmă această poziție. Ne vom limita la trei exemple.
62. În Regatul Unit(47), îndepărtarea mărcii de pe produsele pe care era aplicată nu creează titularului dreptul de a se opune demarcajului (de‑branding), atât timp cât respectiva înlăturare este completă, adică semnul precedent a fost eliminat în întregime. Jurisprudența britanică susține această teză, contrară recunoașterii faptului că persoana care acționează astfel încalcă dreptul titularului mărcii de a se opune utilizării sale de către un terț(48).
63. În dreptul german, doctrina promovează de asemenea că îndepărtarea mărcii originale nu îndeplinește cerințele necesare pentru invocarea încălcării dreptului mărcilor(49). Are la bază jurisprudența Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), conform căreia, urmând aceeași linie cu hotărârile britanice, „în cazul în care marfa, modificată sau nu, este înstrăinată după retragerea mărcii fabricantului, acesta din urmă nu poate iniția o acțiune privind marca, dat fiind că nu s‑a produs utilizarea mărcii sale”(50).
64. Este adevărat că, în Franța, „înlăturarea sau modificarea unei mărci aplicate regulamentar” constituie o încălcare a dreptului conferit titularului respectivei mărci. Această situație este dată de faptul că legiuitorul a introdus în mod expres, în articolul L 713-2 din Code de la propriété intellectuelle (Codul proprietății intelectuale), interdicția, cu excepția consimțământului titularului, privind acest comportament(51). Faptul că a fost necesară introducerea acestei norme, complementară protecției împotriva utilizării necuvenite a mărcii, denotă că, în lipsa acestei mențiuni, ea nu s‑ar încadra în drepturile pe care articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/95 și articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 le instituie în favoarea titularului mărcii.
65. Fiind conștient că aceste exemple se referă la dreptul național în care prevalează principiul epuizării, justificarea poziției adoptate (care se poate rezuma la regula „no use, no infringement” – „fără utilizare, nu există încălcare”) nu poate fi nicicând considerată ca având legătură cu acest principiu.
e) Funcția legiuitorului
66. Faptul că sistemele de drept ale statelor membre prezintă diferențe semnificative în ceea ce privește includerea demarcajului și remarcajului printre formele de utilizare necuvenită a unei mărci se poate datora împrejurării că legiuitorul Uniunii s‑a abținut să ia o decizie în această privință. Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/95 și articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 se limitează la reglementarea utilizării mărcii, dar nu merg mai departe: prin urmare, statele membre pot legifera propriile norme, favorabile sau nefavorabile, privind neutilizarea (sau îndepărtarea) semnului distinctiv, în temeiul libertății de legiferare.
67. Dacă acceptăm interpretarea potrivit căreia lipsa utilizării constituie totuși o utilizare, în sensul celor două articole citate, am conferi dreptului Uniunii o semnificație care, în opinia noastră, depășește sensul care i s‑a atribuit în virtutea acestei reglementări și pe care statele membre nu au prevăzut‑o (după cum demonstrează faptul că unele dintre ele continuă să o respingă). Sub acoperirea unui demers de interpretare, am adopta probabil, mai degrabă, o soluție legislativă.
3. Funcțiile mărcii
68. În jurisprudența Curții de Justiție, cel puțin în situația de „identitate dublă” prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2008/95, exercitarea dreptului exclusiv este rezervată cazurilor în care utilizarea semnului de către un terț aduce sau poate aduce atingere vreuneia dintre funcțiile mărcii, indiferent dacă este vorba despre funcția esențială de indicare a originii produsului sau a serviciului protejat de marcă sau despre una dintre celelalte funcții ale acesteia(52). Printre celelalte funcții se numără îndeosebi cea de garantare a calității acestui produs sau acestui serviciu ori aceea de comunicare, de investiție sau de publicitate(53).
69. Trebuie menționat că, în orice caz, Curtea de Justiție se referă întotdeauna la utilizarea semnului protejat. Întrucât susținem că, în acest caz, nu s‑a produs utilizarea mărcilor Mitsubishi, consider ca nefiind necesară abordarea controversei privind eventuala atingere a funcțiilor proprii ale acestor mărci, controversă care are sens numai în situația utilizării lor.
70. Dacă, dimpotrivă, noțiunea de utilizare pe care titularul mărcii o poate interzice ar include comportamente precum cele analizate acum, ar fi necesar să se cerceteze dacă a fost încălcată funcția mărcii de a indica originea produselor(54). Aceasta ar fi mai mult o întrebare de fapt care ar trebui clarificată de instanța de trimitere a quo, ținând cont că, prin specificul motostivuitoarelor, utilizate în activități de depozitare sau similare, consumatorii sunt reprezentați în general de profesioniști cu un grad de discernământ mai ridicat(55).
71. În acest scop, s‑ar putea dovedi relevant un aspect ilustrat în decizia de trimitere: dacă, potrivit afirmațiilor instanței a quo (a doua întrebare preliminară), în pofida remarcajului produselor, consumatorii au continuat să le perceapă ca provenind de la Mitsubishi, pare probabil să nu existe confuzii privind producătorul de la care își au originea(56).
C. Introducerea mărfurilor sub regimul de antrepozit vamal
72. Din elementele expuse mai sus deducem că înlăturarea de pe un anumit produs a semnului care îi era aplicat nu constituie o utilizare a mărcii pentru care ar fi necesar consimțământul titularului. Aplicarea unui alt semn ar da dreptul titularului mărcii să interzică comercializarea produselor numai dacă remarcajul ar fi identic sau similar cu semnul original, ceea ce nu pare să se fi întâmplat în prezenta cauză.
73. Dacă lucrurile stau astfel, atunci problemele referitoare la aplicarea dreptului vamal suscită, în realitate, un interes mult mai scăzut în prezenta cauză. În principiu, atât timp cât bunurile se află sub regim de antrepozit vamal, nu se poate produce încălcarea drepturilor mărcii, protejate în cadrul Uniunii. În plus, întrebările referitoare la prima introducere pe piață a mărfurilor în SEE survin numai din perspectiva dreptului mărcilor, în cazul produselor ce prezintă un semn distinctiv căruia titularul consideră că i s‑a adus atingere. Reiterăm că, în cazul în care, dimpotrivă, mărfurile respective sunt lipsite de acest semn, titularul mărcii îndepărtate nu se mai poate prevala de acest semn (eventual, poate invoca altele).
74. În orice caz, ne vom pronunța în subsidiar privind restul argumentelor prezentate.
1. Referitor la existența unei presupuse fraude
75. Mitsubishi susține că practicile de demarcaj și de remarcaj aduc atingere dreptului său de a controla prima introducere pe piață a produselor care îi poartă marca(57), în măsura în care unicul obiectiv al acestor practici este eludarea sau neutralizarea respectivului drept. Aceasta invocă în sprijinul tezei sale un fragment din Hotărârea TOP Logistics și alții(58).
76. Acuzația de fraudare a legii nu este ușor de dovedit. În realitate, instanța de trimitere nici măcar nu abordează cauza sub acest aspect. Totuși, dat fiind că instanța a extins prima întrebare (privind demarcajul), referindu‑se la importul și la comercializarea în SEE a mărfurilor în urma remarcajului, nu există niciun impediment pentru a analiza dacă utilizarea normelor vamale ar fi putut să se realizeze în mod fraudulos în prezenta cauză.
77. Curtea de Justiție a declarat că justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele Uniunii(59). Pentru a evalua această posibilitate, trebuie să existe:
„– o serie de circumstanțe obiective din care să rezulte că, în pofida unei respectări formale a condițiilor prevăzute de reglementarea Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins”, precum și
„– intenția de a obține un avantaj nejustificat rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia”(60).
78. Pe de altă parte, deși, prin recurgerea la demarcaj și la remarcaj ulterior, Duma și GSI pot introduce în SEE motostivuitoarele fabricate inițial de Mitsubishi, ele fac acest lucru adaptându‑le la standardele tehnice specifice dreptului Uniunii. Trebuie subliniat de asemenea că cele două societăți nu încearcă să le vândă afișând marca (și alte semne distinctive) a acestui fabricant, ci utilizează semnele proprii.
79. De aceea, Duma și GSI nu încalcă dreptul titularului unei mărci înregistrate care prevalează atunci când produsele sunt introduse purtând încă respectiva marcă. Acest fapt decurge din articolul 5 alineatul (3) litera (c) din Directiva 2008/95 („importul sau exportul produselor sub acest semn”)(61).
80. De fapt, invocarea Hotărârii TOP Logistics și alții(62) nu avantajează compania Mitsubishi. Această hotărâre menționează dreptul titularului mărcii de a controla prima introducere pe piață în SEE a produselor care poartă această marcă. În respectiva cauză, mărfurile au fost puse în liberă circulație și ulterior incluse în regimul de suspendare a accizelor, situație inexistentă în prezenta cauză. În rest, operațiunile la care Duma și GSI supun motostivuitoarele se regăsesc în articolul 531 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal, care admite în special formele de manipulare uzuale care constau în „aplicarea sau înlăturarea mărcilor”(63).
81. Pe scurt, nu considerăm că pârâtele ar fi comis o fraudare a legii sau un abuz de drept, dat fiind că:
– în timpul introducerii mărfurilor sub regimul de antrepozit vamal, acțiunile de manipulare la care acestea sunt supuse au un obiectiv legitim (adaptarea lor la standardele tehnice), iar din punct de vedere juridic produsele deocamdată nu se află în SEE;
– titularul acestor mărci nu se poate opune punerii în liberă circulație a produselor pentru consumul lor în SEE, atât timp cât mărcile sale nu pot fi percepute ca atare de către consumator;
– în aceste condiții, situația titularului este mai curând comparabilă cu cea din ipoteza unui import direct de mărfuri în urma demarcajului și a remarcajului în afara SEE.
2. Utilizarea în cadrul comerțului a mărfurilor aflate în antrepozit vamal
82. Deși nici Comisia nu constată comiterea unei fraude, consideră că, dacă ar exista motive pentru a bănui că produsele ar putea fi deviate către consumatorii din SEE, atunci s‑ar putea vorbi despre o utilizare în cadrul comerțului și, prin urmare, de o încălcare a dreptului mărcilor, în pofida regimului de antrepozit vamal în care se află respectivele produse(64). Această teză este susținută de unele hotărâri ale Curții de Justiție.
83. Cele trei hotărâri menționate de Comisie se refereau la mărfuri contrafăcute (copii sau imitații), falsificate (marca era plasată pe produse care nu erau fabricate de titularul ei)(65) sau originale care păstrau marca producătorului, provenind din țări terțe și incluse într‑un regim suspensiv. În toate aceste contexte, întrebările vizau problema dacă titularul mărcii este îndreptățit să se opună vânzării (sau ofertării) efectuate în perioada cât produsul se afla în regim suspensiv, în contextul riscului de a fi introduse pe piață în SEE(66).
84. Totuși, în prezenta cauză, pe de o parte, din expunerea instanței de trimitere rezultă că mărfurile nu făcuseră obiectul unei vânzări sau al unei oferiri spre vânzare, purtând semnul producătorului (Mitsubishi) în SEE, în timp ce se aflau sub regimul de antrepozit vamal. În acest sens, în plus, îi revine titularului de drept al mărcii obligația de a dovedi circumstanțele care justifică exercitarea dreptului de interzicere (articolul 5 din Directiva 2008/95 și articolul 9 din Regulamentul nr. 207/2009), dovedind punerea în liberă circulație sau oferirea ori vânzarea mărfurilor necomunitare purtând marca sa(67).
85. În consecință, cât timp nu sunt prezentate astfel de dovezi, mărfurile plasate sub regimul de antrepozit vamal nu pot să aducă atingere, numai din motivul plasării respective, drepturilor de proprietate intelectuală(68). În plus, pe durata includerii lor în regimul menționat, pot fi supuse manipulărilor uzuale recunoscute legal ca licite în temeiul articolului 141 din Codul vamal și al articolului 531 din Regulamentului de punere în aplicare a acestuia, citat anterior.
86. Pe de altă parte, pericolul devierii mărfurilor către consumatorii europeni rezulta, în acele trei cazuri, din faptul că mărfurile, în cazul oferirii sau al revânzării către clienți, ar fi putut fi introduse în SEE purtândsemnul fabricantului original, ceea ce ar constitui în mod real o încălcare a dreptului mărcilor. Totuși, această situație nu se regăsește în prezenta cauză: în urma acțiunilor de manipulare (demarcaj și remarcaj, printre altele) la care sunt supuse în cadrul regimului suspensiv, mărfurile nu s‑au aflat pe piață concomitent cu altele identice, purtând același semn.
87. De asemenea, exista posibilitatea ca Duma să exporte către țări terțe motostivuitoarele modificate(69), ceea ce nu ar afecta de fapt drepturile privind marca conferite titularului, atât timp cât nu fuseseră în prealabil puse în liberă circulație. În această situație, a accepta punerea sub sechestru a bunurilor ar fi însemnat o prezumare a încălcării drepturilor privind marca, incompatibilă cu jurisprudența anterior expusă.
88. Comisia se referă exclusiv la introducerea pe piață a produselor(70), fără a lua în considerare prezența sau absența mărcii aplicate pe ele în momentul eventualei introduceri în SEE. Considerăm că acest aspect este în egală măsură relevant. Ficțiunea juridică conform căreia mărfurile sub antrepozit vamal nu se află pe piața SEE apropie aceste mărfuri de produsele importate direct din țări terțe, care ar fi fost supuse, la rândul lor, demarcajului și remarcajului: în această situație, titularul mărcii nu se poate prevala de ea pentru a opri aceste mărfuri, ceea ce trebuie extrapolat la prezenta cauză.
89. Cu alte cuvinte, dacă titularul mărcii nu se poate opune importului în SEE al propriilor bunuri, după demarcajul și remarcajul efectuat de un terț fără consimțământul său, dat fiind că nu i se utilizează semnul înregistrat, el nu ar trebui să poată face acest lucru nici cu mărfurile sale originale, supuse acestor forme de manipulare sub regimul de antrepozit vamal, ele fiind, prin definiție, mărfuri necomunitare.
D. Protecția conferită de reglementările privind concurența neloială
90. Odată cu publicitatea înșelătoare și comparativă(71), dreptul Uniunii a armonizat parțial și dreptul privind concurența neloială, în ceea ce privește practicile comerciale ale întreprinderilor în relațiile pe care le au cu consumatorii(72).
91. Dimpotrivă, practicile neloiale între comercianți sunt, în prezent, lipsite de o reglementare specifică în cadrul Uniunii. Pentru a le combate, trebuie să se invoce legislația națională care reglementează acest aspect în fiecare stat membru. Nu se poate argumenta, astfel cum a procedat Comisia în ședință, că, în lipsa unei armonizări a normelor privind concurența neloială între întreprinderile din Uniune, se cuvine consolidarea, pe cale pretoriană, a dreptului conferit titularului mărcii. Construirea progresivă a pieței interne presupune acceptarea faptului că, în lipsa măsurilor de armonizare a drepturilor naționale, sunt legitime divergențele dintre acestea până la remedierea situației prin intermediul unui demers legislativ al Uniunii.
92. În plus, din considerentul (13) al Directivei 2008/95 decurge că statele membre sunt parte la Convenția de la Paris, al cărei articol 10 bis le obligă să asigure o protecție eficientă împotriva concurenței neloiale(73). De aceea este de așteptat în mod rezonabil ca, în pofida diferențelor, toate statele membre să dispună de reglementări legislative care urmăresc acest scop.
93. Există state membre(74) care au extins asupra relațiilor dintre comercianți aplicarea prevederilor Directivei privind practicile comerciale neloiale. Și, de fapt, în virtutea acestei directive, înlăturarea mărcii unui produs și înlocuirea sa cu o alta ar putea, probabil și în funcție de circumstanțe, să se încadreze în clauza generală prevăzută la articolul 5 alineatul (1) (ca „practică comercială neloială”) sau la alineatul (4) litera (a) al aceluiași articol (ca „practică înșelătoare”).
94. În alte sisteme juridice, precum cel german, doctrina tinde să considere cazurile de demarcaj și de remarcaj ale produselor drept comportamente care, în principiu, prezintă potențialul de a împiedica concurența (Wettbewerbsbehinderung), mai concret, ca obstacole în calea comercializării (Absatzbehinderung) și publicității (Werbebehinderung)(75).
95. Prin introducerea acestor referințe nu încercăm să ne amestecăm în posibilitățile pe care le poate identifica, în cadrul dreptului național, instanța de trimitere pentru a analiza comportamentul care face obiectul procedurii. Ne limităm la a prezenta o perspectivă din care se pot observa reacții judiciare față de un comportament presupus ilicit, dincolo de cadrul propriu al dreptului mărcilor(76).
V. Concluzie
96. Ca urmare a celor expuse, propunem Curții de Justiție să răspundă întrebărilor formulate de Hof van beroep Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia) după cum urmează:
„Nu constituie o utilizare a unei mărci, în sensul articolului 5 din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci și în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca [Uniunii Europene], îndepărtarea, de către un terț, fără consimțământul titularului mărcii, a semnelor aplicate pe anumite mărfuri, în cazul în care:
– respectivele mărfuri nu au fost comercializate în prealabil în Spațiul Economic European, fiind depozitate într‑un antrepozit vamal în care au fost supuse modificărilor pentru a le adapta standardelor tehnice ale Uniunii, și
– îndepărtarea semnelor se realizează cu scopul de a importa sau de a comercializa mărfurile respective în Spațiul Economic European sub o (nouă) marcă, diferită de cea din care provine.”